Următoarele reflecții nu sunt un program electoral. Cu toate acestea, autorul încearcă să inspire politicieni, personalități cu putere de decizie și simpli cetățeni pentru a-i face să vadă gravitatea situației. Acest eseu a fost scris cu speranța că o idee va găsi un destinatar. Astfel, viitorul Occidentului în care tânăra generație să poată lucra normal, economisi fonduri și să urmărească împlinirea, mai are o şansă.
Pentru a garanta securitatea economică și fizică, trebuiesc făcute investiții într-o armată modernă și o capacitate de producție stabilă. Când elitele înrădăcinate în anumite industrii au abandonat industria minieră și industria, într-un sens mai larg, din Europa, s-au gândit: „Lasă Asia să facă acest lucru în timp ce noi ne specializăm în forță de muncă cu o plusvaloare ridicată”. Dar a dispărut mult mai multă industrie decât se intenționa inițial. De asemenea, realizări precum ritmul zilnic al vieții, securitatea și identitatea lucrătorilor au fost asediate, la fel ca și securitatea economică a continentului european în genere. În același timp, imigrația în masă și automatizarea accelerată le răpesc muncitorilor ultimele rămășițe ale puterii de negociere pe care le aveau înainte de apariția neoliberalismului.
Când totul este spus și făcut, marea întrebare este dacă Occidentul va avea puterea de a ține pasul cu progresele făcute în secolul anterior în acest secol. În prezent, pierdem chiar la nivel demografic, deşi am construit o mulțime de companii, am muncit foarte mult, și am făcut asta toată viaţa. Vechea generație, cu gulerul albastru: oameni care știu cum prosperă o companie, deoarece au lucrat între țevi și orificii de ventilație pentru a pune împreună piesele de motoare sunt astăzi înlocuiți cu o generație care cunoaște doar „plug and play”, victoriile PR-ului și apoi o grămadă de migranți care provin din culturi care sunt adesea incompatibile cu Occidentul.
Între timp, orașele lumii sunt mai conectate între ele decât cu împrejurimile lor geografice – la stânga, vechiul muncitor a devenit o povară din trecut. Elitele au devenit analiști-simbol și s-au detașat, având în vedere contextul globalismului, din punct de vedere economic de propriile lor țări. Acest lucru a creat o super structură cosmopolită care ar prefera să taie toate legăturile cu „deplorabilele” provincii.
Această situație face ca îmbătrânirea populației și schimbarea demografică să devină provocări existențiale. Oamenii în vârstă lasă în urmă o cultură drenată. Mentalitatea antifamilială din anii șaizeci, care slăbește acumularea populației europene, trebuie întoarsă: generațiile în creștere merită să prospere într-un mediu cald și stabil, în națiunile cu virtute civică și bună vecinătate.
După cum arată clar experiențele practice din activitatea mea la Parlamentul European, polarizarea va crește. Occidentul a învățat de la Hobbes și Schmitt, esența politicii este canalizarea conflictului social prin instituții. Dar partidele de masă „progresiste” au transformat politica doar într-un demers de câștigător. Acolo unde absolut nimic nu este acordat opoziției și unde nu sunt tratați ca oponenți de dezbatere ale căror argumente trebuie să fie respinse cu logică și fapte, ci ca dușmani răi care urmează să fie detestați moral și excluși chiar și de la mici victorii.
Această configurare de tipul câștigătorului-ia-totul înseamnă că instituțiile politice care servesc la canalizarea conflictelor, nu mai îndeplinesc acel rol. Într-adevăr înseamnă că forțele pe care le reprezintă opoziția trebuie să apeleze la alte măsuri decât reprezentarea prin instituții. Existența partidelor de dreapta mainstream este deci mai mult o consolare socială decât o soluție practică.
Aceasta este o concluzie care ar trebui să sperie părțile implicate dacă nu se gândesc cu adevărat la implicaţii. Nu este ca și cum „populiștii” își vor pierde impulsul în curând și poate doar din teama pe care această concluzie o insuflă, curentul principal poate fi adus să caute un compromis. La urma urmei, am ajuns la punctul în care partidele de masă – de la comuniști la liberali de centru-dreapta – votează nu numai ca un bloc împotriva a tot ceea ce „naționaliștii”, „populiștii” și „conservatorii” au propus, ci și adaptează ilegal regulile și protocoalele cum le convine, cauzând hazard moral. [1]
Dacă cineva examinează Parlamentul European, atunci Dreapta consideră că o comisie precum FEMM (Egalitate de gen) este lipsită de importanță, deoarece comisia respectivă nu are rol legislativ și funcționează doar ca fabrică de ideologie. Nu reușesc să vadă că într-o situație în care instituțiile reprezentative au fost subversate ideologic, documentele ideologice sunt la fel de puternice ca și dosarele legale.
Întrucât instituțiile, care se presupune că mediază conflictele societale dintre idealurile și convingerile de dreapta și de stânga, sunt ele însele subversate ideologic, Dreapta nu are altfel decât alternativa revoluționară. În cele din urmă, această revoluție nu va fi făcută doar pentru ca partea care o inițiază să poată câștiga, ci și pentru a-i pedepsi pe cei care au avut încă șansa de a întoarce Occidentul, dar au ales să nu. Din respectarea lașă a dogmei identitare de stânga, aceștia au ales să nu revitalizeze Occidentul, dar au optat, în schimb, să omoare Occidentul, doar ca să îşi urmeze interesul personal.
Această revoluție este rezultatul final al unei stângi care pretinde că luptă împotriva discriminării, în timp ce ei chiar discriminează pe cei care gândesc diferit. Drepturile individuale sunt lipsite de sens în această situație, deoarece nu se opun presiunii colective. Din acest motiv, este mai bine să gândim în termeni drepturi culturale, deoarece cultura este cea care oferă spațiu (sau îl neagă) individului pentru a se dezvolta pe sine.
Institutul Ayn Rand a subliniat că în Vestul de astăzi mijloacele de trai nu depind de capacitatea productivă, ci de conexiunile politice. Întrucât acest lucru este adevărat, atunci să fim hotărâți în adaptarea noastră: să ne organizăm ca un trib, pentru că fără tribul nostru suntem ca nisipul fin care se dispersează rapid. Tribul negociază pentru membrii săi și are puterea de a riposta în numele lor împotriva eventualelor nedreptăți create.
Dacă alegerea este între afirmarea propriei istorii cu bune şi cu rele, inclusiv acceptarea necesităților moralmente îndoielnice pentru a supraviețui în prezent și urmărirea valorilor umane universale la nivel global în timp ce toate celelalte grupuri construiesc triburi, atunci alegerea se poate face cu ușurință. În orice caz, viitorul planificat de stânga pentru Europa se bazează pe motive contradictorii. Pe de o parte, ei predau ura pentru istoria europeană și resping tot ceea ce europenii au construit drept „rasist” și „imperialist”. În același timp, ei încearcă să compenseze scăderea natalității europene cu imigrația. Cum s-ar putea aștepta ca acești noi cetățeni să lucreze pentru a achita datoriile făcute de albii „deplorabili”?
Dacă compilăm toate evoluțiile culturale, politice și socio-economice, rezultă că se pot întâmpla doar trei lucruri:
[1] Conservatorii naționali și populişti patrioti răstoarnă UE pentru a putea oprii islamul și a opri schimbările demografice în componența populației.
[2] UE înăbușeşte democrația pentru a-i înfrânge pe conservatorii naționali și pentru a opri înaintarea populațiilor patriotice.
[3] Occidentul se împarte în enclave, ghetouri și comunități închise: acest lucru dă naștere unei fricțiuni crescânde între aceste grupuri – o fricțiune care poate fi conținută doar prin adoptarea modelului chinez și prin utilizarea tehnologiei pentru a stabili un stat de supraveghere totalitară.
În orice caz, jocul final al acestor evoluții nu se va încadra în modelul statului de drept așa cum este cunoscut în prezent în Occident. Cuvintele lui Winston Churchill pot servi drept ghidare:
„Dacă nu vei lupta pentru dreptate când poți câștiga cu ușurință fără vărsare de sânge; dacă nu vei lupta când victoria ta este sigură și nu prea costisitoare; s-ar putea să ajungi în momentul în care va trebui să lupți cu toate șansele împotriva ta și doar cu o șansă precară de supraviețuire. Poate exista chiar un caz mai rău. Poate că va trebui să lupți atunci când nu există nicio speranță de victorie, pentru că este mai bine să pieri decât să trăiești ca sclav ”.
Ceea ce rămâne din dreapta este o presiune sub o constelație fără precedent în globalizare, anularea culturii și instituții supuse ideologic. Conservatorismul va renaște într-o formă mult mai apropiată de Nietzsche în spirit și de Gramsci în metodă. Ocupând curentul principal, Stânga a pus în mișcare un proces care purifică Dreapta până când rămâne doar nucleul dur și acesta va fi grupul care – așa cum a profețit Ibn Khaldûn – inițiază schimbarea într-un fel sau altul. Rândurile de stânga vor fi pline de lași, care luptă pur și simplu din motive superficiale de oportunitate sau să nu fie alungați de ai lor. Dreptul va fi motivat de o adevărată putere de credință: vor lupta pentru cine sunt, pentru libertatea de a-și manifesta cultura și modul de viață fără scuze.
Marea întrebare care rămâne atunci este modul în care Occidentul trebuie să păstreze avantajele liberalismului, al libertății economice și sexuale și să consolideze simultan coeziunea socială a culturii sale. Democrația noastră liberal-capitalistă a avut vreun viitor în ordinea mondială multi-polară emergentă? Având în vedere tot ce s-a spus mai sus, sistemul necesită cel puțin o actualizare serioasă și la 360%.
Creatorii independenți asigură aprofundarea unei culturi, în timp ce coerența socială întărește cultura. Occidentul cere ca ambele să existe în continuare una faţă de cealaltă, sau măcar în ceea ce priveste puterea spiritului independent și etica muncii, motivația și inspirația care apar din conștiința unei identități comune.
Un Occident care unește aceste energii este un Occident care va înflori din nou. Punctul forte al Europei îl constituie cumulul de popoare şi culturi comparabile și istorii comune, fiecare având propriile sale abilități și calități unice. Rigurozitatea și sinceritatea sunt virtuți valoroase care sunt încă vii în comunitățile la scară mică, împreună cu virtuți precum statornicia, ingeniozitatea și determinarea îndrăzneață.
Timpul de așteptare pentru ca „mainstream-ul” să prindă a trecut. Dreapta trebuie să înceteze să mai gândească în termeni de curățare a mizeriei facute de stânga pentru binele societății. Stânga va păstra pur și simplu controlul asupra instituțiilor și apoi va continua subversiunea ideologică odată cu trecerea echipei de curățenie. Drepta trebuie să înțeleagă ca o societate separatistă se pregătește să se emancipeze și prin urmare să se elibereze de cadavrul putred al societății de tip mainstreem.
Am arătat clar în alte scrieri că societățile occidentale se prăbușesc în triburi: tribul liberal-de stânga este supra-reprezentat în toate instituțiile, precum și în peisajul mediatic. Elitele metropolitane și progresiste și-au pus amprenta asupra industriei imaginii și a proceselor de luare a deciziilor, dar idolatria lor „trezită” nu reflectă preocupările și aspirațiile muncitorilor și claselor de mijloc occidentale. Acesta este motivul pentru care trebuie să promovăm anumite valori cumva interne. Pentru a forma un stat în interiorul statului, trebuie să formăm o economie în cadrul economiei. Acest lucru înseamnă că tribul trebuie să acorde prioritate unei independențe economice autosuficiente față de capitalismul bazat pe subvenţii.
Va fi fascinant să vedem cum suprastructura societală răspunde la această formă de dezvoltare. În Franța, Macron, ca avatar al analiștilor simbolici, a fost ales președinte. Deocamdată, instituția europeană este destul de mulțumită de această „dovadă” că, atunci când împingerea vine să se împingă, oamenii nu doresc „populism”. Dar, după cum sa spus, nu înseamnă deloc că era populismului patriotic a venit și a dispărut. Acesta este doar o visare atrăgătoare pentru elite – la fel ca și gândul că Brexit-ul și alegerea lui Trump au fost cu adevărat doar accidente, ultimele răscoale ale bătrânilor albi frustrați sau, altfel, opera rușilor.
Noul nostru trib rămâne ferm înrădăcinat în stima de sine occidentală: din această încredere poate să înflorească o cultură în care oamenii sunt gata să se sprijine și să se lupte unul pentru celălalt, ca națiuni în care oamenii aspiră să scoată tot ce este mai bun în ei înșiși – unde se simt implicați unul pentru celălalt, istoria și cultura lor, unde inspirația și vitalitatea sunt forțele principale, unde ordinea și liniștea stăpânesc ziua și unde părinții vin acasă de la muncă într-un spirit vesel, ca națiuni de cetățeni harnici, stabili economic şi politic și cu inima bună.
Text tradus din limba engleză de Razvan Hoinaru
Sid Lukkassen
Sid Lukkassen este fisozof olandez, doctor in filosofie, autor a peste zece cărţi. Scrierile sale sunt cunoscute publicului larg din Olanda şi Belgia şi de obicei adresează dezinformarea şi media digitală ca noile provocări ale democraţiei asaltate de marxismul cultural, precum şi teme despre umanism şi islam, aşa cum sunt percepute în vestul Europei.
[1] https://www.ongehoordnederland.nl/verder-bewijs-van-de-niet-democratische-praktijk-van-de-eu/ (9/7/2020).