Experiența 5

Actorul B, creează liniștit în marile teatre din România și, mai mult decât atât, reușește să își aloce timp și pentru spectacole independente, turnee, filme, reclame ș.a.m.d. . Un actor complex, talentat, dedicat – o vedetă în adevăratul sens al cuvântului apreciat de public pentru munca și talentul său. Cu toate acestea, când pe toate planurile ar fi trebuit să fie fericit, mai ales că profesional se afla pe „vârful icebergului” acesta îmi mărturisește că tocmai în acel punct este nefericit. Sursa nefericirii lui venea din prea plinul trăirilor sale, din teama faptului că peste vârful icebergului nu se mai afla nimic. Vedea din această ascensiune profesională ca pe o carte pe care tocmai o terminase de citit și nu mai avea ce face altceva. Nu putea să vadă mai departe, în cugetările lui povestea carierei se termina odată cu închiderea filelor acestei cărți. Ce nu reușea să vadă era că pe lume existau milioane de cărți, de povești de experiențe și, de ce nu, uneori cărțile pot fi recitite stârnind poate cel puțin la fel de multă fericire ca la prima lectură. Pe scurt, actorul se afla angajat în cel mai important teatru din România unde era prezent în cele mai importante proiecte ale sale, era actor colaborator în alte teatre din țară, actor colaborator în companii de teatru private, avusese în ultimii ani unele din cele mai râvnite roluri pe care nu mulți actori au șansa să le interpreteze pe scenă. De cele mai multe ori acestea rămân în dorințele cele mai aprige ale actorilor dar ele rămân undeva în urmă sub forma unor neîmpliniri pesonale. Nu era cazul lui. Tot ce și-a dorit, tot ce și-a imaginat a avut șansa ca regizorii să îi ofere să creeze, să interpreteze și toate aceste personaje, toate aceste spectacole au fost foarte bine primite de către public oferindu-le viață lungă. Și asta este un lucru excepțional pentru un actor. Însă, în ciuda tuturor acestor împliniri profesionale acest actor apare deodată foarte trist, îngândurat, aș spune chiar panicat.

„Ce fac eu?! Ce pot să mai fac?! Sunt distrus. Tu îți dai seama ce greșeli am făcut?! Am reușit să fac unele dintre cele mai râvnite și complicate roluri din istoria teatrului. Am făcut x,y,z din Shakespeare, am făcut S din PetterShaffer, nenumărate roluri principale din Goldoni, Caragiale, Ionesco și alți autori colosali. Ce fac acum?! M-am lovit implacabil de un zid care îmi spune că drumul s-a terminat, nu mai am unde să merg mai departe, să cresc, să ofer, să mă dezvolt. Nu știu.”

Țin minte că i-am spus atunci că sunt mii de roluri în teatru, toate cu provocările lor și cu savoarea lor pe care publicul abia așteaptă să le guste. Dar nu am putut să îl scot în niciun fel din tristețea în care se cufundase. Lumea părea că se termină în fața lui. Spectacolul din acea seară avusese mânat de tristețea din sufletul și ochii lui. Îl simțeam că intra în scenă ca și cum ar fi fost ultima dată, ca și cum ceva îl teroriza pe interior făcându-l să privească mult spre sală strigând parcă după ajutor.

La scurt timp după ce ne-am întors din turneu aflu că marele actor a luat hotărârea să se mute în alt oraș unde i se propusese un nou proiect realizat de un regizor străin renumit. M-am bucurat foarte tare spunându-mi în sine „Ei, vezi?! Există alte provocări, alte roluri principale pe care le vei avea de acum încolo.”. M-am bucurat foarte tare pentru el și am început să urmăresc evenimentul pentru a putea fi prezent la premieră însă lucrurile mi s-au părut ciudate încă de la început. Marele actor B, care mă obișnuise să fie cap de afiș în toate spectacolele în care acesta era prezent, de data aceasta era trecut mic, într-un colț. M-am supărat foarte tare atunci gândindu-mă că regizorul și nici directorul teatrului nu știu să îi aprecieze prezența și, mai mult decât atât, afișează față de acesta o totală lipsă de respect. În fine, vine ziua premierei, mă urc în mașină și merg până în orașul C să văd spectacolul. Așteptam cu nerăbdare să văd ce lucruri frumoase reușise să mai construiască actorul B ghidat de data aceasta de un regizor străin. Spectacolul începuse de ceva vreme. Pe scenă se consumau momente în care actorul B întârzia să apară. Deodată, într-un cor de aproximativ douăzeci de persoane cineva îmi pare că iese în evidență prin expresivitate. Limbajul corporal, experiența, carisma, harul actoricesc îl „dădeau de gol” făcândul să se detașeze prin expresie de ceilalți ca într-un puzzle în care o piesă este mai bine conturată, mai bine desenată fiind scoasă în evidență din întregul peisaj. Așa era și el. Însă toată această imagine pe mine m-a blocat atunci. Nu era în rolul principal. Nu era nici măcar secundar. Ci făcea figurație! (am reîntâlnit peste ani această abordare la Teatrul Comedia Franceză în care un societar de onoare al teatrului făcea parte din figurație într-un spectacol susținut chiar în ajunul anului nou)

Făcea figurație, cu o bucurie de nespus. Era parte dintr-un cor și își interpreta partea ca și cum el ar fi fost personajul principal al piesei, ca și cum toată lumea ar fi venit să vadă corul. Și asta s-a simțit pentru că prin dăruirea lui a reușit să dea plus valoare corului care de altfel ar fi rămas un „personaj” pasager, repede șters din memoria publicului. Dar el a știut să își pună în valoare poziția.

Ne-am întâlnit după spectacol. „Viața mea, în ciuda tuturor lucrurilor frumoase pe care le-am trăit în teatru, era în declin. Nu mai aveam ce să fac. Și atunci am realizat că trebuie să o iau de la capăt. Și așa am făcut. Am venit aici să o iau de la zero, ca în studenție, să plec de la figurație, să lucrez și să mă antrenez ca un student. Și așa e de bine. Credeam că viața mea în teatru se terminase. Dar acum descopăr că sunt atâtea de făcut și că pot foarte bine să am provocări din roluri pe care până acum le consideram neînsemnate. Ei bine, nu. Cele mai mari provocări sunt din aceste roluri secundare, din figurații. Realizez acum că astea te fac să muncești mai mult să arăți ce poți ca să te ridici la nivelul rolurilor principale. Am greșit. Am fost trist. Dar experiența de a fi aici acum mi-a arătat că mai sunt enorm de multe lucruri de făcut.”

• O altă poveste, un alt exemplu de trăire artistică în care fericirea este zguduită de prea plinul creației, de faima excesivă și de realizări condensate.  În acest caz, fericirea excesivă născută din prea multe realizări și  faimă a dezvoltat frica de nu fi cumva la capătul drumului și nefericirea că această ascensiune oprește brusc avântul profesional.