Romania Sociala logo
Menu

O nouă criză politică: Problema de fond nu este a Președintelui Klaus Johannis, ci a Constituției

autor:   28 December 2016  

Cătălin Zamfir

Mărturisesc că adesea realitatea mă șochează. Ea se dovedește mult mai imaginativă decât mine.

După 1989 am crezut cu fermitate că alegerile parlamentare sunt o șansă de schimbare în mai bine. Alegerile exprimă voința colectivității. Definiția cea mai simplă a democrației este: votul este suveran.

Pe 11 decembrie am fost bucuroși: am închis o pagină și am deschis o alta. Alegerile au fost clare. Este firească nerăbdarea. Vom avea guvernul care a fost ales. E drept, puțin cam târziu, dar cu siguranță înainte de sărbători. Vom intra în noul an eliberat de trecutul de care speram că ne-am despărțit prin votul nostru.

Șocant însă: cursul normal al instaurării noului guvern este din nou blocat. Orice zi de amânare are un cost pentru România: un cost economic, un cost politic, un cost al demoralizării colective și al conflictelor politice.

Era normal ca președintele să nominalizeze candidat ca prim-ministru pe liderul partidului politic care a câștigat alegerile. În toate democrațiile ”normale”, nominalizarea președintelui partidului majoritar nu reprezintă acordarea unui drept, ci a unei responsabilități pentru realizarea programului politic ales de majoritatea populației. Nu președintele, ci parlamentul are responsabilitatea de a decide guvernul.

Ce s-a întâmplat? Înainte de alegeri, Președintele a formulat în mod repetat un avertisment derutant. Nu va nominaliza un ”penal”. Mai mult: ”Eu vreau guvernul meu”. Avertismentul clar era adresat celor care politic nu erau pe placul Președintelui: Dragnea, Tăriceanu, potențial cei neagreați de președinte. Un avertisment și celorlalte partide care ”nu sunt ale președintelui”. Formula de ”penal” nu există în limba română. Ea încalcă presupoziția fundamentală a justiției moderne de nevinovăție până la proba finală, și de aceea anticonstituțională. În ceea ce privește pe câștigătorul prezumat al alegerilor, Dragnea, s-a sugerat posibila respingere a lui de către președinte ca argument o lege mai veche și confuză, care nu a fost abrogată sau modificată datorită unei neglijențe parlamentare și o condamnare care în opinia celor mai mulți incorectă, rezultatul unui joc politic. Să ne amintim. Dragnea a fost condamnat pentru că a mobilizat participarea la referendumul de demitere a președintelui Băsescu. Pentru mine o asemenea condamnare juridică mi s-a părut de la început scandaloasă. Este o vină colectivă că tolerăm scandalurile juridice. Este o parte a trecutului de care trebuie să ne despărțim în 2017. Nu pot să uit pe procurorii care îi forțau pe bătrâni din sate să jure cu mâna pe biblie, pe un colț de capotă, că au votat. Fapt fără precedent care nu a fost în nici un fel sancționat.

S-a zis: nu contează dacă legea este absurdă și condamnarea e incorectă, dar justiția trebuie respectată. Argumentul poate este corect, dar insuficient. Trebuie să luăm în considerare și un alt aspect: populația a votat pentru o coaliție politică, pentru programul propus de acesta și, evident, pentru cei doi președinți ai celor două partide, pentru ”penali”. Nu este o problemă juridică, ci una politică: un conflict între erorile posibile ale justiției, pe de o parte, și voința clar exprimată prin vot a populației.

Cine va soluționa acest conflict ? Este evident că nu președintele are mandat să soluționeze asemenea probleme, ci doar parlamentul care exprimă voința colectivă. Soluția normală este: președintele, dacă are îndoieli în justețea propunerii primite, prezintă parlamentului problema, cu argumentele pro și contra, acesta urmând să ia decizia. Constituția prevede că parlamentul, nu președintele este cel care ia decizia de alegere a primului ministru. Mi se pare simplu și constituțional. Procesul politic va merge mai departe fără tensiuni. Dacă acest conflict se va bloca la nivelul președintelui, este clar că termenul de democrație nu mai are sens.

Dragnea a dorit să nu se producă o întârziere a instaurări unui guvern și a făcut o altă propunere de premier. După părerea mea problema era mult prea gravă pentru a o ocoli prin compromisuri. Compromisuri de acest fel au mai fost făcute în anii trecuți, iar rezultatul a fost mereu dezastros. Ieri președintele a respins propunerea lui Dragnea fără nici o justificare. Era normal să indice o motivare. Mai mult, președintele a declarat că nu va accepta vreodată un guvern social-democrat. Informația oferită public de Tăriceanu.

Din păcate, ne confruntăm cu un conflict între voința populației și voința președintelui. Pe de o parte este votul majorității. Pe de altă parte președintele a invocat faptul că a fost ales prin vot universal, exprimând și el voința populației. Această ultimă afirmație, fără o precizare, este o eroare. Votul pentru parlament a fost pentru un program politic de guvernare. Președintele nu s-a prezentat la alegerea sa cu un program de guvernare, ci cu un mandat limitat: nu să acționeze cum vrea el, ci să asigure echilibrul politic al țării, respectând cu strictețe voința poporului. Orice acțiune în afara acestui mandat președintele încalcă constituția. Eu, ca cetățean, sunt suveran. Dl. Johannis este și el, ca cetățean, suveran. Parlamentul, ca expresie a votului, este suveran. Este și președintele suveran ? Președintele în acest sens universal nu este suveran, ci cu prerogative strict limitate de prevederile Constituției. În secolul XVIII un rege al Franței a spus: ”legea sunt eu”. Dar și atunci afirmația a fost considerată ca ceva ce nu trebuia făcută. În secolele următoare, nici un rege nu a mai îndrăznit să facă o asemenea afirmație. Suveranitatea lor a fost mereu limitată de lege și de cutumă.

Suntem blocați de conflictul politic generat de decizia președintelui. Cât va dura această criză Și cine va suporta costul ei ?

Personal, cred că președintele face abuz de funcție, dar totodată consider că problema unei posibile vini a președintelui este superficială. Problema de fond este alta. Constituția a creat un risc major de conflict structural: pe de o parte partidele politice care merg la alegeri parlamentare la vot, formează parlamentul ca expresie colectivă a voinței publice. Parlamentul, în toate democrațiile, are dreptul suveran acordat de vot: stabilește legile, alege guvernul, votează programul său, controlează guvernul și funcționarea instituțiilor publice. Pe de altă parte, întrebarea: atunci, ce putere are președintele ? Și el primește un vot popular, dar care este semnificația acestui vot ? I se acordă dreptul suveran ca pe 5 ani să facă tot ”ce gândește” ? Să aleagă premierul pe care îl vrea, să obțină parlamentul său ? La vot, președintele nu a venit cu un program politic de guvernare. Nu sunt jurist, dar cred că am completă dreptate: misiunea președintelui acordată de alegerea sa este de a fi un factor de echilibru social, respectând cu strictețe constituția și voința populației. Nu de a conduce țara așa cum consideră.

Problema sistemului nostru politic este că alegerea universală acordă președinților o poziție mult mai mare decât puterea care efectiv îi este prevăzută de constituție. Președinții sunt aleși fără un program politic de guvernare și constituția, e drept în formulări insuficient de clare, nu îi acordă un rol de participare la actul guvernării. Datorită acestei poziții neclare, toți președinții de până acum au fost tentați să considere că au o responsabilitate mai mare decât constituția le-o oferă efectiv, au fost mereu tentați să-și mărească aria de putere la marginea constituției și chiar dincolo de ea, mereu perturbând de fapt procesul democratic.

Constituția noastră este vinovată pentru că a inventat un președinte căruia i-a creat iluzia că are o putere mai mare decât cea a regilor din țările actuale dezvoltate.

După o experiență de 27 ani este cazul să concludem că structura actuală a sistemului nostru politic a fost sursa structurală a numeroase conflicte politice inutile. Și să ne aliniem în fine la experiența celor mai multe țări europene: democrație parlamentară, cu un președinte ales de parlament și cu prerogative clar definite.



Facebook

Influențează participarea în rețelele de socializare orientarea opiniei publice spre dreapta?

Când recurgem la rețelele de socializare ca să comunicăm, suntem la cheremul celor care controlează platformele respective. Jamie Susskinds (2018/2019, p. 172)   Trăim într-o lume a comunicării digitale. În prezent, există mai multe telefoane mobile în lume decât totalul locuitorilor Terrei (peste 7,7 miliarde). Conform Society Raport Measuring the Information Society Report 2018 (vol. 1, ...

Immanuel Wallerstein (1930-2019)

A încetat din viaţă marele sociolog american Immanuel Wallerstein. Personalitate de prim rang a sociologiei mondiale, critic al capitalismului global, participant la Forumul Social Mondial, Wallerstein a fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali din a doua a parte a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. În lunga sa carieră de profesor şi ...

Exploatarea sexuală criminală: o problemă globală a României (1)

Sunt două posibilități ca o problemă socială gravă să rămână netratată: să fie ignorată sau natura ei să fie definită greșit.  În ultima lună a izbucnit în atenția publică problema traficului de ființe vii. La început, a apărut ca o problemă punctuală într-o comunitate: două fete adolescente au dispărut. Pe baza ...

Septimiu Chelcea, Adina Chelcea, De Gustibus. Eseuri psihosociologice

Cu deosebire începând cu Iluminismul, filosofii, cărturarii în general au fost preocupaţi de popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice, de răspândirea lor în rândul maselor, printr-un limbaj accesibil şi prin exemple concrete. Scopul nu era doar culturalizarea, ci și oferirea de sfaturi practice pentru munca şi viaţa de zi cu zi. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor socioumane, şi mai ...

Neadevăruri despre Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului

Regret sincer eroarea conținută în cartea mea cu privire la poziția instituțională a Centrului de Cercetări pentru Problemele Tineretului. Te rog sa fii convins că s-a datorat informației eronate. Imi asum integral responsabilitatea pentru ca nu am verificat. Cu sincere păreri de rău, Cătălin Zamfir ______________________________________________________________________________ Așa cum am spus în articolul Treizeci de ani ...

Exerciții de sociologie: cum cercetăm realitatea socială?

Stimați colegi sociologi vă invit să facem împreună câteva exerciții de analiză care duc la o înțelegere mai bună a cum facem noi sociologie. O analiză sociologică[1] are două nivele: primul nivel, descriptiv, descrierea realității sociale. Această operație produce fapte sociale/ sociologice, rezultatul înregistrării realității sociale cu instrumentele cercetătorului. Al doilea nivel, explicația. ...

Invitație la dezbatere: Proiectul de țară al României

Schimbările structurale ale Românie, care au constituit conținutul ”tranziției”, s-au finalizat. După 30 de ani, România este o țară schimbată, dar încă, din multe puncte de vedere,o țară subdezvoltată. Ne confruntăm cu dificultăți economice, dar și cu complexe probleme sociale. Este normal să ne întrebăm dacă în viitorii 10-20 de ani România ...

Umorul în comunicarea persuasivă

La premiera uneia dintre piesele sale, George Bernard Shaw i-a trimis lui Winston Churchill o invitaţie însoţită de câteva rânduri: „Vă trimit o invitaţie pentru dumneavoastră şi prietenul dumneavoastră – dacă aveţi vreunul”. Churchill i-a trimis înapoi invitaţia, împreună cu următorul mesaj: Nu pot participa la premieră, dar mi-ar plăcea ...