1. Întrebarea

Cînd mergi pe jos în București, este ușor de remarcat explozia numărului de farmacii. Farmaciile au devenit un fel de restaurante rapide, unde consumi medicamente. Suntem cu toții bolnavi ? Suntem mai bolnavi decît bunicii noștri și de asta consumau mai multe medicamente?

Fără îndoială, progresul ştiinţelor medicale a permis asistență la naştere, vaccinarea, depistarea precoce de boli, tratarea şi vindecarea altora, perfecţionarea tehnicilor de anestezie şi chirurgie, tratarea durerilor şi îngrijirile paliative. Progresele din medicina preventivă și terapeutică sunt apreciabile. Dar multiplicarea de farmacii nu este sinonimă cu mai multă sănătate, ci mai degrabă cu un proces de medicalizare a cotidianului.

O amică, aflată în vizită la mama ei la Iași, a fost uimită să-i vadă farmacia ambulantă.  Mama avea o rezervă de medicamente, demnă de o farmacie. Cum reușise ? Cu ajutorul publicităților de la televizor. Mama era liniștită pentru că avea un stoc impresionnat de pilule,  pentru orice problemă de sănătate care ar fi apărut. Dar, precum se știe, publicitatea la televizor este un incitativ puternic, insidios de consum de medicamente, pentru profitul industriei farmaceutice. Filozoful francez Michel Foucault vorbea de bio-putere :medicina se impune astăzi individului, bolnav sau nu, ca un act de autoritate. Suntem bolnavi pentru că societatea ne spune că suntem bolnavi. Am spune așadar că recursul la tot felul de pilule a intrat în normalitatea cotidiană.   

Recentele propuneri de privatizare efectivă a sănătății în România au stîrnit îngrijorare. S-a vorbit din nou mult despre sănătate, spitale, doctori și medicamente. Reforma propusă seamănă, în realitate, cu o supă managerială, în care ingredientul principal pare să fie modernizarea sectorului de sănătate. Din problemă colectivă, îngrijirea sănătații tinde să devină, în noile condiții, o problemă de competență individuală. Privatizarea progresivă a sectorului de sănătate (farmaceuticul este de mult privatizat) va  antrena și mai mult diminuarea sistemului public de sănătate în folosul rentabilizării clinicilor private.

Care sunt logicile sociale care induc și alimentează medicalizarea cotidianului și individualizarea comportamentului terapeutic?  

2. Societate individualistă, societate de consum 

Dimitrie Gusti avea dreptate să spună ca sociologia este o știința a nației; nu se putea reforma o societate rurală fără cunoașterea satelor și a nevoilor populației de la acea vreme.  Dacă sociologia are  o menire  civică,  comunitară de a informa societatea asupra mersului lumii, vom spune că, în lumea în care trăim, experimentăm versiuni locale ale unor probleme globale. Prin urmare, analiza sociologică trebuie să țină cont atît de contextul larg, cît și de contextul apropiat. 

Trăim într-o societate care valorizează individualismul, adică autonomia, responsabilitatea și performanța individuală. Trăim într-o societate de schimbări rapide, care cere individului flexibilitate și adaptare. Dar schimbările rapide produc disfuncționalități de adaptare, care iau forma de deprimă, stres și nervozitate. Marcelo Otero (Nervosité d’ina-daptation: une folie sociale nécessaire?)  consideră că starea de deprimă s-a generalizat. Dacă înainte sufeream de nevroze colective, astăzi suferim de stări anxiodepresive, care traduc tensiunile sociale resimțite de individ. Exigența de autonomie, auto-responsabilizare și adaptare permanentă la schimbări, impune recursul la terapii imediate. Ori, consumul de pilule este o terapie imediată. A devenit o evidență statistică : consumul de medicamente psychotrope s-a generalizat iar medicii generaliști au devenit specialiști în noua nervositate.

Societatea în care trăim ne incită la consum. Și consumăm. Consumăm obiecte, consumăm evenimente. consumăm telefoane mobile și platforme numerice. Consumăm mall-uri, modă şi mărci. Consumăm reţete de bucătărie, de slăbire, de reuşită în viaţă, de relaxare şi de energizare. Consumăm  medicamente, multe medicamente. Consumul excesiv de pilule a devenit a treia cauză de mortalitate în lume, după bolile de inimă și cancer.  Auto-medicația și consumul de pilule anxiolitice și anti-depresive a explodat. Simbolic ele sunt numite  « pilulele fericirii  » . 

Cultura terapeutică individualizată și cultura consumeristă susțin procesul de medicalizare a cotidianului. Iar medicalizarea și sanitarizarea societății sunt un revelator al deplasării unor problematici sociale pe terenul  medical individual.   

3. Medicalizarea cotidianului

Medicalizarea cotidianului ca mentalitatea colectivă, redefinește starea de bine, fericirea și nenorocirea în termeni medicali. Medicalizăm socialul. Putem evoca cel puțin patru practici de medicalizare a socialului. Medicamentația ca supraconsum de pilule. Supradiagnosticarea. Supratratamentele. Medicalizarea unor stări psihice. Aceste practici se impun în raporturile de putere între medici și pacienți, între companii farmaceutice și medici, între producători/distribuitori de medicamente și consumatori, între publicitate de medicamente și consumatori.   

Medicamentația excesivă. Recursul la medicament a devenit elementul major al medicalizării. I se atribuie medicamentului trei funcții: de reparare, de normalizare a stării de sănătate și de extensie a capacităților fizice și psihice. Dacă recursul la medicament apare ca un act ales și consimțit,  el se înscrie de fapt în mai multe logici care interferează :  logica individuală de a se simți bine, logica medicală de tratament, dar mai ales logica productivistă și comercială a rentabilizării industriei farmaceutice. 

Pentru a înțelege mai bine supra-consumul de pilule, trebuie să luăm în considerare și efectul Placebo, bine implantat în psihologia pacientului. Simpla idee că pilula ne va face bine, ne induce o stare de bine. Exemplul cel mai evident este tratamentul cu antidepresive; în proporție de 80%, acestea nu au decât un efect de percepție, de credință în mai bine. Efectul este rapid. Luăm un medicament exact cum fumătorul ia o țigară; un act reflex care devine adicție. Supra-consumul de „pilulele fericirii” se generalizează la toate categoriile de vîrstă. Dacă ritalinul este pilula adolescenților, prozacul este pilula adulților. Pe adolescenți îi tratăm de prea multă energie, pe adulți de oboseală. 

Supra-diagnosticarea. Se discută mult despre starea de sănatate pentru că se tablează pe frica de boală. Sigur, fiecare individ are episoade de boală, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem mereu teste,  pentru a ne descoperi boli ascunse. În mod paradoxal, cînd facem teste de sănătate ne simțim  amenințați de diagnostice grave care ne pot azvîrli pe coridoarele spitalelor. Suferim de sindromul Mathusalem. «Murim de frică» în așteptarea rezultatelor. Dosarul medical ne obsedează. De fapt, putem vorbi de o conformitate la noua normalitate socială. Suntem bolnavi pentru că societatea ne spune că suntem bolnavi. Facem teste repetate pentru că societatea ne spune că trebuie să ne asumăm un comportament terapeutic individual. Și astfel sanitarizarea societății transforma starea de sănătate colectivă în frica de boală individuală.   

Nevoia de diagnostice se manifestă atît de partea medicală, cît și de partea pacientului. Medicina de azi mizează mai mult pe progresul tehnologiilor decât pe spusele pacientului și pe cunoașterea traseului său medical. Te doare burta, ți se recomandă o ecografie de abdomen. Femeilor li se recomandă mamografia repetată la 2 ani și evident că sunt mereu stresate de diagnostice grave. Adesea li se depistează leziuni care nu vor evolua niciodată sau vor regresa spontan; este ceea ce se numește cancerul de interval. Și cum se vor regăsi într-o permanentă alertă,  cercul vicios cu diagnostice repetate și antidepresive se pornește. 

Se acordă puțină atenție efectului Nocebo, legat de efectele secundare negative ale unor tratamente. De exemplu, testele de colesterol sunt relative, pentru că sub presiunea industriei farmaceutice pragul de normalitate a scăzut mereu. Iar pilulele pentru scăderea colesterolului produc diabet. A devenit de asemenea un fapt, oncologii încep să evite să recomande chimioterapia în faza în care ea nu mai salvează bolnavul dar produce otrăvirea corpului și a stării de spirit.

Medicalizarea unor stări psihice. Se recomandă tratamente  pentru noi categorii de patologie psihică, dintre care multe sunt legate de situații de viață normale și pasagere. Este cazul agitației la copii, suferinței resimțite în cazul unui divorț sau a unui doliu. Este cazul anxietății declanșate de pierderea serviciului, de șomaj, de  contracte de muncă care se opresc brusc. O serie de comportamente legate  de consumerism (tabagismul, jocul compulsiv, cyberdependența, cumpărături compulsive) încep să fie incluse în Manualul DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders). Ori pentru devianțe se recomandă diagnostice și tratamente medicale și psihice.  

4. Actorii sociali implicați în medicalizarea societății

Înainte de toate noi, pacienți și consumatori de pilule, suntem involuntar implicați în lanțul medicalizării. Percepem medicamentele ca o promisiune de vindecare. Suntem stresați, extenuați, insomniaci, recurgem la pilule care ne calmează, energizează și anesteziază. Captivi ai mentalității după care orice problemă poate fi tratată, consumăm  medicamente, diagnostice, tratamente.

Cui prodest ? Publicitatea pentru medicamente face apel la emoţii pentru a implanta frici și anxietăți, care incită la consumul excesiv de pilule. De altfel, multe anchete  sociologice pun în evidență legăturile periculoase între medicină și industria farmaceutică, în termeni de remedii mortale și crimă organizată. După sociologul american Peter Conrad ( Sociology of Health and Illness), procesul de medicalizare este legat de  complexul farmaco-industrial și include producția de medicamente, distribuția de medicamente, companiile de asigurare și grupuri de pacienți. Existărelaționiști de lobby farmaceutic, care intervin pe lângă universitarii din facultățile de medicină și farmacie. Există și meseria de șef de produs; firma de medicamente deleagă un specialist în spionaj industrial și comercial, pentru a urmări performanța comercială a unui medicament al firmei, în raport cu produsele concurente.

Au devenit farmaciștii noii comercianți din templu ?

O serie de anchete ne spun că ținta principală a industriei farmaceutice este de a extinde clientela și a maximiza profiturile. Modul ei de funcționare seamănă cu un business medical (aflăm asta, printre altele și din cărțile lui Nortin Hadler). Multinaționalele  farmaceutice reglementează distribuția de medicamente, dar și direcțiile de orientare a cercetării medicale.

A apărut și meseria de „vizitator medical”, ca influențator de conștiință, relaționist pregătit să vândă convingeri. Angajat al unor firme farmaceutice, el se deplasează în cabinetele doctorilor pentru ai convinge să recomande medicamentele firmei care-l plătește. El este școlit cu tehnici de convingere și înzestrat cu sume de bani pentru a incita doctori și clinci, să testeze o serie de medicamente pentru laboratoarele farmaceutice.  Acest vizitator medical cunoaște profilele de doctori, în funcție de care își ajustează tacticile de convingere. El știe că „medicul științific” are un contact distant cu pacientul și mizează pe teste și rețete; pe acesta îl va convinge cu argumente tehnice. „Medicul de gardă” și „medicul care înlocuiește pe un alt medic” sunt grăbiți în actul lor medical;  ei pot fi convinși cu argumente de urgență. „Doctorul amical” este cel mai ușor de convins, pentru că el va propune pacientului testarea unui medicament pe tonul cel mai prietenos: Am un medicament nou, îl încerci și mai vorbim. Mai greu de convins rămâne „doctorul de familie” și „medicul umanist” care tratează pacientul și nu boala. Acest evantai de profile servește în evaluarea gradului de elasticitate al medicilor în gestul lor de a recomanda sau nu  medicamentele sugerate.

În loc de concluzii

După ultimele știri din lume, în fața temerii de pandemie cu Coronavirus 19, o companie farmaceutică a anunțat că are vacinul și va începe curând distribuția. Adică vînzarea.      

După ultimele știri din țară, sănătatea și educația nu ar fi priorități naționale. Ultimele știri explozive, (chestiune de rating) ne anunță că noul Președinte al CNAS (Casa națională de asigurări de sănătate) este doamna X,  fost director al spitalului P, unde a lucrat și domnul Y, actual ministru al sănătații. Noul director al spitalului în chestiune este dl Z, între altele și finul președintelui. Etc.  Exemplele de nepotism și cumetrie sunt prezente în multe instituții de stat și fac rating în presă.   

Să spunem că modernismul în Romania combină într-un dozaj autohton neo-liberalismul economic (piața liberă, dar nu foarte liberă, dacă ne gîndim la dominația multinaționalelor din industria farmaceutică) cu neo-nepotismul balcanic (dimensiunea culturală a problemei sănătații). Acest veritabil nod de vipere este revelator pentru imbricarea între local și global, între dimensiunea culturală a nepotismului și dimensiunea economică a neo-liberalismului. Există și o teorie a receptării active a modernității, care ne spune că dimensiunea culturală este rezistentă la schimbarea politică și socială. Titu Maiorescu a sesizat demult, prin teoria formelor fără fond, mecanismul modernizării în România. 

Altfel spus, așa cum am avut un socialism românesc, de ce nu am avea și un neoliberalism autohton ?