Romania Sociala logo
Menu

Trei paradigme ale gândirii româneşti actuale

autor:   28 September 2021  

Starea de spirit a României actuale este dominată de 3 paradigme: paradigma neoliberală, paradigma „socială” şi paradigma nemulţumirii neputincioase

Paradigma neoliberală este dominantă politic şi ideologic în întreaga perioadă de după 89. Clasa dominantă este purtătoarea acestei paradigme şi susţinută de Occident. FMI şi Banca Mondială au avut rolul de orientare a întregii politici româneşti. Pe această linie s-a desfăşurat şi suportul guvernelor statelor vest-europene şi, mai apoi, al Uniunii Europeane.

Nu e întotdeauna foarte clar ce înseamnă paradigma neoliberală. Încerc aici să identific elementele ei structurale. 

* Societate capitalistă, cu prioritate pentru interesul capitalului. 

* Privatizare totală şi rapidă: reforma şoc. Neoliberalismul presupune că numai economia privată este eficientă. Privatizarea trebuie realizată rapid. În subterană se presupunea şi că a intervenit  teama Occidentului că după ruptura cu sistemul comunist exista riscul de a se adopta o „a treia cale”, non-neoliberală. Strategia privatizării rapide a devenit inevitabil o „privatizare oricum”.  „Privatizarea pe un leu” s-a dovedit a fi o privatizare prin distrugere. Capacităţile productive existente ar fi putut fi, în cea mai mare parte, reorganizate, nu distruse. Primele guvernări din anii 1990 au fost criticate de Occident că nu au fost suficient de rapide. Prima guvernare Petre Roman din 1990-91, deşi a făcut privatizări după planul făcut de Banca Mondială, a fost mereu presată că este insuficient de rapidă. Guvernarea social-democrată 1992-96, deşi a realizat multe privatizări, a fost acuzată că este prea înceată. S-a difuzat  ideea că ea are o orientare neo-comunistă. A urmat guvernarea neoliberală 1996-2000, care a promovat o privatizare rapidă şi iraţională. Rezultatele: masive distrugeri economice şi sociale. Este de notat că politica privatizării a presupus că ea ar trebui să fie „totală”. În fapt, nu a existat o privatizare totală în nicio ţară, inclusiv în România. Sectoare economice importante de stat sunt în toate ţările occidentale. Un indicator important, care ar putea determina limita privatizării, este proporţia economiei private

* Statul mic. Totul fiind organizat şi reglat prin piaţă, statul trebuie să fie redus la un minim. Şi filozofia „statului de drept” este o variantă a statului mic: statul este doar arbitru juridic al vieţii. Indicator: proporţia în PIB a veniturilor şi cheltuielilor statului

* Economia românească, parte a economiei mondiale. Economia românească nu are o logică proprie, ci este reglată de mecanismele economiei mondiale. Nu are sens o politică economică a României. Se presupune o creştere economică generată „de jos”, prin iniţiative private, şi prin atragerea investitorilor străini. 

* Starea socială nu este un obiectiv al programelor politice, ci un produs ale economiei private. Starea socială nu prezintă de interes politic. Creşterea economică va rezolva problemele sociale. Marginal, se acceptă unele componente sociale, care nu sunt automat rezolvate de piaţă – „grupurile vulnerabile”: copiii abandonaţi, violenţa domestică, persoanele cu dizabilităţi sau săracii cronici. Îmbunătăţirea situaţiei acestea grupuri cu „risc ridicat” poate fi pusă ca obiective politice, dar nu starea socială în ansamblul ei. Guvernele liberale nu au fost interesate de starea de sărăcie, nu au dezvoltat  programe antisărăcie. Problemele sociale sunt plasate tot prin mecanismele de tipul „pieţei libere” de către ONG-uri. Aceste organizaţii private ar trebui finanţate de societatea civilă, dar, de fapt, sunt finanţate masiv de stat, cu un control slab. Stat mic, dar ONG-uri mari. 

* Invocarea interesului naţional este taxată drept „naţionalism”, un extremism politic care trebuie combătut. 

Ca program politic, neoliberalismul nu este realizat nicăieri în completitudinea sa. Statele europene, chiar şi SUA, sunt diferite de modelul neoliberal de manual. Cineva a remarcat, nu chiar glumeţ, că neoliberalismul este un program pentru „proşti”, adică pentru ţările subdezvoltate care sunt menţinute în subdezvoltare. Acolo unde el s-a implementat, de exemplu cazul României, a creat o societate subdezvoltată, cu multe şi grave probleme, nu numai sociale, dar şi economice. 

Ideologia neoliberală distorsionează perceperea realităţii. A descurajat analiza critic-constructivă a realităţii sociale rezultate prin aplicarea programului neoliberal. Se recunoaşte existenţa multor probleme reale, dar ele sunt tratate mai mult ca probleme „trecătoare”, „inevitabile”, care vor fi vindecate inevitabil prin dezvoltarea sistemului. Mai mult, atenţia excesivă acordată problemelor sociale dificile este considerată ca o orientare conservatoare, retrogradă, care, de fapt, ar împiedica implementarea programului.  

Ce este acum România? O ţară între programul extremist neoliberal şi patternul ţărilor dezvoltate europene. Împreună cu Bulgaria, este mai apropiată de modelul neoliberal extrem. Celelalte ţări foste socialiste, şi ele rezultat al programului neoliberal, sunt mai apropiate de modelul ţărilor europene dezvoltate. Cum se explică această diferenţă ? Aş formula ipoteza că unde rezistenţa internă a fost mai slabă, programul neoliberal a fost aplicat mai dur.

Paradigma „socială” a reprezentat o  alternativă posibilă, dezirabilă, dar fără susţinere politică de programul neoliberal. În anii 1990, programul Revoluţiei Române conţinea o viziune relativ diferită de programul neoliberal, o variantă mai „social democrată”, mai realistă şi apropiată de ce se considera a fi modelul ţărilor europene dezvoltate. 

* Starea socială a ţării este un obiectiv prioritar al politicii de dezvoltare.  

* O economie privată, dar şi cu importante zone de stat

* Un stat naţional activ în economie şi în organizarea vieţii sociale, apropiat de modelul ţărilor dezvoltate europene. Statistic, este şocantă diferenţa substanţială dintre statul social occidental şi statul mic românesc (ponderea veniturilor şi cheltuielilor publice în PIB). 

* Societatea românească, conectată la sistemul mondial, dar cu independenţa sa, centrată pe interesul naţional. O Europă a naţiunilor, nu a Bruxelles-ului.

* O societate real democrată, care să exprime interesul colectivităţii.

Cine este purtătorul politic al acestei viziuni? Tradiţional, partidele mai de stânga tind să adopte o asemenea orientare. Sub presiunea ideologiei neoliberale, dar şi a Occidentului, şi partidele de stânga, în diferite grade, s-au apropiat de paradigma neoliberală. PSD-ul, în variantele sale, a fost tratat mereu de către dreapta românească cu insulte politice violente: neo-comunism, „ciumă roşie”. Unii lideri politici chiar au cerut desfiinţarea PSD. Doi lideri importanţi ai PSD, Adrian Năstase, considerat ca cel mai de succes şef de guvern din perioada tranziţiei, şi Liviu Dragnea, au fost condamnaţi la închisoare, cu acuze neclare juridic. Mai mult –cel mai probabil, cazuri unice în istorie pentru preşedinţi de partide -, amândoura li s-a aplicat interdicţia de a mai face politică. Occidentul nu a reacţionat niciodată faţă de un asemenea abuz. 

Sociologia, ca „ştiinţă a naţiunii” în definiţia gustiană, a fost şi ea sub o dublă presiune. Pe de o parte, sociologia a tins să adopte ideologia neoliberală: să-şi centreze interesul pe problemele sociale marginale ale modelului neoliberal – grupurile sociale ”cu risc” – şi de a ignora tematica macro-socială. Pe de altă parte, răspunzând necesităţilor comunităţii, a fost apropiată de paradigma socială. În acest context, în sociologie s-a dezvoltat un interes pentru schimbarea socială proiectată, o orientare critică faţă de realitatea rezultată de programul neoliberal şi de susţinere a interesului naţional.

Din chiar anii 1990, sociologia a avut un interes special pentru starea socială a populaţiei şi pentru problemele sociale critice: sărăcia, situaţia copiilor, comunităţile în criză, starea social-economică a romilor. De la început, a optat nu pentru statul mic, ci pentru un rol activ al statului, în mod special în zona politicilor sociale.  

Paradigma populaţiei: nemulţumire, pasivitate neputincioasă, neîncredere în sistemul politic. Marea majoritate a populaţiei estimează că „direcţia în care lumea merge este proastă”. Nivelul de satisfacţie cu viaţa este printre cele mai scăzute din Europa. Bancurile sunt un mecanism de defulare şi detaşare hazoasă, dar neputincioasă. Filozofia „să faci haz de necaz” exprimă starea de spirit a populaţiei. În discuţiile interpersonale se manifestă neîncrederea în sistemul politic şi atitudine critică. Se înregistrează un decalaj între optimismul paradigmei neoliberale şi paradigma populaţiei, predominant pesimistă. 



Facebook

Comunicarea politică și fenomenul Zemmour

Începând cu toamna anului 2021, fenomenul Z stârnește atracție și repulsie, interes și pasiuni. Și asta nu numai în Franța, ci și în întreaga Europă. Agitația mediatică și politică în jurul acestui fenomen mă îndeamnă la o scurtă analiză de comunicare politică. Mă întreb de ce vocea lui Zemmour este ...

Un exercițiu metodologic de analiză a comunicării autor/cititor

Orice persoană care ”scrie” nu poate ca, cel puțin din când în când, să nu se confrunte cu întrebarea: chiar citește cineva ? Și de care lucrări sunt interesați colegii și de care nu. Avem date despre aceste probleme ? Unele da, altele nu. Dar am altă problemă. În faza actuală, ...

Întâlnirea domnului academician Cătălin Zamfir cu doamna ministru Gabriela Firea

Astăzi, academicianul Cătălin Zamfir, director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții s-a intalnit cu doamna Gabriela Firea, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. S-au pus bazele colaborării dintre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ICCV pentru realizarea de proiecte și strategii care să ajute România să depășească ...

Istoria ca mostenire: Roman familial și traiectorie socială, de Vincent Gaulejac

Istoria ca mostenire Roman familial și traiectorie socială, de Vincent Gaulejac cea mai bună lucrare de sociologie clinică, acum și în limba română Recent la Editura Philobia din București a fost publicată traducerea în limba română a lucrării renumitului sociolog francez Vincent de Gaulejac, Istoria ca moștenire Roman familial și traiectorie ...

Horoscopul – narcotic psihosocial

Numai cine are o imaginație prea bogată – ca să mă exprim eufemistic – crede că un nou-născut din Juba (capitala Sudanului de Sud) și unul din București, expulzați în aceeași zi, la aceeași oră, în același minut, se vor confrunta cu aceleași evenimente de viață și vor avea aceleași ...

Azi…nu e timp să mori

Azi … nu e timp să mori.Azi și morții-s întorși de la groapă.Se cere vaccinul și plata;La bănci să fii la zi cu răsplata:La stat să fii la zi cu plataCăci… doar el e gata să-ți sape groapa. Azi nu e timpul să mori!Plata lui Charon e de multă vreme amanetată.Styxul ...

TENDENTIAL MODERNITY

Constantin Schifirneț, TENDENTIAL MODERNITY, Saarbrücken: LAP Lambert Academic Publishing, 2021. https://www.lap-publishing.com/.../tendential-modernity... This book brings together my essays principally concerned with tendential modernity and its relations with Europeanisation, mass media, religion and education. These papers highlight the multiple approaches in the analysis of the impact of tendential modernity in the analysis of Romanian ...

Imnul unei haimanale

Libertatea mea-i singurătateaNorocul? Un trecător străinInima își caută dreptatea Dușmană cu omul cel hain. Politicieni de vată și de paie Ați încălcat tot ce e mai sfânt Punându-vă pe voi blană de oaie Vorbind, blasfemiați orice cuvânt. Parazitari voi umpleți societatea De basme, de tirani și politruci Speriindu-ne copiii și cetatea ...