Romania Sociala logo
Menu

Spovedanie profană

autor:   27 March 2018   

Ștefan Buzărnescu

Ca profesor  de carieră, care a fost şi obiect şi subiect al ofertelor educative în intervalul istoric dintre Marea Revoluţie socialistă din Octombrie 1917 şi Marea Păcăleală capitalistă din Decembrie 1989, am tresărit la auzul unui slogan din recuzita socialismului de tip bolşevic: „trebuie să schimbăm mentalitatea!”.

Rostită cu aplomb prezidenţial, aserţiunea cu pricina mi-a trezit vechi dubitaţii, nu neapărat carteziene… Când eram student, aveam impresia că schimbarea hibernează în mentalul nostru colectiv şi va deveni, cu certitudine, realitate din moment ce se invoca în toate mediile şi era inevitabilă din discursurile puternicilor vremii; chiar dacă unele erau puţin agramate… Cum urma a se petrece minunea într-un regim care se pretindea ateist?, era problema  învăţământului de partid care altă treabă nu avea, decât să explice procedura… Noi, „în deplină unanimitate” a poziţiei de ghiocel, se cuvenea numai să aşteptăm mirifica schimbare.

Pe scurt, eu înţelegeam că noua societate socialistă, aflată în permanentă construcţie (revoluţionară, desigur!) îşi propunea să creeze un „om nou”, cu o nouă conştiinţă, capabilă să-l determine să pună interesele generale, obşteşti, mai presus de interesele individuale în vederea creşterii solidarităţii sociale prin instituirea „dreptăţii sociale şi naţionale, toţi cetăţenii fiind egali în drepturi şi îndatoriri”… Faptul că tocmai unii dintre oratorii acestei teorii colectiviste cultivau un egoism strident şi se înfruptau, discret, din valorile individualismului capitalist, era calificat ca simplă sechelă a unui individualism mic burghez nereprezentativ pentru noul tip se societate. În concluzie, ideea promovată, triumfalist, era aceea  ca prin asimilarea unor  anume imperative propagandistice şi a teoriei „revoluţionare despre lume şi viaţă”, se va schimba mentalitatea în rândul tuturor educabililor de toate   vârstele: ideile „când vor cuprinde masele, vor deveni forţe materiale, transformatoare” (Karl Marx, dixit…).

Aşteptată cu interes o vreme, cu multă dezamăgire mai apoi… minunea cu pricina nu s-a produs nici după rambursarea integrală a datoriei externe; o performanţă mondială care a însemnat un precedent istoric provocat de România, spre disperarea multor propagandişti de ieri şi de astăzi!

După schimbarea de paradigmă  ideologică din Decembrie 1989, când majoritatea concetăţenilor mei au trecut la reinventarea propriilor biografii, personal mărturisesc obedienţa mea faţă de obligaţiile profesionale din acel timp ca argument pentru a demonstra imposibilitatea schimbării mentalităţilor exclusiv prin idei şi concepţii; fie ele chiar şi noi. Iată, de ce mă îndoiesc, să nu mă frâng: similar cu ştiinţele naturii, (fizica, de exemplu) un fenomen se produce numai, şi numai atunci când sunt întrunite condiţiile necesare producerii lui; ştiinţele sociale, în speţă ştiinţele educaţiei, au demonstrat că se pot obţine rezultate  scontate numai când condiţiile corespunzătoare au fost întrunite: anumite cauze, produc numai efectele pentru care au fost calibrate… Terţium non datur!

Deci, resuscitarea imperativului, chiar dacă vine de la înălţimea tribunei prezidenţiale, se cuvine a fi sever examinată, în pofida includerii acestui imperativ în documentul programatic intitulat „România educată”, deoarece neprecizându-se metodologia, deci know how-ul, misterul persistă: cum se poate trece de la hau-haul tradiţional, la know howul contemporan?!

Încercând să explorez un posibil răspuns la această întrebare, am observat o diferenţă mare între comportamentul nostru didactic, şi comportamentul de teaching american. Astfel, în timp ce noi începem  prelegerile cu definirea conceptelor (deductiv), iar apoi  venim cu argumente pentru a exemplifica şi a trece de la general, la particular şi la  singular, ei prezintă, mai întâi seturi de  argumente în arealul tematic în speţă; studenţii studiază individual, empiric, pe bază de documente hard-copy în care unităţile de conţinut se prezintă ca unităţi de învăţare, iar apoi profesorii asistă efortul individual al studenţilor de a se urca (inductiv) spre nivelul de generalitate al conceptelor. Pe parcursul acestui proces, profesorul se comportă ca un fel de ghid care îl orientează pe educabil prin infinitul informaţional al subiectului în sensul depărtării acestuia de capcanele simţului comun şi plasării  continue a demersului la nivelul ştiinţific de abordare. Cunoscută sub numele de metodă a contextelor generative, această abordare are cel puţin două efecte  benefice:

1) iniţierea şi consolidarea efortului fiecărui educabil de a ajunge la înălţimea semantică  a conceptelor prin contactul  empiric cu realităţile aferente arealului tematic al fiecărui subiect ;

2) încurajarea unei gândiri critice care poate genera noul şi originalul  prin sancţionarea pozitivă a depăşirii graniţelor epistemologice clasice ale ştiinţei, pe care o diseminează profesorul ca titular al unei materii de studii, anume.

In concluzie, contextul învăţării generează noţiuni, concepte şi categorii de diverse grade de abstractizare, fiecare educabil urcând în sfera cunoaşterii până la nivelul la care îi este accesibil, în funcţie de potenţialul său, nativ. Se înţelege că, de această manieră, se respectă individualitatea, dreptul fiecăruia de a avea un punct de vedere format prin efort propriu de cunoaştere, dar, pe un plan superior, se garantează că toate motoarele creativităţii comunitare  pot funcţiona la maxim fără pericolul uniformizării.

Revenind la situaţia noastră, pentru a se putea schimba ceea ce este discutabil în mentalităţile noastre, trebuie să schimbăm, mai întâi, contextul existenţial din proximitatea noastră: noi contexte existenţiale, mai elevate, vor genera şi noi mentalităţi… Retorica schimbării cu orice preţ, este şi va rămâne o teorie sterilă, indiferent dacă este obsesiv repetată de actori decizionali, sau simpli anonimi.

Generaţia mea poate depune mărturie pentru asta!

În ceea ce priveşte schimbarea invocată…, un prim pas îl poate constitui renunţarea plasării învăţământului în sfera cheltuielilor, şi recunoaşterea lui ca investiţie strategică prin alocări care să acopere nu doar salariile personalului, ci şi colective de cercetare ştiinţifică disciplinară şi interdisciplinară, precum şi o logistică la cotele contemporaneităţii. In al doilea pas, transformarea sistemului de educaţie într-un instrument al dezvoltării naţionale în compatibilitate cu proiectul de dezvoltare a ţării, aşa cum procedează toate ţările dezvoltate ale lumii. Al treilea pas ar putea fi definirea a ceea ce se poate înţelege aici, în România,  prin dezvoltare durabilă şi sustenabilă. Spun şi sustenabilă deoarece dezvoltarea durabilă prin permanenta îndatorare s-a dovedit şi la noi, în istoria recentă, că nu este sustenabilă. După ce contextul material, existenţial, se va fi schimbat, se poate pretinde o schimbare a mentalităţilor în sincronie cu valorile europene. Altfel, îndemnul acesta sută la sută  onest şi demn de urmat, poate avea efecte adverse: omul obişnuit, chiar şi cu ceva şcoală, se resemnează cu gândul că trăieşte într-o ţară de second hand unde logocraţia socialistă (Cesaw Milos) a fost înlocuită cu o logocraţie capitalistă, iar tânăra generaţie dispreţuieşte sincer şi familia, şi şcoala, şi biserica pe simplul motiv că toate acestea sunt depăşite şi nu are sens să-şi mai bată capul cu ceea ce este românesc deoarece toate acestea reprezintă ceva care oricum trebuie, neapărat, schimbate. Iată un risc de demotivare a educabililor, prin aserţiuni mai puţin responsabile… Sistemul social este mult mai complicat decât sistemul fizic. De aceea există ştiinţele sociale pe care societăţile dezvoltate le utilizează cu rost, competenţă şi prin implicarea specialiştilor de profil. Ideea că la conducerea sistemelor sociale chiar şi cei lipsiţi de cultură socială, sau cu unele foarte precare elemente de cunoaştere socială, au dreptul (democratic!?) la un loc în intervalul de autoritate al lideranţei a falimentat în experimentul socialist de tip bolşevic; dacă se continuă, aceste pretenţii procedurale, şi în noul capitalism românesc, falimentul nu poate fi preîntâmpinat nici cu îndemnuri pioase, şi nici cu promisiuni triumfaliste.



Facebook

Cu cine să votez pe 10 noiembrie? Hai să vedem

Peste câteva zile vor fi alegeri pentru Președinte. Sunt mai mulți candidați. Ca sociolog, neafiliat politic, sunt obișnuit mai întâi să analizez. Nu am citit cu atenție discursurile candidaților, dar cred că, în virtutea poziției lor, ei vor tinde să prefere un discurs electoral destul de predictibil. Primul lucru care trebuie examinat: relația candidaților cu ...

Jocul politic

Dacă regii moșteneau tronul, în democrație puterea se obține și se păstrează prin rivalitate, confruntare politică și campanii electorale. Dincolo de aceste aspecte vizibile ale jocului politic, există și aspecte opace,  invizibile în exersarea puterii; ne referim la dispozitivul politic, la construirea secretului, la marketingul comunicării politice și de ce nu, la democrația numerică.   1. Rivalitatea ...

România deleuziană. Fragmentul XXXIII, despre păsări și animale (IV)

Preambul: Lecturile sunt de două feluri, cele care produc iluminare și celelalte. „Gândirea trebuie să fie lansată ca o piatră de către o mașină de război” afirmă Deleuze. De aici și rostul scrierii: „A scrie ceva ce trebuie să producă viteză”. Aici vedem rostul metaforelor, acela de a fi producătoare de iluminare. De altfel, nu ...

Cu cortul `la noi`, pe un mal de Dunăre: raiul peștelui și raiul…la propriu – pescuitul, prin ochi de sociolog

În vara aceasta, în concediu, (asa cum merge omul de rând an de an), am cunoscut o microcomunitate, microregiune din țara noastră, una dintre cele, îmi închipui, foarte multe . Am fost pe malul Dunării, în apropiere de Fetești, cineva m-a invitat să-mi petrec câteva zile acolo cu cortul (altă poveste și aceasta, ...

„Decalogul lui Chomsky” în actualitate

Lingvistul şi filozoful american, unul dintre fondatorii ştiinţelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internaţional şi ca un percutant critic social şi activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărţi, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ...

Valoarea e obținută prin procedură sau prin eficiență?

Deplasarea de la satisfăcător la optimalitate De la începutul său, OMUL a fost o ființă activă. El nu doar a viețuit, a trăit, ci a acționat. Acționând a reușit să trăiască mai bine. Între nevoi și posibilitățile de a le satisface s-a înscris căutarea de soluții. Paradigma soluției unice a dominat aproape ...

De ce să ne implicăm activ prin participare și vot la alegerile prezidențiale

Orice alegere este importantă, mai ales acele alegeri care implică și destinele celorlalți, al familiei sau al comunității din care facem parte. Alegerile prezidențiale sunt o formă concretă de iubire față de aproapele nostru, prin civismul activ și prin efortul care nu așteaptă o răsplată personală. Vocile se fac auzite, ...

O anomalie: ora de vară în lunile martie, septembrie şi mai ales în octombrie

Abordez tema aşa numitei „Oră de vară”, mult discutată în ultima perioadă, în legătură cu începerea anului şcolar, când elevii din ciclul primar trebuie să fie în clasă la ora 8 dimineaţa, dar de fapt este ora 7, aşa că trebuie să se scoale mult mai devreme şi să plece la şcoală. Aşa cum ...