Coordonatorul acestei culegeri, Marin Diaconu, este la al doilea „experiment editorial”  ” 23 Gânditori în autoprezentări subiective” ( Ed. Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2020). Primul volum cumulează biografiile a „17 gânditori în autoprezentări subiective”(Editura Aius, 2008). Cei care au răspuns pozitiv invitației lui în acest nou proiect, de a oferi cititorilor prin autoprezentare crâmpeie din viața lor, sunt de această dată „23 de gânditori ” ( în ordine alfabetică: Ștefan Afloroaei, Constantin Aslam, Petru Bejan, Alexandru Boboc, Ionel Bușe, Ion Ceapraz, Aurel Codoban, Rodica Croitoru, Ion Dur, Nicolae Gogoneață, Constantin Grecu, Adrian-Paul Iliescu, Petru Ioan, Andrei Marga, Vasile Muscă, Laura Pană, Marta Petreu, Mihaela Pop, Valentin Popa, Constantin Stoenescu, Alexandru Surdu, Cătălin Zamfir, Elena Zamfir).

Ineditul acestei lucrări este dat și de faptul că a fost scrisă de autori în perioada de început a pandemiei de Covid-19, aspect ce a intensificat emoțiile, trăirile și implicit rezonanța scrierii filosofice, „trăirea acestei experiențe concrete a izolării mi-a produs un sentiment profund de inadaptare, pe care consolările filosofice l-au lăsat neatins”.(Constantin Stoenescu, „Despre starea de rămânere în filosofie”, pag.480)

Coordonatorul culegerii a oferit cititorilor prin„ 23 Gânditori în autoprezentări subiective”, o scenă, unde fiecare a adus din perspectivă  individualizată cele mai semnificative  evenimente/momente din viața lui.

Toti cei 23 de gânditori au fost elevi pasionați ai școlii de „filosofie”, care i-a format într-un spirit liber, într-o perioadă când libertatea era îngrădită de zăbrelele sistemului comunist. „Împrejurările vieții îmi impuneau, împotriva dorinței și a voinței mele, să practic cenzura gândurilor proprii-autocenzura; nu era nici confortabil, nici agreabil.”( Nicolae Gogoneață, „Curriculum vitae”, pag.214) . Iată ce adaugă și E Zamfir în amintirile de atunci:” Pentru mine, primul contact formal cu Bucureștiul în 1961, care urma să fie locul de dezvoltare profesională, nu a fost așa cum mă așteptam de la început și fără probleme. Un incident la concursul de admitere la Facultatea de Filozofie a Universității din București, din fericire fără urmări viitoare grave, mi-a produs un adevărat șoc. M-a pus în contact direct cu logica absurdă și de multe ori irațională, opresivă  a unui regim comunist. Concursul de admitere la facultate din 1961 a însemnat, pe de o parte, o adevărată provocare pentru cunoștințele mele, care de altfel, s-au dovedit a fi foarte temeinice și competitive. Pe de altă parte, el m-a introdus  abrupt în absurdul vieții pe care până atunci nu îl experimentasem în nici un fel”  (pag.512-513)

Orice persoană cu o gândire ce nu se potrivea ideologiei socialiste era sancționată imediat de regim, intrând pentru totdeauna pe lista oamenilor indezirabili, „noi cei care predam istoria filosofiei, eram (parțial, desigur) mai feriți de presiunea ideologică.”(Alexandru Boboc, „ De la visările copilăriei la <Lumile posibile> ale artei și filosofiei”, pag.99).

Fiecare prezentare este o incursiune „personalizată/strict subiectivă” în lumea proprie a speranțelor și devenirii profesionale. Ca un numitor comun al tuturor   autorilor este permanenta lor dorință de autodepășire după modelul mentorilor.

În perioada de început a carierei lor, mulți au ales filosofia pentru că era un domeniu care îți permitea să construiești, să gândești propria lume într-un mediu intelectual de viață altul decât cel al tiparelor ideologice „luam socialismul ca pe un dat( nu mă așteptam să trăiesc destrămarea lui) și îl păstram într-o nișă mentală separată…”. (Adrian –Paul Iliescu, „Răboj de rătăciri și împleticiri”, pag.279). Mărturisirea lui Cătălin Zamfir: ”Eram obsedat de teama că biblioteca mă desparte de realitatea socială. Voiam să merg în realitate ca sociolog”. (pag. 498)  ”Prima mea experiență  de cercetare empirică la o cooperativă agricolă în satul Ceacu. Schema învățată în facultate despre ce este realitatea socială și realitatea în care fusesem dus nu prea avea vreo legătură. Nu știam cum să o apuc. Am început să înțeleg ce este satul, ce e cooperativa în realitate. Aveam mereu sentimentul că și cei cu care discutam erau rupți, pe de o parte, de ”cum trebuie să prezinte realitatea” și cum știu ei că ea este.” ( pag 494)

Autoprezentările sunt pline de istorie, redând situații inedite cu care s-au întâlnit pe parcursul vieții: primul contact cu regimul comunist, emoția dată de revoluția din 1989 și provocările din perioada următoare, încărcate fiind de efortul necontenit de a ajuta la construcția unei Românii libere, „la începutul anilor 90, ne-am trezit cu toții că avem în brațe propria noastră libertate și că, în mod paradoxal, nu știam pănă la capăt ce să facem cu ea”(Constantin Aslam, „Autoprezentare”, pag.51).

Fiecare autor a ales să nu-și alăture numelui și titlurile academice pe care le deține, arătând o vădită modestie, caracteristică oamenilor care consideră că valoarea fiecăruia este dată de ansamblul gândurilor și acțiunilor lui, ce vor face ca un puzzele imaginea reală, neviciată, „ideile nu sunt altceva decât convertirea in abstracto a faptelor de experiență, că ele sunt sincrone ritmului biologic, personal, al celui care le concepe”.(Petru Bejan, „ Replieri subiective, popasuri livrești”, pag. 69). 

Autoprezentările sunt povești din viață, așezate cronologic pe un fir epic. Unele începând cu perioada copilăriei, continuând cu peripețiile din învățământul preuniversitar și cu provocările studiilor universitare și chiar post-universitare, împletite cu împlinirile personale. În facultate, spune Cătălin Zamfir,  ”am cunoscut-o pe viitoarea mea soție. O studentă în anul I deosebit de motivată de a scrie, de a participa la acțiuni comune. Un om ce emana o mare energie pozitivă în jur. Cu lecturi serioase în domeniu, foarte cooperantă și echilibrată. O minte profundă, o deschidere spre analiză subtilă. O fire a detaliilor. Între noi a fost o cooperare foarte bună în multe proiecte începute chiar din anii studenției.” (Cătălin Zamfir, „Cum am devenit sociolog și ce fel de sociolog”, pag.492-493);  Elena Zamfir își amintește: „Aș dori să încep acest capitol cu un moment important mai mult pentru viața mea personală, care s-a regăsit apoi și în limpezimea opțiunii mele pentru specializarea ulterioară. Perfecționarea mea științifică și profesională continuă, ca o dominantă constantă a vieții mele, s-a datorat poate și alegerii partenerului meu de viață, Cătălin Zamfir, în anul 1964”(Elena Zamfir, „ O imagine personală despre viață și profesie”, pag.519)

Nu lipsesc persoanele reper din viața fiecăruia care i-au ajutat să-și îndrepte pașii spre ce iubesc cel mai mult, filosofia/științele socio-umane. ”Mi s-a părut o datorie de onoare de a recunoaște , în orice moment al carierei mele, contribuția și meritul acelor profesori minunați, devotați școlii. Lor le datorez , în cea mai mare parte, tot ce am învățat să fac cu motivație, pasiune și seriozitate, aplicând apoi în profesia mea. Pe tot parcursul vieții am memorat chipurile  deosebite ale acelor oameni de mare ținută intelectuală și morală  care mi-au deschis pasiunea lecturilor filosofice și orientarea spre domeniul socio-umanului…Tema lucrării de doctorat (1968-1972): ”Analiza structuralistă în sociologie și antropologie culturală” adâncea interesul meu pentru sociologie și antropologia culturală”( Elena Zamfir, p.511 și p.523).

De asemenea, trebuie să subliniez faptul că unii dintre autori au avut ocazia de a studia în străinătate, completând astfel formarea lor și îmbogățind totodată educația academică prin influență internațională, „dacă ar fi să privesc partea plină a paharului, ar trebui să mă bucur pentru că am avut ocazia să iau contact direct cu aceste lumi și că am reușit să aduc de acolo, câte ceva, la noi acasă”.(Ionel Bușe, „Între Chronos și Kairos-Timpul care mi-a fost dat”,pag.127)

Cei 23 de gânditori au îmbogățit educația și cultura din România scriind lucrări cu valoare de repere bibliografice, ce constituie baza formării viitorilor specialiști, „ am apelat la mulți colegi din universitate, care mergeau în alte țări la specializare, să îmi aducă cărți și articole de filosofie care nu existau în bibliotecile de la noi. Multe cărți le-am cumpărat prin efort financiar propriu.”  (Ion Ceapraz, „Valoarea cognitivă, critică și anticipativă a filosofiei”, pag.141) Cum de altfel sunt și „gânditori” care au ajutat la construcția României în perioada postdecembristă, „într-un context de extinsă neîncredere în decidență, am pus în mișcare și am schimbat fiecare instituție pe care am condus-o, iar la măsurile luate – așa cum atestă irevocabil arhivele- nu s-a putut opune până acum o critică factuală și o alternativă mai bună”.( Andrei Marga, „Filosofia, pragmatismului reflexiv”, pag.340). ”Dacă ar fi să structurez acum, spune Elena  Zamfir, doar câteva din domeniile majore pe care le-am avut în vedere în acea perioadă, cred că activitatea a fost centrată pe: revigorarea profesiei de asistent social în România postdecembristă ..prin crearea profilului modern socio-cultural al asistentului social.., prin elaborarea planului de învățământ și a programelor analitice… prin formularea principalelor valori profesionale cerute de codul deontologic al profesiei….acceptat în 1994 de Ministerul Muncii și Protecției Sociale…prin propuneri privind direcțiile de acțiune pentru reforma sistemului de asistență socială privind suportul pentru familie și copil”. (pag. 533-534).

Valoarea autoprezentărilor este dată și de faptul că autorii au fost martori ai unor evenimente istorice unice pentru țara noastră, iar abilitățile lor de comunicare au asigurat redarea cât mai fidelă a acestora, „în filosofie și în științe s-a vorbit adesea despre veșnica revenire sau repetare în prezent a unor momente ale trecutului, despre o dezvoltare circulară, în virtutea căreia fiecare moment din existența unui lucru s-a repetat și se va repeta de nenumărate ori, despre timpul buclei, al conexiunii inverse, care se închide în el însuși”.( Constantin Grecu, „Aspecte ale logicii și filosofiei științei”, pag.260)

Cunoașterea cu fidelitate a trecutului ne determină să evităm repetarea greșelilor, pe care le-am putea face în viitor, „pentru mine, filosofia trebuie să folosească la ceva. (…). La clarificarea lumii din jur – sau din trecut. Astăzi, la a gândi asupra prezentului, pentru a preveni distrugerea viitorului, de pildă.”( Marta Petreu, „Scriitor și profesor”, pag. 412)

De asemenea, printre rândurile autoprezentărilor găsim și îndemnuri către cititori sau așa cum le numește autorul „rețete ratate de-nțelepciune”.( Petru Ioan, „Crîmpeie din parcursul biografic al unui cărturar din partea centrală a Moldovei”, pag.303)

Parcurgând cu interes cele 570 de pagini, cititorul are ocazia să privească în viețile personale ale autorilor, firesc atât cât doresc aceștia să arate, „aș putea spune că petrecerea, în mod frecvent, a unei jumătăți de zi la bibliotecă a devenit chiar un mod de viață, folosindu-mă de două exemple : faptul că , atunci când în mod neașteptat , am aflat că voi deveni mamă, în anul al IV-lea de studii, mă întorceam totuși la sala de lectură a bibliotecii facultății, chiar și după masa de seară, luată la cantina Complexului Grozăvești și că, atunci când am avut la dispoziție un an pentru creșterea celui de-al doilea copil(1990), am păstrat acest obicei, rezultatul fiiind publicarea unuia dintre cursurile de autor din catedră și din Institutul Politehnic București, cel de Filosofie socială(1991)”. (Laura Pană, „Este posibilă creativitatea (numai ) în singurătate?”, pag.382) 

Primul gânditor, Ștefan Afloroaei, a ales să își construiască autoprezentarea sub formă „oarecum confesivă”, încărcată de întrebări și răspunsuri ce i-au presărat viața și au devenit lucrări importante în evoluția academică. (Ștefan Afloroaei, „Privind în urmă cu seninătate”, pag.5.)

Constantin Aslam s-a prezentat „pe itinerariul propriilor cercetări estetico-filosofice, pe activitatea didactică și cea depusă în folosul comunității  academice, în final, pe activitatea de eseist și publicist cultural care a realizat, timp de aproape trei decenii, pe lângă alte creații radiofonice, emisiuni cu profil filosofic difuzate săptămânal pe Radio România Cultural”.(Constantin Aslam, „Autoprezentare”, pag.29)  

Petru Bejan s-a autoprezentat utilizând o  „subiectivă și nostalgică repliere, cu scurte popasuri…livrești”.(Petru Bejan, „ Replieri subiective, popasuri livrești”, pag.63)

Alexandru Boboc, a cărui autoprezentare încearcă „înscrierea într-o povestire despre ani, oameni și evenimente, de odinioară sau mai recente…”.(Alexandru Boboc, „ De la visările copilăriei la <Lumile posibile> ale artei și filosofiei-amintiri”, pag. 93)

Ionel Bușe se autodescrie utilizând tehnica propriei judecăți, în care arată ce l-a reprezentat în ”…timpul care mi-a fost dat”.(Ionel Bușe, „Între Chronos și Kairos-timpul care mi-a fost dat”, pag.105 )

Ion Ceapreaz își face autoprezentarea raportându-se la „valoarea cognitivă, critică și anticipativă a filosofiei”.(Ion Ceapreaz, „Valoarea cognitivă, critică și anticipativă a filosofiei”, pag.137)

Aurel Codoban, a ales să se prezinte făcând un „autoportret desenat din cărți” care ”rămâne neterminat, atâta vreme cât autorul este încă activ”.(Aurel Codoban, „Autoportret desenat din cărți”, pag. 161)

Rodica Croitoru, se prezintă prin muzică, considerând că aceasta „acționează asupra sufletului, indicându-i o dispoziție propice dezvoltării gândirii și modelării ei în activități și creații intelectuale”.( Rodica Croitoru, „Filosofia prin muzică”, pag.178)

Ion Dur, se autoprezintă și spune că pentru a o face „înseamnă să re-vizitezi trecutul , cel care rămâne nu doar printre lucrurile imprevizibile, ci, cu siguranță, printre puținele care nu pot fi evitate”.(Ion Dur, „ Oglindă retrovizoare: între gardian al sensului și dorifor cultural”, pag. 183)

Nicolae Gogoneață, a ales să se prezinte în fața cititorului cu un „curriculum vitae”, așa cum arată prima parte a autoprezentării, dar completându-l cu aspecte relevante pentru activitatea profesională, dar și cu realizări deosebite  și nu în ultimul rând cu „Addenda”, sarea și piperul acestei lucrări.(Nicolae Gogoneață, „Curriculum vitae”, pag. 195)

 Constantin Grecu, se descrie scoțând în evidență propria activitate „pe tărâmul filosofiei”.(Constantin Grecu, „Aspecte ale logicii și filosofiei științei”, pag.227)

Adrian-Paul Iliescu, a ales să se prezinte printr-un „portret subiectiv, cel mai rezonabil pare reconstituirea propriei individualități ca sinteză de defecte și erori care te-au marcat”.(Adrian –Paul Iliescu, „Răboj de rătăciri și împleticiri”, pag.269)

Petru Ioan, se socotește „la vârsta senectuții-un oarece cărturar”.(Petru Ioan, „Crîmpeie din parcursul biografic al unui cărturar din partea centrală a Moldovei”, pag.291)

Andrei Marga, se prezintă din perspectiva concepției proprii asupra „filosofiei pragmatismului reflexiv”.(Andrei Marga, „Filosofia, pragmatismului reflexiv”, pag.307 )

Vasile Muscă, a ales să se prezinte prin intermediul volumului antologic „Momente filosofice din cincizeci de ani”, considerând că scrierile trecute în această lucrare îi certifică identitatea sub care se prezintă.(Vasile Muscă, „Autoprezentare”, pag.341)

Laura Pană, se descrie prin intermediul „ circumstanțelor formării gândirii filosofice proprii și asupra caracteristicilor acesteia, cât și asupra rezultatelor exersării sale…”.(Laura Pană, „Este posibilă creativitatea (numai ) în singurătate?”, pag. 365)

Marta Petreu, se descrie ca fiind un „profesor ” și „scriitor”.( Marta Petreu, „Scriitor și profesor”, pag. 407).

Mihaela Pop, se definește ca un „dascăl care a întârziat mai toată viața, cu unele intermitențe, în domeniul învățării, pentru sine și pentru alții”, dar și „un gânditor nomad”.(Mihaela Pop, „Călătorii în lumea ideilor culturale cu ajutorul filosofiei ”, pag. 421).

Valentin Popa, este prezentat ca făcând parte din  rândul „marilor brăileni”, cu viață și activitate profesională dedicată.(Valentin Popa, „Pe urmele marilor brăileni”, pag.459).

Constantin Stoenescu, se autoprezintă relatând o „serie de întâmplări, pentru a obține astfel o descriere narativă, ca și în jocul de șah, care să facă posibile mutările următoare”. (Constantin Stoenescu, „Despre starea de rămânere în filosofie”, pag.471)

Alexandru Surdu, se autoprezintă prin redarea „amintirilor îndepărtate”, pe care cititorul ar trebui să le trateze mai mult ca pe niște „considerațiuni decât mărturisiri și ar trebui să fie luate ca atare.”(Alexandru Surdu, „Considerațiuni asupra începutului”, pag. 481)

Cătălin Zamfir, se descrie ca fiind în mare parte „ rezultatul adolescenței și tinereții” care i-a deschis calea spre sociologie și pasiunea pentru cercetarea realității sociale.

Elena Zamfir, consideră că această autoprezentare este o „întoarcere în timp”, „în fața unui univers complicat și nebulos, cu multe și profunde accente subiective”. ”(Elena Zamfir, „ O imagine personală despre viață și profesie”, pag.505)

Desigur ce nu lămurește cartea este ce ar schimba autorii în trecutul lor, ce evenimente au schimbat cursul evoluției personale sau profesionale, dar asta poate …într-o ediție următoare.