Fiecare ciclu electoral din România și din lume plasează populația în fața unei noi așteptări. Emoția colectivă și individuală crește în așteptarea unei soluții rapide în fața blocajelor întâmpinate în modul de lucru și deciziile luate de cei aleși în ultimul ciclu electoral. Cel mai evident este modul în care se polarizeaza electoral opțiunile la alegerile prezidențiale. Câștigătorul este întotdeauna purtătorul speranței în rezolvarea rapidă, poate în primii ani de mandat, a problemelor care apasă România de peste 25 de ani. În mod fezabil nu poți recupera ecartul existent în lipsa infrastructurii, de exemplu, în 2-4 ani. Cu siguranță, treptat, se poate porni orice proiect amplu și se pot face pași.

Campaniile electorale speculează nevoia populației de soluționare rapidă a problemelor grave din societate. În campaniile electorale pentru alegerile parlamentare uninominale am urmărit cu toții personalizarea mesajelor de către sutele de candidați care se erijau în promisiuni în mici primari locali. Campaniile electorale parlamentare din 2008 și 2012 au fost despre poduri, podețe, locuințe și investiții locale, teme pentru care parlamentarii nu au control direct ci indirect, o dată pe an, prin amendamente la legea bugetului.

Revenirea la votul pe liste aduce oarecum o normalitate pentru alegerile parlamentare. Recrutarea celor mai buni candidați este, în orice democrație, în sarcina partidelor politice. Pentru a recruta resurse umane bune care să vină în legislativ sau în executiv este nevoie de să aloci resurse pentru a-i motiva (i) sau să te îndrepți către oameni care au acumulat deja din economii sau investiții, un capital suficient pentru a trăi din aceste investiții (ii). Altfel, cei într-adevăr merituoși și cu așteptări salariale mari, vor opta fie pentru mediul privat, instituții europene sau internaționale, ONG-uri, freelancing. Pentru a face din onoarea de a servi patria într-o demnitate publică ceva atractiv, trebuie creionat un plan de abordare a recrutării celor mai potriviți pentru demnitățile publice. Facultățile de științe politice sau sociologie pot fi o opțiune dar pentru a deveni parlamentar, studiile trebuie dublate de experiență, de carieră publică sau privată solidă.

Este foarte ușor de identificat mitul eroului salvator în toate alegerile prezidențiale din România. Salvatorul a fost perceput drept cel care a salvat majoritatea votantă de predecesor și/sau de urmașul predecesorului sau de candidatul extremist, deja antagnizat. Atitudinea de a aștepta mereu leadershipul unui ales suprem pentru a mișca țara din diverse blocaje ne îndepărtează de esența deblocării din orice democrație occidentală care se respectă: responsabilitatea individuală.  Eroul salvator ar trebui să fie pentru fiecare român el însuși. Așteptarea unei soluții externe a fost un laitmotiv al societății românești.

Poate cea mai importantă lecție pe care putem să o învățăm de la partenerii noștri transatlantici din NATO, poporul american, este capacitatea de mobilizare după un fenomen advers ca societate și modul de responsabilizare individuală în care fiecare cetățean poartă cu sine responsabilitatea propriului său destin. Cetățeanul american nu fuge niciodată de rolul său individual ci începe de acolo și continuă cu rolul comunității și al statului față de drepturile sale.

Lăsăm zi de zi la latitudinea altora calitatea stării noastre de spirit prin așteptarea soluției externe. Statul are mereu o responsabilitate față de cei defavorizați, față de respectarea drepturilor omului, față de distribuirea și redistribuirea resurselor. În același timp, starea de așteptare a unui minim de bunăstare de la stat nu este mereu constructivă. Politicile sociale au menirea de a inteveni pentru a îi ajuta pe aceia dintre noi care nu se pot ajuta singuri din diverse motive, boală, invaliditate, marginalizare socială. Nu putem împărți societatea în oameni și sub-oameni. Dacă te-ai născut într-o comună din Botoșani sau din Ialomița, nu trebuie să porți stigmatul problemelor zone pe viață. Mai aproape decât beneficiile sociale este, pentru cei din zonele sărace, cu un PIB per capita mult sub media europeană, accesul la educație. Facilitarea accesului la educație pentru copiii care pot merge la grădiniță este primul pas în acest sens. Mă bucur că, împreună cu cele care mi-au devenit prietene dragi, Leslie Hawke și Maria Gheorghiu, am putut să convingem autoritățile că fiecare copil sărac din România trebuie ajutat să meargă la grădiniță. Fiecare Copil în Grădiniță a fost un prim pas. Educația este cel mai important factor de depășire a stării de sărăcie.

Alegerile pot aduce în funcții oameni capabili, la fel cum pot aduce la ceea ce numim generic putere oameni incapabili. A-ți pune toate așteptările în aleșii tăi este o derobare periculoasă de responsabilitate individuală. Învățământul preșcolar, cei șapte de ani de acasă sau educația dată de părinți, și apoi școala și liceul joacă un rol extraordinar în educarea copiilor în sensul unei mai mari responsabilități individuale. Înainte de a aștepta soluționarea problemelor tale de la stat, trebuie să ai clar în minte ceea ce ține de tine personal și poți face. În oglindă cu încrederea pe care o acordăm câștigătorilor electorali și speranța uneori prea naivă că ar putea repara tot ce nu funcționează și construi tot ce nu s-a construit se află oprobiul general față de politică și politicieni. Soluția ar fi o echilibrare a raportării față de rolul politicii, al partidelor și al celor care sunt aleși sau numiți în poziții de demnitate publică.

După o perioadă de 26 de ani, care pot fi numiți în totalitate de tranziție sau cel puțin parțial, economia românească poate fi considerată una stabilă în regiune. Provocările interne sunt legate de polarizarea existentă încă în societate. Concomitent cu dezvoltarea economică a Bucureștiului, Clujului, Timișoarei, Sibiului, Brașovului, poate și a Iașiului (de când are aeroport), foarte multe orașe sunt încă sub standardele unui trai urban în Uniunea Europeană. Dacă mergem la minim 50 de km de fiecare oraș dezvoltat găsim însă sate în care românii trăiesc încă la fel ca în evul mediu din punct de vedere al unor utilități. Cum menținem elitele din zona IT, de exemplu, în țară concomitent cu educarea corectă și adaptată timpurilor pe care le trăim a noilor generații preșcolare?

Eroul salvator al României nu este un politician sau un lider public charismatic. Cred că eroul salvator al României este o politică (policy) vizionară privind resursele umane care trebuie pe de o parte valorificate pentru a nu părăsi România și pe de altă parte educate pentru a fi mai responsabili ca cetățeni față de propria condiție. Autostrăzile, care par acum o misiune imposibilă pentru România, se pot construi în mai puțini ani decât o generație de resurse umane pregătite din toate punctele de vedere să schimbe societatea românească în bine. Abandonarea mioritică față de propriul destin nu pare a fi avut rezultate și sigur nu este educativă. Instituțiile publice, companiile private, partidele politice, toate sunt formate din oameni, nu există ca entități abstracte. Pentru a funcționa mai bine, trebuie să pornim de la o o nouă abordare a resurselor umane prin intermediul responsabilizării individuale și a cultivării unei majorități capabile, nu doar a unei elite.