Stimată Doamnă Ministru Ligia Deca
Mi-ați făcut o onoare deosebită că ați răspuns la ”scrisoarea” mea. De fapt nu mă așteptam. Am vrut doar să vă aduc la cunoștință faptul că, după părerea mea, într-o perioadă trecută în Ministerul pe ce îl conduceți acum s-a făcut o eroare cu efecte extrem de negative asupra sociologiei românești. Am trimis acum ”părerea” mea în această privință pentru că am aflat că este în lucru o nouă versiune a legii cercetării științifice, care va avea ca efect inevitabil și reorganizarea sistemului național de evaluare a cercetării științifice. Mă gândeam deci că ar fi necesară o discuție publică asupra acestei probleme.
Decizia de a mă adresa dumneavoastră a fost susținută de o împrejurare: v-am văzut la televizor. Am avut impresia că sunteți o persoană inteligentă și, ceea ce m-a impresionat și mai mult, curajul de a gândi dumneavoastră însăți. Nu v-ați sfiit să formulați părerile dumneavoastră și să le argumentați cu curajul și eleganța tinereții.
Ați procedat corect: ați trimis scrisoarea pentru analiză la un grup de specialiști. Era o problemă tehnică: criteriile de evaluare a activității sociologice. Un ministru nu se poate angaja într-o asemenea discuție. Chiar dacă ar fi sociolog, deci cu competența de a avea un punct de vedere legitim, ca ministru nu se poate pronunța într-o problemă științifică.
Și ați trimis scrisoarea unui grup de specialiști: Comisia CNATDCU. După un timp, un specialist CNATDCU v-a trimis punctul său de vedere. Direcția generală a învățământului universitar mi-a trimis răspunsul. Presupun că, pentru a certifica legitimitatea respectivei persoane, mail-ul este semnat de Directorul general al direcției și un șef de serviciu. În sine o procedură onorantă.
Am citit cu foarte mare interes. Da, a început o discuție.
Dacă aș fi mai tânăr, răspunsul specialistului CNATDCU m-ar fi înfuriat. Dar pentru că demult nu mai sunt tânăr, m-a amuzat. Amuzat, dar cam trist. Nu era o discuție colegială, ca de la specialist la specialist, ci m-a ”tras de urechi” în 8 puncte.
Prima remarcă. În orice discuție, din respect pentru partener, fiecare se prezintă. Specialistul CNATDCU nu a considerat că e cazul să se prezinte: o persoană ”fără față”. Las să înțeleg că acesta nu este punctul de vedere al respectivei persoane, ci al instituție.
Primele două puncte. M-a tras blând de urechi: vorbesc despre ce nu știu și trebuie să mi se explice ce este ISI: două fragmente mari despre ISI luate de pe internet.
Eu nu am pus sub semnul întrebării valoarea revistelor ISI, ci doar introducerea ca o normă absolut obligatorie pentru obținerea unui titlu științific una/ sau două articole într-o revistă ISI. Regula contravine misiunea sociologiei românești. În plus, îmi limitează libertatea mea de cercetător. Poate că eu vreau să public studiile mele pentru colegii din comunitatea mea științifică, în limba română.
Este asta o opțiune a CNATDCU ? Am trimis scrisoarea și conducerii Academiei Române. Iată ce mi-a scris Președintele Academie Române, Președinte al CNATDCU:
13 Noiembrie 2023
Stimate Domnule Academician,
Ați făcut un gest deosebit și vă felicit. Demult mă chinui să le deștept mințile
și eu celor care ne chivernisesc. O să ajungem să nu mai putem scrie nici măcar
românește, fiindcă „baza de date” ISI – o afacere ca atâtea altele – nu ia în seamă decât studiile în engleză. O oroare! Eu m-am opus și „evaluatorilor străini”, fiindcă nimeni nu le garantează obiectivitatea. În plus, apelul automat la străini este o dovadă de paupertate intelectuală din partea noastră. Ne recunoaștem singuri ca fiind proști!
Cu cea mai mare prețuire,
Ioan-Aurel Pop
M-a cuprins o nostalgie. Mi-au trecut prin minte gândul ciudate. Când am început din 1962 să public sociologie, cu siguranță expertul nostru nu se născuse încă. Când domnia sa era, prin anii 70, la grădiniță, eu publicasem 5 cărți de sociologie. Am fost cercetător asociat timp de un an la cel mai important Institut de cercetări sociale american din Ann Arbor, Michigan.
Evident, habar nu aveam ce este ISI, pentru că acesta nu exista. Ce am făcut pe atunci ? Eram tânăr și am făcut mule. Am pus bazele unei teorii, și acum cred că este un ”vârf” al științei care puțini au avut curajul să îl ”viziteze”: varietatea formelor de incertitudine și efetul lor asupra stilurilor de conducere. Cu suportul colegilor din Institutul american am organizat un experiment psihosociologic care a părut să confirme ipotezele.
Întors în România, anii 70-80 foarte dificili pentru sociologia românească, am venit cu două paradigme sociologice americane pe care am încercat să le aplic aici: dezvoltarea socială a organizațiilor (o cercetare empirică în 5 mari întreprinderi românești și o carte care a primit premiul Academiei române) și calității vieții (o cercetare sociologică empirică pe un eșantion cu 1804 subiecți și o carte pe această temă care a deschis o importantă direcție în sociologia românească; după câte știu, România a fost mult timp a doua țară în lume care a utilizat această paradigmă). Că în timpul vieții am vizitat multe universități din lume, am ținut conferințe, am participat la programe internaționale, am publicat…. Că în România….
DA. Amuzant.
Punctul 3 ”mă trage tare de urechi”: nu prea știu că sociologia românească este în primul rând o știință ”universală”, iar nu una ”locală”. Cu alte cuvinte, sociologul român contribuie doar la sociologia universală, și nu cercetează societatea ”locală”. Deci este legitim ca un sociolog român să fie evaluat în primul rând de instituții occidentale….etc.
Și aduce un argument pentru care un asemenea student l-aș fi lăsat repetent: ”Unul dintre obiectivele sociologie, ca al oricărei alte științe, este de a genera concepte și metode ”portabile” (!) utilizate în afara contextelor de origine.” Cu alte cuvinte, sociologia românească produce în principal sau chiar exclusiv idei universale, nu idei relevante ”local”, cu argumentul că sociologia produce doar concept și metode. Deci este exact ca toate celelalte științe. Punct. Și pentru a convinge, se dă un exemplu decisiv: Adrian Dușa, un sociolog român apreciat, care a generat o cunoaștere universală ”o metodologie a studiilor comparative cantitativă larg utilizată internațional”. Desigur, Adrian Dușa e un sociolog foarte bun. Mi-a fost student și a elaborat acea metodologie în cadrul unui program comun cu Institutul nostru. Foarte bine. Dar…. Domnul expert CNATDCU, aș vrea să văd și eu teza dumneavoastră de doctorat, dacă există. O spun cu toată responsabilitatea că am impresia că nu știți despre ce vorbiți. Dacă ați citi studiile mele, am demonstrat că în sociologie partea de ”teorie universală, concepte și metodologie” nu depășește 10% din totalul producției sociologice, marea masă de cunoștințe au ca obiect realitățile locale. 90% din producția sociologia românească este despre realitatea României. Cu asemenea cunoștințe nu cred că ai primi mai mult de nota 2. Domnule, dacă ești sociolog, până acum ai citit doar ”concepte și metodologii universale” ? Cunoștințele despre realitatea socială nu face parte din sociologie ? Crezi că sociologia este exact ca științele universaliste ? Îmi permit să vă dau o lecție. Examen: ce ar răspunde un fizician la întrebarea: pietrele cad în Italia sau în România la fel sau diferit ? Corect: la fel. Examen la sociologie: proporția săracilor în România și în Suedia e aproximativ la fel ? Răspuns: la fel. Nota 2, repetent. Corect: diferit.
Punctul 7. Întrebare: există diferențe între activitatea de cercetare științifică și activitatea didactică din universități ? Răspunsul surpriză dat de expertul nostru: DA. În fine, am înțeles și eu: ”Comisia analizează activitatea științifică și nu cea didactică” ! Mulțumesc pentru lecția pe care mi-o dați. Aflu lucruri noi.
Punctul 6. Compoziția Comisie ”conține personalități științifice de prestigiu.” Evident. Dar se ridică două probleme. Cine a ales-o ? Nu sunt și alții, poate la fel sau mai mult sau mai… care nu au fost aleși ? Apoi, întrebarea: această comisie., evident cu personalități cu prestigiu, are o compoziție adecvată misiunii ei ? Vom ști dacă aflăm pe cine evaluează Comisia. Punctul 8 clarifică: ”candidații la CSI și CSII”; deci nu candidații la profesor și conferențiar; asta o fac facultățile, nu Comisia.
Și specialistul nostru, evident membru al Comisiei. declară cu satisfacție: ”Comisia conține suficiente peroane care prin poziția administrativă (prorectori, decani foști decani, prodecani, șefi de departamente) și un director adjunct al unui institut de cercetare al Academiei, sau prin publicațiile științifice.” Foarte bine. Deci, evaluarea candidaților din sistemul de cercetare științifică se face de o Comisie din care toți, cu excepția unuia singur, sunt cadre didactice universitare. Desigur, buni științific etc. etc. Foarte ciudat. Cercetarea din universități are un profil relativ diferit de cercetare din marile institute de cercetare. Nu ar trebui să se țină seama de asta ? Nu ați observat că compoziția Comisie aceasta, așa cum e compusă, este o insultă la adresa institutelor de cercetare: o puzderie de cadre didactice cu poziții de conducere universitară și, într-un colț, cu un singur vot, un director adjunct dintr-un institut de cercetare.
Comisa analizează doar activitatea cercetărilor din institutele de cercetare; cadrele didactice nu sunt analizate în Comisie, ci asta o fac universitățile însele. Ciudat ! Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei, de exemplu, are 52 de specialiști, cu siguranță mai mare decât oricare facultate de sociologie. El nu poate, exact ca facultățile de sociologie, să evalueze pe membrii săi, desigur pe baza reglementărilor legale ? Ciudat mod de a organiza lucrurile….
Doamnă Ministru. Cu toată stima și caldă apreciere. Aveți o șansă istorică. Veți participa la revederea, sper din temelii, a evaluării cercetării științifice. Nu ratați această oportunitate de a restabili normalitatea.
Am fi onorați să acceptați invitația de a vizita Institutul nostru, cel mai mare institut de cercetare în domeniul social.
PS. Pentru corectă informare a publicului cititor atașez răspunsul primit care poate fi citit aici
Cu sinceră stimă și urări de succes în misiunea deosebit de importantă pe care o aveți,
11 ianuarie 2024
Academician Cătălin Zamfir,
Director Institutul de Cercetare a Calității Vieții, ACADEMIA ROMÂNĂ
Președinte de onoare al Asociației Române de Sociologie