De ceva vreme mass-media are un subiect consistent, pe care îl aștepta de mai multă vreme. Este vorba despre introducerea în sistemul de sănătate a cardului de sănătate. Problema aceasta nu este deloc nouă. De mai bine de 14 ani introducerea cardului de sănătate a preocupat pe decidenții domeniului. Nu s-a reușit, deși au fost investite sume colosale. De-a lungul anilor au fost selecționate firme specializate în producerea de soft-uri, au fost achiziționate echipamente sofisticate, au fost organizate instruiri costisitoare ale celor care trebuiau să preia această activitate, dar, la fiecare termen de introducere se petrecea ceva ce împiedica punerea în operă a acestui sistem.
Trebuie să se știe, însă, că, problema cardului de sănătate nu trebuie tratată distinct. Ea este doar una dintre părțile componente ale unui uriaș sistem informatic adresat asigurărilor de sănătate, numit SIUI, adică Sistemul Informatic Unic Integrat. Ce trebuia să aducă nou acest sistem, știut fiind că interesul pentru sistemele informatice a crescut, pe măsura dezvoltării infrastructurii informatice, în schimb încrederea în performanțele efective ale sistemelor a scăzut proporțional cu trecerea timpului și amînarea sine die a introducerii lor efective?
În primul rînd, SIUI-ul trebuia să producă disciplinarea sistemului de sănătate. Trebuia să facă ordine în sistem, începînd cu evidența riguroasă a asiguraților și terminînd cu evidența, la fel de riguroasă, a serviciilor medicale consumate de către asigurați și a costurilor aferente.
Sistemul este extrem de complex, el utilizează cea mai mare bază de date existentă în România. Este o bază de date dinamică, cu intrări și ieșiri continue, cu fluctuații permanente atît în structura și conținutul serviciilor medicale, ale prețurilor și ale beneficiarilor, cît și din punctul de vedere al gestionării riguroase, al eliminării fraudelor, atît de frecvente în acest domeniu.
Risipa din neglijență, frauda, consumurile excesive și necuvenite de servicii medicale, de medicamente puteau fi stăvilite de multă vreme dacă acest sistem funcționa. Economiile ce se realizau nu se pot calcula. Se estimează că sînt imense, iar neirosirea lor ar fi salvat sute, mii, poate zeci de mii de vieți. Oare va răspunde cineva vreodată pentru aceste vieți pierdute?
Au trecut anii. Iată că, în acest fatidic an 2015, fatidic doar pentru anumite instanțe, s-a decis introducerea primului instrument, aparent nesemnificativ, care trebuia să producă ordine în sistem: cardul de sănătate. Pentru aceasta s-au cheltuit alți bani. Mulți bani, poate mai mulți decît ne așteptam noi. Dar mai mult decît bani era nevoie de voință, pentru a realiza acest prim obiectiv de modernizare a sistemului de sănătate. De voință, nota bene, politică, pentru că a disciplina presupune întotdeauna a face ordine sub presiunea sancțiunilor, și, ținînd seama de forța financiară și nu numai a „operatorilor” din sistem, disciplinarea nedorită poate aduce costuri politice. Mai era nevoie și de voință administrativă, și iată, Guvernul, deși nimeni nu se mai aștepta ca sistemul să pornească, și-a asumat-o. Mai era necesară și o anumită solidaritate a celor care trebuiau să coopereze pentru a realiza proiectul propus. Furnizorii de servicii medicale, începînd cu medicii de familie, ambulatoriul de specialitate, spitalele, serviciul farmaceutic, îngrijirile medicale la domiciliu, pe de o parte, iar pe de altă parte Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu toate cele 42 de case teritoriale, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Consiliile Locale și toți ceilalți implicați în gestionarea și administrarea sistemului de sănătate.
Decizia a fost fermă. Începînd cu data de 1 mai, cardul de sănătate a devenit obligatoriu. Anterior acestei date, firesc, Casa Națională de Asigurări de Sănătate –CNAS- a început procesul de distribuire a cardurilor.
Distribuitorul ales a fost Poșta Română, o instituție aflată de mai mulți ani într-o puternică degringoladă, generată de cei care voiau să-i locul și, în final, i l-au și luat, de neglijența guvernanților din ultimii 10-15 ani, care trebuiau să dea rezolvare unor probleme vechi și extrem de grave ale uneia dintre cele mai vechi și mai respectabile instituții.
Cum era de așteptat, distribuirea cardurilor s-a făcut cu dificultate. Nu pentru că nefericiții poștași, neechipați, cu salarii amărîte, nesiguri pe ziua de mîine, nu și-ar fi făcut datoria. Motivele pentru care cardurile nu au ajuns la destinatar sînt cunoscute, ba chiar sînt firești, normale, atunci cînd distribuirea se face pentru milioane de persoane.
În mod normal, scandalul național declanșat în legătură cu distribuirea cardurilor nu trebuia să existe.
De ce, însă, s-a produs? Există explicații pentru cei puși să o facă, așa cum există pentru toți cei care au avut de-a face cu asemenea acțiuni naționale. Explicațiile se știu, dar, din păcate, cei care administrează azi sistemul se feresc să le declare, din considerente „strategice” sau din teama de a nu stîrni „dulăii” din sistem, adică pe cei care, în ultimii 25 de ani, au cîștigat fabulos într-o țară sărăcită, dar extrem de bolnavă și, vai, abandoată de toți guvernanții, în mîna lor. De aceea, „sistemul”, simțindu-se agresat, într-un pericol iminent, a reacționat, s-a revoltat, a refuzat să accepte o situație ce-i punea în pericol starea, bogăția nejustificată, frauda, minciuna.
Realiza, mai mult decît oricînd, că delapidarea devenea imposibilă, că frauda putea fi descoperită. Și atunci și-a activat aliații dintotdeauna, cîțiva oameni din presă dispuși, contra cost, să li se alăture, apoi oameni din politică, adversari redutabili ai celor de la puterea actuală, care doreau introducerea ordinii și au lovit concentrat.
Au acuzat nefuncționarea sistemului informatic, e adevărat, un sistem cu multe disfuncționalități, au acuzat CNAS, Ministerul Sănătății, au adus în atenția țării cazuri pretins disperate, au adus, în ore de maximă audiență, oameni bolnavi cărora li s-au refuzat servicii medicale pentru că nu primiseră cardul, și pe alții, bolnavi cronici, care nu puteau să-și ridice medicamentele de supraviețuire, apoi au transmis pe canalele mass-mediei leșinuri în direct, au fost stîrniți vajnicii pensionari, cei mai pricepuți în a acuza atunci cînd cineva le spune că le sînt afectate drepturile și cei mai de frunte la consumul de medicamente, cei mai revoltați și la fel de vocali, cînd nu se respectă „nostalgicele” bonuri de ordine, atît de dragi lor, de la cozile nejustificate de la casele de sănătate, pentru a-și lua cardurile neprimite. Neprimite, se pare, tot din cauza lor, pentru că nu au fost găsiți la domiciliu, în zilele cînd urmăreau promoțiile de Paște de la supermarketuri, sau în zilele de black friday, sau cînd au fost ocupați cu consumarea tutoror gratuităților, cum ar fi, spre exemplu, plimbarea pe traseele urbane, de la un capăt la altul, cu mijloacele de transport în comun, pe care o societate, aflată în degringoladă, le dă fără măsură doar unei categorii de populație. Este adevărat că este și cel mai prezent segment de populație la vot atunci cînd este chemat și stimulat corespunzător.
Deci, foarte repede, s-a găsit antidotul. S-a clamat în fiecare zi că acest card este un mare rău. Că el consumă, la medicii de familie, spre exemplu, timpul alocat consultațiilor. Peste 30 de minute doar pentru accesarea sistemului. Că, din această cauză, bolnavii nu mai pot fi consultați. Că acest card este inutil pentru că, dacă omul cade pe stradă, nu se poate afla nimic de pe card, fiind protejat de codul PIN, că, așa cum spune ministrul sănătății, sînt mulți cei care, „din motive de conștiință”, nu doresc să primească niciodată cardul.
Se mai invoca, cu falsă îngrijorare, că oameni bolnavi care nu au intrat în posesia cardului riscă să moară, pentru că nu li se poate face prescripție de medicamente.
Întrebați fiind, însă, de ce nu au acceptat să distribuie ei, medicii de familie, cardurile rămase nedistribuite, pentru a veni în ajuorul celor compătimiți, s-au revoltat și mai mult, clamînd că problemele administrative nu le aparțin. Și au refuzat.
În concluzie, sistemul advers a (re)acționat. A dorit, din nou, amînarea, așa cum a dorit-o și a obținut-o de mai multe ori în cei 6-7 de ani de cînd trebuia să funcționeze. Și realizînd că situația devine complicată, a lovit năpraznic în celălat sistem, care, timorat, a început să cedeze.
Așa se face că, după abia trei zile, CNAS a ieșit și a declarat că interzice furnizorilor de servicii medicale să refuze acordarea de serviicii medicale celor care nu au primit cardul.
Pe de altă parte, președintele CNAS ne-a asigurat că 97% dintre asigurați au primit cardul. Cei care nu au primit reprezintă doar 1-2%, pentru că diferența aparține celor plecați din țară, care nu-l vor ridica prea curînd.
Dar iată, acum, o statistică extrem de ciudată, pe care cei care manageriază problema ar trebui să o analizeze mai profund.
Ni se comunică oficial de către CNAS că pînă miercuri, 6 mai 2015, au fost acordate 226.465 servicii medicale validate cu cardul de sănătate și 163.650 de servicii acordate fără card.
Cele din urmă, cele fără card, rerezintă 42% din totalul serviciilor acordate, în condițiile în care, în repetate rînduri, CNAS ne-a asigurat că 97% dintre asigurați au primit cardul. Și atunci, ne întrebăm, cum este posibil? Dacă 97% din cetățeni au carduri, de ce s-au acordat servicii medicale fără card în proporție de 42%? Se poate replica, dar total aberant, că cei 3% fără card ar fi primit fiecare cîteva sute sau mii de servicii medicale în intervalul celor șase zile, ceea ce ar fi condus la această uriașă cifră. Fals. Oricine din sistem poate demonstra foarte ușor că acest lucru nu este posibil.
Se pare că, iată, adversarii noului sistem, adversarii ordinii s-au deconspirat. De fapt, acest lucru se dorea. Ca sistemul să nu poată funcționa, pentru a se „umfla” numărul serviciilor acordate, pe care, evident, ca și pînă acum, CNAS le decontează. S-a dorit, cred, o ultimă lovitură dată sistemului, o ultimă încărcare a conturilor amenințate a fi foarte subțiri, după ce nu se vor mai putea acorda consultații decedaților, sau celor care nu calcă cu anii pe la medic, sau după ce nu se vor mai putea trafica rețete medicale, ca pînă acum, între medic și farmacie, fără ca asiguratul să știe că pe numele lui s-au decontat medicamente, ce au costat fabulos, sau că nu se vor mai putea înregistra spitalizări fictive, tratamente fictive, hrană fictivă, asistență medicală decontabilă, la fel de fictivă și cîte și mai cîte.
Și totuși, sistemul funcționează. Ieri, ne spunea președintele CNAS, bun cunoscător al tuturor subtilităților sistemului, că ieri sistemul informatic a permis peste 20.000 de accesări pe secundă, ceea ce demonstrează indubitabil că nu este posibilă blocarea. Nimeni nu poate crede că în această țară se acordă mai mult de 20.000 de servicii medicale pe secundă, ceea ce ar conduce la blocarea SIUI-ului. Tot președintele, extrem de „tare” într-o asemenea tensionată perioadă, spunea că nimeni nu va fi în situația să nu primească servicii medicale dacă este asigurat, că se vor da adeverințe pentru perioada de tranziție, că informatizarea va continua, că fiecare asigurat va putea să vadă la finele fiecărui an cîți bani a consumat cu serviciile medicale, dar, cu un umor fin, ardelenesc, „a dezamăgit” pe unii dintre asigurați, spunîndu-le că, cu cardul de sănătate, nu pot ridica euro de la bancomate, nici nu pot cumpăra produse de supermarket. Nu pot decît să-l folosească atunci cînd au nevoie de vreun serviciu medical. Sincer, îmi place președintele CNAS. În comparație cu toți cei de dinainte, este mai motivat. Dorește să facă, să schimbe și dă impresia, plăcută, de altfel, că nu-i pasă de reacțiile adverse, nici nu se teme că decidenții superiori lui se vor supăra și-l vor demite. Transmite o siguranță extrem de necesară atît celor ce „implementează” cardul, cît și celor care trebuie să se folosească de el. Nu i-am remarcat nici o slăbiciune, nici o ezitare, poate doar, la început, o ușoară „sensibilitate” cînd oameni din presă răi, cînd presupuși bolnavi autentici, pentru că, pînă la proba medicală toți sîntem în deplinătatea facultăților, au atacat CNAS sau Ministerul Sănătății. Doar la început. Îmi place alura, verbul, siguranța, certitudinea pe care o transmite celor din jur, care, știu sigur, au mare nevoie de așa ceva.
Deși problemele par a fi în continuare acute, pentru că sistemul advers nu va ceda ușor, îmi permit să adresez felicitări CNAS și în primul rînd președintelui și să le doresc ca, în timpul cel mai scurt, să ducă la capăt cu succes această primă etapă în „securizarea” sistemului împotriva fraudei.
