Romania Sociala logo
Menu

O dilemă morală fundamentală: vinovăția sau cârnații

autor:   21 November 2021  

Ieri am văzut un film românesc, ”Examenul”. În 1977 a fost un caz real, cazul Râmaru, care a șocat întreaga comunitate: o crimă oribilă. S-a scris foarte multe despre el de atunci.

M-a surprins că acesta este primul film, pe care eu îl știu, cotat nu cu uzualul 16+ pentru multe filme bune, ci cu calificativul de excelență de 18+.

Filmul mi s-a părut întradevăr extraordinar. Este de fapt o analiză sociologică a unei probleme morale fundamentale, stabilirea vinovăției/ nevinovăției, cu mijloacele filmului. Un fil sociologic.

Iată pe scurt filmul. O studentă pregătește lucrarea de licență în cinematografie.  Alege ca temă cazul tânărului care este condamnat la închisoare.

Filmul se folosește de crimă pentru a face o complexă analiză a societății: cum reacționează instituțiile și oamenii în fața stabilirii vinovăției.

Deci, o crimă oribilă: o fată ciopârțită, părțile din corpul ei împrăștiate. Cine este autorul crimei ? Se declanșează o adevărată paranoie colectivă. Urgent trebuie prins criminalul. Dacă nu, crimele pot continua. 

Se declanșează o presiune politică. Ceaușescu cere ca în câteva zile să se rezolve situația.

Prima parte: cum se decide vinovăția. Justiția are o primă suspiciune: un tânăr taximetrist, cu o istorie personală care poate să-l facă suspect. Fură de la mama lui un aparat fotografic și îl vinde pentru băutură cu prietenii. Se dovedește că o cunoscuse pe victimă înainte cu un an. Fata îi dăduse un medalion. Îl roagă să-l înapoieze, dar tânărul îl vânduse deja.

Procesul de stabilire a vinovăției. Culegerea de informații, presiunea politică și instituțională a grăbirii verdictului și acuzarea tânărul. În principal cinci personaje cheie în procesul juridic: generalul care transmite presiunea politică și dă ordine ierarhice, procurorulpolițistul, anchetatorul-bătăuși și specialistul criminolog de clasă, Ceacanica, personaj real. Specialistul formulează rezerve în legătură cu cazul și cere încă timp pentru a culege mai multe informații. Tânărul nu este un ”golan”. Are o familie bună. E drept a făcut și multe lucruri nu prea frumoase. Dar generalul îi ordonă  să stopeze cercetarea.

Impresionant cum s-a făcut cercetarea. Manipulare murdară care îl forțează pe tânăr să se declare vinovat. Și soția acestuia este pusă în situația, nu mai puțin mizeră, să se declare că ar fi participat la crimă. Sunt înfiorat. Oricine nevinovat ar putea intra într-o asemenea morișcă.

După 5 ani tânărul este declarat nevinovat și eliberat din închisoare. 

Partea a doua: cum își asumă societatea responsabilitatea. Suferința enormă îl purifică moral pe tânăr. El își asumă o responsabilitate morală: cine plătește distrugerea vieții unui nevinovat. Pe lângă responsabilitatea morală, tânărul își pune și problema responsabilității sociale: ce poate face el ca societatea să nu mai funcționeze așa ?

Sistemul recurge la o formulă care de fapt este o scuză socială tipică: eroare judiciară. Deci greșeală omenească. Tânărul nu poate accepta o asemenea scuză. Nu este simplu o eroare umană, ci un lanț de crime colective.  Plătește cineva ? Da, desigur, au fost sancționați: unuia i s-a tăiat puțin din salariu pe câteva luni, altul a fost mutat în altă parte, dar repede revine…

Tânărul nu vrea răzbunare, dar vrea ca cei vinovați să realizeze gravitatea faptelor lor. Filmul identifică un pattern social tipic în care sistemul social trece peste gravitatea vinovățiilor sale. Anchetatorul, devenit colonel: îl bate prietenește pe umăr; ei ți-am dat și eu câteva palme, așa e jocul; vezi trebuie să înțelegi cum nu puteam să acționez altfel; eram convins că ești nevinovat, dar șefii, așa s-a hotărât… ce era să fac, am executat. La o asemenea ”scuză” tânărul este blocat.  Procurorul: o figură sinistră care a executat cu cinism ordinului politic; e clar că nu era interesat de adevăr și a înscenat liniștit învinovățirea; îmbrăcat foarte elegant se bucură liniștit de roadele lașității sale. Anchetatorul-călău, care l-a bătut înfiorător în închisoare: o brută cu o conștiință incoerentă. Nu se poate discuta cu el.

Procurorul, da, cum va reacționa în fața vinei sale ? Tânărul îl ”răpește” și îl duce într-un garaj. Îl forțează să mărturisească adevărul și să scrie o declarație. ”Ce să fac. Ăsta este jocul. Trebuia urgent să găsesc un vinovat. Nu conta dacă ești sau nu vinovat”. Cu frică și cinism acceptă să recunoască vinovăția mai mult formal sub presiunea tânărului. Procurorul merită o pedeapsă. Îl închide într-o mașină și dă drumul la gazele de la motor. Procurorul experimentează frica dură a pedepsei. Aflăm apoi că până la urmă tânărul de fapt nu l-a omorât, ci l-a dat drumul.

Tânărul a obținut recunoașterea socială a nevinovăției, dar este o persoană distrusă, mai mult de neputința sa de a convinge lumea să fie mai bună.

Finalul. Studenta, care se angajase să facă un film despre cum se poate întâmpla o asemenea monstruozitate morală, manifestă ea însăși o îngustime morală șocantă. Pe parcursul discuțiilor cu tânărul, studenta nu este atât impresionată de suferințele morală a acestuia, ci chiar enervată. Ea este obsedată de o vinovăție marginală a tânărului. Cum tot vorbești de drama nevinovăției tale, când ai și tu vina ta: în loc să înapoiezi fetei medalionul care ți l-a dat, l-ai vândut.

Problema pusă de studentă în discuție e șocantă. Fiecare dintre noi avem în viața noastră vinovății mai mari sau mai mici. Concluzia: nimeni nu mai are dreptul să pretindă nevinovăția. Acceptând că toți avem vinile noastre, colectiv, problema moralității dispare. Filmul pune în discuție o strategie socială perversă: învinovățirea colectivă generalizată. Toți suntem vinovați. Nu mai avem dreptul să tot punem în discuție problemele vinovăției/ nevinovăției. Și scuza este lipsită de sens. Cum să te scuzi față de alți vinovați. Este strategia acceptării normalității vinovăției.

Atitudinea studentei este, prin consecințele ei, de o gravitate actuală fundamentală. Aplicând acest mod de gândire, studenta noastră consideră întreaga discuție morală a nevinovăției lipsită de sens și, plictisită de caz, îl abandonează ca temă a licenței sale.  Dar ce vrei să filmezi, întreabă colegul  ? Simbolic, filmul se încheie: studenta noastră se gândește la un alt subiect mai interesant: să filmeze într-o fabrică de cârnați. Da. Plictisită de tema vinovăției/ nevinovăției preferă problema cârnaților. Noi, ca spectatori, rămânem cu o întrebare amară: studenta reprezintă lumea noastră actuală ?



Facebook

Sociologia literaturii în anii `80. O discuție cu Mihai Dinu Gheorghiu.

1. În prefața la Economia bunurilor simbolice a lui Bourdieu pe care ați tradus-o și publicat-o în 1986 (la editura Meridiane)  erați deja preocupat de receptarea discursului sociologic în sfera culturii „artistice”. Era o atitudine generată de situația din cultura românească a epocii sau un ecou al scrierilor lui Bourdieu ...

Alegeri haotice : noiembrie 2024. Nevroze și anomalii colective

Între normalitate și patologie  Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală.  Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști ...

O discuție cu profesor Zoltan Rostas: incursiune „optzecistă” în lumea sociologilor interbelici

1. Domnule profesor, astăzi sunteți recunoscut ca autor de succes a numeroase cărți de istorie orală. Cum a ajuns să vă preocupe, în anii ’80, acest domeniu? Am invocat deseori momentul Congresul Internațional de Științe Istorice din 1980, dar rădăcinile le găsesc în apariția neîncrederii în sociologia cantitativistă, care a ajuns ...

Discuție cu un sociolog al științei din România anilor ` 80, profesorul american  Vasile Pirău[1]

1.       Dragă Vasile Pirău, ce făceai în 1987 ? Cum evolua pe atunci cariera ta ? Era apropierea unui filosof (prin formație) de sociologie, una de conjunctură sau avea radăcini intelectuale mai adânci ?  Când mă gândesc la anii dinainte de 1990 (anul când am plecat la studii in SUA), mi ...

DEZBATERE DE CARTE – Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023.

DEZBATERE DE CARTE Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane 31 octombrie 2024 Dezbatere România în crizăDownload

Detectarea egoismului propriu și a egoismului altora

Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău. Abraham Maslow Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din ...

Nostalgia, o emoție dulce-amăruie

Nostalgia consolidează relațiile sociale. Tim Wildschut Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o ...

Interviu cu Tudorel-Constantin Rusu, autorul volumului „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de ...