Romania Sociala logo
Menu

Să reînvățăm alfabetul empatiei

autor:   30 March 2020  

În plină euforie a globalizării cotată, deja, ca ”mișcare istorică ireversibilă” coronavirus a trimis la coșul de gunoi al prognozelor toate așteptările globaliștilor: o anonimă epidemie a evoluat, fulgerător, către stadiul de pandemie, sfidând vremelnicele alcătuiri ale limitelor de decizie ale tuturor autorităților de pe toate continentele!

După cum se știe, Globalizarea, ca proiect, și-a propus un obiectiv eminamente umanist și (parent) greu de combătut; anume, diseminarea prosperității la nivel planetar, atenuarea asimetriilor dintre nivelurile de dezvoltare ale țărilor și lichidarea pungilor de sărăcie severă existente. Uite ce altruism au bogații! au punctat, euforic, propagandiștii globalismului, dar și amărăștenii naivi…. Proiectul prevedea, deci, acordarea ajutorului țărilor dezvoltate pentru țările aflate ”în curs de dezvoltare” în scopul evitării, de către acestea, a unor ipoteze procedurale și a unor căutărilor spre devoltare, depășite cu bine, de țările  ajunse, deja, la stadiul de țări dezvoltate și economic și instituțional. Se spera, deci, că în scurt timp, țările cu resurse și materiale și umane consistente să-și formeze și consolideze structurile instituționale care să le transforme în democrații funcționale și prospere în timp record și să mărească, astfel,  numărul de parteneri valabili de dialog din cadrul țărilor membre ale Organizației Națiunilor Unite.

Normalitatea acestui proces, proiectat articulat și desfășurându-se coerent, a fost stopată de ”inamicul fără chip”: coronavirusul.

Surprinși de amplitudinea și  puterea de tsunami a virusului, liderii țărilor, până mai ieri suporteri categorici ai solidarității și cooperarii transfrontaliere și pledanți calificați pentru reducerea importanței granițelor, și-au adus aminte de etnicitate , de apărarea diferențelor, etc. și au trecut globalizarea la capitolul ”mișcări comunitare înghețate”, respectiv și-au închis  frontierele cu speranța că doar de această manieră se vor proteja de viclenia virusului.

Iată că în orice rău este și un bine; răul extinderii virusului a demonstrat că globalizarea este o utopie; această afirmație a făcut-o și Prezidentul Donald Tramp, la Conferința din 2017 a ONU, când a precizat: ”Viitorul nu aparține globaliștilor”! Desigur, omul politic numărul 1 al Planetei, se referea la starea de normalitate a respectarii suveranității tuturor țărilor, unite de solidaritatea cooperării liber alese….

Nu era vorba de închiderea granițelor !

Cu referire exclusiv la continentul nostru, închiderea precipitată a granițelor și reticența la schimburile comerciale, chiar pe domeniul strict medical, a demonstrat cam câte parale face legenda solidarității paneuropene, care ne-a cucerit de multe decenii. Eurooptimiștii de ieri, și-au temperat drastic entuziasmele în perioada de ”stat în casă”, iar euroscepticii nu mai sunt priviți ca niște vertebrate excentrice în ereziile gesticulațiilor lor publice.

Euroscepticismul are, din această cauză, o sursă credibilă de  creștere. Dacă mai adăugăm

 și  „aroganța” cu spațiu Shengen, ne vine greu să respingem categoric ceea ce s-a vehiculat în spațiul public de către detractorii integrării europene. Anume, aceștia au susținut că integrarea europeană a avut ca scop doar capturarea resurselor fostelor țări de ”democrație populară” și instaurarea pe piețele lor, nu  modernizarea întreprinderilor de acolo, cu tehnologiile de tip occidental.

Asta la nivel macro.

La nivel micro, coronavirus a dat o palmă dureroasă celor care au susținut cu perseverență și nerușinare necesitatea  secularizării prin transformarea comunităților etnico-sociale în ”societăți laice și democratice”, după cum îmi preciza un profesor din Lyon, întrebat de mine cum își explică, sociologic, mișcările de stradă ale vestelor galbene.

Convingerea că singurul sprijin adevărat vine de la bunul Dumnezeu i-a întors la credință și pe ateii care susțineau că ”omul poate construi aici, și acum, o societate pe măsura omului, operă în care nu mai este nevoie, pur și simplu, de Dumnezeu!” pe care cei mai categorici, l-au ”ascuns” în celule pe perioada ocupației sovietice.

Pandemia a relevat limitele categorice ale implicării ontologice a omului: anume, s-a adeverit că omul are libertatea să-și promoveze doar acele proiecte pe care i le îngăduie Transcendența. Ca indivizi ai contingentului, marcați de efemer, avem limite și în ceea ce ne privește lupta cu conjuncturile care ne scapă de sub control, indiferent cât de evoluate ar fi tehnologiile de care dispunem și cu care reacționăm în timp real. Ancorele noastre sociale, oricât de solide ar fi, sunt vulnerabile prin comparație cu Ancora Divină, indiferent câți dintre noi ar trimite-o în derizoriu. Iată un paradox: un virus generator cu mare potențial de decese, generează nu frică, ci reântoarcerea la credință, ca speranță de supremă izbăvire și putere de a înfrunta primejdiile sub ocrorirea Transcendenței (Dumnezeu).

Tot la nivel micro, dar pe componenta civică, iminența morții, determină o severă reflecție asupra sensul existenței: în noul capitalism românesc, în care totul a devenit o marfă, iar câștigul material/financiar, ( chiar cu orice preț) riscă să devină o nouă religie păgână. Iată de ce, etica în afaceri se cuvine să fie regândită în alți termeni și recalibrată pragmatic prin deschidere față de cei care nu au oportunități de câștig… Reânvățarea alfabetului empatiei, se cuvine să ne-o asumăm ca pe un imperativ absolut, în numele iubirii aproapelui ca exercițiu, practic, de democrație. ”Să nu-i uităm, pe cei mai triști ca noi”, cum ne ruga și Poetul folkului românesc.

Iată un alt paradox: în timp ca țările/națiunile își exersează reflexele lor tradiționale de despărțire prin granițe, indivizii își redescoperă nevoia și exercițiul de solidaritate ca sursă de coeziune socială.

Unitatea artificială impusă de ateiști, în timpul guverărilor autoritare, este acum un capitol de istorie deoarece s-a dovedit a fi o utopie; una printre altele.

Coronavirus, prin amplitudinea sa, a demonstrat că este posibilă o globalizare, însă malefică!
În sensul inițial al debutului proiectului globalist, s-a dovedit a fi, la rândul său, tot o utopie. Poate ultima utopie, deoarece solidaritatea internațională nu se poate realiza prin închiderea granițelor și prin războaie comerciale focalizate pe menținerea  unor ranguri de prestigiu.

O altă ipostază a sfectelor ,agregate, ale coronavirusului, o constitute provocarea asupra comportamentelor manageriale.

După cum  se știe, managementul a apărut și s-a afirmat ca o capacitate a celor care se află în fruntea unei structuri organizatorice , de a propune soluții , neapărat altarnative, la problemele structurilor organizatorice în fruntea cărora de află. Din această cauză, printr-o preluare mimetică a termenului și a coportamentului aferent, managerul a fost asimilat cu ”șeful”,și cu ”liderul” ”conducatorul”, iar unii analiști s-au grăbit să scrie, chiar, tratate de management ca ”știință a conducerii”! Dacă ar fi vorba numai de o confuzie teoretică, atunci problema ar fi insignifiantă ; câți nu confundă socializarea în sens sociologic, cu un flirt oarecare, sau au flecăreala  banală la o cafea. Dar asta nu anulează cercetările experților în sociologie să aprofundeze explorarea adevăratelor semanteme ale conceptului de socializare!

Similar cu conceptul de management: în engleza americană, to manage are întelesul de capacitate de a găsi soluții. Exemplu când cineva  mă abordează, cu neaoșul lor Can I hepl You? iar eu îi răspund; Thanks I manage by myself, asta înseamnă că l-am lămurit pe interlocutor că ”mă descurc singur” adică pot să găsesc soluția la problema în chestiune.

A fi, deci manager, nu înseamnă, pur și simplu, a fi ”șef” , nici macar a fi ”director” ci a avea capacitatea de a explora soluții  alternative, a propune soluția cea mai bună la un moment dat la stituațiile problematice în care se află comunitatea pe care o coorondează, și a gestiona  sinergiile comunitare pentru a corija derapajele comunitare în speță.

A promova un comportament de manager nu este același lucru cu copertamentul de director, deoarece managerul se distinge prin creativitatea abordării problemelor, căutând și promovând soluții inedite la problemele cunoscute, sau la probleme cu desavârșire noi, în timp ce directorul dezvoltă un comportament cu precădere executiv, în raport su solicitărle integrative  impuse de factorii supraordonați.

Iată din ce cauză, demisia actualului Ministru al sănătății  este nu poate fi un act de onoare, sau de responsabilitate, ci un banal act de iresponsabilitate, sau mai soft : de declin de responsabilitate , din cauză că avea convingerea ca este un simplu director cu competențe strict executive, în raport cu ”Șeful” său. Ca General manager, în notele sale de status-rol, pe primul loc se afla obligația de a explora soluții alternative, pe care să le dezbată cu persoanele cu funcții de răspundere din sistemul de sănătate, pentru a degaja, în comun, soluția cea mai puțin vulnerabilă, în măsură se devină operațională la scară comunitară. Gestul arogant, al demisiei cu pretenția că ar fi una de ”onoare” și de responsabilitate, a relevat nu  numai deficiențe de cultură sociologică, ci și arivismul unui individ care , deși bun profesionist, nu are calitatea de manager, ceea ce nu este nici o nenorocire, în sine. Omul și-a recunoscut limitele și a decis în consecință. Hermeneutica gestului nu poate fi acceptată.

Ca sociolog, mă rezum la această evaluare ale efectelor teribilului virus, care a îngenunchiat elitele medicinei, multiplu înnobilate cu cele  mai înlte titluri.

Să fim mai reticenți cu importanța titlurilor noastre, pe care tot Bunul Dumnezeu ne-a îngăduit să le obținem!  Iată o altă lecție pe care ne-a servit-o virusul analfabet!

Prof.univ.dr. Ștefan Buzărnescu



Facebook

Sociologia literaturii în anii `80. O discuție cu Mihai Dinu Gheorghiu.

1. În prefața la Economia bunurilor simbolice a lui Bourdieu pe care ați tradus-o și publicat-o în 1986 (la editura Meridiane)  erați deja preocupat de receptarea discursului sociologic în sfera culturii „artistice”. Era o atitudine generată de situația din cultura românească a epocii sau un ecou al scrierilor lui Bourdieu ...

Alegeri haotice : noiembrie 2024. Nevroze și anomalii colective

Între normalitate și patologie  Și dacă am încerca să brodăm o serie de lecturi posibile despre turul întâi din campania electorală/noiembrie 2024 ? Ne-am gândit la o lectură comunicațională, în care să interpelăm interacțiuni și iritante în comunicare, în contextul de campanie electorală.  Și începem cu contextul. El a fost taxat de analiști ...

O discuție cu profesor Zoltan Rostas: incursiune „optzecistă” în lumea sociologilor interbelici

1. Domnule profesor, astăzi sunteți recunoscut ca autor de succes a numeroase cărți de istorie orală. Cum a ajuns să vă preocupe, în anii ’80, acest domeniu? Am invocat deseori momentul Congresul Internațional de Științe Istorice din 1980, dar rădăcinile le găsesc în apariția neîncrederii în sociologia cantitativistă, care a ajuns ...

Discuție cu un sociolog al științei din România anilor ` 80, profesorul american  Vasile Pirău[1]

1.       Dragă Vasile Pirău, ce făceai în 1987 ? Cum evolua pe atunci cariera ta ? Era apropierea unui filosof (prin formație) de sociologie, una de conjunctură sau avea radăcini intelectuale mai adânci ?  Când mă gândesc la anii dinainte de 1990 (anul când am plecat la studii in SUA), mi ...

DEZBATERE DE CARTE – Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023.

DEZBATERE DE CARTE Cătălin ZAMFIR, România în criză, Editura Academiei Române, București, 2023. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane 31 octombrie 2024 Dezbatere România în crizăDownload

Detectarea egoismului propriu și a egoismului altora

Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău. Abraham Maslow Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din ...

Nostalgia, o emoție dulce-amăruie

Nostalgia consolidează relațiile sociale. Tim Wildschut Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o ...

Interviu cu Tudorel-Constantin Rusu, autorul volumului „Ethos, Pathos și Logos. Resurse ale oratoriei clasice în discursul pastoral”

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este unul din cele opt centre de orientare în cariera de cercetător înființate la nivelul celor opt Regiuni de Dezvoltare ale României și susținute prin programul PNRR. Acesta deservește Regiunea de ...