Romania Sociala logo
Menu

O Poveste de neadormit copiii

autor:   24 February 2023  

Era început de ianuarie 2005. Calea Victoriei de la Ateneu la Ministerul Economiei, fostul CSP, de la intersecția cu Griviței era atât de lipsita de orice prezență omenească, încât, văzând o ființă venind dinspre Bulevardul Dacia, m-am simțit mai puțin apăsat de pustietatea nefirească din jur. Dar, omul care venea spre mine era aplecat, capul îi era căzut spre pământ, iar mersul era nesigur. Parcă nici nu vroia sa înainteze prin cenușiul trist al trotuarului din fața atletului în alergare de pe soclul statuii nemișcate. Omul nu vedea absolut  nimic, am avut brusc certitudinea, dar, tot neașteptat, am realizat că este, nimeni altul decât Augustin Buzura. Autorul Fetelor tăcerii. Pe care-l știam, până să-l citesc și să-l discut la seminar în ‘75 cu studenții, de la Profesorul Stroia, binefăcător al multora, alături de Profesorul Ianoși, care mi-a redat atât de sugestiv scena cu Buzura, dormind pe masa din Redacția Revistei Tribuna, acoperită cu ziare, ca să fie, totuși, un așternut… Fără nici o greutate mi s-a imprimat în suflet și cuvântul despre el: un scriitor chinuit de imoralitatea și necinstea timpului, de care vrea, tocmai de aceea, sa depună mărturie. Prin literatura sa. În întregime, până la ultimile eseuri dinainte de sfârșit, orientată spre sensul și destinul uman în lupta sa cu împrejurări diverse și, mai ales, adverse. 

Iar, în viață, l-am inclus, într-o clipită, în galeria ardelenilor mei și ai noștri, ai cinstiților de neclintit, dar, niciodată altfel decât modești. Care știu însă și valoarea. Cea a onestului etern.

Mi-am dat seama ca este atât de căzut în sine cum se zice, și cum, se potrivea, din păcate, chiar cu acel moment. Pe care nu mi-l pot scoate din amintire.

Trotuarul era și este destul de larg. Instinctiv, mergea pe centru. Semn, mi-am zis, că își ține în frâu, instinctul de conservare. M-am postat, așteptând, pe direcția Dânsului de mers. S-a oprit brusc, la doi metri de mine. Și, mirat, surprins, a zis : – Vin de la Cotroceni… de la el. M-a umilit… M-a chemat. Știam ca vrea să mă schimbe. Speram să o facă după operația programată… Nu mă așteptam  sa-mi spună cuvinte de mulțumire… Dar nici să mă țină să aștept… Într-un târziu, nu știu cât a trecut, m-a primit. S-a uitat pe lângă mine și mi-a spus că Institutul Cultural… urmează să fie condus de altcineva… Nu mai știu exact ce a mai spus…dupa aceea. Îi vedeam doar fața satisfăcută și privirea îndreptată viclean înspre altă parte… 

A tăcut. E posibil să mai fi continuat, dar, de data aceasta eu nu mai țin minte. Ce am relatat însă înainte, vine din memoria aceea bună, pe care, uneori, o avem cu toții, despre faptele rele. Rele în ele însele. Rele, fără de nici un rest.

Am înțeles și mai deplin când a adăugat : – Vin pe jos de acolo… Nu știu cum am ajuns aici. Sunteți primul om pe care-l văd…

Nu s-a lamentat, cum, probabil, ar fi făcut mulți dintre noi într o asemenea ocazie. Era doar jignit, era doar perplex, era doar lovit în demnitatea sa. Pur și simplu, nu putea să înțeleagă cum se poate sa fie tratat atât de nedrept, cu atâta răutate și cinism. Unul satisfăcut de umilirea celuilalt.

Ne știam amândoi nu numai din ceea ce am spus la început. Deși, nu am petrecut ore multe discutând despre teme grave, ne-am înțeles amândoi și am simțit, de asta sunt sigur, că ne unesc, aceleași valori. Venite dinspre rădăcini și origini comune: cele ale moralei primare. Pentru amândoi și ale moralei elementare.

De ce am povestit acest eveniment. Spun, deliberat, eveniment și nu episod. Episod, a fost numai pentru cel care l-a concediat în acest fel, pe un intelectual roman pătruns-, prin tot ce a făcut în interes public și pentru binele  public, pentru întărirea în etosul poporului nostru, a sentimentului gravitații etice a vieții. Dincolo și împotriva ticăloasei insinuări, conform căreia, am fi condamnați, în eternitate, sa avem acces numai la “sensul bășcăliei”, și al lui “să nu ne luam prea în  serios”. Or, tocmai pe un atare teren al psihologiei publice a avut mare succes un tip uman atât de bine creionat acum doua milenii și trei secole de către Teofrast în Caracterele sale: “prietenul celor netrebnici”

În acest sens, sigur că, istorisirea de mai sus nu este una de adormit copiii… Dar, cine știe, poate că, s-ar dovedi potrivită pentru trezirea tinerilor. A acelor tineri pentru care recunoștința este o virtute morală a democrației. În care demnitarii publici vor pleca de la acest principiu recunoscut de ei ca mod etic de a privi viața: în seriozitatea și gravitatea ei. Or, numai omul liber este într-adevăr capabil de virtutea recunoștinței. 







Facebook

Lansarea cărții ”Violența domestică în România în contextul pandemiei. Riscuri și politici de suport”

Vă invităm la lansarea cărții "Violența domestică în România în contextul pandemiei. Riscuri și politici de suport” coordonatori: Elena Zamfir, Simona Ilie, Sebastian Fitzek, Editura PROUNIVERSITARIA care va avea loc în data de 27.03.2023, ora 10:00, în Amfiteaterul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei, nr.125. Cu considerație, Prof. univ. dr. Elena ...

Cutremurele și reziliența comunitară

Dezastrele cutremurelor se produc în câteva secunde, dar urmările lor se văd după câteva luni, ani sau zeci de ani. Pierderile umane și materiale sunt adesea imense, greu de măsurat. Seismul cu magnitudinea 7,8 grade pe scara Richter (gradată de la 1 la 9) a lovit în noaptea de 6 ...

Cum să nu ratăm și a ”doua tranziție” ? Avem nevoie doar ”punguța cu bani”?

Tema conferinței organizată la BNR este ”(Re)Deșteptarea României: un plan de țară acum!”,. O inițiativă excelentă. Este absolut nevoie de ea. Cristian Grosu face o introducere foarte precisă: ”NU e economia cu care putem intra în viitor: ea se bazează pe consumul de import finanțat prin credite guvernamentale...” ”O țară bogată care a pornit-o prost și șovăielnic ...

Oboselile noastre

Cu toții anxioși ? Cu toții ipohondrii ? În ultimii trei ani le-am avut pe toate. Am resimțit un crescendo al amenințărilor vieții, al unei vieți amenințate. Pandemie coronavirus, teama de boală și moarte, război la frontieră, amenințarea cu un război mondial, poate chiar nuclear. Apoi scumpiri, inflație și sărăcire. Și ...

CRISTIAN PREDA ȘI NICOLAE LOTREANU DESPRE MATTEI DOGAN

Cristian Preda: Cum ați descoperit opera lui M. Dogan? Nicolae Lotreanu: La sfârșitul lui ianuarie 1990, nu mai țin minte data exactă, Cătălin Zamfir mi-a spus că Henri Stahl l-ar fi rugat să recomande un sociolog cu care  Mattei Dogan, fostul său student, ar dori să colaboreze pentru a-și face cunoscută ...

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea, cânta dintr-un flaut de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela ...

Limba ROMÂNĂ. Revistă de știință și cultură. Nr. 1-2 (279-280), ianuarie-februarie 2023

Revista Limba Română apare din anul 1991 la Chișinău, sub egida Academiei Române. Din păcate, este prea puțin cunoscută în România, deși în paginile ei, număr de număr, își aduc contribuția personalități de primă mărime ale filozofiei, științei și culturii de pe ambele maluri ale Prutului. Numărul dublu al revistei ...

Gina Stoiciu, Acasă. Cei plecați în lume. București, Editura Pro Universitaria, 2023 

Autoarea, absolventă a Facultății de Filozofie (Universitatea din București) în 1964, ne conduce cu harul rafinat al povestirii pe drumul exilului București – Atena –  Quebec, în 1981, și al repatrierii Quebec – București, în 2019. Când a luat drumul exilului, Gina Stoiciu avea, după cum mărturisește, „un apartament nou, ...