Ca cetățean cred în democrație: ”puterea poporului”. În fine, o formulare frumoasă, dar ea spune prea mult… Mă mulțumesc cu o definiție mai modestă, în acord cu un grup de criterii practice.

Cel mai important este votul. Din când în când ești chemat să votezi pentru un program politic sau altul, pentru un partid sau altul, pentru o persoană sau alta. Desigur, e o alegere limitată. Nu poți să alegi orice, ci doar dintre variantele oferite la alegeri.

Votul meu este egal cu votul celorlalți votanți. E drept, un vot din câteva milioane.

Orice organism politic de decizie este ales într-un fel sau altul.

Ca cetățean ai o oportunitate să spui ce gândești și nu ți-e teamă de consecințe. În fine, eu așa cred.

Poți public să fii de acord sau în dezacord cum este condusă țara.

Existența ”opoziției” este un test elementar al democrației. Da, există opoziție.

Dacă luăm în considerare acest grup de condiții, România este o democrație. În fine, chiar dacă sunt foarte nemulțumit de democrația noastră, multe lucruri nu-mi plac, dar ea se conformează cu definiția mea.

În ultimul timp mă îngrijorează că și aceste criterii minimale încep să nu mai fie respectate. 

Pentru primarul sectorul I al Bucureștiului am mers să-mi dau votul. Și m-am gândit cu responsabilitate înainte pentru cine votez. Desigur, votul meu e o foarte mică parte, dar mi-am făcut datoria. Apoi am văzut la televizor scene incredibile, un scandal în toată regula. Așa ceva nu se poate. Ba s-a putut. Atunci de ce să mai merg la vot ?

Sunt situații în care votul meu, așa mic cum e el, este ignorat și prin alt mecanism. Factori ”străini” influențează decisiv unele alegeri, care s-au dovedit catastrofale. Este cazul, de exemplu, al alegerilor din 1996 și al alegerilor președintelui Băsescu din 2004 și 2008. Încă nu am învățat nimic din aceste alegeri. Ne-am făcut că nu observăm și încă mergem cu speranță la alegeri.

Cel mai grav este nu numai încălcarea ”regulilor”, dar și schimbarea acestora. Am intrat cu entuziasm în Uniunea Europeană. Eram convins că UE e un sistem democratic, un sistem de asociere a țărilor libere cu interesele lor. Principiul ”unanimității” era sfânt. Țările votează și se decide pe baza unanimității. Bruxelles administrează doar această asociere a țărilor libere. El nu conduce. Dar realizez că nu am înțeles ce este democrația europeană. Treptat, UE se deplasează de la modelul de democrație în care eu am crezut când am votat să intru în UE spre o formă care nu are nicio legătură cu principiul democrației. Doar câteva exemple.

Parlamentul European introduce o altă formă de democrație: o democrație nu a țărilor independente, ci a populației Uniunii Europene. E posibil și așa. Dar trebuie să analizăm cu atenție consecințele acestei soluții. Membrii Uniunii Europene nu exprimă așa cum se presupune interesele global ale UE, ci sunt purtătorii intereselor lor naționale. Această formulă, pare a acorda automat putere țărilor mari.

Comisia europeană se presupune că ”pune în aplicare” deciziile Parlamentului European și ale Consiliului UE. Nu se știe prea bine cum Comisia europeană este .”aleasă”, ci pare a se fi ales ea însăși. Odată ”aleasă”, Comisia europeană, de fapt președintele ei, pare a deveni un for decizional tot mai puternic. Ea conține și ”comisari” (e cumva modelul sovietic ?), numiți, nu aleși, din toate țările. Nu-mi amintesc să-i fi ales vreodată. ”Comisarii” Comisiei europene nu răspund în fața țărilor lor, ci par că le conduc. Sunt șocat de un fapt: o persoană foarte contestată în România, căreia i se impută abuzuri grave, a fost ”numită” în Comisia europeană pe o poziție foarte importantă.

PNRR este un test. Un document foarte important pentru direcțiile României. A fost elaborat de ”cineva”, nu a fost supus discuției nici politic, cu atât mai puțin public, și este ”negociat” la Bruxelles. Nu mai înțeleg. Un document important pentru viitorul României este ”negociat” de cineva, care nu s-a consultat cu nimeni, și o comisie pe care nu am ales-o noi ? Noi cerem și Comisia UE poate spune da sau nu. Asta  este o relație politică democratică ? Dacă trebuie să schimbăm ceva din acest document, trebuie să convingem Bruxelles. Mai precis pe cine? Se pare că o persoană de acolo de care eu nu am auzit și… Modelul meu de democrație este aruncat în aer. Și dacă nu-l convingem ? Probabil că ”el/ ea” se va lăsa convins. Da, dar eu ca cetățean român mă simt umilit.

Ca sociolog constat că termenul de democrație UE nu este adecvat. Mai potrivit ar fi ”dictatură birocratică a Comisiei UE”. Desigur, nicio birocrație nu este perfectă. Ea poartă unele interese: este o dictatură mascată.

M-am culcat. Problema m-a obsedat și în somn. Am visat că discut problema.