Dacă primul cincinal prezidențial, desfășurat sub deviza „lucrului
bine făcut”, ne-a demonstrat că pentru a nu fi criticat pentru niscaiva
neâmpliniri, cea mai de succes soluție este să nu faci absolut nimic, în cel de
al doilea cincinal am primit asigurarea că iohanizarea României se va
focaliza pe comutarea accentului de la know
how , pe hau-hau. Un „vorbete de televiziune”, cu o identitate incertă, dar
talentat în baterea apei în piuă, și-a declarat, în repetate rânduri (cel puțin
24), atașamentul lui la filosofia „muieristă” fondată de „Firoscosul Gargaragiu
Liikeanu”. Mai mult: recent, cu aere de Guru, a precizat că nu va înceta să
alfabetizeze nația pentru citirea indicatoarelor care ne asigură că vom ajunge
pe drumurile care ne duc PeDeLături
de istorie: cei care au rătăcit pe drumurile socialismului multilateral
dezvoltat și s-au împotmolit pe drumurile, greu practicabile, ale
capitalismului multilateral dezolant, au certitudinea că nu vor da buzna în
mahalalele politichiei. Vor fi Pa!,în noul Parlament.
Așadar, actualul specialist în „lasămăsătelasologie” și
„sictir”, în altruismul său postdecembrist de natură euro-atlantică, ne va
răsfăța într-o necesară consiliere filosofică: pro bono! Dar, de această dată
de la tribună guvernamentală, ca Întâi „Stătător în Divanul Republicii”, care
va păstori peste niște purtători de cravate cu nodurile vizibil împleticite și
ferm hotărâți să meargă pe contrasensul Istoriei – apar multe fețe galbene, la
care nu li se poate vedea obrazul!
Gurile rele susțin că ar fi vorba de Guvernul Iohanis trei, deoarece
primul a funcționat sub
porecla „guvernul meu” rebotezat de electorat ca „guvern zero”, al
doilea a fost mandatat inginerului ratat în meserie Orban care nu s-a dovedit a
fi victorios nici la Palatul Victoria, nici printre parlamentabili, iar cel de
al treilea, en train de..., suspectat
de neconstituționalitate, dar pretinde că a descoperit formula apei de ploaie
și se pregătește să ne mărturisească, prin Liderul lor „Maxim” ce isprăvi a mai
făcut Iohaus în recent încheiata sa misiune secretă din Epoca de Piatră
neșlefuită. Gurile rele sunt de părere că ar trebui să vorbim, pe față, de Guvernul Orbanis, ca struțo-cămilă rezultată
din Orban +Iohanis!
În fine, „Pedagogul de Școală foarte nouă”, după ce ne-a ținut cu
vorba vreo trei sferturi de ceas despre România educată, ne-a demonstrat că
Marius Chikoș Rostogan din scrierea lui
Caragiale nu poate muri de moarte bună, deoarece mai este unul care o ține cu…
„Castravetele”, la fiecare ieșire în peisajul mass-media ne amintește, cronic,
că PSD a eșuat! De ce? Păi, pentru că a ținut deficitul la 3%, a mărit
salariile și pensiile fără a mări datoria externă, a umblat la relaxarea
fiscalității, că nu adus zăpada, etc, dar, cotcodăcitul galbejiților, de ciudă,
a detracat permanent promițând marea cu sarea, Jiul pe jumătate, Oltul cu totul
și chiar luna de pe cer. „Minte-mă, dar spune-mi vorbe dulci!” – spunea
compozitorul Ionel Fernic într-o compoziție de muzică foarte ușoară la
începutul secolului trecut. Ajunși la putere, nu au rezistat decât 3 (trei)
luni, demonstrând că de la democrație la demagogie nu este decât un singur pas,
foarte mic; o pâșită guvernamentală! Bufoneria ideologică și cacofonia lor
doctrinară le-a dat arama pe față, iar riscul lor de a pierde capital electoral
îi face să promoveze atitudini revanșarde, de răfuială antipesedistă, uitând ca
acum sunt la „Putere” și lumea așteaptă să guverneze mai bine față de precedesori;
corul păguboșilor din campania electorală nu mai poate continua. Amatorismul și
veleitarismul care deja i-a descalificat odată cu depășirea deficitului și cu
contractarea unui uriaș împrumut pentru a acoperi „trebuințele” clientelei de
partid din țară și din străinătate, precum și haiducia normativă demonstrată cu
aprobarea a 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte!!!, au
convins pe mulți că, domnul Orban nu
este decât o plantă cățărătoare și nimic mai mult. Ca șef al Divanului
Republicii, a găsit o nouă explicație: actualul Parlament nu-i permite să-și
pună în practică „visele” sale, fapt pentru care doar alegerile anticipate pot
fi soluția, scontând că „Dreapta politicianismului autohton” poate genera o
nouă majoritate parlamentară care să sprijine, necondiționat, penelismul
iohanist. Deci: nu incapacitatea penelistă de a propune alternative și metode
de a reporni economia, trebuie să ne atragă atenția, ci preocupările pentru alegeri
anticipate va trebui să țină agenda noastră, a celor aflați în „bazinele
electorale”! Premierul demis, apreciază că problemele țării vin de la „Stânga
politică”, integral vinovată; chiar și
Dumnezeu este vinovat pentru că a pus inima pe partea stângă!
Preocupările economice ale guvernării par să fie acoperite, doct, de
soluția creditului contractat de vocalul Cîțu: vom avea bani cu care
angrosiștii să aducă „de toate” pentru a acoperi diversitatea consumului
nostru, din importuri comunitare. Nu vom suferi din cauza stopării programelor
de redresare a agriculturii românești
începute de pesediști. Nu m-aș mira dacă aș auzi că vom folosi și apă
din import!
Finanțistul nostru șef, care numai el știe câte parale face, deși un
simplu slujbaș al unui guvern demis, perseverează și el, ca și șeful său lovit
în pălărie de moțiunea trecută, repetă că nu pot performa la guvernare (!) din
cauza mediocrității membrilor din Parlament, și a faptului că mai există, încă,
în structurile zonale și locale de decizie pesediști! Asta a înțeles Domnia Sa
din „indicația „prezidențială a instigării la lichidarea pesediștilor”. O „indicație”
din recuzita totalitarismului, care mi-a
adus aminte de senatorul Cato Cel Batrân, care, indiferent de tema aflată pe
agenda Senatului roman, își începea discursul cu celebra încurajare: „Cartagina
trebuie distrusă ”!
Ca românaș, neaoș, mi-a venit în minte și ceva mai aproape de mentalul
nostru colectiv: când un reporter l-a întrebat pe marele scriitor român Camil
Petrescu cum poate țara nostră, plină de mediocrii, să depășească situația
dramatică din vremea sa, a răspuns antologic: „Nu omul este mediocru, ci scopul.
Dați-i un scop înalt și-l veți smulge din mediocritate!”.
Scopul generației mele a fost să lichidăm datoria externă contractată
pentru industrializarea țării și pentru modernizarea și chimizarea
agriculturii, obiectiv integral realizat; eu sunt mândru că am putut trăi din
aprilie 1989 până în decembrie 1989 într-o Românie demnă și lipsită de obligația
de a mai fi obedientă față de Puteri străine, chiar dacă am trăit (și) până
atunci la cote de avarie, la limita supraviețuirii, pentru asta. Atunci,
mizeria zilnică, pentru mine avea o explicație, un sens. Mizeria actuală, cu
toată glazura sa euroatlantică ce sens are? A trăi pe datorie, din împrumuturi,
nu este semn de superioritate managerială, ci doar o bucurie tristă, o amăgire
certă, dar în nici un caz o dovadă de responsabilitate.
Replica scriitorului nostru ar putea fi programul de guvernare al
celor care doresc să guverneze țara; este foarte succint, pe înțelesul tuturor,
și deplin mobilizator pentru toate generațiile. A fi român, acum, în Europa,
înseamnă a fi în misiune: anume, este imperios necesar să fii român în Europa,
și european în România, dar fără a copia, slugarnic ce a performant acolo… în
alt mental colectiv. Atenție la diferențe!
Bovarismul instituțional, definit ca imitație servilă a unor modele
străine prin încercarea, ostentativă, de
grefare a acestora pe un mental colectiv fundamental diferit, nu poate avea un
alt final decât cel al bietei „Doamna Bovary” a lui Gustave Flaubert, care,
deși trăia modest, își imagina că trăiește în saloanele luxoase ale Parisului.
Această plasare într-o metarialitate onirică i-a produs, o vreme, un anumit confort psihologic, dar, la prima
priză de conștiință a murit nu doar creația închipuirii sale, ci și ea însăși!
Ceva asemănător se-ntâmplă cu politicienii noștri care ne vând blana
ursului din pădure, ne incită imaginația că trăim într-o lume prosperă, o „țară
ca afară”, dar prin îndatorarea din ce în ce mai mare, prin care putem cheltui,
precum țările bogate economic, pe înarmare, pe modernizarea penitenciarelor,
prin participarea la „operații de pace” în diverse „teatre de operații”, dar
cumulând, continuu, datorii care vor greva copilăria și adolescența
generațiilor viitoare. Mondialita cronică de care suferă politicienii noștri
este contagioasă, și, dacă nu ne vom prăbuși prin implozie, există riscul contagiunii.
Un anonim din insignifiantele
noastre bazine electorale care nu poartă ochelari galbeni….
Pentru conformitate,
Ștefan Buzărnescu
