Dacă primul cincinal prezidențial, desfășurat sub deviza „lucrului bine făcut”, ne-a demonstrat că pentru a nu fi criticat pentru niscaiva neâmpliniri, cea mai de succes soluție este să nu faci absolut nimic, în cel de al doilea cincinal am primit asigurarea că iohanizarea României se va focaliza pe comutarea accentului de la know how , pe hau-hau. Un „vorbete de televiziune”, cu o identitate incertă, dar talentat în baterea apei în piuă, și-a declarat, în repetate rânduri (cel puțin 24), atașamentul lui la filosofia „muieristă” fondată de „Firoscosul Gargaragiu Liikeanu”. Mai mult: recent, cu aere de Guru, a precizat că nu va înceta să alfabetizeze nația pentru citirea indicatoarelor care ne asigură că vom ajunge pe drumurile care ne duc PeDeLături de istorie: cei care au rătăcit pe drumurile socialismului multilateral dezvoltat și s-au împotmolit pe drumurile, greu practicabile, ale capitalismului multilateral dezolant, au certitudinea că nu vor da buzna în mahalalele politichiei. Vor fi Pa!,în noul Parlament.

 Așadar, actualul specialist în „lasămăsătelasologie” și „sictir”, în altruismul său postdecembrist de natură euro-atlantică, ne va răsfăța într-o necesară consiliere filosofică: pro bono! Dar, de această dată de la tribună guvernamentală, ca Întâi „Stătător în Divanul Republicii”, care va păstori peste niște purtători de cravate cu nodurile vizibil împleticite și ferm hotărâți să meargă pe contrasensul Istoriei – apar multe fețe galbene, la care nu li se poate vedea obrazul!

Gurile rele susțin că ar fi vorba de Guvernul Iohanis trei, deoarece primul a funcționat sub               porecla „guvernul meu” rebotezat de electorat ca „guvern zero”, al doilea a fost mandatat inginerului ratat în meserie Orban care nu s-a dovedit a fi victorios nici la Palatul Victoria, nici printre parlamentabili, iar cel de al treilea, en train de..., suspectat de neconstituționalitate, dar pretinde că a descoperit formula apei de ploaie și se pregătește să ne mărturisească, prin Liderul lor „Maxim” ce isprăvi a mai făcut Iohaus în recent încheiata sa misiune secretă din Epoca de Piatră neșlefuită. Gurile rele sunt de părere că ar trebui să vorbim, pe față, de  Guvernul Orbanis, ca struțo-cămilă rezultată din Orban +Iohanis!

În fine, „Pedagogul de Școală foarte nouă”, după ce ne-a ținut cu vorba vreo trei sferturi de ceas despre România educată, ne-a demonstrat că Marius Chikoș Rostogan din  scrierea lui Caragiale nu poate muri de moarte bună, deoarece mai este unul care o ține cu… „Castravetele”, la fiecare ieșire în peisajul mass-media ne amintește, cronic, că PSD a eșuat! De ce? Păi, pentru că a ținut deficitul la 3%, a mărit salariile și pensiile fără a mări datoria externă, a umblat la relaxarea fiscalității, că nu adus zăpada, etc, dar, cotcodăcitul galbejiților, de ciudă, a detracat permanent promițând marea cu sarea, Jiul pe jumătate, Oltul cu totul și chiar luna de pe cer. „Minte-mă, dar spune-mi vorbe dulci!” – spunea compozitorul Ionel Fernic într-o compoziție de muzică foarte ușoară la începutul secolului trecut. Ajunși la putere, nu au rezistat decât 3 (trei) luni, demonstrând că de la democrație la demagogie nu este decât un singur pas, foarte mic; o pâșită guvernamentală! Bufoneria ideologică și cacofonia lor doctrinară le-a dat arama pe față, iar riscul lor de a pierde capital electoral îi face să promoveze atitudini revanșarde, de răfuială antipesedistă, uitând ca acum sunt la „Putere” și lumea așteaptă să guverneze mai bine față de precedesori; corul păguboșilor din campania electorală nu mai poate continua. Amatorismul și veleitarismul care deja i-a descalificat odată cu depășirea deficitului și cu contractarea unui uriaș împrumut pentru a acoperi „trebuințele” clientelei de partid din țară și din străinătate, precum și haiducia normativă demonstrată cu aprobarea a 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte!!!, au convins  pe mulți că, domnul Orban nu este decât o plantă cățărătoare și nimic mai mult. Ca șef al Divanului Republicii, a găsit o nouă explicație: actualul Parlament nu-i permite să-și pună în practică „visele” sale, fapt pentru care doar alegerile anticipate pot fi soluția, scontând că „Dreapta politicianismului autohton” poate genera o nouă majoritate parlamentară care să sprijine, necondiționat, penelismul iohanist. Deci: nu incapacitatea penelistă de a propune alternative și metode de a reporni economia, trebuie să ne atragă atenția, ci preocupările pentru alegeri anticipate va trebui să țină agenda noastră, a celor aflați în „bazinele electorale”! Premierul demis, apreciază că problemele țării vin de la „Stânga politică”, integral vinovată; chiar și  Dumnezeu este vinovat pentru că a pus inima pe partea stângă!

Preocupările economice ale guvernării par să fie acoperite, doct, de soluția creditului contractat de vocalul Cîțu: vom avea bani cu care angrosiștii să aducă „de toate” pentru a acoperi diversitatea consumului nostru, din importuri comunitare. Nu vom suferi din cauza stopării programelor de redresare a agriculturii românești  începute de pesediști. Nu m-aș mira dacă aș auzi că vom folosi și apă din import!

Finanțistul nostru șef, care numai el știe câte parale face, deși un simplu slujbaș al unui guvern demis, perseverează și el, ca și șeful său lovit în pălărie de moțiunea trecută, repetă că nu pot performa la guvernare (!) din cauza mediocrității membrilor din Parlament, și a faptului că mai există, încă, în structurile zonale și locale de decizie pesediști! Asta a înțeles Domnia Sa din „indicația „prezidențială a instigării la lichidarea pesediștilor”. O „indicație” din recuzita  totalitarismului, care mi-a adus aminte de senatorul Cato Cel Batrân, care, indiferent de tema aflată pe agenda Senatului roman, își începea discursul cu celebra încurajare: „Cartagina trebuie distrusă ”!

Ca românaș, neaoș, mi-a venit în minte și ceva mai aproape de mentalul nostru colectiv: când un reporter l-a întrebat pe marele scriitor român Camil Petrescu cum poate țara nostră, plină de mediocrii, să depășească situația dramatică din vremea sa, a răspuns antologic: „Nu omul  este mediocru, ci scopul. Dați-i un scop înalt și-l veți smulge din mediocritate!”.

Scopul generației mele a fost să lichidăm datoria externă contractată pentru industrializarea țării și pentru modernizarea și chimizarea agriculturii, obiectiv integral realizat; eu sunt mândru că am putut trăi din aprilie 1989 până în decembrie 1989 într-o Românie demnă și lipsită de obligația de a mai fi obedientă față de Puteri străine, chiar dacă am trăit (și) până atunci la cote de avarie, la limita supraviețuirii, pentru asta. Atunci, mizeria zilnică, pentru mine avea o explicație, un sens. Mizeria actuală, cu toată glazura sa euroatlantică ce sens are? A trăi pe datorie, din împrumuturi, nu este semn de superioritate managerială, ci doar o bucurie tristă, o amăgire certă, dar în nici un caz o dovadă de responsabilitate.

Replica scriitorului nostru ar putea fi programul de guvernare al celor care doresc să guverneze țara; este foarte succint, pe înțelesul tuturor, și deplin mobilizator pentru toate generațiile. A fi român, acum, în Europa, înseamnă a fi în misiune: anume, este imperios necesar să fii român în Europa, și european în România, dar fără a copia, slugarnic ce a performant acolo… în alt mental colectiv. Atenție la diferențe!

Bovarismul instituțional, definit ca imitație servilă a unor modele străine prin  încercarea, ostentativă, de grefare a acestora pe un mental colectiv fundamental diferit, nu poate avea un alt final decât cel al bietei „Doamna Bovary” a lui Gustave Flaubert, care, deși trăia modest, își imagina că trăiește în saloanele luxoase ale Parisului. Această plasare într-o metarialitate onirică i-a produs, o vreme, un   anumit confort psihologic, dar, la prima priză de conștiință a murit nu doar creația închipuirii sale, ci și ea însăși!

Ceva asemănător se-ntâmplă cu politicienii noștri care ne vând blana ursului din pădure, ne incită imaginația că trăim într-o lume prosperă, o „țară ca afară”, dar prin îndatorarea din ce în ce mai mare, prin care putem cheltui, precum țările bogate economic, pe înarmare, pe modernizarea penitenciarelor, prin participarea la „operații de pace” în diverse „teatre de operații”, dar cumulând, continuu, datorii care vor greva copilăria și adolescența generațiilor viitoare. Mondialita cronică de care suferă politicienii noștri este contagioasă, și, dacă nu ne vom prăbuși prin implozie, există riscul  contagiunii.

Un anonim din  insignifiantele noastre bazine electorale care nu poartă ochelari galbeni….

Pentru conformitate,

Ștefan  Buzărnescu