Romania Sociala logo
Menu

Romania 2035: Va fi mai bine sau… nu ?

autor:   21 June 2016   

Tranziția României a fost dominată de o combinație de dezamăgire cu privire la situația prezentă și un optimism moderat pentru un viitor neprecizat. Marea majoritate a populației consideră constant că direcția în care mergem este greșită, dar într-un viitor greu de precizat, speră totuși că va fi bine.

La baza acestei stări de spirit în aparență contradictorie stă certitudinea că integrarea europeană este un obiectiv absolut necesar, dar, dincolo de dificultățile cu care ne confruntăm, rezultatul va fi bun în final. Vom deveni o țară europeană, organizată după modelele europene și suficient de prosperă. Optimismul este susținut și de promisiunea UE: de la început politica europeană a fost: realizarea unei Europe prospere și omogene, care va depăși decalajele dramatice moștenite. Unii, mai sceptici, dar puțini la număr și cu multă timiditate, au îndoieli: o Europă în două viteze.  Chiar cu mai multe viteze, va fi semnificativ mai bine pentru toți. UE a părut a fi instrumentul realizării acestei promisiuni, asigurând un interes comun European: o Europă prosperă pentru toți. Este surprinzător că România este una dintre țările europene cele mai proeuropene.

Academia Română a lansat un proiect strategic de mult așteptat: Europa 2035. Cum am dori ca România să arate după 20 de ani, în 2035, și ce trebuie să facem pentru a atinge această stare dezirabilă, o foaie de parcurs pentru următorii ani.

În cadrul acestui proiect, Institutul de Cercetare a Calității Vieții a formulat un set de indicatori sociali-economici care caracterizează starea societății românești. El ne permite să înțelegem cum se situează România în 2015 față de celelalte țări Europene și cum am putea planifica ce trebuie să facem pentru ca în 2035 să atingem standardele europene. Dacă atingem media UE la cei mai importanți parametri sociali-economici ar fi foarte bine. E posibil, mai ales că UE a promis că va sprijini noii membri ai UE. Dar, dacă suntem mai moderați, cel puțin să ne plasăm la nivelul celorlalte 8 țări aflate și ele în tranziție, plasate și ele sub nivelul Mediu European, dar substanțial mai ridicate față de România și Bulgaria. Aceasta ar fi performanța minimă acceptabilă. Această ultimă performanță ar oferi însă imaginea unei Europe cu două viteze. În prezent se pare că Europa are trei viteze.

Ca să atingem acest set de obiective, va trebui să facem un efort, beneficiind de suportul UE promis.

Dar 2035 va arăta așa cum ne dorim ? Programul optimist nu poate ignora și riscurile inevitabile, pentru a putea preveni consecințele.

Tranziția s-a terminat. Dar noi nori negri se adună. Devine tot mai greu să fii optimist, fie chiar moderat. Ne confruntăm cu o disperare paralizantă: sentimentul de neputință colectivă. Vom reuși să realizăm ce ne-am propus ? Suntem continuu învinovățiți și noi ne auto învinovățim.

Dar tot mai mult ne bate gândul că nu e vorba numai de noi. Începe să se contureze idea că nu am intrat într-o Europă binevoitoare așa cum am crezut, ci mai degrabă indiferentă, dacă nu chiar uneori ostilă. O Europă dominată de două forțe, ambele puțin prietenoase față de România. Pe de o parte, un Bruselles care a produs o birocrație în creștere îngrijorătoare, care riscă să genereze o formă proprie de dictatură, care se difuzează de la centrala UE la statele componente, mai ales la cele slabe. A doua forță, de care devenim tot mai conștienți, marile companii purtătoare ale intereselor țărilor puternice. Europa nu e numai programul UE, dar și de noi forme de exploatare a economiilor slabe: le preia resursele natural care sunt exploatate în interese străine (pământ, păduri, petrol…); preia și rezultatele investițiilor trecute, mai degrabă pe gratis: hidrocentrale, centrala nucleară… Munca românească este prost plătită nu numai datorită mitului ideologic al slabei productivități (cine e de vină ?), dar în fapt datorită politicii salariului mic. Muncitorul nu are capacitatea de negociere, sistematic descurajată. Asistăm la o exploatare sistematică a forței de muncă române. Munca României este preluată în Occident, mai prost plătită și transformată în contributori la prosperitatea altor state. Istoria celor 26 ani de tranziție este plină de noi mecanisme de exploatare a populației românești.

Un 2035 semnificativ mai bun ? Posibil, dar dezamăgitor, o Europă cu mai multe viteze și decalaje în adâncire.

Trebuie luat în calcul și un alt factor. Europa se confruntă ea însăși cu posibile mari probleme: o competiție mondială tot mai dură. Este de așteptat că țările europene puternice vor fi tentate să facă față noilor dificultăți pe seama țărilor europene mai slabe.  Soluția Europei la criză poate fi nu o europă coezivă, ci o europă mai scindată într-o zonă prosperă și o zonă sărăcită, exploatată de cealaltă jumătate.

Cum va arăta o Europă scindată ? Ar putea ea supraviețui dacă statele europene vor fi puternice ? Prețul confruntării cu noile crize ar putea fi dezagregarea statelor din zonele sărace.

Nu cred că putem exclude, ca posibil, și un 2035 nedorit: o Europă nu a statelor europene prospere și puternice, ci o Europă polarizată, cu zone sărace cronic tot mai slab protejate de state în disoluție.

E vital să tragem o concluzie. Până acum am rezistat dificultăților cu speranța că tranziția se va termina și economia românească, ca pare a economiei europene/ mondiale, se va dezvolta de la sine. Am suportat pasiv 26 ani animați doar de speranțe. A fost însă o imensă eroare. În ceasul al 12-lea trebuie să trecem de la așteptarea pasivă la a ne construi noi înșine viitorul. Și punctul vital al noii orientări este factorul politic: o nouă politică economică, o nouă politică socială, o centrare responsabilă pe interesul național în contextual unei Europe a națiunilor. În momentul actual de criză, factorul cheie nu este cel economic, ci cel politic.

Actualul eșec al echipei românești m-a șocat profund. La început nu am înțeles de ce o asemenea recție: eu nu sunt amator de fotbal. Apoi am înțeles. Orice poate fi mai rău decât ne-am așteptat. Problema nu e a jucătorilor, ci a politicii României.

 



Facebook

Cultură şi calitatea vieţii 1918-2018. Câteva reflecţii

Cultura, alături de economie şi politică, este parte a condiţiilor de viaţă din societate. Valorile modelează aspiraţiile oamenilor pentru o viaţă (mai) bună, ceea ce este o sursă a variaţiei calităţii vieţii în spaţiu şi timp. Cultura creează nevoi pe care comunitatea le consideră esenţiale pentru bunăstarea ei. Lectura, vizionarea spectacolelor de teatru sau film, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Soluţia de ultimă instanţă

Dacă analizăm datele din tabelul de mai sus, vom observa că finanţarea pierderilor acumulate în băncile „too big to fail” prin majorarea nesustenabilă a datoriilor guvernamentale a reprezentat soluţia de ultimă instanţă utilizată de Fed, BCE şi BCJ după aproape două decenii de „altruism monetar”. Evident, aceste „naţionalizări” de credite putrede, practicate în mod sistematic ...

Alin Gavreliuc, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspectve, Iași, Editura Polirom, 2019 (519 p.)

Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Două decenii pierdute

După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu ...

Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc

În luna decembrie 2018 a apărut cartea lui Sebastian Țoc, cercetător ICCV, Clasă şi educație. Inegalitate şi reproducere socială în învățământul românesc, București, Editura Pro Universitaria. Cartea își propune să explice cum factorii socio-familiali și cei școlari influențează în diverse contexte rezultatele educaționale ale elevilor. Fiind compusă din cinci capitole, introducere și concluzii, lucrarea ...

Ce viitor mai are Zona Euro? Studiu de caz: datoria publică a Franţei

Dar cum poate fi validată afirmaţia că guvernele menţionate sunt înglodate în datorii? Evident, printr-un studiu de caz ipotetic. Să presupunem, deci, că executivul de la Paris va decide ameliorarea semnificativă a bonităţii sale financiare prin diminuarea nivelului datoriei publice de la 100% la 50% din PIB. Să presupunem, de asemenea, că Franţa va înregistra ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 6. Salariaţii din sectorul public: de la percepţia falsă la realitatea statului minimal

Creşterea numărului de salariaţi din sectorul public al economiei reprezintă o problemă crucială în cazul ţării noastre. Deşi foarte mulţi compatrioţi cred că numărul de salariaţi din învăţământ, sănătate, apărare şi administraţia publică este mult prea mare, această percepţie, indusă în mod sistematic de anumiţi lideri de opinie, este complet falsă, întrucât locuitorii ţării noastre beneficiază ...