Romania Sociala logo
Menu

O Poveste de neadormit copiii

autor:   24 February 2023  

Era început de ianuarie 2005. Calea Victoriei de la Ateneu la Ministerul Economiei, fostul CSP, de la intersecția cu Griviței era atât de lipsita de orice prezență omenească, încât, văzând o ființă venind dinspre Bulevardul Dacia, m-am simțit mai puțin apăsat de pustietatea nefirească din jur. Dar, omul care venea spre mine era aplecat, capul îi era căzut spre pământ, iar mersul era nesigur. Parcă nici nu vroia sa înainteze prin cenușiul trist al trotuarului din fața atletului în alergare de pe soclul statuii nemișcate. Omul nu vedea absolut  nimic, am avut brusc certitudinea, dar, tot neașteptat, am realizat că este, nimeni altul decât Augustin Buzura. Autorul Fetelor tăcerii. Pe care-l știam, până să-l citesc și să-l discut la seminar în ‘75 cu studenții, de la Profesorul Stroia, binefăcător al multora, alături de Profesorul Ianoși, care mi-a redat atât de sugestiv scena cu Buzura, dormind pe masa din Redacția Revistei Tribuna, acoperită cu ziare, ca să fie, totuși, un așternut… Fără nici o greutate mi s-a imprimat în suflet și cuvântul despre el: un scriitor chinuit de imoralitatea și necinstea timpului, de care vrea, tocmai de aceea, sa depună mărturie. Prin literatura sa. În întregime, până la ultimile eseuri dinainte de sfârșit, orientată spre sensul și destinul uman în lupta sa cu împrejurări diverse și, mai ales, adverse. 

Iar, în viață, l-am inclus, într-o clipită, în galeria ardelenilor mei și ai noștri, ai cinstiților de neclintit, dar, niciodată altfel decât modești. Care știu însă și valoarea. Cea a onestului etern.

Mi-am dat seama ca este atât de căzut în sine cum se zice, și cum, se potrivea, din păcate, chiar cu acel moment. Pe care nu mi-l pot scoate din amintire.

Trotuarul era și este destul de larg. Instinctiv, mergea pe centru. Semn, mi-am zis, că își ține în frâu, instinctul de conservare. M-am postat, așteptând, pe direcția Dânsului de mers. S-a oprit brusc, la doi metri de mine. Și, mirat, surprins, a zis : – Vin de la Cotroceni… de la el. M-a umilit… M-a chemat. Știam ca vrea să mă schimbe. Speram să o facă după operația programată… Nu mă așteptam  sa-mi spună cuvinte de mulțumire… Dar nici să mă țină să aștept… Într-un târziu, nu știu cât a trecut, m-a primit. S-a uitat pe lângă mine și mi-a spus că Institutul Cultural… urmează să fie condus de altcineva… Nu mai știu exact ce a mai spus…dupa aceea. Îi vedeam doar fața satisfăcută și privirea îndreptată viclean înspre altă parte… 

A tăcut. E posibil să mai fi continuat, dar, de data aceasta eu nu mai țin minte. Ce am relatat însă înainte, vine din memoria aceea bună, pe care, uneori, o avem cu toții, despre faptele rele. Rele în ele însele. Rele, fără de nici un rest.

Am înțeles și mai deplin când a adăugat : – Vin pe jos de acolo… Nu știu cum am ajuns aici. Sunteți primul om pe care-l văd…

Nu s-a lamentat, cum, probabil, ar fi făcut mulți dintre noi într o asemenea ocazie. Era doar jignit, era doar perplex, era doar lovit în demnitatea sa. Pur și simplu, nu putea să înțeleagă cum se poate sa fie tratat atât de nedrept, cu atâta răutate și cinism. Unul satisfăcut de umilirea celuilalt.

Ne știam amândoi nu numai din ceea ce am spus la început. Deși, nu am petrecut ore multe discutând despre teme grave, ne-am înțeles amândoi și am simțit, de asta sunt sigur, că ne unesc, aceleași valori. Venite dinspre rădăcini și origini comune: cele ale moralei primare. Pentru amândoi și ale moralei elementare.

De ce am povestit acest eveniment. Spun, deliberat, eveniment și nu episod. Episod, a fost numai pentru cel care l-a concediat în acest fel, pe un intelectual roman pătruns-, prin tot ce a făcut în interes public și pentru binele  public, pentru întărirea în etosul poporului nostru, a sentimentului gravitații etice a vieții. Dincolo și împotriva ticăloasei insinuări, conform căreia, am fi condamnați, în eternitate, sa avem acces numai la “sensul bășcăliei”, și al lui “să nu ne luam prea în  serios”. Or, tocmai pe un atare teren al psihologiei publice a avut mare succes un tip uman atât de bine creionat acum doua milenii și trei secole de către Teofrast în Caracterele sale: “prietenul celor netrebnici”

În acest sens, sigur că, istorisirea de mai sus nu este una de adormit copiii… Dar, cine știe, poate că, s-ar dovedi potrivită pentru trezirea tinerilor. A acelor tineri pentru care recunoștința este o virtute morală a democrației. În care demnitarii publici vor pleca de la acest principiu recunoscut de ei ca mod etic de a privi viața: în seriozitatea și gravitatea ei. Or, numai omul liber este într-adevăr capabil de virtutea recunoștinței. 







Facebook

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...