Romania Sociala logo
Menu

Recenzie: Constantin Schifirneț, MODERNITATEA TENDENȚIALĂ, Reflecții despre evoluția modernă a societății, București, Tritonic, 2016, 200 p.

autor:   29 February 2020  

Sebastian Fitzek

Constantin Schifirneț ne surprinde cu o lucrare inedită și provocatoare, în același timp, pentru lumea academică, cât și pentru cititorii interesați de tematica modernizării în societățile actuale. Modernitatea Tendențială, Reflecții despre evoluția modernă a societății este un titlu care ne trimite în zona fierbinte a dezbaterilor recente cu privire la evoluția modernității în spațiul european și non-european. În linia gânditorilor care au analizat începuturile modernității în societatea românească (Kogălniceanu, Maiorescu, Iorga, Stere, Rădulescu-Motru etc), Constantin Schifirneț propune un concept inedit care definește evoluția modernizării în țările slab dezvoltate economic. „Modernitatea este un efect al modernizării. Nu există modernitate fără modernizare. Modernitatea este un standard care reprezintă un scop al evoluției societăților, iar modernizarea este procesul de realizare a acestui scop” (2016: p.41). Asocierea „modernizării” cu noțiunea „tendențială” este justificată și definitorie pentru diagnoza unei societăți care luptă pentru a ieși din zona gri a Europei. Modelele politice de abordare din ultimii 100 de ani (1918 – 2018) de la Marea Unire ne plasează deseori într-o poziție inferioară, ceea ce justifică viziunea benevolentă a occidentalilor.

Abordarea modernității tendențiale la nivel de concept implică deci o viziune complexă și multidisciplinară: sociologică, istorică, geopolitică, antropologică și culturală. „Termenul de modernitate tendențială este potrivit pentru înțelegerea procesului de modernizare în societățile cu o economie precară. Eu explic modernitatea tendențială prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată să construiască structuri statale, sociale și instituționale moderne” (p.13). Trecerea de la afirmarea spiritului național din perioada interbelică spre dezvoltarea economică din perioada comunistă a anilor 70 – 80’ și apoi prăbușirea economiei autohtone din perioada tranziției au creat mediul propice și necesar pentru o modernizare tendențială.

Dacă în primul capitol avem o analiză clară a ceea ce înseamnă modernitatea, în al doilea capitol este analizat eșecul proiectului politic în procesul de modernizare a societăților aflate în tranziție. Modernizarea este motorul dezvoltării prin care se definește modernitatea, transfigurând un salt economic al unei țări spre zona de top, fără însă a omite și domeniul cultural. Aflăm în carte faptul că ,,modernizarea este concepută ca un proces dublu: 1. aculturație internațională declanșată de modernizarea inițială a Occidentului; 2. schimbarea autohtonă adaptativă în fiecare societate (p. 42). Politicul joacă, deci, un rol cheie în calea spre o modernizare corectă eficientă numai dacă acționează pentru o dezvoltare economică și socială modernă, adecvată situațiilor concrete privind mai ales economia din spațiul non-occidental: “Modernizarea nu se poate reduce la punerea în practică a deciziilor instituțiilor, ajungându-se la o modernizare birocratică, bazată pe scheme și planuri, fără legătură cu trebuințele reale ale societății și indivizilor” (p.44).

În al treilea capitol, autorul inventariază succint tipurile de modernitate: reflexivă, lichidă, organizată, multiplă, asiatică, comprimată, greșită, latino-americană. Modernitatea greșită caracterizează spațiul indian ca loc unde tradiția și etosul național au împiedicat alternativele unei modernizări de tip occidental. Comparația modelului indian cu cel românesc pare și mai interesantă, atunci când autorul explică într-un alt studiu apropierea dintre cele două cazuri: “În India, modernitatea este similară cu ceea ce am spus despre România: avem modernitate, dar nu avem omul modern, deci o modernitate fără omul modern” (Schifirneț, C., 2009, p.87).

În al patrulea capitol sunt analizate noțiunile „tendențială” și „tendențialitate”: “Noțiunea „tendință” exprimă o direcție de dezvoltare dacă nu chiar inevitabilă, oricum fermă. Ideea de tendință semnifică faptul că un fenomen se manifestă, dar evoluția lui nu este dusă până la capăt” (pp.89-90). Termenii descriu și definesc evoluția modernității în economiile mai slab dezvoltate. Apreciez, personal, introducerea acestor două noțiuni ca termeni științifici care pot surprinde, corect, evoluția realităților sociale din România. Asocierea dintre „modernizare” și „tendențială” se justifică, devenind un cuplu categorial în diagnoza societăților care se luptă să iasă din zona gri a Europei. „Modernitatea tendenţială este un rezultat al proceselor sociale obiective. Este tendențială fiindcă reprezintă o evoluție a procesului de modernizare, determinată de factori interni şi externi şi contexte sociale, care acționează, de obicei, într-un mod contradictoriu, iar intensitatea influențelor lor poate fi diferită de la o societate la alta” (p. 91).

Capitolul V este, în esență, o analiză a implicării elitelor în promovarea și susținerea modernității. Rolul elitelor în procesul schimbării este necesar în realizarea unui proiect conturat din nevoile interne de modernizare. Analiza structurală a tipurilor de elite și modul în care ele au contribuit pozitiv, iar uneori negativ, arată și explică unde a fost bine și unde s-a greșit în construcția procesului de modernizare. Europenizarea României este ultimul mare proiect al elitelor care se identifică cu instituțiile europene, care însă, vor opta pentru un compromis față de cerințele și interesele locale. „Elitele se prezintă ele însele ca europene, dar cea mai mare parte a populației exprimă cerințe locale. Este limpede protejarea de către elitele naţionale din societățile cu modernitate structurată a intereselor naţionale, spre deosebire de societățile cu modernitate tendențială în care elitele naţionale se vor identifica cu instituţiile europene, mai degrabă decat cu cele naţionale” (p. 119). Sociologul Constantin Schifirneț, suprinde aici, în mod interesant, o zonă de separare, extrem de fină, în coabitarea celor două tendințe, ambele de interes național: europenizarea și, în același timp, apărarea intereselor locale. Elitele intelectuale și politice  promovează și caută soluții pentru o modernitate autohtonă, similară Occidentului, dar nu iau în calcul dificultățile schimbării, costurile și efectele produse într-o societate cu origini tradiționale. Schimbarea mult așteptată de către poporul român a eșuat pentru că elitele politice românești s-au rezumat la a importa diferite modele occidentale, fără a se adapta la realitățile autohtone.

În capitolul VI, autorul face o analiză a evoluției istorice în care s-a dezvoltat modernitatea. Profesorul și sociologul Constantin Schifirneț aduce, în prim plan, importanța spațiului de dezvoltare în afirmarea şi susținerea principiilor şi normelor modernității, pornind de la premisa că există un spațiu emergent de modernitate. „Fără indoială, spaţiul occidental se distinge prin generare şi susținere de modernitate. Pentru că in acest spaţiu s-a manifestat permanent o atitudine favorabilă schimbării sociale. Elita occidentală a acționat conform unei raţionalităţi sociale insuşite şi trăite in propriul spaţiu de dezvoltare” (p. 127). Incursiunea istorică, analizată de autor, confirmă organicitatea în comunicarea dintre culturile europene, fără să existe obstacole majore sau incompatibilități în ceea ce privește dorința de schimbare și sensul spre aceeași direcție. Spre deosebire de Occident, zonele non-occidentale nu au dezvoltat cadrul necesar omogenizării prin formarea unui „spațiu public” și ideea de „bun public”, inițiativele lor rezumându-se la diferite proiecte locale.    

În capitolul VII autorul aduce o altă analiză interesantă cu privire la modernizarea spațiului rural. Principalul obstacol al modernizării în mediul rural românesc, în opinia autorului, a fost însăși metoda de urbanizare aplicată de comuniști. Populația rurală nu era pregătită pentru o schimbare generată de amploarea unei industrializări forțate. În multe cazuri, translocarea rapidă a tinerilor de la sat la oraș, a generat izolarea și înstrăinarea indivizilor. Este adevărat că viața din mediul urban al tânărului fiu de țăran a fost încărcată de oportunități materiale, însă a avut și unele dezavantaje, deja bine cunoscute în literatura de specialitate.

Capitolul VIII oferă o analiză complexă a statului, ca subiect și autor principal al modernității. Percepția unei modernizări omogene în zona de centru și de vest a Europei pare a fi contrazisă de către autor. În opinia sa, cazul Germaniei diferă de cel al Italiei, chiar dacă ambele națiuni au împărțit unele asemănări și trăsături comune. În analiza sa, autorul ajunge în profunzimea istorică a secolului al XIX-lea, reușind să explice succesul german prin transformarea clasei latifundiare în segmente ale puterii formate în jurul conceptului de națiune. Prusia și-a impus o viziune totalizatoare, prin ideile și personalitatea lui Otto von Bismark, iar viziunea acestuia a fost urmată în toate landurile unificate, sub conceptul de imperiu al germanității. În Italia, acestor timpuri, apare o discrepanță economică majoră între nord și sud. Mezzogiorno rămâne o zonă a culturii politice parohiale, fapt pentru care guvernele italiene nu prea au reușit să-și impună eficient politicile naționale ca reguli suverane ale statului. Franța a avut varianta sa proprie a modernizării, reușind să-și omogenizeze procesul în regiunile care au întârziat datoriă mentalităților tributare unor alte secole. Clasa țărănească din Bretagne, după cum spune autorul, a acceptat industrializarea și s-a modernizat în ritm accelerat (p.146). Combinația dintre revoluția industrială din marile orașe și infrastructura de transport a statului a produs omogenizarea mediului rural francez. “(…) satul a traversat procesele de modernizare prin aceleși căi precum toate celelalte componente ale societății franceze” (p.147). În ceea ce privește fostele state comuniste, acestea s-au concentrat mai mult pe latura socială și mai puțin pe cea a dezvoltării economice. După anii 90’ privatizarea păguboasă a marilor ramuri de producție din industrie și agricultura românească a condus la slăbirea economiei naționale.

În concluzie România a devenit un stat liber, dar vulnerabilitatea dezvoltării economice o înscrie, perfect, în trendul modernității tendențiale. În comparație cu țările vestice, fotografia societății românești pare a fi o continuitate a unei lumi etern întârziate. Incapacitatea de a recupera pare a fi o caracteristică naturală a acestui spațiu.

Lecturarea cărții a fost extrem de plăcută, textul având un stil concis, un limbaj științific necomplicat și provocator în genul de expunere și argumentare. Propunerea și noutatea termenilor se justifică științific pe deplin, fapt pentru care: „modernitatea tendențială” se înscrie, fără îndoială, în circuitul de valori a marilor concepte. Autorul capătă prin această carte un loc legitim, binemeritat în spațiul autentic al elitelor culturale românești. Recomand cu încredere lecturarea cărții oricărui cititor care apreciază operele de valoare.  

Sebastian Fitzek

Bibliografie:

Constantin Schifirneţ (2009) Modernitatea tendentială, Sociologie românească 7(4), pp.80-97



Facebook

România deleuziană. Fragmentul XXXVIII despre literatură și credință: „Studentul” (Cehov) și „Evanghelia după Marcu” (Borges). Lecturi posibile (VI)

„The Denial of Saint Peter”, ( Theodoor Rombouts, 1597-1637), Liechtenstein Museum  xxx „Studentul” ( Cehov). După mărturisirea chiar a lui Cehov,  „Studentul” este cea mai îndrăgită din scrierile sale de proză scurtă. Acțiunea se petrece în marele post al Paștelui de Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În acea zi Ivan Velikopolski, student la ...

Apel la utilizarea responsabilă a datelor publice

Indicatorii Covid-19 nu reprezintă o simplă statistică medicală, ci au devenit unii dintre indicatorii sociali critici ai României, generând măsuri politice care ne afectează pe toți. Citesc/ aud/ văd la TV mesaje înspăimântătoare: „creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri”. Astăzi s-a înregistrat o cifră enormă: 460 noi îmbolnăviri. Mesajul: suntem într-o ...

România nu mai este oaia neagră a Europei

În mod surprinzător, România s-a dovedit a fi una din cele mai dinamice ţări din UE 27 în ceea ce priveşte creşterea economică din ultimele două decenii. De ce în mod surprinzător? Pentru că la începutul actualului mileniu România ocupa ultimul loc într-un clasament al ţărilor din UE 27 alcătuit ...

A murit Marx în colapsul Uniunii Sovietice?

Timp de aproape un secol lumea a fost dominată de un conflict între două mari grupuri de țări, Occidentul capitalist și sistemul comunist sovietic. Am crezut că de fapt a fost conflictul între sisteme social-politice incompatibile: capitalism și comunism. Mai profund, a fost conflictul între două sisteme de gândire: marxismul ...

Umbra globalizarii s-a aşternut peste clasa de mijloc

Liderii opoziției de stânga în Olanda, Jesse Klaver (GL, verzi), Lodewijk Asscher (PvdA,Partidul Laburist) și Lilian Marijnissen (SP, Partidul Socialist) au organizat un miting comun la începutul anului 2020 pentru a-și uni forțele împotriva Cabinetului (Ministrii si Secretarii de Stat). Ei văd Cabinetul (format din VVD - liberali, CDA - ...

Pe aripile cenzurii sau Opriți cenzura! Vreau să cobor!

Unele zile ne îndeamnă la tristețe deși ar trebui să avem toate motivele să fim doar fericiți. Mi se pare, uneori, că asist la instaurarea unui nou tip de cenzură. O nouă formă de totalitarism dar cu alte mijloace. Deja telefonul meu îmi numără pașii, îmi spune „Drum bun” atunci ...

The Great Lockdown şi pisicile care nu prind şoareci

După cum este cunoscut, banca centrală a Japoniei a „brevetat” în 1999 o nouă politică monetară în scopul relansării creşterii economice şi a contracarării insolvenţei acute determinate de supraîndatorarea guvernului, a băncilor, a companiilor nefinanciare şi a populaţiei. Această politică, denumită ulterior Quantitative Easing (QE), implică trei instrumente acţionale: rate ...

Sfârșitul visului american

În opinia mea, recentele mișcări de protest din marile orașe americane, extrem de radicale și de violente, reflectă faptul că visul american a devenit o mare iluzie pierdută. Dar cum ar putea fi explicată acestă devastatoare implozie ideologică care a scindat dramatic, în doar câteva zile, și establishmentul american și ...