Romania Sociala logo
Menu

Un orb dus de mână, de cine și unde

autor:   13 August 2018   

Cătălin Zamfir

Azi noapte am avut un coșmar. Era un orb dus de cineva de mână. Îi spunea orbului că îl duce înainte, dar căile păreau încurcate și ai impresia chiar că îl duce înapoi. M-am uitat mai atent. Cine e  orbul? Am înțeles: România. Dar cine îl duce de mână?  Nu avea o față clară.

M-am trezit, dar întrebarea mi-a rămas: cine duce România ?

Poate liderii politici? Dar ei se ceartă continuu. Preocuparea multora dintre ei nu este clarificarea direcției în care ar trebui să mergem, ci cum ei să obțină puterea. E drept, unii politicieni par să dea semne bune.

Atunci cine? Am tot crezut că lumea actuală e dominată de știință și inovație. Depinde mai puțin de ce bunuri materiale deja le ai,  ci mai mult dacă ai cunoaștere, știință, ai o capacitate de inovație. Ce ai poți să risipești sau puținul tău să-l folosești aiurea.

Cunoașterea/ știința a devenit o resursă din ce în ce mai importantă. Cunoașterea nu duce orbul de mână, ci doar ajută, deschide ochii orbului, îl ajut să-și clarifice el însuși drumul.

Dar cum stăm cu cunoașterea, cu știința ? În unele domenii ale științei, fizică nucleară și în matematică de exemplu, pare că suntem destul de buni. Și e bine. Științele au un rol esențial în societatea actuală: dezvoltă capacitatea și motivația de a dezvolta cunoașterea. Esențial pentru România.

Schimbăm o societate și construim una complet nouă. Pentru asta, clar, ne trebuie o cunoaștere solidă. Avem cunoașterea de care avem nevoie ? Când nu știi răspunsul, să ne uităm la date. Și iată ce spune EUROSTAT: finanțarea cercetării și dezvoltării ca % din PIB în 2015.

  • UE28 2,03%
  • UE8[1] 1,36%
  • România 0,49%

În 2015 am acordat științei de 4 ori mai puțin din resursele noastre decât celelalte țări europene. Și substanțial mai puțin și decât celelalte țări foste socialiste.

La începutul lui 2018 am aflat o veste și mai proastă. În acest an pentru cercetare și inovare România a atribuit din PIB pe departe cel mai puțin față de celelalte țări din UE, doar 0,18% din PIB,  adică  1,6 miliarde lei. Poate alte date și o altă metodologie, dar patternul este același.

La televizor: rectificarea bugetară pe acest an. Pozitivă. Domeniile importante au obținut plusuri substanțiale. Câteva domenii însă au avut reduceri de finanțare. Politica bugetului exprimă cu claritate prioritățile politice.

  • Reducerea cea mai mare: cercetarea și inovare, cu 122,1 milioane, adică o scădere a bugetului cu 7,4%. Șocant: cercetarea științifică, un domeniu cu cele mai mici finanțări, dar reducerile cele mai mari.
  • Pe locul 2, onorant pentru noi ca cercetători științifici, un alt tip de cercetare, e drept după alte reguli și cu alte intenții: SRI113
  • Urmează, pe locul trei, domeniul energiei, un domeniu cu finanțare serioasă, dar o reducere mult mai redusă decât cercetarea, 47,7 milioane,.

Cu tancuri spre viitor vom cheltui 2% din PIB, de 10 ori mai mult decât pentru întreaga știință. Asta într-o lume care cel puțin mie îmi pare că siguranța viitorului este garantată de cunoaștere.

Revoluția din 1989 ne-a descătușat. Și, în noua lume cunoașterea a dobândit un rol esențial. Schimbam o societate și construiam o alta. Era de altfel esența programului lui Dimitrie Gusti: o sociologie a ”națiunii”, adică a țării pe care să o scoatem din subdezvoltare.

Științele sociale, sever marginalizate în perioada comunistă. În primele ore ale Revoluției s-a lansat chemarea să vină sociologii. Toată lumea a considerat că o asemenea chemare era justificată. Noi n-o să mai fim orbii conduși de alții, ci de noi înșine. Sociologia nu a vrut niciodată să conducă pe orbi, ci să sprijine comunitatea să nu mai fie oarbă, ci să construiască așa cum dorește.

Atunci am realizată că eram foarte puțini sociologi, mult mai puțini decât ar fi fost nevoie și prea puțin pregătiți pentru ceea ce era nevoie. S-au construit secții de sociologie în cele ai multe universități. S-au creat și instituții de cercetare. S-au lansat cu entuziasm multe cercetări pe temele importante ale societății românești. Vreau doar să le ilustrez cu câteva proiecte de cercetare realizate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții pe care le cunosc bine. La începutul anilor 90 s-au lansat cercetări asupra problemelor pe care le-am considerat a fi importante pentru reconstrucția societății românești: obiectivele și strategia  tranziției, politicile sociale, funcțiile sociale ale statului în procesul de schimbarea/dezvoltare a societății românești; problemele sociale grave: sărăcia, problemele sociale-economice ale țiganilor, copiii abandonați; monitorizarea standardului de viață a populației, inegalitatea socială. Institutul a lansat un larg pachet de Rapoarte sociale.

În acei ani s-au făcut cu entuziasm mult cercetări sociologice empirice, unele la nivel național, pe problemele sociale importante ale societății românești. Cercetarea sociologică este ieftină, dar oricum resurse financiare sunt necesare. În acei ani au existat resursele financiare necesare pentru cercetarea sociologică ”pe teren”. În anii 90 dacă consideram că e nevoie de o cercetare de interes național, a doua zi o și lansam și în 1-3 ani publicam rezultatele. S-au publicat studii, rapoarte, cărți pe aceste teme. În ultimii 15 ani, deși Institutul are deja o capacitate consolidată, nu a mai putut realiza cercetări ”pe teren” de amploare.

Treptat, ciudat, a devenit tot mai greu să întreprindem proiecte de cercetare pe problemele pe care le-am considerat importante pentru societatea noastră. A devenit tot mai dificil să obținem micile resurse financiare necesare. În domeniul social, au apărut alți competitori. O explozie de ONGuri cu un profil ciudat: pe teme definite dinafară care a asigurat la început finanțări substanțiale și care treptat au preluat o mare parte a resurselor bugetare interne. Dar și organizații internaționale au preluat organizarea de cercetări pe temele  societății noastre: cât înțelegeau ele despre realitatea noastră, orientate de propria lor ideologie și, ce era mai important, fără responsabilitatea sociologilor români față de societatea românească. Academia a încetat să mai aibă resursele necesare pentru a susține proiecte de cercetare de interes național și științific pe care le consideră importante.

Începem să înțelegem că tranziția este făcută fără noi. Alții au început să ne formuleze obiectivele, să controleze distribuția resurselor. România riscă să evolueze fără știință și fără inovație. Vom merge din nou orbi, duși de mână, nu e clar de cine. Sau poate este.

 

[1] UE8 sunt țările fost socialiste, membre UE, fără România și Bulgaria.



Facebook

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 5. Problemele bugetelor locale

Succesul pe termen lung al actualei politici financiare presupune continuitate, răbdare şi consecvenţă în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor reziduale. O asemenea problemă o constituie gradul extrem de redus al autonomiei financiare de care beneficiază autorităţile publice locale. Spre exemplu, veniturile autorităţilor publice locale au totalizat anul trecut 77,854 miliarde lei ...

România deleuziană: fragmentul XXVII, despre Brașov (I)

Eseurile despre Brașov sunt dedicate celor care îndrăgesc acest oraș. În spiritul lui Heidegger, a iubi sau a îndrăgi înseamnă a purta de grijă unui lucru sau unei persoane. Ca atare, cele scrise se cuvine a fi citite ca un apel la grijă. O formă de îndrăgire este să-ți pese ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 4. Companiile nefinanciare cu capital străin, mai competitive decât cele autohtone

Boomul economic din România ultimilor ani nu reprezintă doar o consecinţă a mixului de politici  fiscal-monetare pus în practică de guvernul român şi de BNR. În opinia mea, pe lângă relaxarea fiscală şi creşterea semnificativă a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, performanţele remarcabile ale companiilor nefinanciare cu capital ...

O zi specială

1 Decembrie 1918 pune pentru mine problema identităţii într-o altă perspectivă.  În fiecare zi îmi pun întrebarea ce sunt eu? Simplu: sunt Cătălin, sunt soţ, părinte, bunic; sunt prieten; sunt sociolog; sunt cetăţean al României, adică sunt român. Azi însă am un sentiment cu totul deosebit: e mult mai mult decât ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 3. Datoria publică şi privată

Aşa cum am arătat anterior, reducerea fiscalităţii, respectiv majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public  implică o creştere a cererii solvabile şi a ofertei agregate, respectiv a produsului intern brut. Dacă acest balon de oxigen sau „magnetou”, aşa cum spunea Keynes, nu generează o creştere a deficitelor fiscale, sustenabilitatea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 1. Cea mai stimulativă politică fiscală din UE

După cum este cunoscut, locuitorii ţării noastre şi investitorii străini au beneficiat în ultimii cinci ani de o diminuare semnificativă a fiscalităţii. Pe de altă parte, această relaxare fiscală a fost contrabalansată de o politică bugetară extrem de restrictivă în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor guvernamentale. În acest context, ponderea ...

Politica financiară a guvernării PSD-ALDE – pro şi contra: 2. Inflaţia şi investiţiile

Politica financiară practicată de guvernele susţinute de coaliţia PSD-ALDE este extrem de criticată şi contestată de anumiţi  lideri de opinie din ţară şi din străinătate. În ce mă priveşte, nu intenţionez să devin „avocatul diavolului” şi să polemizez cu adversarii ideologici sau neideologici ai coaliţiei PSD-ALDE. Nu acesta este rolul ...

O urare pentru noul ministru al cercetării

A fost un timp când era vehiculată formularea România – societate a cunoașterii. S-a dovedit însă că această formulare nu exprimă nici realitatea românească și nici programele politice. Semnificativ, ea a fost abandonată de mulți ani. Guvernările române constant au ignorat cercetarea românească[1]. Alocările bugetare pentru cercetare au variat în jur ...