Circulă în ultimul timp o filozofie sintetizată în dictonul: statul de drept. Formularea este normală, dar riscă să fie banală şi, extinsă, chiar periculoasă. Cu toţii vrem justiţie, desigur. Nu orice justiţie, ci bună, corectă.

Statul are misiunea de a crea legi şi de a acţiona pentru impunerea lor. Nu există un stat care să nu aibă promovarea justiţiei ca o misiune de bază a sa. Ceea ce pare a fi ceva de la sine înţeles, repetarea ei ascunde însă un mesaj: statul de drept este preocuparea prioritară a statului.

În mintea mea ideea este asociată cu imaginea unui vapor în mijlocul oceanului. Cârmaciul este priceput. Dă comenzi bune. Toţi marinarii răspund cu promptitudine la comenzile lui. După câteva ore însă avem o surpriză: vaporul merge într-o parte, apoi în alta, merge înainte, se întoarce. În realitate nu cârmaciul orientează vaporului, ci curenţii subterani îl duc într-o direcţie sau alta. Vapor bun, cârmaci priceput. El se concentrează pe conducerea vaporului în a răspunde la valuri şi vânturi. Dar asta nu e suficient. E grav dacă el nu ştie încotro trebuie să meargă vaporul şi nici nu se gândeşte la asta. Cârmaciul are nevoie şi de un comandant.

Justiţia este un cârmaci. Dar ea nu este comandantul ţării. Funcţionarea legală a societăţii este o condiţie absolut necesară, dar ea nu este obiectivul statului. Liderul politic care îşi pune ca obiectiv prioritar legalitatea este exact cum este cârmaciul, poate priceput, dar vaporul merge în voia valurilor şi vânturilor. Societatea are nevoie de o viziune care să cristalizeze direcţia în care ea să meargă şi o strategie de acţiune.

E clar. Avem nevoie de o justiţie corectă şi eficientă. Dar e bine ca ea să fie discretă, nu să ţină locul proiectului de dezvoltare a societăţii.