Romania Sociala logo
Menu

Recenzie: Constantin Schifirneț, MODERNITATEA TENDENȚIALĂ, Reflecții despre evoluția modernă a societății, București, Tritonic, 2016, 200 p.

autor:   29 February 2020  

Sebastian Fitzek

Constantin Schifirneț ne surprinde cu o lucrare inedită și provocatoare, în același timp, pentru lumea academică, cât și pentru cititorii interesați de tematica modernizării în societățile actuale. Modernitatea Tendențială, Reflecții despre evoluția modernă a societății este un titlu care ne trimite în zona fierbinte a dezbaterilor recente cu privire la evoluția modernității în spațiul european și non-european. În linia gânditorilor care au analizat începuturile modernității în societatea românească (Kogălniceanu, Maiorescu, Iorga, Stere, Rădulescu-Motru etc), Constantin Schifirneț propune un concept inedit care definește evoluția modernizării în țările slab dezvoltate economic. „Modernitatea este un efect al modernizării. Nu există modernitate fără modernizare. Modernitatea este un standard care reprezintă un scop al evoluției societăților, iar modernizarea este procesul de realizare a acestui scop” (2016: p.41). Asocierea „modernizării” cu noțiunea „tendențială” este justificată și definitorie pentru diagnoza unei societăți care luptă pentru a ieși din zona gri a Europei. Modelele politice de abordare din ultimii 100 de ani (1918 – 2018) de la Marea Unire ne plasează deseori într-o poziție inferioară, ceea ce justifică viziunea benevolentă a occidentalilor.

Abordarea modernității tendențiale la nivel de concept implică deci o viziune complexă și multidisciplinară: sociologică, istorică, geopolitică, antropologică și culturală. „Termenul de modernitate tendențială este potrivit pentru înțelegerea procesului de modernizare în societățile cu o economie precară. Eu explic modernitatea tendențială prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale și instituționale moderne” (p.13). Trecerea de la afirmarea spiritului național din perioada interbelică spre dezvoltarea economică din perioada comunistă a anilor 70 – 80’ și apoi prăbușirea economiei autohtone din perioada tranziției au creat mediul propice și necesar pentru o modernizare tendențială.

Dacă în primul capitol avem o analiză clară a ceea ce înseamnă modernitatea, în al doilea capitol este analizat eșecul proiectului politic în procesul de modernizare a societăților aflate în tranziție. Modernizarea este motorul dezvoltării prin care se definește modernitatea, transfigurând un salt economic al unei țări spre zona de top, fără însă a omite și domeniul cultural. Aflăm în carte faptul că ,,modernizarea este concepută ca un proces dublu: 1. aculturație internațională declanșată de modernizarea inițială a Occidentului; 2. schimbarea autohtonă adaptativă în fiecare societate (p. 42). Politicul joacă, deci, un rol cheie în calea spre o modernizare corectă eficientă numai dacă acționează pentru o dezvoltare economică și socială modernă, adecvată situațiilor concrete privind mai ales economia din spațiul non-occidental: “Modernizarea nu se poate reduce la punerea în practică a deciziilor instituțiilor, ajungându-se la o modernizare birocratică, bazată pe scheme și planuri, fără legătură cu trebuințele reale ale societății și indivizilor” (p.44).

În al treilea capitol, autorul inventariază succint tipurile de modernitate: reflexivă, lichidă, organizată, multiplă, asiatică, comprimată, greșită, latino-americană. Modernitatea greșită caracterizează spațiul indian ca loc unde tradiția și etosul național au împiedicat alternativele unei modernizări de tip occidental. Comparația modelului indian cu cel românesc pare și mai interesantă, atunci când autorul explică într-un alt studiu apropierea dintre cele două cazuri: “În India, modernitatea este similară cu ceea ce am spus despre România: avem modernitate, dar nu avem omul modern, deci o modernitate fără omul modern” (Schifirneț, C., 2009, p.87).

În al patrulea capitol sunt analizate noțiunile „tendențială” și „tendențialitate”: “Noțiunea „tendință” exprimă o direcție de dezvoltare dacă nu chiar inevitabilă, oricum fermă. Ideea de tendință semnifică faptul că un fenomen se manifestă, dar evoluția lui nu este dusă până la capăt” (pp.89-90). Termenii descriu și definesc evoluția modernității în economiile mai slab dezvoltate. Apreciez, personal, introducerea acestor două noțiuni ca termeni științifici care pot surprinde, corect, evoluția realităților sociale din România. Asocierea dintre „modernizare” și „tendențială” se justifică, devenind un cuplu categorial în diagnoza societăților care se luptă să iasă din zona gri a Europei. „Modernitatea tendenţială este un rezultat al proceselor sociale obiective. Este tendențială fiindcă reprezintă o evoluție a procesului de modernizare, determinată de factori interni şi externi şi contexte sociale, care acționează, de obicei, într-un mod contradictoriu, iar intensitatea influențelor lor poate fi diferită de la o societate la alta” (p. 91).

Capitolul V este, în esență, o analiză a implicării elitelor în promovarea și susținerea modernității. Rolul elitelor în procesul schimbării este necesar în realizarea unui proiect conturat din nevoile interne de modernizare. Analiza structurală a tipurilor de elite și modul în care ele au contribuit pozitiv, iar uneori negativ, arată și explică unde a fost bine și unde s-a greșit în construcția procesului de modernizare. Europenizarea României este ultimul mare proiect al elitelor care se identifică cu instituțiile europene, care însă, vor opta pentru un compromis față de cerințele și interesele locale. „Elitele se prezintă ele însele ca europene, dar cea mai mare parte a populației exprimă cerințe locale. Este limpede protejarea de către elitele naţionale din societățile cu modernitate structurată a intereselor naţionale, spre deosebire de societățile cu modernitate tendențială în care elitele naţionale se vor identifica cu instituţiile europene, mai degrabă decat cu cele naţionale” (p. 119). Sociologul Constantin Schifirneț, suprinde aici, în mod interesant, o zonă de separare, extrem de fină, în coabitarea celor două tendințe, ambele de interes național: europenizarea și, în același timp, apărarea intereselor locale. Elitele intelectuale și politice  promovează și caută soluții pentru o modernitate autohtonă, similară Occidentului, dar nu iau în calcul dificultățile schimbării, costurile și efectele produse într-o societate cu origini tradiționale. Schimbarea mult așteptată de către poporul român a eșuat pentru că elitele politice românești s-au rezumat la a importa diferite modele occidentale, fără a se adapta la realitățile autohtone.

În capitolul VI, autorul face o analiză a evoluției istorice în care s-a dezvoltat modernitatea. Profesorul și sociologul Constantin Schifirneț aduce, în prim plan, importanța spațiului de dezvoltare în afirmarea şi susținerea principiilor şi normelor modernității, pornind de la premisa că există un spațiu emergent de modernitate. „Fără indoială, spaţiul occidental se distinge prin generare şi susținere de modernitate. Pentru că in acest spaţiu s-a manifestat permanent o atitudine favorabilă schimbării sociale. Elita occidentală a acționat conform unei raţionalităţi sociale insuşite şi trăite in propriul spaţiu de dezvoltare” (p. 127). Incursiunea istorică, analizată de autor, confirmă organicitatea în comunicarea dintre culturile europene, fără să existe obstacole majore sau incompatibilități în ceea ce privește dorința de schimbare și sensul spre aceeași direcție. Spre deosebire de Occident, zonele non-occidentale nu au dezvoltat cadrul necesar omogenizării prin formarea unui „spațiu public” și ideea de „bun public”, inițiativele lor rezumându-se la diferite proiecte locale.    

În capitolul VII autorul aduce o altă analiză interesantă cu privire la modernizarea spațiului rural. Principalul obstacol al modernizării în mediul rural românesc, în opinia autorului, a fost însăși metoda de urbanizare aplicată de comuniști. Populația rurală nu era pregătită pentru o schimbare generată de amploarea unei industrializări forțate. În multe cazuri, translocarea rapidă a tinerilor de la sat la oraș, a generat izolarea și înstrăinarea indivizilor. Este adevărat că viața din mediul urban al tânărului fiu de țăran a fost încărcată de oportunități materiale, însă a avut și unele dezavantaje, deja bine cunoscute în literatura de specialitate.

Capitolul VIII oferă o analiză complexă a statului, ca subiect și autor principal al modernității. Percepția unei modernizări omogene în zona de centru și de vest a Europei pare a fi contrazisă de către autor. În opinia sa, cazul Germaniei diferă de cel al Italiei, chiar dacă ambele națiuni au împărțit unele asemănări și trăsături comune. În analiza sa, autorul ajunge în profunzimea istorică a secolului al XIX-lea, reușind să explice succesul german prin transformarea clasei latifundiare în segmente ale puterii formate în jurul conceptului de națiune. Prusia și-a impus o viziune totalizatoare, prin ideile și personalitatea lui Otto von Bismark, iar viziunea acestuia a fost urmată în toate landurile unificate, sub conceptul de imperiu al germanității. În Italia, acestor timpuri, apare o discrepanță economică majoră între nord și sud. Mezzogiorno rămâne o zonă a culturii politice parohiale, fapt pentru care guvernele italiene nu prea au reușit să-și impună eficient politicile naționale ca reguli suverane ale statului. Franța a avut varianta sa proprie a modernizării, reușind să-și omogenizeze procesul în regiunile care au întârziat datoriă mentalităților tributare unor alte secole. Clasa țărănească din Bretagne, după cum spune autorul, a acceptat industrializarea și s-a modernizat în ritm accelerat (p.146). Combinația dintre revoluția industrială din marile orașe și infrastructura de transport a statului a produs omogenizarea mediului rural francez. “(…) satul a traversat procesele de modernizare prin aceleși căi precum toate celelalte componente ale societății franceze” (p.147). În ceea ce privește fostele state comuniste, acestea s-au concentrat mai mult pe latura socială și mai puțin pe cea a dezvoltării economice. După anii 90’ privatizarea păguboasă a marilor ramuri de producție din industrie și agricultura românească a condus la slăbirea economiei naționale.

În concluzie România a devenit un stat liber, dar vulnerabilitatea dezvoltării economice o înscrie, perfect, în trendul modernității tendențiale. În comparație cu țările vestice, fotografia societății românești pare a fi o continuitate a unei lumi etern întârziate. Incapacitatea de a recupera pare a fi o caracteristică naturală a acestui spațiu.

Lecturarea cărții a fost extrem de plăcută, textul având un stil concis, un limbaj științific necomplicat și provocator în genul de expunere și argumentare. Propunerea și noutatea termenilor se justifică științific pe deplin, fapt pentru care: „modernitatea tendențială” se înscrie, fără îndoială, în circuitul de valori a marilor concepte. Autorul capătă prin această carte un loc legitim, binemeritat în spațiul autentic al elitelor culturale românești. Recomand cu încredere lecturarea cărții oricărui cititor care apreciază operele de valoare.  

Sebastian Fitzek

Bibliografie:

Constantin Schifirneţ (2009) Modernitatea tendentială, Sociologie românească 7(4), pp.80-97



Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea – OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare

Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini). Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă ...

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească, Asociația Română de Sociologie, Expert Projects, Iași. Revista a fost înfiinţată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desfiinţată în 1946 de regimul comunist ...

Sociologia românească și sociologia occidentală

România s-a gândit mereu pe sine ca o parte a societății occidentale. România, o societate occidentală, dar în curs de dezvoltare, de lichidare a decalajul față de modelul occidental. Această viziune se regăsește, însă doar parțial, și în relația sociologiei românești cu sociologia occidentală. Cu un decalaj doar de câteva decenii, ...

O boală veche : filoxenia

În urmă cu peste un secol și jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești din Acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de megalomanie egolatră) cu nimic diferite de cele de astăzi, făcând un succint examen al etiologiei lipsei de ...

Interviu cu Iuliana Precupețu, coordonatoarea proiectului AMASE finanțat de Norway Grants și UEFISCDI

Iuliana Precupețu, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, este coordonatoarea proiectului  AMASE A multidimensional approach to social exclusion in later life – health consequences for ageing populations finanțat de Norway Grants și UEFISCDI pentru perioada 1.09.2020–31.08.2023. Buna ziua si felicitări pentru câștigarea proiectului! Cum ...

Opțiuni politice în fața alegerilor din decembrie

Urmează, posibil, alegerile. Cum se prezintă partidele, ce propun ele electoratului ? La ce ne așteptăm noi, alegătorii ? România e de mult timp în criză. Sistemul nostru politic se confruntă acum, înainte de alegeri, cu o criză medicală care pare a sintetiza fondul profund al crizei României din ultima perioadă. ...

Starea socială a României: tranziție și post-tranziție

Am fost solicitat să particip la Volumul IX al Istoriei României al Academiei Române cu două capitole: Starea socială a României în perioada socialistă și Starea socială a României în tranziție și post-tranziție. Despre perioada de după 1989 s-a scris mult, dar analize globale sunt foarte rare. E o perioadă foarte ...

Cozile de azi și cozile de ieri

Coada ca microsocietate Coada sau rândul sunt forme concentrate de microsocietate, a căror menire este ordonarea și raționalizarea spațiului și a timpului de așteptare. Ele sunt forme de relaționare socială, dar și de control social; ele funcționează după reguli impuse, controlate, sau sunt autoreglate de cei care își așteaptă rândul. Nerespectarea ...