În ultimul timp, opinia publică a fost dominată de tema statului paralel. Termenul este complet nou, dar problema este nouă ? Eu cred că da. Dar nu este încă clar ce este de fapt statul paralel. E vital să ne clarificăm aici pentru că satul paralel pare să fie o cauză importantă a subdezvoltării României.
Sistemul standard al democrației românești are în centru sistemul instituțional: legi și instituții ale democrației, o structură instituțională, partide politice, alegeri libere, parlament, guvern votat în parlament, libertatea de opinie în spațiul public.
Dar reale sunt și ”rateurile”, funcționarea defectuoasă a democrației actuale. Pe acestea cum le explici ? Teoria e completată cu un factor de risc al democrației românești, oamenii care pun instituțiile în funcțiune. Oamenii pot fi egoiști și caută să profite de instituții în interes propriu; nu sunt încă pregătiți pentru democrație, nu au o mentalitate democrată; noi, românii, suntem de vină, și e greu să ne schimbăm.
Instituțiile democratice funcționează pe o masă de interese. Pe unele le recunoaște și dezvoltă mecanisme de absorbție a lor (alegerile, parlamentul, dar și lobbiul), pe altele nu le recunoaște formal ca legitime și caută să le prevină și să le sancționeze. Dar ele continuă să existe ca o masă subterană.
Sistemul instituțional al democrației este deja realizat. Rămâne deci să fie schimbați și oamenii.
Complementaritatea între structura formală a instituțiilor și realitatea informală, presiunea intereselor particulare care formează grupuri ”particulare” de interese în interiorul instituțiilor nu este nouă și nici specifică doar României. Tendința este universală, mai mult sau mai puțin vizibilă, mai puternică sau mai controlată. Vulnerabilitatea instituțiilor publice la interesele particulare este captată în formula corupției. Toate țările se confruntă cu această vulnerabilitate și adaugă la sistemul instituțional proceduri de evitare/ sancțiune a ”corupției”. Cu siguranță corupția în România actuală a atins un nivel sensibil mai ridicat: depresia post-revoluție. Corupția, deși poate deveni o stare destul de extinsă a sistemului public, nu poate să ia forma unui sistem instituțional paralel.
Marx a introdus, acum un secol și jumătate, o altă perspectivă care și acum este tulburătoare. Nu e vorba doar de oameni, ca persoane particulare, ”buni/răi”, ”competenți/incompetenți”, ci și de grupuri/ clase sociale, cu interese structurale diferite, promovate în sistemul politic, dar nerecunoscute formal. Democrația este o arenă a luptei de clasă: cine deține puterea economică, deține și puterea politică.
Pentru a putea însă vorbi de un ”stat paralel” trebuie să existe o încrengătură de instituții publice, cu o bază quasi-juridică proprie, recunoscute formal. Una este că o persoană sau alta, chiar la conducerea unei instituții, să ”devieze” de la legalitate (abuz de putere) și cu totul altceva să aibă recunoaștere legală. Ca ceea ce era o ”deviație” să devină un comportament legal.
Faptul că diferite instituții publice, conduse de o persoană sau alta, poate să devieze de la reglementările legale este, desigur regretabil, dar nu surprinzător: DNA condus de Kovesi a produs dosare false, SRI și-a depășit misiunea; președintele Băsescu, și poate și cel actual, tinde să-și extindă autoritatea dincolo de reglementările constituționale. Toate acestea sunt devieri care pot fi eliminate prin mijloace legale. În ultimă instanță, alegerile curăță mereu sistemul.
Statul paralel a luat ființă însă în momentul în care s-a adoptat o bază legală, sistemul de protocoale care conferă legitimitate funcționării instituțiilor și relațiile dintre ele. Protocoalele au format un nou sistem legislativ. Dar nu numai protocoalele. Se pare că și legislația actuală pare să conțină cel puțin imprecizii care oferă suport legal statului paralel. Ministrul actual al justiției a schimbat perspectiva: a argumentat că protocoalele au fost de fapt neconstituționale și împotriva legii și a declanșat procesul de abrogare a lor. În interiorul legislației democratice s-a dezvoltat o legislație străină care treptat a reorientat și deformat sistemul democratic. Dar atâta timp cât protocoalele sunt în funcție, statul paralel există.
Statul paralel nu e format din noi instituții publice, ci a început să cucerească instituțiile publice existente, le-a distorsionat, dezvoltând în ele o altă orientare decât cea specifică statului democratic. O zonă importantă a sistemului instituțional public a devenit un stat paralel.
Nucleul statului paralel este format din ”instituțiile de forță”: instituțiile de securitate și procuratura și mai ales DNA. Justiția a început și ea să fie cucerită dar nu atât prin protocoale, ci mai mult prin ”dosare”. Judecătorii se bucură de independență. Dar ei riscă să piardă independența nu numai prin rețeaua de interese personale, dar și de cei care le ”arată” dosarele.
Fiecare instituție inclusă în statul paralel are funcțiile sale. Serviciile de securitate culeg informații și le furnizează DNA pentru dosare, sau ele însele fac dosare penale, DNA elaborează dosare penale împotriva persoanelor neconvenabile, dar și utilizează dosarele pentru șantaj. Cu ajutorul ”persoanelor cu dosare”, alte instituții sunt controlate de statul paralel.
DNA este instituția centrală producătoare de ”dosare”. ”Persoanelor țintă” li se fac dosare. Unele procese înscenate pot fi chiar finalizate: judecătorii, care ei înșiși au dosare, sunt convinși să ia deciziile dorite. Cele mai multe dosare rămân nefinalizate, ținute în ”așteptare” pentru ”a cuminți” (personalități politice, persoane cheie din sistemul public, dar și judecători și procurori care nu sunt încă cumințiți). Chiar dacă în final cei acuzați sunt achitați (după 21-3 ani sau mai mult), rolul dosarelor penale a fost îndeplinit: au exclus politic pe cei vizați, au integrat în sistemul paralel pe cei înfricoșați.
Sistemul paralel a început să funcționeze ”legal” în virtutea propriei sale logici. Este semnificativ că Președintele actual a încercat să amplifice public efectul distructiv al ”dosarelor”: etichetarea publică a dușmanilor ca penali, și oricui i se pot face dosare și exclus politicic și administrativ.
”Dosarul” a devenit un instrument care funcționează dincolo de orice control. Un exemplu de circuit ”paralel”: DNA preia informații de la SRI și le furnizează ”pe sub masă” judecătorului. Informațiile acestea fiind ”strict” secrete, nu pot fi supuse examinării/ probării, ci acceptate automat. Inculpatul se trezește condamnat fără a ști de ce și fără a putea contesta informațiile pe baza cărora procesul se desfășoară.
DNA s-a transformat într-o instituție cheie în atacul împotriva liderilor politici și, prin aceștia, a instituțiilor democrate. Procurorilor care fac dosare și judecătorii care condamnă abuziv li se asigură securitatea, fiind protejați de ”independența” completă a actului juridic.
Corupția are ca scop obținerea de profit personal. Ținta statului paralel este controlul asupra sistemului politic, partidele, parlamentul, guvernul, adică puterea, eliminarea liderilor politici neconvenabili și ”disciplinarea” celorlalți. Mijlocul este ”dosarul” și ”cumințirea” vârfului sistemului public, în mod special a liderilor politici și a judecătorilor. Informațiile actuale sunt șocante: peste 60% dintre judecători și procurori au dosare penale. ”Ofițeri acoperiți”, adică prin lege rămași ”acoperiți”, se constată public că sunt prezenți și acolo unde legea interzice. Statul paralel a început să se preocupe de schimbarea guvernului (demisia lui Ponta din funcția de prim-ministru este încă un mister), inclusiv de distorsionarea alegerilor. Începem să nu mai fim siguri că ce vom vota se va regăsi în rezultatul alegerilor.
Nu mai suntem siguri nici că sistemul democratic are mijloacele necesare de control al statul paralel. Un exemplu tulburător. Acum câțiva ani, comisia de evaluare a SRI, surpriză, s-a dovedit că președintele acestei comisii era el însuși ”ofițer acoperit”.
Multele dosare penale au avut ca efect blocarea funcționării statului și demoralizarea populației. Un efect surprinzător al statului paralel a fost și excesul de birocrație: oamenilor le e teamă de a lua decizii și se acoperă cu hârtii.
Este legitimă întrebare: cine a creat o asemenea forță instituțională și cine îl susține ? Este evident că era nevoie de un suport politic puternic.
Serviciul de Securitate și procuratura au fost instituții cheie și în perioada comunistă. Pe atunci, exista percepția că Securitatea este peste tot. Și percepția era corectă. Dar nu cred că a existat în perioada comunistă un stat paralel. El a fost un instrument al partidului comunist strict controlat.
Ce a făcut Securitatea în perioada tranziției ? O nouă instituție, cu o nouă orientare în noul sistem democratic etc. etc. etc. Dar oamenii au continuat să aibă îngrijorări. În noul context a devenit destul de neclar ce face de fapt Securitatea. Cine o folosește, cine o controlează. Uneori securitatea părea a susține guvernarea, alteori o submina. Există percepția, insuficient probată, că Securitatea a susținut și acțiuni antiguvernamentale. Adică a avut o politică proprie. În unele momente critice, ea s-a dovedit de un pasivism șocant, neoferind informații despre constituirea unor grupuri antisociale și nici despre intervenția unor factori externi.
În lipsa datelor, voi recurge la propria mea experiență care desigur poate fi incorectă. În 1990, iunie, a explodat ceea ce părea a fi o revoltă populară în București. Tocmai se instaurase prima putere democratic aleasă. Suportul popular atinsese un vârf. Cine și de ce a declanșat revolta ? Nu a fost clar nici până acum. Era evident că nu a fost spontană, ci organizată, cu obiective clare: cucerirea instituțiilor, inclusiv televiziunea. Ca sociolog/observator am participat în mulțime. Ce am văzut eu: oamenii se deplasau spre televiziune. Ei păreau a fi orientați de unele mașini pline cu câte 4-5 persoane, toți în costume, cu cravată, înalți și bine făcuți. În memorie a explodat formularea ”cei cu ochi albaștri”. Chiar părea că toți erau cu ochi albaștri. Nu strigau, nu interveneau. Câteodată când unii din mulțime se deplasau spre o instituție, discret se dădeau unele ordine: nu acolo… acolo. Oamenii securității ?
În destul de multe evenimente care au produs grave efecte politice și social-economice, SRI se pare că nu și-a făcut datoria de a atenționa instituțiile responsabile. Evenimentele violente din 10 august 2018 au fost șocante. A devenit clar că ele au fost pregătite dinainte, aparent având ca obiectiv chiar o lovitură de stat. Curios însă este că Ministrul de interne a declarat că nu a dispus de o atenționare de la SRI cu privire la pregătirea unor asemenea evenimente.
Patologia sistemului de justiție și de securitate nu trebuie căutată în sfera intervenției statului paralel. Probabil că patologia cea mai gravă este lipsa controlului. Comunitatea este șocată de comportamente aberante ale unor procurori rămase necorectate și nesancționate; de unele decizii judecătorești contrare bunului simț. Independența justiției pare adesea mai mult o scuză pentru ineficiența mecanismelor de asigurare a corectitudinii. Justiția trebuie să fie independentă, dar corectă.Există un mecanism de control al corectitudinii actului justiției. Asigurarea corectitudinii justiției pare omului de rând excesiv de deficitară.
Cu toți suntem convinși că autorul statului paralel a fost președintele Băsescu. În politica sa de a extinde puterea, a început să utilizeze instituțiile de forță, care erau în responsabilitatea sa, inclusiv DNA și procuratura generală, ai căror directori îi numea. Statul paralel a devenit un instrument în lupta președintelui cu partidele politic, cu parlamentul și guvernul. Treptat, sistemul creat de Băsescu s-a organizat și și-a extins puterea, a dezvoltat instrumentele sale, devenind tot mai independent. Plecarea de la putere a lui Băsescu, statul paralel a tins să dezvolte propria sa politică. Johannis, noul președinte, se pare că a continuat să susțină și să utilizeze statul paralel, dar nu e clar dacă îl și controlează. În mai multe contexte, șocant, președintele actual a declarat chiar că așa zisul ”stat paralel” nici nu există !
Este plauzibilă ipoteza că dualitatea puterii parlament/ președinte a fost sursa producerii statului paralel și a menținerii lui. În democrațiile parlamentare, există un sistem unic de control asupra instituțiilor de forță: parlamentul și guvernul. Asta nu înseamnă că nu există și cazuri în care aceste instituții tind să-și extindă puterea dincolo de prevederile legale.
Dar situația devine confuză. Importanți actori politici occidental, în diferite contexte, au făcut declarații de susținere a statului paralel și a principalelor figuri ale acestuia, Băsescu și Kovesi. În acest an, unii ambasadori occidentali au susținut public conducerea anterioară a instituțiilor implicate în statul paralel. A fost o simplă eroare politică, o neînțelegere sau o opțiune politică conștientă ?
Alegerile din 2016 au schimbat contextul politic. Asistăm, se pare, la declanșarea unui proces de revizuire a statutului instituțiilor de forță, a SRI și mai ales a DNA și a procuraturii generale. Ritmul acestui proces este promițător ?
Importanți lideri politici și-au exprimat public îngrijorarea față de existența unui stat paralel. Sunt convins că democrația va câștiga. Dar să ignorăm complet pericolul instaurării unui nou echilibru între democrație și tolerarea unor elemente ale statului paralel ? Constituirea unei comisii de anchetă care, prin analiza sa, să încheia această patologie socială gravă ar fi un semn important de voință politică.
