Romania Sociala logo
Menu

Trei paradigme ale crizei

autor:   7 November 2023  

În ultimul timp am fost obsedat de întrebarea ce va  trebui să facă România în viitorul imediat.  Realizez însă că problema este ce trebuie să face acum pentru a ieși din criza în care România se află deja. Deci nu viitorul este problema, ci prezentul, criza actuală.

Criza în limbajul comun este foarte clar. Dar conceptul în sociologie? Ca să fiu sigur, deschid un dicționar de sociologie. Nu îl găsesc. Ciudat. Conceptul de criză este unul dintre cele mai importante ale teoriei generale a sistemelor.

Am în față o enciclopedie engleză de sociologie din 1968: ”criza este un termen comun în căutarea unui sens științific… o teorie a crizei nu s-a dezvoltat încă… nu există o teorie cristalizată care să conțină deductiv criza… se definește criza prin enumerarea manifestărilor „vizibile” ale crizei, fără a se explora nici cauzele, nici dinamica ei posibilă… Unii savanți o tratează sinonim cu stresul, panica, catastrofa, dezastrul, violența.” Într-o enciclopedie publicată în 2006, se menționează sensul crizei doar  cu referire la contexte științifice particulare: Revoluția franceză sau teoria lui Marx. Mă uit și în alte enciclopedii. E clară că și acum mu există un concept clar în sociologie. Am căutat să identific utilizarea termenului de criză în discursul sociologic curent. Am identificat trei aș zice ”schițe” ale sensului, dar nu definiri explicite.

            Paradigma 1. În sociologia occidentală, criza reprezintă o stare de nefuncționare sau proastă funcționare a sistemului, produsă nu de logica internă a acțiunii sociale, ci mai mult de intervenția unor factori externi. După depășirea crizei, acțiunea își continuă funcționarea normală.

            Iată cum cred că ar putea fi prezentat grafic: prima figură.

            Paradigma 2: Criza este a drumului; criza generează schimbare  a drumului. A doua figură din grafic,În societățile tradiționale toate marile imperii (Imperiul Roma de exemplu) după o fază de înflorire cunosc de regulă o cădere. Resursele interne nu mai sunt capabile să facă față provocărilor. Paradigma o găsim în teoria lui Max: istoria este o succesiune de forme de organizare social. Fiecare sistem, după o perioadă de dezvoltare, intră inevitabil în criza care face loc unei noi forme de organizare socială. Marx considera că și organizarea capitalistă inevitabil va intră într-o criză, probabil o revoluție explozivă, care face loc unei organizări socialiste urmată de comunism.                                                                                                                                

Paradigma 3:  Ieșirea din criză are în față nu doar un singur nou drum, ci de ales între mai multe drumuri posibile, alternative: alternative sociale sau alternative istorice. A treia figură în grafic. Curios.În Dexonline termenul de alternativă istorică nu există. Nici cel de alternativă socială. În Dicționarul Collins din 1991, de exemplu, conceptul de alternativă, nu exista ca un concept distinct, ci doar in doua forme particulare: cultura alternativă și medicină alternativă. În alte texte găsesc  doar o formulare marginală: alternativă factuală, de exemplu ,,ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler ar fi câștigat războiul”. Se invocă termenul de ”ucronia” și ”istoria contrafactuală”. Nu exista însă ”alternative sociale structurale”. În ”Istorie” nu exista conceptul de alternativa istorica. Criza apare în faza alegerii între alternative. Dar și apoi, dacă s-a ales un drum care se dovedește a fi mai prost decât alte drumuri posibile, drumul ales intră în criză și apare presiunea de schimbare a alegerii făcute. Schimbarea drumului. Criza unei alternative.

Am impresia că în gândirea occidentală nu exista paradigma alternativelor: capitalismul este singurul drum real; socialismul sovietic a fost o ”eroare istorică, nu o alternativă, mai bună sau mai proastă”.

Cred că în țările subdezvoltate, în ”lumea a treia”, problema alternativelor poate fi găsită.China în starea de subdezvltare a ales nu calea capitalistă, ci cea socialistă, și aceasta s-a dovedit a nu fi o ”eroare istorică”.

Cazul ”tranziției României. 1989 Revoluția română. România a avut o singură cale spre o societate modernă de tip occidental sau era în situația de a alege între mai multe alternative ? Ideologia tranziției a fost dominată pe presupoziția că există o singură cale.

Ipoteza pe care este construită această carte este că în 1990 România a avut de ales între două strategii de schimbare formulate explicit în 1990 pe care le numesc: strategia ”Postolache” sau Strategia neoliberală.  

Strategia ”Postolache” a fost produsă în primele luni ale anului 1990 de un larg colectiv de peste 12 000 specialiști români la care au participat și specialiști occidentali,  adoptată printr-o decizie guvernamentală, urmând să stea la baza întregii politici a tranziției românești. Pe scurt, Strategia Postolache are următoarele puncte:

*  O economie românească capitalistă, conectata la economia mondiala și europeană, orientata de interesul național.

* Reforma economică urma să fie realizată nu printr-o terapie de soc, cu cădere economică, așa cum se prevedea de unii specialiști, ci rapidă, dar o reformă cu creștere economică. Se prevedea ca obiectiv o creștere anuală de cel puțin de 3,7-3,8%.

* Privatizarea economiei, component important al programului de reformă, dar încadrată ca o componentă a întregului program de reformă.

* Statul, un rol activ în proiectarea si coordonarea întregului proces de reformă

* ”Costurile sociale” ale reformei nu trebuie considera ca inevitabile, ci prevenite și compensate printr-o protecție socială accentuată.

* Obiectivul global al reformei: creșterea calității vieții, apropierea de standardul de viață european. Este inacceptabilă reluarea tezei ceaușiste, ”sacrificii actuale pentru un viitor mai bun”. ,,Este nevoie, chiar in cursul tranziției, si nu ulterior, să se atingă un nivel comparabil cu media europeana la indicatorii sociali de baza.” (T. Postolache, 1990).

Din chiar’ primele zile ale lui 1990, Occidentul a oferit un suport deosebit pentru programele de reforme ale țărilor fost-comuniste. Ambasadorii unor țari occidentale importante (USA, Franța, Olanda, Germania) au fost foarte activi în a susține procesul de schimbare. Au venit în România mulți experți occidentali. S-a oferit posibilitatea specialiștilor români să viziteze țările Occidentale. În acele zile am înțeles că Occidentul oferea o pluralitate de experiențe, dezvoltate in· contexte istorice relativ diferite. Pentru noi era nevoie să înțelegem contextul nostru și să dezvoltăm, cu suportul oferit de Occident, propria noastră cale de tranziție. Starea de spirit generala a acestor discuții: suntem cu toți conștienți că ne confruntam cu o problemă istorica de mare complexitate și complet nouă; nimeni nu știe cum trebuie acționat, nu exista rețete, ci trebuie cu toții să dezvoltăm înțelegerea noastră.

În a doua jumătate a lui 1990 s-a întâmplat un lucru curios. Strategia Postolache care stârnise un enorm entuziasm, a dispărut din preocupările politice ca și cum nu ar fi existat. Instituțiile internaționale specializate în susținerea țărilor în situații de subdezvoltare și a celor în tranziție au preluat complet responsabilitatea de a ghida politica tranziției. Aceste instituții internaționale aveau o altă viziune pe care aș numi-o mondialist-neoliberală, bazată pe alte principii:

*Privatizare totală, obiectiv prioritar al tranizâiei, realizată rapid, ,,cu orice pret”, chiar ,,pe un leu”, imaginea tăierii pisicii, nu ”treptat”, ci ”dintr-o dată”. 

* Economia este o parte a economiei mondiale: termenul de ”economie românească” nu prea este întâlnit în discursul politic.

* Interesul național nu apare decât marginal în discursul politic: mai mult sub forma negativă de ”naționalism”.

* Economia privatizată crește de la sine. Nu este nevoie deci de o politică economică.

* Bunăstarea comunității este considerată a fi  un produs ,,automat” al creșterii economiei. Nu e nevoie deci de  o politică socială, doar marginală, de susținere a ”grupurilor cu risc”.

* Serviciile publice sociale trebuie treptat înlocuite cu servicii private, ONG-uri.

* Politica statului mic. Funcțiile statului sunt reduse la administrarea publică, mai mult prin mijloace juridice: ”statul de drept”.

* Nu e nevoie de un program de dezvolte social-economică al României.

 Politica întregii perioade de tranziție a României a fost dominată de viziunea mondialist-neoliberală.

Încă din anii ’70-‘ 80 ai secolului trecut, ideologia neoliberală începuse să domine, dar, paradoxal, organizarea sociala reala a tarilor europene, care erau în anii 90 ”cadrul de referință” pentru țările fost comuniste europene (Anglia, Franța, Germania, Olanda, Suedia…), era mai apropiată de modelul social-democrat. Neoliberalismul este mai degrabă o ideologie care presează, dar realitatea este determinată de mulți factori istorici și contextuali. În fapt e foarte greu de găsit o țară occidentală care să se conformeze cu modelul neoliberal.

Ce viziune politică aveau statele europene vest europene la începutul anilor 90 când noile ”candidate” fost comuniste erau în situația critică de a-și face propriile lor opțiuni ?  Am putea estima că ele erau bazate doar parțial pe viziunea neoliberală, parțial pe cea social-democrată:

  • Economie de piață, dar interesul național subînțeles era prioritar
    • Stat mare: aproape 50% din PIB
    • Politică prosocială, cu una accent mai mare pe grupurile sociale ce ”risc”, dar o  mare importanță serviciile sociale publice fundamentale, sănătate, educație, asistență socială, cercetare științifică.

Țările foste comuniste nu au avut aceeași orientare în procesul tranziției. Cele mai multe dintre ele, cu excepția României și Bulgariei, s-au apropiat mai mult de modelul țărilor europene dezvoltate. FMI și Banca Mondială le-au sprijinit mai mult în primii ani ai tranziției, dar rapid s-au retras. În România și Bulgaria, instituțiile internaționale au orientat întregul proces al tranziției pe înrega perioadă care a urmat. Datorită acestui factor, modelul tranziției din România și Bulgaria a fost puternic înclinat spre modelul neo-liberal: o economie integrată marginal în economia mondială, încredere în creșterea automată a economiei private, statul neavând un rol activ în economie, suport social centrat pe grupurile sociale ”cu risc”, un stat relativ mic, dar dezechilibrat. Cred că statul român actual poate fi caracterizat ca un ”stat mic și gras”:           

* Administrație disproporționat de mare, birocratizat, cu puternice tendințe de corupție

* Serviciile sociale fundamentale, sănătate, educație, asistență socială, cercetare științifică, subdimensionate, cu un program de înlocuire a lor cu ONG-uri.

Opțiunea pentru una dintre aceste două orientări politice strategice au determinat ca cele două grupuri de state europene în tranziție să aibă rezultate diferite. Doar câțiva indicatori socio-economici importanți:

PIB pe cap de locuitor, în 2017

    Românii consideră că țara merge în direcția bună  sau într-o direcție greșită ?

                  Cum este estimată evoluția vieții politice în România ?

      Valoare 3 reprezintă”nici bună, nici rea”. Mediile sub 3 exprimă deci o estimare colectivă predominant negativă.

      Datele raportate la celelalte țări din UE, oferite de institutul de statistică de la Bruxelles, indică faptul că tranziția în România a avut rezultate semnificativ mai proaste decât celelalte țări din UE.

 UE 17UE 9România
Situația generală în țară 3,022,722,41
Situația financiară a  gospodăriei3,683,312,80
Situația ocupării în țara dvs. 3,172,732,36
Serviciile publice furnizate3,223,102,52
Satisfăcuți cu viața85,3%80,5%54,0%
Media componentelor 3,383,o32,64

O singură concluzie: calea pe care a mers România este responsabilă de rezultatele semnificativ mai modeste obținute în procesul tranziției. Este nevoie deci de o schimbare de strategie a  țării noastre în direcția adoptării modelului cristalizat în țările europene dezvoltate, iar nu cel neoliberal. 



Facebook

Politețea în comunicarea interpersonală verbală

Vorba dulce mult aduce! Proverb românesc Este politicos să îți alegi cu grijă cuvintele și să le rostești cu tonul potrivit situației și statutului tău social. Politețea se învață la fel ca operațiile matematice: mai întâi cele de bază (adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea), apoi cele mai complicate (extragerea rădăcinii pătrate, ridicarea ...

Demoralizarea individuală și colectivă

O populație demoralizată  este ușor de manipulat. Surprinzător, termenul „demoralizare” nu figurează în dicționarele și enciclopediile de psihologie, psihosociologie sau sociologie, deși demoralizarea este „o stare psihologică de neputință, lipsa speranței, sentimentul eșecului și incapacitatea de a face față situațiilor” (Tecuta et al., 2014, p. 1), generată de factori interni (psiho-fiziologici) și ...

O nouă perspectivă asupra pensiilor ocupaționale pentru militari și polițiști

Un grup de cercetători format din Răzvan Hoinaru, Radu Petre, Daniel Nițoi, Florentina Marin și Jahara Matisek propune un model inovator pentru pensiile ocupaționale destinate personalului militar și polițienesc din România. Acest demers vine într-un moment important pentru sistemul de pensii și are potențialul de a genera discuții semnificative în ...

Sociologie vizuală – Expoziție în aer liber pe esplanada din Parcul „Titulescu” – Brașov, 1.10.2024 -15.10. 2024

De ceva timp deschiderea anului universitar la Facultatea de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov este onorată printr-o expoziție de sociologie vizuală  având drept curatori pe universitarii dr.Cristian Bălăcescu și dr.Ștefan Ungurean și care a fost concepută în  cadrul cercului științific „Anton Golopenția” al studenților din anul ...

Toxicitatea aroganței

Aroganța, lăudăroșenia și supraestimarea abilităților noastre reflectă mai degrabă stima de sine scăzută decât, așa cum cred unii oamenii, stima de sine prea ridicată. Nathaniel Branden Multe caracteristici psihomorale trec adeseori neobservate, nu și aroganța, care se afișează cu nonșalanță în public și în relațiile interpersonale. Îmi displac profund persoanele arogante nu ...

România, între două pelerinaje

În primele zile ale lunii octombrie din fiecare an, România se îmbracă în straie de sărbătoare și toate drumurile duc la Iași. Uniți în cuget și-n simțiri, credincioși de pretutindeni se adună la Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași pentru Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Niciun pelerin dornic să ajungă la ...

DESPRE DIVORȚIALITATE ÎN ROMÂNIA DUPĂ 1990

Divorțul este un eveniment care intervine în ciclul de viață familial pe care îl întrerupe definitiv în urma unei proceduri juridice prevăzută de legea civilă. Lucrarea de față constă într-o analiză exhaustivă a divorțurilor și divorțialității în România postcomunistă (1990-2022) pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, datele ...

Cine mai aniversează astăzi Învățătorii? Explozie de bucurie la Școala din Berca

Ce poate fi mai interesant de Ziua Educației decât să exprimi recunoștință față de profesorii care te-au format în viață? Deseori, acela care a avut un rol determinant în pregătirea școlară, Învățătorul, este trecut cu vederea sau chiar dat uitării, cu toate că el ți-a acordat îndrumare directă pe parcursul ...