Romania Sociala logo
Menu

România s-a încurcat în multe probleme. Cine ar lua iniţiativa: clasa politică sau NOI?

autor:   16 October 2018   

Cătălin Zamfir

Acum câteva zile, la televizor, invitat un om politic. Stil de diplomat subtil. Inteligent. O oră întreagă. De la început am fost captat. O analiză profundă a crizei în care România se află. Suntem la coada Europei. Decalajele cu Occidentul sunt şocante. Da, situaţia e gravă.

Privesc cei aproape 30 de ani de tranziţie. Am făcut marea privatizare a industriei şi agriculturii, reformele structurale. Am făcut tot ce a trebuit şi Occidentul ne-a sprijinit cu competenţa lui şi chiar ne-a lăudat: am fost pe drumul cel bun. Și, acum, rezultatele: distrugerea industriei, o privatizare nu pentru dezvoltare, ci prin distrugere, o agricultură dezorganizată, un conflict structural, nu personal, între preşedinţi şi parlament; o corupţie la vârf, tolerată vreo 25 de ani, însă de abia acum mediul politic este indignat de ea, deşi NOI o ştiam de la început; un stat paralel care aproape a acaparat puterea, folosind procuratura, chiar şi justiţia, şi „serviciile” în războiul lor politic; companii occidentale care ne cam trag pe sfoară (învăţăm cam greu ce înseamnă economia de piaţă); occidentali care de abia acum constată că ce facem nu e bine.

Partea doua: de ce şi ce e de făcut. Aştept cu mare interes. Nu să identificăm vinovaţii, ci cauzele. Dacă ştim care sunt cauzele, ştim cum trebuie să acţionăm. Postul de televiziune ne oferă un exemplu despre cum gândesc oamenii politici.

Cauze. Ă… Da…Hm… Noi (adică, mai precis, cine ?) am ratat oportunităţi foarte bune: membrii NATO, integrare în UE, un Occident suportiv. Dacă e să atribuim o vină, cui ? Evident clasa politică, dar şi NOI, colectivitatea. Dar atunci cine ar putea să rezolve problemele noastre ? Să ne punem speranţa în oamenii politici ? Ei, ştiţi, odată unii, apoi alţii, să nu mai discutăm de ei! Adică…?! Am putea spera ca politicienii să iniţieze redresarea situaţiei? Nicio speranţă: ei se ceartă pentru putere.

Ne-am gândit adesea să reformăm întregul nostru sistem politic. Dar cum?

  • Să reformăm clasa politică ? Scuzaţi, o prostie, dacă nu chiar o diversiune. Clasa politică existentă sau una nouă e formată tot din NOI. Deci soluţia e tot să ne reformăm NOI: să alegem mai bine şi, dacă vom fi aleşi, să fim altfel decât suntem în prezent.
  • Să facem alte partide politice ? Adică să le înlocuim pe cele de acum cu alte partide; dar de unde să luăm alte partide gata reformate ? Să fim serioşi.

Am senzaţia că personalitatea politică care a declanşat aceste gânduri are până la urmă dreptate. S-ar părea că nu e nicio speranţă în clasa noastră politică. Parcă ea gândeşte cu capul altora.

Şi atunci? Dacă nu facem ceva NOI (adică spectatorii la televizor?), nu avem nicio şansă. Curios: omul politic cheamă pe omul de rând să-şi asume responsabilitate şi să îndrepte lucrurile făcute de alţii.

Mă uit în jur. Oamenii nu par determinaţi acum să suflece mânecile şi să se apuce de treabă. Ei sunt demoralizaţi, se simt neputincioşi; şi nici ei nu înţeleg ce se întâmplă cu lumea lor.

NOI, oamenii de rând, cu siguranţă am putea să facem mult mai mult, dacă nu am fi demoralizaţi şi nu ne-am simţi neputincioşi. E evident că NOI trebuie să înţelegem de ce suntem în această situaţie de criză. Ce s-a greşit. Nu ar trebui să mai spunem ce am greşit, ci ce a greşit istoria cu noi.

NOI, alţii nu or s-o facă, trebuie să găsim răspunsuri la întrebările pe care clasa noastră politică nu prea şi le pune. Cum să facem o reindustrializare? Cum să reformăm agricultura, cum să regândim întreaga noastră economie, nu ca parte marginală a economiei mondiale, ci ca economie a noastră care să asigure un nivel decent de bunăstare pentru noi? În fine, să înţelegem că logica economiei de piaţă nu este doar la piaţa, dar şi în relaţiile dintre state. Să ne promovăm şi aici interesul nostru.

Dar cum am putea NOI să gândim toate acestea? Adică să avem o cunoaştere mult mai bună? E clar, NOI nu o să înţelegem de azi pe mâine toate acestea.

Să nu evităm lucrurile importante, dar cu efecte pe lung termen. Să începem de pildă cu o reformă profundă şi rapidă a învăţământului, care a cunoscut o degradare surprinzătoare. Să avem o populaţie mult mai educată.

Să relansăm cunoaşterea ştiinţifică a societăţii româneşti şi să-i difuzăm rezultatele. Nu e de mirare că finanţarea ştiinţelor este pe departe cea mai scăzută din Europa. Despre ştiinţele societăţii româneşti ce să mai vorbim. Ele par să fie într-un proces rapid de marginalizare. Finanţarea cercetărilor sociale de interes naţional nu s-a mai făcut în ultimele două decenii. Dacă vrei să cercetezi fleacurile, atunci obţii finanţarea necesară, dar nu pentru ce este cu adevărat important.

Cu siguranţă mass-media ar putea să aducă o contribuţie decisivă, punând în discuţie problemele de fond ale societăţii româneşti, nu mica bârfă politică sau a noilor îmbogăţiţi. Poate că ea face cel mai mult în această privinţă, dar se confruntă cu multe probleme.

Dar mai este un lucru pe care îl putem face imediat. Să presăm prin toate mijloacele clasa politică să-şi facă treaba, să se centreze pe problemele importante ale societăţii româneşti. Să cerem partidelor să pună în discuţii publice programele de dezvoltare a societăţii româneşti. Să renunţe la obsesia că singurul lor obiectiv este cucerirea puterii. Să scrie pe toate clădirile partidelor politice că obiectivul lor fundamental este DEZVOLTAREA ROMÂNIEI. Am fost şocat când preşedintele unui partid politic a declarat că în „lupta politică” minciuna e normală, că aici toate mijloacele sunt permise. Un asemenea politician ar trebui să fie scos din „munca de sus” şi trimis la ”munca de jos”, acolo unde minciuna şi incorectitudinea sunt sever sancţionate. Să punem obsesiv tuturor partidelor întrebarea: ce programe aveţi?

Coaliţia guvernamentală a lansat un program pentru următorii ani. Acesta este un program de guvernare pentru următorii ani, cu o nouă viziune, dar departe de a fi un program de dezvoltare a României. Mediul politic pare să-l ignore şi pe acesta ca pe ceva ciudat, anormal. Nu prea există discuţii serioase în jurul lui.

E o prioritate absolută: e cazul să ne gândim la viitorul României şi cum să-l construim.



Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale

Septimiu Chelcea, Psihologia Publicității. Despre reclamele vizuale, București, Editura Pro Universitaria, 2021 (302 p. 44,20 lei) Motto-ul cărții: „Publicitatea este știință, tehnică, artă și conștiință”. Ne face o deosebită plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea. Structura cărții cuprinde două părți: I) ABC-ul publicității (123 de pagini); II) Abordarea psihosociologică a publicității ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (I)

Am participat la reinstituționalizarea învățămntului sociologic în comunism și la prefacerea lui în capitalism. Despre aceste evenimente și despre „amănuntul biografic” depun mărturie. Nu încerc să adun pietricele și fire de nisip pentru a-mi ridica un soclu. Am păcatele mele. Și nu puține. Îmi atribui, totuși, calitatea de a nu ...

Exerciții de gândire sociologică: oscilația mondial/național

Mulți se întrebă: cum s-ar putea realiza o lume mondializată ? Acum, lumea este compusă din ”țări”. Dar economia pare să devină tot mai mondializată. Cum va putea lumea să fie în aceste condiții ?  Problema este că economia, în realitate, nu e atât de mondializată cum s-a tot spus. Toate ...

Există distinct o paradigmă a sociologiei românești?

Mi-am amintit o banalitate despre poziția specială a sociologiei. Uneori însă banalitățile sunt importante de avut în minte. Sociologia este știința societății. Dar e nevoie de o precizare care explodează simplitatea definiției. În primul rând, sociologia, prin  vocația ei e ”universală”, o știință de oriunde și oricând. Există lucrări de ...

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (II)

Asistent universitar: nici student, nici profesor  Oricât ar fi de prozaic, mi-am cerut transferul la Universitate şi pentru că asistenţii stagiari primeau un salariu mai mare decât cercetătorii stagiari în institutele Academiei R.S.R. Prin Ordinul Nr. 1595 din 8.11.1968, semnat de Rectorul prof. dr. doc. Jean Livescu, am fost numit „în ...

Sociologii în comunism. Începuturile unei profesii fără statut*

Notă. Profesorul Septimiu Chelcea a avut bunăvoința de a-mi acorda acest interviu online pentru volumul în pregătire. Lucrarea reunește amintirile absolvenților din Promoția 1975. Sorin Mitulescu: Domnule profesor ați predat cursul de „Metode și tehnici de cercetare sociologică” la seria noastră. Cu toată stima, aș vrea să vă adresez câteva întrebări ...

Binele și infantilizarea

Libertatea de a gândi  Libertatea de a gândi a fost totdeauna un fel de boală. Iată-ne vindecați! Asta o spunea eseistul Philippe Muray în anii 1990. Zilele astea mi-am amintit de analiza psihanalitică a socialismului din România,  pe care o face Vasile Dem Vasilescu în cartea În căutarea sinelui (2014). El vorbește ...

Unde începe și unde se termină fericirea la actori – III

Experiența 5 Actorul B, creează liniștit în marile teatre din România și, mai mult decât atât, reușește să își aloce timp și pentru spectacole independente, turnee, filme, reclame ș.a.m.d. . Un actor complex, talentat, dedicat – o vedetă în adevăratul sens al cuvântului apreciat de public pentru munca și talentul său. ...