Ieri a explodat o problemă gravă: șeful unui important clan mafiot a fost asasinat. Îngrijorarea vine din reacția predictibilă: se anunță un adevărat război între grupurile mafiote. Mafioți din diaspora declară că se vor întoarce în România pentru a participa la războiul dintre clanuri. Cele mai multe clanuri sunt ale romilor, dar sunt și clanuri ale românilor.

A devenit publică informația că sectoarele Bucureștiului sunt „împărțite” în clanuri mafiote puternice. Clanuri mafiote sunt în toate orașele importante ale țării. Problema este că se știa despre existența lor, dar reacția instituțiilor publice este foarte slabă, caracterizată de o toleranță greu de înțeles, care a favorizat consolidarea lor.

Apariția clanurilor mafiote nu e  o surpriză. Ea a fost prezisă. În 1992, un grup de sociologi, preocupați de problemele cu care România se va confrunta, a realizat o amplă analiză a situației social-economice a populației de romi: un eșantion de 1804 familii (peste 9 000 persoane au fost incluse, cu date despre situația lor socio-economică), prima cercetare din lume pe o asemenea temă. Rezultatele au fost publicate în 1993^[1] 

 „Vom avea nu numai pungi de sărăcie și criminalitate tot mai lipsite de speranțe, dar totodată și din ce în ce mai largi.” p.171

„Ipoteza care s-a cristalizat în studiul nostru este că dificultățile populației de romi din ultimii ani  au produs, pentru marea masă, o blocare a procesului de modernizare (a populației de romi -nota mea), urmat de un proces regresiv la strategiile tradiționale de viață.” P. 171

„Putem conclude că cea mai mare parte a populației de romi se află într-o tranziție socială relativ puțin controlată nici de ea, nici de colectivitate.” P. 171 

Pentru a evita evoluția negativă a situație populației de romi era urgent adoptarea unui Pachet de acțiuni de sprijinire a populației de romi. Se propuneau 12 direcții de acțiune.

Soluția de principiu  trebuia să se bazeze pe: „O acțiune activă a populației majoritare, în  mod special a instituțiilor politice și administrative (sublinierea mea) de înțelegere a problemelor cu care populația de romi se confruntă și de a sprijini pe aceasta în depășirea dificultăților cu care se confruntă.” p. 171

La începutul tranziției noastre, sociologii au propus un program de acțiune bazat pe câteva principii:

*  Întreaga populație de romi trebuie să fie obiectul unui suport colectiv pentru ieșirea din criza globală cu care se confrunta: un program de dezvoltare socială. 

* Rolul central al politicii de suport trebuie să-l aibă instituțiile politice și administrative românești. 

* Cunoașterea situației social-economice a populației rome este elementul cheie. În anii 90, Institutul de Cercetare a Calității Vieții a organizat două programe de evaluare a situației romilor, pe eșantioane naționale. Se prevedea ca din zece în zece ani să se repete asemenea evaluări a evoluției situației romilor.

Ce s-a întâmplat ulterior?  Să ținem seama că în 1993, în condițiile unei evoluții a țării prevăzute a fi „normale”, cartea prevedea o agravare rapidă a situației populației rome în viitor. Criza tranziției românești a agravat și mai mult predicția făcută inițial.

În anii 90 au existat importante inițiative ale instituțiilor publice de asumare a problemei romilor. Treptat s-a produs însă o schimbare radicală a orientării de suport pentru romi.

* Rolul sistemului public, al statului, a fost în mare măsură preluat de ONGuri. Preluarea responsabilității de către ONGuri a avut ca efect o deresponsabilizare din partea sistemului public. Politica ONGurilor s-a dovedit a avea defecte structurale. a. S-a produs o deplasare de la abordarea problemelor globale ale romilor la unele comunități particulare care nu acoperă decât în foarte mică măsură întreaga populație de romi. b. Abordarea suportului integrat a fost înlocuit cu o abordare sectorială: intervenția pe un component al situației romilor riscă să fie anihilat de reacția întregului sistem. c. Lipsa de sustenabilitate a intervenție: după terminarea programului finanțat, problema chiar slab soluționată este abandonată. d. În fine, politica ONGurilor s-a caracterizat printr-o atenție marginală acordată eficienței intervențiilor. Nu există evaluări a costurilor programelor raportate la ”beneficii”, accentul căzând pe procedură. Și proceduri formal corecte pot acoperi grave deficite de eficiență.     

* Responsabilitatea națională pentru populația romă, ca partea a populației românești, tinde să fie deplasată la nivelul Uniunii Europene. Romii au devenit prima etnie care a dobândit un statut distinct de etnie europeană, dezvoltându-se instituții și politici europene care să o susțină, substituind în mare parte responsabilitatea națională. Cu entuziasm s-au constituit noi instituții europene, s-au adoptat programe europene. Un exemplu: Platforma europeană pentru incluziunea romilor.

Contribuția organismelor europene s-a dovedit însă a avea un impact limitat asupra situației reale a romilor. Confruntată cu complexitatea problemei, instituțiile europene au dat semne de retragere în sfera simplelor recomandări.

Inițial, entuziasmul european avea ca obiectiv diminuarea sărăciei și, în mod special, eliminarea tuturor formelor de discriminare. Recent, tema centrală a politicii europene a devenit mult mai complexă: suportul pentru procesul de incluziune a romilor.  

Criza actuală a romilor români se datorează în mare parte a deresponsabilizării sistemului public pentru romi, înlocuirea responsabilității politice cu o responsabilitate mai mult formală a „societății civile” și a Uniunii Europene.

Rezultatul: situația populației de romi pare a se fi înrăutățit. În locul unei dezvoltări normale prin integrare în patternul modern de organizare socială, se produce un proces de afundare a romilor în strategii de supraviețuire la marginea societății moderne, dezvoltarea unei economii subterane care evoluează inevitabil spre forme criminale. Clanurile actuale sunt indicatorii clari ai eșecului politicii din ultimele decenii în domeniul romilor. Sistemul consolidat al clanurilor reprezintă o dezvoltare socială patologică: „Clanurile fac legea”. Ele reprezintă forme de exploatare criminală a populației sărace, în mod special a populației de romi: impunerea de taxe criminale, șantaj, camătă, prostituție, droguri, trafic de ființe umane, exploatare sexuală… Sistemul clanurilor este un factor important de adâncire a sărăcirii unui segment de populație, dar și de dezvoltare a economiei subterane, luând forme criminale. Sistemul clanurilor reprezintă doar vârful vizibil al patologiei sociale.

Discuțiile la TV din ultimele zile dau un semnal îngrijorător: reducerea intervenției în domeniul romilor la instrumentele polițienești. Ai adesea impresia că poliția este mulțumită dacă controlează conflictul dintre clanuri, dar ignoră conflictul dintre clanuri și populație.

E nevoie o nouă evaluare a stării social-economice a populației de romi. Lichidarea clanurilor reprezintă o acțiune importantă, dar simplă iluzie dacă nu se acționează asupra bazei ei soiale. Direcția prioritară trebuie să fie ieșirea romilor din situația de marginalitate socială, o politică de dezvoltare socială a populației rome în cadrul societății românești. 

^[1] Elena Zamfir și Cătălin Zamfir, coordonatori, Țiganii, între ignorare și îngrijorare, Ed. Alternative, 1993. Poate fi găsită în Biblioteca virtuală de sociologie.