De la început trebuie să precizez că înțeleg fericirea ca pe un fenomen complex ce depinde de prea mulți factori pentru a putea fi definită în concret. Este o stare ce ține atât de natura interioară a fiecăruia cât și de factorii exteriori ce îl influențează direct/indirect, un cumul de impulsuri, de stimuli atât interiori cât și exteriori, de natură obiectivă și/sau subiectivă. Pornind de la aceste gânduri, încerc să redau în continuare câteva întâmplări, mărturisiri ale unor actori care își manifestă sentimentele în funcție de o serie de stimuli interiori și exteriori. Voi încerca să creionez cât mai succint contextul, stările, perioadele și orice alte fenomene care au influențat acele stări de fericire/nefericire. Unele lucruri le-am surprins din plin, altele mi-au scăpat, altele am reușit să le înțeleg după ani de zile, iar altele încă încerc să mi le explic. Citatele sunt așa cum mi le readuc aminte după ani de zile, unele întâmplări petrecându-se chiar cu mai bine de 15 ani.

Experiența 1 cu artistul A

Anul de grație x, orașul y, când încă oamenii se mai bucurau de faptul că se puteau strânge sănătoși la masă fără de haosul cibernetic/informațional din ziua de astăzi. Zilele în care marele actor B (căruia nu vreau să îi dau numele pentru că nu asta importă în subiectul de față) era trezit din somn pentru că ardea teatrul în care el repeta în acele zile iar el reacționa liniștit: „Las-să ardă!” ca, mai apoi, la o diferență de câteva săptămâni, să ardă chiar pensiunea în care acesta era cazat. Țin să precizez că Actorul B, vedea ceva bun în toate și, mai ales, bucurie în faptul de a fi împreună cu colegii pe scenă, dăruindu-se publicului. Asta nu înseamnă că nu avea și el supărările lui, angoasele lui, nemulțumirile lui, problemele vieții cotidiene. Dimpotrivă! Existau și erau trăite intens prin prisma unui artist dăruit în totalitate meseriei, sensibil și atent. Dar meseria pe care o practica și încă o practică se ridică mai presus de toate nemulțumirile vieții iar pentru el momentele în care se află pe scenă anulează toate supărările vieții. Mi-aduc aminte câteva cuvinte pe care mi le-a spus după ceva vreme după ce a ars pensiunea: „Mi-am dat seama atunci cât de repede pot dispărea toate. Îți dai seama, în astfel de momente, că nu rămâi decât cu gândurile tale, cu experiențele tale, cu trăirile, cu locurile pe care le-ai vizitat, cu oamenii pe care i-ai întâlnit. Și cât de puțin ne ia să ne bucurăm de toate astea. Din cauza asta cred că faptul că reușim să fim împreună ducând prin țară mesajul de bucurie al unui spectacol este cel mai frumos dar pe care mi-l doresc să îl fructificăm cât mai mult cu putință”.  Pentru el tragediile din jur i-au fost revelații, le-a folosit trasformându-le într-un prilej de bucurie, de mulțumire că se poate bucura în continuare de viață. Și așa era și acest moment. Teatrul ardea, dar asta nu îl oprea din bucuria creației. Teatrul ardea și îi îngreuna munca, amâna spectacolul, dar toate acestea nu îi creau bariere în lupta de a oferi publicului ceea ce era mai bun posibil din talentul și inspirația sa la acel moment. Arde teatrul – un moment de tristețe pentru foarte mulți oameni. Dar pentru el însemna că „poate nu acolo trebuie să aibă loc premiera. Poate mai trebuia un timp în plus pentru repetiții ca totul să iasă bine.” Iar toate aceste gânduri le transforma în bucurie, în bucuria de a fi, de crea, de a repeta și de a se dărui publicului cât mai bine și mai frumos de a motiva semnul rău ca un dar Divin în care ești ferit de alegeri greșite.  – „Dacă ne grăbeam, teatrul putea să ardă în ziua premierei.”. Dar teatrul a ars și a oferit un răgaz actorului de cugetare și experiment. Era un important rol shakespearian iar arderea teatrului însemna arderea castelului pe care actorul nu îl putea experimenta/trăi niciodată. Acum îl trăia, îl simțea. Avea să cunoască sentimentul a ceea ce înseamnă să ți se ia totul într-o clipită. Iar el a știut să profite de această emoție pentru a o transpune în personaj pentru public. Așa că, unde tragedia începea pentru unii, pentru artist începea bucuria revelației actului artistic. Și așa a fost, pentru că arderea teatrului însemna renașterea sa în viitor într-un teatru complet nou. El oferă publicului și astăzi prilejul de a se bucura de un spațiu ce poate acum oferi artistului mediul avansat de creație și reprezentare.

Experiența 2 cu artistul A

Anul T, orașul S.

Eram un grup de actori cu o piesă de teatru care se juca prin diverse orașe din România atât în teatre cât și în case de cultură, filarmonici, cinematografe etc. și, nu de puține ori, impresarii ne anunțau că banii sunt insuficienți pentru acoperirea tuturor plăților lăsându-ne cu ochii în soare prin cine știe ce urbe îndepărtată. Așa a fost și de această dată, banii nu doar că erau insuficienți ci ne erau promiși a doua zi, după spectacol. În urma pățaniilor cu impresarii, ceilalți colegi au refuzat categoric să urce pe scenă în lipsa plății corespunzătoare. Și asta nu în lipsă de respect pentru public, în niciun caz. Ci din dorința de a stopa păcăleala așa zișilor „impresari” din țara noastră care fugeau cu banii ori de câte ori prindeau ocazia și lăsau povara spectacolului în mâna actorilor care, de cele mai multe ori, scoteau chiar bani din buzunar ca să se poată întoarce acasă sau să achite hotelul care trebuia asigurat de organizatorul spectacolului. – Aceasta ar fi o prezentare succintă a vieții actorilor de turneu pentru a putea înțelege contextul de fericire al aceluiaș actor B.

Așadar, în aceste condiții actorii se gândesc să facă cale întoarsă spre București pentru a da o lecție impresarului pentru că nu li se acorda respectul cuvenit și, mai mult decât atât, erau tratați de cele mai multe ori cu lipsă de respect. Dar, actorul B, ține un discurs în fața colegilor care schimbă total cursul acestui turneu. Nu îmi mai aduc aminte toate cuvintele dar suna cam așa: „Am bătut atâta drum pentru a ne bucura. Bucuria de fi în seara asta cu publicul și-ar fi dorit-o foarte mulți colegi care acum stau acasă și nu fac nimic. Ei ar da orice să joace, dar nu au ocazia. Noi avem bucuria de a fi împreună. Să ne bucurăm că suntem împreună în acest drum pe care l-am ales și să ne bucurăm că avem ocazia să ne dăruim, să fim iubiți de către public. Emoția pe care o trăim cu publicul este mult mai puternică și contează mult mai mult decât plata din seara asta. Publicul nu știe problemele noastre și nu e el vinovat pentru păcălelile pe care le trăim împreună. El a plătit bilet și vrea să vadă un spectacol. Nu îl interesează și nu trebuie să îl intereseze problemele noastre. El vine să trăiască alături de noi o emoție. Dacă plecăm acum, nu impresarul va fi privit rău ci noi, actorii, pentru că, într-un moment dificil am pus în balanță banul cu  emoția și trăirea oferite de mărețul public. Hai să ne bucurăm că suntem împreună și să oferim publicului bucuria sufletului nostru.       Apoi vom hotărâ dacă vom mai merge sau nu cu acest organizator. Dar, înainte de toate, să oferim publicului emoțiile pentru care s-a străduit să plătească un bilet și să își rupă din timp să vină să ne vadă”.

 Spectacolul a avut loc și noi ne-am bucura de încă o seară cu spectatorii pe o vreme când oamenii încă gustau din plin actul creației și așteptau cu nerăbdare actorii după spectacol pentru a vorbi cu ei, pentru a le cere autografe, pentru a-i aplauda încă o dată, sau pentru a face poze cu ei.

În concluzie, actorul B a găsit încă o dată forța necesară și motivația de a se bucura de meseria pe care o iubește în ciuda obstacolelor. Actul de creație din acea seară l-a făcut mai fericit decât răsplata ce trebuia să fie primită (care nu a mai apărut niciodată) iar noi toți am plecat mai împliniți pentru că am reușit să trăim clipe frumoase alături de public, clipe pe care eram la un pas să le transformăm în întristrare dacă nu ne motiva actorul B. – Un alt exemplu în care actul artistic, spectacolul în sine și întâlnirea cu publicul reprezintă un motiv de fericire pentru actor.