Acum câteva zile, la televizor, invitat un om politic. Stil de diplomat subtil. Inteligent. O oră întreagă. De la început am fost captat. O analiză profundă a crizei în care România se află. Suntem la coada Europei. Decalajele cu Occidentul sunt şocante. Da, situaţia e gravă.
Privesc cei aproape 30 de ani de tranziţie. Am făcut marea privatizare a industriei şi agriculturii, reformele structurale. Am făcut tot ce a trebuit şi Occidentul ne-a sprijinit cu competenţa lui şi chiar ne-a lăudat: am fost pe drumul cel bun. Și, acum, rezultatele: distrugerea industriei, o privatizare nu pentru dezvoltare, ci prin distrugere, o agricultură dezorganizată, un conflict structural, nu personal, între preşedinţi şi parlament; o corupţie la vârf, tolerată vreo 25 de ani, însă de abia acum mediul politic este indignat de ea, deşi NOI o ştiam de la început; un stat paralel care aproape a acaparat puterea, folosind procuratura, chiar şi justiţia, şi „serviciile” în războiul lor politic; companii occidentale care ne cam trag pe sfoară (învăţăm cam greu ce înseamnă economia de piaţă); occidentali care de abia acum constată că ce facem nu e bine.
Partea doua: de ce şi ce e de făcut. Aştept cu mare interes. Nu să identificăm vinovaţii, ci cauzele. Dacă ştim care sunt cauzele, ştim cum trebuie să acţionăm. Postul de televiziune ne oferă un exemplu despre cum gândesc oamenii politici.
Cauze. Ă… Da…Hm… Noi (adică, mai precis, cine ?) am ratat oportunităţi foarte bune: membrii NATO, integrare în UE, un Occident suportiv. Dacă e să atribuim o vină, cui ? Evident clasa politică, dar şi NOI, colectivitatea. Dar atunci cine ar putea să rezolve problemele noastre ? Să ne punem speranţa în oamenii politici ? Ei, ştiţi, odată unii, apoi alţii, să nu mai discutăm de ei! Adică…?! Am putea spera ca politicienii să iniţieze redresarea situaţiei? Nicio speranţă: ei se ceartă pentru putere.
Ne-am gândit adesea să reformăm întregul nostru sistem politic. Dar cum?
- Să reformăm clasa politică ? Scuzaţi, o prostie, dacă nu chiar o diversiune. Clasa politică existentă sau una nouă e formată tot din NOI. Deci soluţia e tot să ne reformăm NOI: să alegem mai bine şi, dacă vom fi aleşi, să fim altfel decât suntem în prezent.
- Să facem alte partide politice ? Adică să le înlocuim pe cele de acum cu alte partide; dar de unde să luăm alte partide gata reformate ? Să fim serioşi.
Am senzaţia că personalitatea politică care a declanşat aceste gânduri are până la urmă dreptate. S-ar părea că nu e nicio speranţă în clasa noastră politică. Parcă ea gândeşte cu capul altora.
Şi atunci? Dacă nu facem ceva NOI (adică spectatorii la televizor?), nu avem nicio şansă. Curios: omul politic cheamă pe omul de rând să-şi asume responsabilitate şi să îndrepte lucrurile făcute de alţii.
Mă uit în jur. Oamenii nu par determinaţi acum să suflece mânecile şi să se apuce de treabă. Ei sunt demoralizaţi, se simt neputincioşi; şi nici ei nu înţeleg ce se întâmplă cu lumea lor.
NOI, oamenii de rând, cu siguranţă am putea să facem mult mai mult, dacă nu am fi demoralizaţi şi nu ne-am simţi neputincioşi. E evident că NOI trebuie să înţelegem de ce suntem în această situaţie de criză. Ce s-a greşit. Nu ar trebui să mai spunem ce am greşit, ci ce a greşit istoria cu noi.
NOI, alţii nu or s-o facă, trebuie să găsim răspunsuri la întrebările pe care clasa noastră politică nu prea şi le pune. Cum să facem o reindustrializare? Cum să reformăm agricultura, cum să regândim întreaga noastră economie, nu ca parte marginală a economiei mondiale, ci ca economie a noastră care să asigure un nivel decent de bunăstare pentru noi? În fine, să înţelegem că logica economiei de piaţă nu este doar la piaţa, dar şi în relaţiile dintre state. Să ne promovăm şi aici interesul nostru.
Dar cum am putea NOI să gândim toate acestea? Adică să avem o cunoaştere mult mai bună? E clar, NOI nu o să înţelegem de azi pe mâine toate acestea.
Să nu evităm lucrurile importante, dar cu efecte pe lung termen. Să începem de pildă cu o reformă profundă şi rapidă a învăţământului, care a cunoscut o degradare surprinzătoare. Să avem o populaţie mult mai educată.
Să relansăm cunoaşterea ştiinţifică a societăţii româneşti şi să-i difuzăm rezultatele. Nu e de mirare că finanţarea ştiinţelor este pe departe cea mai scăzută din Europa. Despre ştiinţele societăţii româneşti ce să mai vorbim. Ele par să fie într-un proces rapid de marginalizare. Finanţarea cercetărilor sociale de interes naţional nu s-a mai făcut în ultimele două decenii. Dacă vrei să cercetezi fleacurile, atunci obţii finanţarea necesară, dar nu pentru ce este cu adevărat important.
Cu siguranţă mass-media ar putea să aducă o contribuţie decisivă, punând în discuţie problemele de fond ale societăţii româneşti, nu mica bârfă politică sau a noilor îmbogăţiţi. Poate că ea face cel mai mult în această privinţă, dar se confruntă cu multe probleme.
Dar mai este un lucru pe care îl putem face imediat. Să presăm prin toate mijloacele clasa politică să-şi facă treaba, să se centreze pe problemele importante ale societăţii româneşti. Să cerem partidelor să pună în discuţii publice programele de dezvoltare a societăţii româneşti. Să renunţe la obsesia că singurul lor obiectiv este cucerirea puterii. Să scrie pe toate clădirile partidelor politice că obiectivul lor fundamental este DEZVOLTAREA ROMÂNIEI. Am fost şocat când preşedintele unui partid politic a declarat că în „lupta politică” minciuna e normală, că aici toate mijloacele sunt permise. Un asemenea politician ar trebui să fie scos din „munca de sus” şi trimis la ”munca de jos”, acolo unde minciuna şi incorectitudinea sunt sever sancţionate. Să punem obsesiv tuturor partidelor întrebarea: ce programe aveţi?
Coaliţia guvernamentală a lansat un program pentru următorii ani. Acesta este un program de guvernare pentru următorii ani, cu o nouă viziune, dar departe de a fi un program de dezvoltare a României. Mediul politic pare să-l ignore şi pe acesta ca pe ceva ciudat, anormal. Nu prea există discuţii serioase în jurul lui.
E o prioritate absolută: e cazul să ne gândim la viitorul României şi cum să-l construim.
