Primesc un telefon. O doamnă, reprezentanta unei organizații…, a lansat un proiect de evaluare a rezultatelor politicilor de suport pentru romi. Vrea să-mi ia un interviu.O discuție de o oră cu un tânăr foarte isteț.

În 1992-93, împreună cu soția, am coordonat o carte realizată de un larg colectiv de colegi sociologi de la noul Institut de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română,și Facultatea de Sociologie și asistență socială, Universitatea București: ȚIGANII, între ignorare și îngrijorare[1].

Romii reprezintă una dintre problemele critice ale societății românești și a multor țări europene.

Câteva secole, țiganii/romii au fost robi în România.

În 1855,Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, impresionat de tragismul unei povești de dragoste dintre un țigan/rom, rob al doamnei Profira Cantacuzino-Pașcanu, și o cameristă franțuzoaică, încheiată cu împușcarea fetei și sinuciderea băiatului, a supus aprobării Divanului un proiect de lege de eliberare a tuturor țiganilor/romilor. Legea a fost aprobată în unanimitate. Un an mai târziu, o lege similară a fost adoptată și în Țara Românească. Istoricii țin să remarce cu un zâmbet:desființarea robiei în România a avut loc cu șapte ani mai devreme decât în Statele Unite ale Americii.

Și, aproape un secol de atunci, țiganii/romii au fost liberi, dar mai degrabă ignorați la marginea societății românești.

În sistemul socialist, grupurile etnice au fost considerate mai puțin importante. Uneori țiganii/romii nu au fost recunoscuți ca etnie, alteori au fost recunoscuți ca etnie, dar nu a existat o politică specială de suport. Ei au fost tratați ca cetățeni români, egali cu toți ceilalți. Ca toți ceilalți cetățeni, au fost ”obligați” să trimită copii la școală și părinții lor să se integreze în economia socialistă. Viața romilor a început să se schimbe în cei 40 de ani ai programului socialist de modernizare a societății românești. Ca orice proces de schimbare socială a fost complicat și inegal. Țiganii/romii au beneficiat de avantajele sistemului socialist, dar au suportat mai mult decât alții criza modelului socialistă în anii 70-80.

Ca multe programe sociologice, totul a pornit de la un ”eveniment”. 1989: Revoluție. Mulți oameni în stradă. Confuzie, voință de schimbare, dar și frică. Am fost impresionat de un grup de tineri țigani/romii, aproape copii, manifestau în stradă cu un curaj impresionant, motivați de o dorință sinceră de schimbare socială. Am discutat cu soția: noi, ca sociologi, ignorasem problema țiganilor/romilor. Revoluția a deschis calea unei schimbări sociale profunde și populația de țigani/romii nu mai trebuie ignorată.

Asumarea de către sociologii români a problemei țiganilor/romilor ca problemă socială a luat forma unui program de cercetare a țiganilor/romilor desfășurat în 1992-1993. Problema nu a fost considerată în primul rând ca o problemă etnică, discriminarea țiganilor/romilor care era și ea reală, ci mult mai profundă: starea social-economică a țiganilor/romilor, rezultat al unui lung proces istoric. Ce poate să facă sociologii? În primul rând să dezvolte un program de analiză a situației social-economică a țiganilor/romilor: un eșantion de 1 800 familii de țigani/romi. Imaginea rezultată avea să stea la baza unui program național de suport pentru romi. Evaluarea situației sociale a romilor din România, făcută în 1992, a fost prima de acest gen pe plan mondial. A avut și avantajul că estimează situația populației de romi la începutul ”tranziției”: ce s-a moștenit din societatea socialistă și în ce direcție trebuie să mergem.

Programul național de suport pentru romi promovat în această carte avea cinci direcții prioritare. În ordinea importanței acordate era (pag. 173-174):

• Obiectivul crucial: asigurarea participării școlare a romilor la toate nivelele de învățământ, la nivelul restului populației.
• Un program de formare școlară/ profesionalăcompensatorie a tinerilor romi care prezentau importante deficite de formare școlară-profesională.
• Promovarea culturii rome și a conștiinței de sine a romilor: ore în învățământ de limbă, cultură și istorie a romilor; reviste, emisiuni la radio și TV în limba romani.
• Susținerea tuturor formelor de activitate economică a romilor, în primul rând în cadrul economiei moderne, dar și prin suportul pentru relansarea tradițieieconomice.
• Dezvoltarea unui sistem de asistență socială special orientat spre problemele romilor. Asistența socială avea să aibă un rol important în susținerea procesului de depășire a situației de subdezvoltare și marginalizare a romilor.

Statului urma să-și asume responsabilitatea cristalizării și implementării acestui program de suport pentru romi, mobilizând și suportul romilor.

Programul sociologic suna frumos. A fost el implementat ? Nu. Statul s-a retras din economie și din viața socială. Doar marginal: stările grave ale romilor și intervenția ONG, cu costuri mari și sustenabilitate incertă. Oferirea de locuri de muncă pentru romilor a dispărut în contextul reducerii cu mai mult de 2 milioane a locurilor de muncă din economia românească. Lipsa programelor de suport pentru sfera economică a fost principala cauză a menținerii stării de sărăcire a populației de romi.

                                                                        *

                                                            *                      *

Practic, toate țările europene s-au confruntau cu problema subdezvoltării/marginalizării romilor. În 2011/2015 UE a dezvoltat un program european al țărilor cu populații importante cu populația romă (9 țări), având ca obiectiv estimarea situației romilor din țările lor[2].

Dacă în anii 90 la inițiativa sociologilor a existat un interes deosebit pentru monitorizarea societății social-economice a romilor, ulterior asemenea evaluări nu au mai fost făcute. Programul UE oferă o estimare comparativă a situației romilor în cele 9 țări. Și putem evalua rezultatele politicilor naționale de suport pentru romi.

Aici voi acorda atenție doar celei mai importante obiectiv al programului lansat în România în 1993: participarea școlară.

Situația școlară ”moștenită” din sistemul socialist.

Într-o formă sau alta, majoritatea romilor maturi parcurseseră procesul școlar în perioada socialistă. Programul socialist, deși apreciabil ca proiect, era pe ansamblu însă deficitar, axat pe nivelul primar; mulți au părăsit sistemul școlar pe parcurs, fără finalizarea lui.

Situația școlară a romilor maturi (România 1992)[3]

• Nicio clasă școlară                        22,0%
• Șc. Primară neterminată                5,3%
• Șc. primară completă                   25,2%
• Gimnaziu incomplet                       8,5%
• Gimnaziu complet                        33,7%
• Liceu                                                3,9%
• Postliceal                                        0,7%

Ultimii copii de vârstă școlară înainte de 1990, cei care în 1992 aveau vârsta de 10-16 ani, prezintăo neparticipare școlară mai redusă decât populație matură de romi:doar 17,2% față de 22%, dar totuși foarte ridicată. 

După cum se vede, sistemul socialist oferea o bază importantă de modernizare a populației rome.Mai mult de o treime,38,3% din populația de romă matură, avea deja un nivel de școlarizare la nivel obligatoriu. Aproape 50% a tinerilor romi participau regulatîn sistemul de învățământ.

Politica școlară a romilor în tranziția românească.

Ce s-a întâmplat în perioada de tranziție ? Avem date dintr-o evaluarea a programului UE realizat în 2015, în 9 țări europene. Putem vedea ce s-a întâmplat din 1992 în 23 de ani de tranziție, în 2015. Comparația dintre aceste două serii de date (1992 și 2015) trebuie luate cu o anumită prudență: pot fi diferențe de eșantionare și de metodologie. Dar valorile ridicate pot fi luate în considerație ca semnificative.  

Ruptura în participarea școlarăeste vizibilă în participarea școlară la vârsta 7-14 ani. 7 din cele 9 țări UEau o participare școlară, la vârsta participării școlare obligatorii,de peste 90%; două țări se plasează la nivele sensibil mai scăzut decât restul celorlalte țări europene:Grecia (neînscriere școlară 27%) și România (neînscriere școlară 15%), Figura 9, pag. 27. Între 2011 și 2015, celelalte țări au o politică de creștere a participării școlare a romilor, cu excepția României și Slovaciei.

În grupul de tineri romi între 17-24 ani se produce o scădere accentuată a participări școlare în toate țările europene: neparticiparea școlară la această vârstă între 30 și 50%; Grecia cu 79% și România cu 66%.

Cum putem explica această situație specială a României ? Probabil este rezultatul politicii neoliberală românească. În primul rând, retragerea statului din economie și lipsa de suport pentru inițierea de programe economice, inclusiv cele ale țiganilor. Efectul pervers a fost orientarea multor romi spre zonele la marginale și chiar în sfera ilegalității. În al doilea rând, retragerea statului din sfera socialului. Funcțiile sociale ale statului reduse la suportul ”celor mai săraci dintre săraci”. Și, în compensare, finanțarea publică a ONGurilor pe proiecte punctuale care s-au dovedit a nu avea efecte durabile.

Datele sunt greu de comparat. Dar putem să aplicăm regulile utilizate la cele două evaluări. Rezultatele sunt șocante.

1992. Participarea școlară s-a înregistrat anual, iar în 2015 avem date disponibile doar pe categorii de vârste: 7 -14 ani și 15-24 ani.

Pentru simplificare am ales pentru prima perioadă 1992 vârsta de 10 ani, anul cu participarea școlară cea mai ridicată, raportată la participarea școlară categoriei de vârstă 7 -14 ani.

Datele sugerează că procesul de creștere a participării școlare a copiilor romi a continuat în perioada tranziției, dar într-un ritm foarte scăzut, depărtând România de celelalte țări europene. Se confirmă ipoteza, pe care am argumentat-o în altă parte, a polarizării situației populației de romi în perioada tranziției în România, ca efect al politicii dominată de viziunea neoliberală.

[1] Elena și Cătălin Zamfir, coordonatori, ȚIGANII, între ignorare și îngrijorare, Editura Alternative, 1993. Poate fi găsită în Biblioteca virtuală de sociologie sau în Biblioteca fizică a ICCV.

[2]EU-MIDIS II,  Al doilea sondaj privind minoritățile și discriminarea în Uniunea Europeană,Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 2016. Bulgaria, Cehia,  Croația, Grecia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Ungaria   

[3]Datele produse de proiectul ȚIGANII, între ignorare și îngrijorare.

[4]Organizarea datelor e mereu foarte dificilă. Un exemplu: în 1992, la vârsta de 10 ani, datele noastre diferențiază participarea școlară astfel: ”regulat” – 51,3%, ”când și când” – 15,5%, ”a întrerupt” – 14,2%, ”nu a mers deloc” – 18,9%. Participarea ar fi primele două categorii, 66,8%. Dacă categoria este ”înscriși” include și cei care s-au retras, 81%. Cei care nu au mers deloc sunt 18,9%. Clasificarea UE 2015 e relativ diferită: ”cei înscriși” sun de două categorii neclar diferențiate: ”Rata netă de înscriere”, 77% și ”Rata totală de înscriere”, 85%; ”Nu participă la niciun nivel educațional”, 15%. Fiind clasificări diferite, datele nu pot fi comparate. Dar datele din 2015 oferă un lucru foarte clar: situația României, împreună cu Grecia, se diferențiază clar în sens negativ de celelalte țări europene.