Volumul „Emoțiile sociale. Despre rușine, vinovăție, regret și deziluzie”, apărut în preziua împlinirii vârstei de 80 de ani, dă seamă despre vocația sa de psihosociolog, mereu preocupat de aducerea în atenția unui public mai larg, nu doar în cercul specialiștilor din domeniul științelor socio-umaniste, a temelor la zi, dezbătute în psihologia socială pe plan internațional. De altfel, profesorul Septimiu Chelcea a introdus pentru prima dată în învățământul superior din România, în 2007, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București), un curs de „Sociologia emoțiilor”. Lucrarea recent publicată reia, dezvoltă și aduce la zi bibliografia unui studiu din volumul „Rușinea și vinovăția în spațiul public. Pentru o sociologie a emoțiilor” (Editura Humanitas, 2008) pe care l-a coordonat.
Revenirea asupra unor teme, completându-le, este o constantă a activității sale științifice. A se vedea în acest sens lucrările „Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare” (două ediții, 2006/2015), „Cum să redactăm o lucrare de diplomă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane” (patru ediții, 2000/2007), „Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative” (trei ediții, 2001/2007). Poate că o anumită grabă în publicarea lucrărilor sale îl caracterizează pe Septimiu Chelcea. Nu este neapărat un lucru rău revenirea la temele abordate.
Profesorul Septimiu Chelcea a conștientizat că este imperios necesară racordarea rapidă a psihologiei sociale și sociologiei din România la fluxul de idei din lucrările semnificative apărute în țările cu tradiție consolidată din Occident. Concret, a prefațat „Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de comunicare”
de Jean-Noel Kapferer (2006), „Dicţionarul Blackwell de sociologie. Ghid de utilizare a limbajului sociologic” de Allan G. Johnson (2007), „Propaganda” de Edward L. Bernays (2017). Această racordare s-a îmbinat cu repunerea în drepturi a unor lucrări românești fundamentale. S-a îngrijit și a prefațat, împreună cu profesorul Iancu Filipescu, „Tehnica monografiei sociologice” de Henri H. Stahl (2001), „Îndrumări pentru monografiile sociologice” de Dimitrie Gusti (direcția științifică) și Traian Herseni (conducerea tehnică) (2002).
În calitate de conducător de doctorat, profesorul Septimiu Chelcea a netezit calea multor tineri, care în timp au confirmat pe deplin: a coordonat împreună cu fostul său doctorand Gabriel Jderu, astăzi profesor, director al Departamentului de Sociologie de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București), lucrarea „Refracţia sociologică şi reflexia jurnalistică. Despre sondajele de opinie şi preluarea lor în mass-media” (2005). Împreună cu alți foști doctoranzi (conf. univ. dr. Loredana Ivan, conf. univ. dr. Octavian Rujoiu, lector univ. dr. Andreea Bobb, lector univ. dr. Alina Duduciuc, dr. Alexandru Zodieru) a publicat manualul universitar „Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații” (două ediții, 2008/2010). Cu deplină încredere și bucurie a prefațat cărțile foștilor săi doctoranzi: „Sociologia modei. Stil vestimentar și dezirabilitate socială” de Alina Duduciuc (2012), „Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspective” de Alin Gavreliuc (2019).
Profesorul Septimiu Chelcea nu a fost iubit de toți studenții care i-au audiat prelegerile și care au avut șansa/neșansa de a da examen cu el. Se spunea la un moment dat, în glumă, că dacă ai trecut examenul de „Metodologia cercetării sociologice” cu Septimiu Chelcea te poți considera absolvent. Orice glumă are și un grăunte de adevăr. A fost exigent cu studenții, dar mai exigent cu sine însuși. Unii foști studenți spun astăzi că au avut ce învăța de la Septimiu Chelcea și că îl au ca model.
Dincolo de activitatea didactică și de cercetare științifică, profesorul Septimiu Chelcea a fost prezent în revistele științifice (Revista de Psihologie, Viitorul Social, Analele Universității din București, Sociologie Românească) și în revistele de diseminare a cunoștințelor științifice ale vremurilor trecute: Știință și Tehnică, Psihologia ș.a. În prezent, publică relative constant studii, articole și recenzii în revistele Psihologie Socială (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași), Revista de Psihologie (Academia Română) și în România Socială (platorma online a ICCV). A fost directorul revistei Sociologie Românească (2002-2005), este membru onorific în Comitetul de redacție al Revistei de Psihologie și membru în Consiliul științific al revistei Psihologie Socială. În 2004 a primit Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate de cercetare ştiinţifică, acordat de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior.
În lucrarea cu caracter autobiografic „Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015”, profesorul Septimiu Chelcea scria: „Nu încerc să adun pietricele şi fire de nisip pentru a-mi ridica un soclu. Am păcatele mele. Şi nu puţine. Îmi atribui, totuşi, calitatea de a nu fi trădat condiţia de profesor, chiar după ce vârsta m-a despărţit de catedra universitară. […] Am crezut că regimul comunist poate fi umanizat: m-am înşelat! Am sperat că, după dispariţia totalitarismului ceauşist, totul va fi bine: m-am înşelat! […]
Ajuns la un pas de ‘Staţia Terminus‘, îmi caut şi eu trecutul, vreau să găsesc ‘amănuntul biografic’, acea întâmplare măruntă care m-a marcat. Schimbările sociale ne aruncă dintr-o parte în alta, ne dau cu capul de pereţi. Ce ne face să ne redobândim echilibrul este identitatea fiecăruia dintre noi. Or, identitatea psihosocială rezultă din intersectarea eredităţii biologice şi sociale cu istoria şi cu amănuntul biografic care ne face să credem că avem un ‘destin‘. Apoi ne construim singuri ‘destinul‘: credem că rostul nostru în lume este de a-i ajuta pe alţii sau de a te bucura de viaţă fără să-ţi pese de nenorocirile din jur, credem că suntem destinaţi unei profesii şi ne pregătim pentru ea.
Autobiografia, volens nolens, este povestea vieţii tale, dar şi povestea despre trecut; este istoria aşa cum ai trăit-o. Nu cred că există zile albe şi zile negre; şi nici îngeri şi demoni. Viaţa de zi cu zi este un amestec de lumini şi umbre. Suntem şi pulbere de stele, şi noroi clisos, urât mirositor. Ce diferenţiază oamenii este doar proporţia” („Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015”, Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași, 2017, pp. 9, 13).
