Romania Sociala logo
Menu

Oboselile noastre

autor:   21 February 2023  

Cu toții anxioși ? Cu toții ipohondrii ?

În ultimii trei ani le-am avut pe toate. Am resimțit un crescendo al amenințărilor vieții, al unei vieți amenințate. Pandemie coronavirus, teama de boală și moarte, război la frontieră, amenințarea cu un război mondial, poate chiar nuclear. Apoi scumpiri, inflație și sărăcire. Și acum amenințarea cu un cutremur devastator, pentru care nu suntem pregătiți, pentru care nu există o strategie pusă la punct. Starea continuă de  incertitudine -sanitară, economică, geopolitică și în plus, cea legată de catastrofe naturale- a creat și generalizat o stare de anxietate colectivă.      

În ultimii ani am asistat la multiplicarea numărului de bănci străine și farmacii. Publicitatea pentru medicamente a explodat la televizor. O doamnă de vârstă mijlocie îmi povestea că are o veritabilă farmacie personală acasă ; cum se uită mereu la televizor și vede o mulțime de reclame pentru medicamente, tot cumpără pilule, să fie în casă !

Sentimentul colectiv este că am devenit cu toţii ipohondri. Și ipohondrul nu este cel care se teme de boală, ci cel care este convins că e bolnav. Medicalizarea a devenit o mentalitate colectivă,  prin care ne percepem starea de bine și de securitate în termeni medicali.A devenit o evidență faptul că medicalizarea vieții este legată de extinderea pieții farmaceutice și de presiunea exercitată de industria farmaceutică. Multe anchete sociologice pun în evidenţă legăturile periculoase între medicină şi industria farmaceutică. Sunt folosiți termenii de remedii mortale şi crimă organizată. Adesea farmaciştii sunt comparaţi cu noii comercianţi din templu. Aflăm că marile multinaţionale farmaceutice reglementează nu numai distribuţia de medicamente, dar şi direcţiile de orientare a cercetării medicale. Aflăm deasemeni că ţinta principală a industriei farmaceutice este de a extinde clientela și a maximiza profiturile. Modul ei de funcţionare seamănă cu un business medical (Peter Gotzshe, Nortin Hadler), ceea ce transformă sistemul de sănătate într-un comerț lucrativ. 

Deviza doctorului Louis Pasteur era : Medicina uneori vindecă, adesea tratează, dar totdeauna acompaniază! Astăzi avem nostalgia medicului de familie care își cunoștea pacienții și îi trata acasă ;  trata nu atât boala, cât pacientul. Astăzi am putea evoca un soi de tunel al medicalizării. Odată intrați în acest tunel, nu îi mai vedem capătul. Analize și continuăm cu teste și apoi cu alte teste,  din ce în ce mai alienante. Urmează diagnostice și tratamente. Captivi ai mentalităţii după care orice oboseală fizică și psihică poate fi tratată medical, consumăm pilule și diagnostice.

În mod paradoxal, sistemul de sănătate devine un mecanism de medicalizare. Involuntar facem și noi parte din lanţul medicalizării. Suntem anxioși, stresaţi, extenuaţi, insomniaci, recurgem la pilule care ne vitaminizează, calmează şi anesteziază.

Individul, bolnav de societatea în care trăiește

L-am consultat pe prietenul Google. La cuvântul oboseli, el ne trimite la diagnostice, terapii și medicamente. Dar oboselile individului contemporan sunt ele simple suferințe medicale ? Forma și simptomele oboselilor individului contemporan nu sunt indisociabil legate de probleme sociale ? Individul este bolnav sau societatea în care trăiește îl îmbolnăvește ? 

Cum să identificăm, ordonăm și abordăm oboselile individului contemporan în contextul lor ? Luăm ca punct de plecare sugestia filozofului Leibnitz care vorbea de răul fizic, răul moral și răul metafizic. Răul fizic era expresia suferinței fizice, răul moral era legat de sentimentul de excludere socială, iar răul metafizic era legat de condiția umană. Probabil că Abraham Maslow cunoștea această clasificare, când a întocmit piramida nevoilor. Soclul piramidei lui Maslow era constituit din nevoi fiziologice : mâncare, apă, somn, sănătate. Urmau nevoile de securitate fizică, materială, medicală și ocupațională. În categoria de nevoi sociale erau evocate nevoile de apartenență, de recunoaștere socială din partea celorlați. În vârful piramidei erau plasate nevoile de auto-realizare, de dezvoltarea de sine.

Propunem o piramidă a oboselilor noastre, ca un posibil instrument de analiză a unor suferințe induse de contextul lumii în care trăim.  

Piramida oboselilor, instrument de analiză

(1) Oboseli  fizice induse de viața contemporană

Trăim într-o societate în care viteza, zgomotul și agitația marchează cotidianul individului contemporan. Mai ales în mediul urban. Ori omul are nevoi fiziologice de calm, liniște și odihnă.

Oboselile fizice ale individului contemporan sunt «oboseli de seară», oboseli după o zi de muncă. Am reține în lista noastră scurtă : oboseala corpului, oboseala străzii, oboseala ecranelor.  

Oboseala corpului este epuizarea de energie. Ea este legată de efortul la care a fost supus corpul. Este mai ales cazul muncii în construcții, în metalurgie, în abatoare. Este și cazul muncii de infirmier, ajutor domestic, casier într-un supermarket. Penibilitatea muncii este sursa principală de extenuare fizică.

Viața urbană a indus o nouă formă de oboseală fizică: oboseala străzii. La oraș, individul trăiește într‑un decor de asfalt și sticlă. Orașul înseamnă agitație, zgomot, trafic, poluare. Pietonul se strecoară cu greu printre mașini, claxoane și stopuri. Trotuarele au devenit locuri de parcare. Și când trotuarele aparțin mașinilor, pietonii circulă pe partea carosabilă și riscă înjurăturile șoferilor. Și accidente. La rândul lor, șoferii devin agresivi din cauza fluxului infernal al traficului.  

În ultimele două decenii resimțim și oboseala ecranelor. Este oboseala ochilo. Este și o oboseală mentală. Utilizarea excesivă a platformelor numerice duce la degradarea stării de sănătate fizică și psihică a individului. Ea se corelează cu sedentaritatea și izolarea socială.    

(2) Frământări, neliniști și îngrijorări : oboseli sociale

În paleta oboselilor sociale induse de viața contemporană, reținem : experiența depresivă, burn-out și bore-out, oboseală emoțională, anorexia, bulimia și bulimia anorexică, anxietatea.

Experiența depresivă.  Oboseala grijilor cristalizează neliniștea socială, stările de frământare. Trăim printre oameni și ne comparăm cu ei. Ne este teamă de șomaj, de competiție, de sărăcie, de eșec social. Ne este teamă să fim concediați. Ne este teamă de datorii. Frământările ne produc îngrijorare. Individualismul și cultul performanței produc tot felul de provocări, neliniști, dar și stări depresive. Experiența depresivă este personală, dar cum  spune sociologul Marcelo Otero, ea este comună și transversală; experiența depresivă este un veritabil analizator al societăților contemporane. Oboseala de sine, de care vorbește Ehrenberg, este expresia sentimentului de singurătate a individului într‑o societate de concurență și parformanță. În fața succesului sau a eșecului profesional, social sau familial, individul contemporan se simte singurul responsabil. Experiența depresivă și oboseala de sine sunt forme de apatie socială, patologii ale epocii, induse de dictatul performanței și al rivalității sociale. Aici nu mai este vorba de oboseala de la capătul unei zile de muncă. Este vorba de «oboseală de dimineață», oboseala de a începe o altă zi. Depresia, ca problemă medicală, este tratată cu pilule antidepresive care crează dependență și conduc uneori la scoaterea înafara socialului. Este cercul vicios al depresiei: oboseala de sine-antidepresive-dependență de pilule-marginalizare socială. Nu întîmplător, Otero consideră depresia ca o figură medicală emblematică a unei suferințe polimorfe a societăților actuale (L’individualité et l’épreuve de la dépression). În contextul unei societăți individualiste individul este responsabil de succesul și eșecul său social; el este responsabil de starea sa medicală și psihică. Așadar, mentalul patologic este corelat cu socialul problematic.  

Oboseală din supra-activitate, burn‑out. Ne amintim cazul Ramona, relatat în ziarele românești, acum câțiva ani. Surmenaj, ore suplimentare, migrenă, insomnie, stop cardiac și moartea cauzată de epuizare. Psihologii și medicii constată de altfel că numărul de cazuri de burn‑out la copii este în creștere în ultimii ani. Copiii au cearcăne, sunt obosiți și plictisiți; singura lor plăcere este să cumpere ceva nou, de care se plictisesc repede. Moira Mikolajczak și Isabelle Roskam (cercetătoare în psihologie de la Universitatea din Louvain) evocă burn‑out parental, sindrom care se manifestă în cazul părinților care consideră important pentru copii lor să facă și școală, și  muzică, și sport, și limbi străine. Ei cred ca astfel îi vor pregăti să facă față exigențelor unei societăți de rivalitate și competiție.

Oboseală din inactivitate. Este suficient să observăm paznicii de clădiri, din farmacii și supermarketuri, ca să înțelegem că este vorba de o boală a apatiei, a inutilității sociale.Conceptul Bore‑out, a fost teoretizat de elvețianul Philippe Rothlin, care l‑a corelat cu insuficienta cantitate de muncă și cu incapacitatea societății de a absorbi inactivitatea. Este paradoxală situația în care te simți epuizat pentru că la locul de muncă nu prea știi ce ai de făcut. Pentru angajații pe posturi de muncă fără activitate, timpul devine lung, gol, interminabil și lipsit de interes. Aceștia suferă de stări cronice de apatie și uneori chiar de un fel de nebunie. În societatea de muncă în care trăim, șomajul este un caz flagrant de oboseală din inactivitate. Inactivitatea prelungită discalifică individul prin crearea unui sentiment de declasare socială, de pierdere a încrederii în capacitățile profesionale și sociale. 

Oboseala emoțională ne încețoșează mintea. Ea este mai ales frământarea pentru aparență. Suntem prea grași sau prea slabi, suntem prea înalți sau prea scunzi. Dictatul aparenței a devenit în societatea noastră sursă de oboseală emoțională. Dacă femeile nu mai sunt „sclavele bărbaților”, ele rămân dependente de canoanele de frumusețe impuse de publicitate. Femeia care ne privește din afișe și magazinele de modă este tânără, subțire și de o frumusețe ireală. Scriitoarea canadiană Nelly Arcan vorbește de burca de carne, această imagine de femeie perfectă, tânără, inalterabilă și de o frumusețe industrială. Cosmetica și chirurgia estetică proliferează în jurul obsesiei de tinerețe și perfecțiune. Unele operații reușesc, altele desfigurează pe viață; este, între altele, cazul flagrant a lui Donatella Versace, moștenitoarea celebrei case de modă Versace. Sau a cântăreței Madona, care a devenit de nerecunsocut după o serie de intervenții chirurgicale. Observăm și moda cu buzele botoxate.Tinerele femei  încearcă să se diferențieze de altele, dar ele seamană între ele; taote par avea o inflamație serioasă la buze.   

Obsesia aparenței poate conduce la comportamente autodistructive precum anorexia, bulimia și bulimia anorexică. Dacă anorexia este obsesia de a se priva de mâncare pentru a rămâne subțire, bulimia este furia de a mânca, vomatul violent și un enorm dezgust de sine. Combinația între anorexie și bulimie ia forma unui conflict permanent între nevoia de a mânca și dorința obsesivă de a rămâne subțire.  Comportamentul mixt de anorexie și bulimie poate anihila reflexul de supraviețuire și alimenta dorința de sinucidere. Acest gen de comportament antrenează probleme grave de sănătate corporală în adolescență: denutriția, osteoporoza, aritmia, esofagita, gastrita, dar și obsesii și gânduri sinucigașe.

În romanul Domnișoarele cactus a scriitoarei Clara Brunet am găsit un egoportret sub formă de   dialog cu sine: « Prima depresie profundă am avut‑o la 9 ani. Sunt poate iarăși pe cale să dispar, așa că mai există speranță. Am mereu sentimentul că o voce teribilă îmi spune că, dacă aș abandona toate convulsiile mele alimentare, aș fi cuprinsă de o durere imensă, fără de sfârșit (…) Cu toate că am 25 de ani, am aerul unei fetițe; semăn cu o zână încercănată. Mă gândesc mereu că totul este din vina mea, chiar dacă m‑am obișnuit să dau vina pe o boală mentală. De fapt, am nevoie în mod vital de o viață normală ». Observăm că partea medicală este o urmare a unei decizii sociale greșite.

Am putea adăuga anxietatea numerică. Există o teamă tehnică, pentru că tehnologiile numerice  exercită o presiune constantă asupra expertizei individului, care se simte depășit, devansat. Este ca și cum inteligența tehnologică ar fi o negare a inteligenței umane. Există o teamă economică; oare tehnologiile numerice vor înlocui omul într‑o serie de activități, sporind astfel șomajul? Există și o teamă psihologică, pentru că imaginarul tratează adesea mașinăriile create de om ca fiind animate de pasiuni distructive. Tehnologiile numerice inspiră o teamă obscurăș ele inspiră  fascinație și dezolare, atracție și repulsie.

(3) Oboseli existențiale

Știm că într‑o zi va trebui să murim. Pe termen lung toți murim; dar în toate celelalte zile vrem să trăim. Dorim să ne auto-realizăm.  Teama de boală , teama de batrânețe și teama de moarte, sunt oboseli  existențiale, dar ele sunt puternic impregnate de spiritul epocii.

În lumea în care trăim, boala și moartea au devenit o problemă administrativă individuală. Când să îmi fac testamentul? Cât mai repede! Un anevrism, un accident, o paralizie, și iată‑ne inapți să mai luăm singuri hotărâri. Și când să mă gândesc la boli ? Înainte de a fi bolnav! Într‑o societate în care individul anticipă, planifică, caută soluții, el trebuie să gestioneze și sfârșitul vieții. Poate chiar să revendice o moarte asistată. Chiar și moartea a devenit o problemă personală și medicală.

Iată câteva considerații fulgurante ale antropologului francez Philippe Ariès (Essais sur l’histoire de la mort en Occident), care ne descrie modul în care modernitatea a dus la evacuarea unor ritualuri de domesticire a bolii și a morții, prin viața comunitară.

« Moartea familiară era în centrul vieții, în centrul comunității; ea era domesticită prin ritualuri creștine, animate de credință în viața de dincolo (…)  Moartea era domesticită. În zilele noastre moartea a devenit sălbatică. »

« Este un fel de datorie a bolnavului de azi de a nu stârni emoția morții, nici la cei apropiați și nici la personalul medical. A stârni emoția morții devine indecent. Cel care este pe moarte trebuie să lase impresia că nu este pe moarte. Iar cei din jur nu îl va trata ca fiind pe moarte și nu îl va acompania în moarte. Iar după deces, trebuie să ne facem că îl uităm. Pare o impudoare să îi plictisim pe alții cu doliul nostru. »  

« Nu se mai moare acasă, înconjurat de familie, se moare discret la spital, adeseori în singurătate. Este ca și cum nu se mai moare, se dispare undeva pe aleile unui spital sau pe culoarele rezidențelor pentru bătrâni, sau a unor institute specializate. Societatea a expulzat moartea din viața cotidiană ».

« Moartea devine rușinoasă, obiect interzis. Tehnologia și progresul ne-au făcut să sperăm că putem scăpa de moarte. Și că medicalizarea ar fi antidotul ».

*

Desigur există o dimensiune medicală în oboselile noastre, dar ele nu sunt simple afecțiuni medicale. Ele pot fi interpretate și  ca simptome ale unor suferințe, induse social.



Facebook

De la taxi la Uber. O mărturie personală

Ceea ce numim cunoaștere sociologică implică adesea premize teoretice, care se vor validate. Sau teme de cercetare impuse pe hârtie. Și dacă am inversa demersul? Este fascinant să pleci într-o plimbare pe stradă și să descoperi o tematică sociologică la care nici nu te-ai gândit. În fața căreia nu ai ...

Trans-știința

Se pare că realitatea pe care nu numai că o percepem astăzi, dar chiar o creăm în măsură semnificativă, a devenit mai complexă decât orientările științifice dominante. Ceea ce numim astăzi cunoaștere științifică pare să nu ne mai ajute în înțelegerea complexității, atât a realității obiective, cât și a subiectivității. ...

Sociologii români și problematica romilor[1]

Discuția declanșată de Institutul de istorie m-a pus pe gânduri. Rezultatul este un eseu mai larg decât mă așteptam. Dezrobirea. Institutul de istorie al Academiei a prezentat 5 comunicări despre una dintre schimbările sociale importante ale istoriei României: abandonare ”robiei”. Un proces social-politic și cultural extrem de important care a avut ...

Interviu cu Emanuel Copilaș – “Integrarea României în sfera de influență sovietică (1944-1947) perspective internaționale și locale”

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum? Inițiativa volumului s-a conturat pornind de la un capitol de carte, publicat în cadrul volumului colectiv intitulat Panorama comunismului în România. Volumul, coordonat de către scriitoarea Liliana Corobca, a apărut la editura Polirom în ...

Elevarea spirituală

În general, se crede că omul are trei nevoi elementare, fără de care nu are nici o șansă de supraviețuire: hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Desfășurarea vieții umane, ne dezvăluie că niciuna dintre ele nu se satisface, adecvat naturii sale, prin oferta directă a mediului său natural de viață. În condiția ...

Manifestare științifică organizată de Agenția Națională pentru Romi „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”

În data de 20.02.2024, a fost organizat evenimentul „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Manifestarea științifică a fost organizată de Agenția Națională pentru Romi, sub egida Academiei Române și a fost ocazionată de Ziua Dezrobicrii Romilor din ...

Interviu cu Emanuel Copilaș – “Educaţie pentru societate : in memoriam Robert Reisz”

Silviu Rogobete și Emanuel Copilaș (coordonatori) (2023) Educaţie pentru societate : in memoriam Robert Reisz, Editura Universității de Vest, Timișoara Felicitări pentru publicarea volumului! Pentru început vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre personalitatea științifică a Profesorului Robert Reisz! Robert Reisz a fost, în primul rând, o persoană curioasă, înțelegătoare ...

NOUA LEGE A PENSIEI: un moment al SPERNȚELOR sau al ADEVĂRULUI?

Ieri, la Realitatea a fost o nouă discuție pe tema pensiilor. De 3 ani, aproape zilnic, sunt discuții pe metodologia calcului pensiilor. Concluzia discuțiilor din ultimii ani de dezbatere a fost că pensiile sunt foarte scăzute și, desigur, e necesar o creștere a lor. În plus, sistemul este plin de ...