Romania Sociala logo
Menu

Paradigma subdezvoltării României: un Marxism fără comunism. Elemente pentru o teorie a tranziției românești  (I)

autor:   13 October 2016  

Datele oferite de statistica europeană plasează România la aproape toți indicatorii sociali și economici pe o poziție jenantă la coada Europei. Vezi Calitatea vieții: 2015-2035 ceva mai jos în România socială.

E cazul să ne întrebăm de ce ?

Frecvent circulă explicația: pentru că așa sunt românii. Eu sunt bucuros că sunt român. Și bune și mai puțin bune. Dar au fost momente istorice în care noi românii am dovedit că atunci când am avut șanse sau confruntați cu momente critice am fost la înălțime. Ca sociolog sunt jenat să se tot dea vina pe românii de la Decebal și Traian.

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat în ultimii 26 ani cred că trebuie să căutăm explicația în modul în care a fost concepută tranziția României.

La o analiză mai atentă constatăm un lucru surprinzător. Viziunea factorilor politici actuali este fundată pe un model de societate preluat din teoria economică clasică de la mijlocul secolului XIX, amplu dezvoltată în direcția paradigmei comuniste de Marx. Treptat, în mintea mea s-a conturat ideea că tranziția în România s-a bazat pe ceea ce eu numesc paradigma lui Marx fără comunism.

Unde a avut Marx dreptate și unde nu

În opera impresionantă a lui Marx, Capitalul, găsim o expunere clasică a economiei capitaliste de piață.

Modelul clasic al economiei capitaliste de piață este schematic următorul: economia este compusă din proprietari de capital care organizează producția pentru obținerea profitului; competiția pe piață asigură profitul și este factorul generator al creșterii economice. Întreaga economie este reglată de mecanismele pieței.

Economia de piață a devenit mondială, dincolo de granițele naționale. Aproape două secole în urmă, Marx formula o concluzie netă: națiunile vor dispare rapid în fața mondializării.  Interesele naționale pot interveni, dar ele contravin procesului economiei mondializate. Ele dispar în fața intereselor capitalismului mondial.  Națiunile au devenit mai mult o frână. Marx acorda națiunii doar o importanță marginală.

Conflictele sociale structurale s-au mondializat și ele: lupta de clasă între capitaliștii de pretutindeni și proletarii de pretutindeni. Manifestul comunist avea pe frontonul său ”Proletari din toate țările, uniți-vă”. Capitalismul devenise o clasă mondială și schimbarea puterii sale nu putea fi decât mondială. Revoluția comunistă nu va fi națională, ci internațională. Orice revoluție într-o țară inevitabil ar fi înăbușită prin intervenția capitalismului mondial.  Revoluția va începe din țările capitaliste dezvoltate, dar se va extinde rapid pe tot globul. Partidul comunist, care exprima interesele proletariatului mondial, s-a constituit la mijlocul secolului XIX ca un partid internațional, nu național: internaționala comunistă.

Din acest model, Marx a derivat o predicție asupra viitorului omenirii: revoluția comunistă mondială va instaura o nouă societate, societatea comunistă, care va fi de la început mondială, nu națională.

Reconsiderat din perspectiva actuală, Marx a făcut trei erori pline de consecințe.

  1. O mondializare economică și politică ”goală”, fără națiuni. Rolul națiunilor nu urma să scadă.
  2. Lupta de clasă se va ascuții ducând inevitabil la o revoluție comunistă mondială.
  3. Statul național va deveni tot mai accentuat un instrument de opresiune socială (”stat burghez”).

Ce a probat istoria ?

Predicțiile lui Marx au fost infirmate.

Creșterea economiei capitaliste nu a avut loc prin diminuarea rapidă a rolului națiunilor. Dimpotrivă, secolul XX a fost secolul exploziei națiunilor. Creșterea economică capitalistă nu a fost frânată de cadrele naționale, ci a fost susținută de acestea. Pe fondul unei economii mondializate, interesele economice naționale sunt promovate nu numai cu puterea economică, dar și cu mijloacele politice. Conceptul de imperialism (dominarea națiunilor puternice economic și politic) nu îl găsim în viziunea lui Marx, ci mai târziu, la începutul secolului XX. Rezultatul a fost o economie capitalistă mondializată, pe fondul căruia s-a coagulat controlul politic al națiunilor puternice.

Conflictul social nu s-a mondializat, ci s-a internalizat, în interiorul națiunilor. În cadrele naționale s-au desfășurat conflictele sociale și aici s-au adoptat soluții.

Societatea mijlocului secolului XIX era în pragul exploziilor sociale. Dar conflictul social nu s-a acutizat, cum a argumentat Marx, ci a evoluat într-o direcție nedistructivă: nu revoluție, ci negociere și chiar parteneriat pentru promovarea interesului local și național comun.

Proletariatul nu s-a organizat într-un partid politic care să promoveze revoluția comunistă mondială, ci mai degrabă în sindicate care au negociat cu patronatul condiții mai bune de muncă. La început, mișcarea comunistă internațională a considerat sindicatele ca trădătoare ale clasei  muncitoare.

Marx a considerat că explozia capitalismului se fundează pe sărăcirea progresivă a proletariatului. Capitalism s-a dezvoltat inițial fără ”societate” și împotriva ei. În acest context, era firesc ca Marx să considere că statul este unul opresiv, un instrument al menținerii capitalismului împotriva protestelor sociale.

Intrat într-o nouă fază, capitalismul a realizat că dezvoltarea economică nu mai poate fi sustenabilă fără comunitate, chiar împotriva ei. Societatea a devenit un factor important de luat în considerare. Nu mai este posibil un capitalism fără societate, dezvoltat pe o comunitate sărăcită. S-a produs o reformă profundă a societății capitaliste în mod special prin reconsiderarea importanței comunității sociale.

Statul, cu siguranță, a fost și un instrument de control social, dar a devenit și un arbitru al conflictului social. Negocierea a fost inevitabil completată cu adoptarea principiului parteneriatului: capitalul și munca au un interes comun, dezvoltarea economiei locale și naționale. Statul burghez, opresiv s-a transformat într-un ”stat social”, mai târziu numit chiar ”stat al bunăstării”, cu misiunea de a promova interesul național. În acest context, valoarea interesului național a prins substanță.

Dacă Marx considera că în perspectivă statul va dispare, în secolul XX statele s-au dezvoltat rapid, multiplicându-și funcțiile. În Europa bugetele care susțin funcționarea statelor au crescut rapid, apropiindu-se de 50% din PIB, uneori chiar mai mult.

Rolul cheie în reforma societății capitaliste a fost statul. Și statul a fost instrumentul principal al societății naționale. Spre sfârșitul secolului XIX, statul a dezvoltat rapid funcții sociale. Funcția socială care s-a dezvoltat rapid a fost educația. Ca instrument al coagulării națiunii s-au dezvoltat funcțiilor culturale ale statului: promovarea limbii, culturii naționale și istoria națiunii. O adevărată revoluție publică: constituirea sistemului de asigurări sociale, sistemul de pensii. S-a adăugat rapid sistemul public de sănătate și de asistență socială.

Dezvoltarea lumii moderne s-a făcut prin depărtarea de predicțiile făcute de Marx.

Care este politica românească a tranziției ?

  1. Un mondialism ”gol”, fără națiune. O politică de integrare rapidă în economia mondială, dar la marginea săracă a acesteia, cu ignorarea interesului național.
  1. Însăși idea de națiune a fost suspectată de a ascunde o mentalitate comunistă. Chiar menționarea interesului național este taxată ca ”naționalism extremist”. Politica economică a fost dominată nu de susținerea creșterii economiei românești, ci de privatizarea ”oricum” și ”orcui”, de preferință ”investitorului străin”; privatizarea prin distrugerea capacităților existente, nu valorificarea lor. Dacă cineva ar atrage atenția că nu trebuie să vindem oricum și oricui resursele naționale este blamată cu eticheta infamantă ”iarăși, nu ne vindem țara ?”. Deci integrarea în economia mondială se face prin vinderea resurselor natural și acumulate istoric. Zilele trecute, la televizor s-a discutat dacă nu ar trebui să fim mai prudenți când vindem aeroportului Otopeni. O doamnă parlamentar a sărit indignată: ”ce, iar sloganul nu ne vindem țara ?”.
  1. O politică a statului mic. În contextul European al statelor cu ample funcții sociale, politica tranziției românești a fost dominate de efortul de a menține statul românesc la nivelul cel mai mic posibil, dacă nu chiar desființarea lui treptată. Și datele arată că acum, la sfârșitul tranziției, statul român este cel mai restrâns comparativ cu celelalte state europene.
  1. Abandonarea statului responsabil social. Locurile de muncă s-au redus la jumătate în primii ani ai tranziției, de la 8,4 milioane, la în jur de 4,5 milioane. De două decenii numărul locurilor de muncă salariale nu depășește 5 milioane. Partidele politice au considerat că nu e responsabilitatea lor să crească locurile de muncă. Politica salarială este dominată de politica salariului mic. Rezultatul cumulat a fost o sărăcire masivă, aproape 40% din populație, cea mai ridicată din Europa.

Deci un marxism fără comunism ? Da, o mondializare goală, fără națiune și chiar împotriva națiunii, o mondializare globală pe spatele sărăcirii populației, o mondializare globală cu o politică de disoluție a statului.



Facebook

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024

Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul. Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Provincialismul. Cheie de lectură posibilă a tranziției

1. Punctul de plecare Lectura recentă a trei intervenții publicate în 2023 și 2024 mi-a apărut emblematică.  Este vorba de o serie de texte de analiză politică apărute sub titlul generic România ca proiect geopolitic și interesul național în contextul dezordinii mondiale, sub semnătura analistului politic Adrian Severin. Și de   cartea ...