Romania Sociala logo
Menu

Valoarea e obținută prin procedură sau prin eficiență?

autor:   21 October 2019   

Cătălin Zamfir

Deplasarea de la satisfăcător la optimalitate

De la începutul său, OMUL a fost o ființă activă. El nu doar a viețuit, a trăit, ci a acționat. Acționând a reușit să trăiască mai bine. Între nevoi și posibilitățile de a le satisface s-a înscris căutarea de soluții.

Paradigma soluției unice a dominat aproape întreaga istorie a omului. Herbert Simon a formulat o estimare a comportamentului standard al omului: oamenii se opresc de regulă la prima soluție satisfăcătoare pe care reușesc să o identifice. O acțiune poate fi or bună, or proastă. Evaluarea opțiunii este simplă: reușești, și ești satisfăcut și nu mai cauți altceva, sau eșuezi și doar atunci cauți o altă cale de acțiune.

Paradigma pluralității opțiunilor posibile și decizia optimă a început timidsă se contureze. O întreagă revoluție: să explorezi soluțiile posibile, alternativele; să le evaluezi; să alegi dintre alternative, toate satisfăcătoare dar în grade diferite, pe cea mai bună. A apărut un nou concept: soluția optimă. O nouă provocare. Nu să alegi o soluție doar bună, nici mai bună decât altele, ci soluția cea mai bună posibilă. S-a dezvoltat în matematică o întreagă metodologie de a identifica soluția optimă, cea mai bună posibilă.

Sociologia riscă să se mărgineze la a fi o știință a realității sociale așa cum ea există. Explorarea alternativelor lărgește viziunea sociologiei: ea devine și o știință a posibilului. Astfel, sociologia poate fi și un instrument al schimbării sociale, a inovației sociale. Din știință descriptiv-explicativă, sociologia se dezvoltă și ca sociologie constructivă.  Apare un alt grup demijloace analitice: explorarea posibilului, inovația, evaluarea, eficacitate, eficiența socială[1].

În anii 1960-70 a explodat interesul pentru noua paradigmă. S-a sperat că lumea trece din faza satisfăcătorului în cea a optimului. Noi tipuri de activități au început timid să se contureze: explorarea alternativelor și evaluarea lor. A apărut un nou concept, vârful noii paradigme: eficiența. Conceptul de eficiență era utilizat cu câteva secole înainte în fizică cu o semnificație strictă. A fost asimilat și în economie. Sociologia a manifestat un interes pentru potențialul mai general al conceptului: eficiența socială.

Calculul optimului presupune deci o procedură simplă în aparență: să identifici toate soluțiile posibile, să le evaluezi, să le ierarhizezi și evident vei alege soluția cea mai bună.

Dar optimul s-a dovedit mult mai complicat decât s-a crezut. Cel mai adesea nu poți  lista complet toate soluțiile posibile. Poate scapi tocmai soluțiile cele mai bune.

Herbert Simon oferă două exemple convingătoare a noilor dificultăți cu care ne putem confrunta. Problemele de șah. În principiu, orice problemă de șah are o soluție optimă, dar pentru a o găsi trebuie să listezi toate soluțiile posibile și să identifici soluția cea mai bună. Simplu, dar șahistul o poate face? Niciun șahist nu poate. S-a încercat cu calculatorul care are o capacitate de clacul mult mai mare. Nici el. Numărul de alternative care ar trebui considerate depășește capacitățile actuale de calcul: ele pot atinge 10 la puterea 120. Același lucru se întâmplă și în cazuri mai simple. Dacă ai 5 localități pe care trebuie să le vizitezi. Este ușor să calculezi circuitul optim, adică cel mai scurt. Dar dacă vrei să vizitezi 50 orașe ? Problema devine încă insolubilă. Suntem departe de a putea lista numărul imens de posibilități de drumuri în acest caz pentru a le ierarhiza și a găsi drumul optim.

Cum putem face față exploziei numărului imens, nedefinit, al alternativelor posibile ? Răspunsul este inovația. Descoperim mereu noi posibilități pe care nu le-am știut până acum. Mulțimea soluțiilor posibile e deschisă: poți inova, adică poți identifica noi alternative, diferite de cele pe care le știai.

Și ai în față o mulțime de alternative, dar nu știi dacă le-ai evaluat corect și, pe această bază, să identifici soluția cea mai bună.  În cazuri simple da, știm. Dar în situațiile complexe nu știm. Din acest motiv, conceptul foarte promițător de optim tinde să fie mai degrabă evitat. În situații complexe, nu avem proceduri de identificare a soluției optime.

 Ceea ce la început pare simplu, imediat devine foarte complicat. În modelele simple, se poate găsi soluția optimă. Dar în viața socială situațiile sunt extrem de complexe, optimul tinde să devină și el mai degrabă un vis.

Evaluarea eficienței versus evaluarea procedurală

Surpriza tranziției românești. Tranziția a deschis o enormă oportunitate. Paradigma schimbării sociale proiectate promitea să devină fundamentul politicii de schimbare socială. Conceptele acestei paradigme, alternative/ evaluare/ eficacitate/ eficiență socială, urmau să fie curente ale limbajului politic. Surpriză. Chiar conceptul central al paradigmei schimbării proiectate, eficiența socială, foarte rar o găsești în comunicarea cotidiană. Programele/ proiectele de schimbare socială au devenit curente. Evaluarea acestor programe este crucială, dar evaluarea eficienței lor este o raritate, locul central este ocupat de evaluarea procedurală.

Un exemplu din experiența Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Un consorțiu  de 5 institute academice și universitare a obținut un program european de creștere a capacității de cercetare științifică a tinerilor, mai ales a propriilor institute. Programul consta din acordarea a 150 burse doctorale și postdoctorale, organizarea, monitorizarea și evaluarea activității bursierilor.

Am considerat, firește, să ne concentrăm pe evaluarea finală a eficienței programului: tinerii din programul de 2 ani și-au îmbunătățit semnificativ capacitatea de cercetare științifică? Am utilizat indicatori de performanță, raportați la costul programului. Deci o estimare a eficienței programului. Acesta a fost substanța raportului nostru final trimis instituției care administra programele de acest tip. Am fost satisfăcuți de eficiența programului. Indicatorii de performanță certificau un progres mai mare decât așteptările. Dar am primit un verdict negativ și obligația de a înapoia o mare sumă de bani din program. Vreo 80 de pagini în care nu se făcea nicio referință la rezultatele programului, ci o mulțime de critici de procedură: că un raport a întârziat cu 2 zile, că raportarea pe o componentă trebuia făcută altfel, că se încalcă o normă procedurală foarte ciudat interpretată,  etc, etc. Am cerut să începem discuția cu evaluarea eficienței programului. Dialogul s-a dovedit imposibil. Gândeam în paradigme diferite. Răspunsul: nu e competența noastră; nu e autoritatea noastră; noi facem doar o evaluare procedurală. Dar cine face evaluarea eficienței programului ? Nu e treaba noastră, nu facem o evaluare a conținutului. Dar cine o face ? Am înțeles că nimeni. Atunci am realizat care era problema. Programul conținea o mulțime șocantă de reguli de procedură. A fost vreuna nerespectată ? Frecvent ne ciocneam nu de o regulă procedurală, ci de interpretarea acesteia făcută de evaluator. Încerci să explici de ce o procedură sau alta nu e adecvată programului tău sau că o regulă procedurală trebuie interpretată altfel. Nu ai cu cine discuta.

Suntem într-un proces nu pentru că ar fi fost utilizate abuziv fondurile sau că rezultatul nu ar fi fost bun, ci eventual nerespectarea unor presupuse norme procedurale și ele interpretate ciudat.

Am realizat că se utiliza un sistem procedural extrem de stufos care te sufocă. Să fii atent la mulțimea de proceduri, în loc să te concentrezi pe conținutul activității. Să faci o mulțime de rapoarte intermediare și finale, evident doar procedurale. În acest program, Institutul a trebuit să producă o cantitate imensă de hârtii. Și toate în cel puți trei exemplare. Mai periculos: birocrația pe lângă faptul că nu e o formă eficace de control, ci mai mult ea oferă un spațiu extrem de favorabil abuzurilor de toate felurile, inclusiv raportarea falsă. 

Nu aș fi pus în discuție acest caz care ar putea fi o excepție. Dar nu e. Multe institute ale Academiei se confruntă cu aceeași problemă. Mai mult. În jur sunt o mulțime de programe finanțate substanțial cu realizări disproporționat de mici. Starea actuală este caracterizată printr-un deficit sever de evaluare a eficienței, dar de un exces birocratic.  Situația actuală este îngrijorătoare.

Îmi este teamă că în întreaga administrație ne apropiem de un vârf al birocratizării. Soluția: este vital lansarea unui program de curățire a sistemului birocratic și a-l face eficient, responsabil și mult mai ieftin.

Dincolo de o limită rezonabilă și normală, obsesia birocratică produce o reglementare procedurală excesivă, o supra reglementare care distruge abordarea creativă și responsabilă. Sistemul a generat o explozie a birocrației care a devenit o patologie paralizantă.



[1] O expunere sistematică a conceptelor acestei noi paradigme a sociologiei constructive poate fi găsită încă în 1977 în Cătălin Zamfir, Strategii ale dezvoltării sociale, p. 102-124 și în Structurile gândirii sociologice (1987, 1999, capitolele 9, 10 și 11). Noile concepte ale acestei paradigme sunt asimilate în dicționarele și enciclopediile sociologiei: Dicționarul de sociologie (1993, 1998), Dicționarul de politicii sociale (2002), Enciclopedia dezvoltării sociale (2007).



Facebook

Apariții editoriale: Filip Alexandrescu – Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană

După cartea de autor „The Midas Touch: Theoretical Essays in Environmental Sociology”[1] (2016), Filip Alexandrescu revine cu a doua carte de autor intitulată „Social conflict and the making of a globalized place at Roșia Montană”[2] (2020). Apărută în colecția de științe psiho-sociale a Editurii ProUniversitaria, volumul aduce o perspectivă nouă ...

O nenorocire nu vine niciodată singură

În condiţiile în care presa autohtonă şi străină popularizează în mod obsesiv şi semidoct doar efectele nocive ale actualei pandemii, liderii politici, liderii de opinie şi ziariştii din ţara noastră par să nu conştientizeze două riscuri „colaterale” care vor afecta în mod dramatic viitorul României. În primul rând, nivelul datoriei guvernamentale ...

Invitație la dezbatere

Stimați colegi, Se pregătește publicarea Vol. X al Istoriei României dedicat perioadei de după al doilea Război Mondial, coordonat de Prof. Vasile Pușcaș. Volumul este dedicat perioadei socialiste și perioadei „tranziției”. Am fost solicitat să elaborez capitolele dedicate proceselor sociale din această perioadă. Capitolele utilizează contribuțiile mai multor colegi din ICCV.   Cu acceptul domnului Vasile ...

Stânga și gândirea critică

Nu abordăm aici social democrația din țările nordice, ca stat protectionist reper. Nu abordăm nici statutul PSD, Partidului Social Democrat din Romania, asociat de opoziție cu ciuma roșie, printr-o tactică de discreditare politică radicală. Ne întrebăm care sunt noile idei de stânga? Ce forme ia gândirea critică a intelectualului din ...

Interviu cu câștigătorul premiului Academiei Române „Henry H. Stahl” în sociologie 2019

Interviu cu Adrian Majuru, căștigătorul premiului Academiei Române, „Henri H. Stahl” în sociologie, pentru cartea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944), 2018, Editura Oscar Print. SS: Bună dimineața și felicitări pentru premiu! Ce înseamnă acest premiu pentru cariera dvs.? A.M.: Înseamnă obligația de a construi pozitiv și mai ales ...

Romii: între ONG-uri și Uniunea Europeană

Ieri a explodat o problemă gravă: șeful unui important clan mafiot a fost asasinat. Îngrijorarea vine din reacția predictibilă: se anunță un adevărat război între grupurile mafiote. Mafioți din diaspora declară că se vor întoarce în România pentru a participa la războiul dintre clanuri. Cele mai multe clanuri sunt ale ...

Explozia reacțiilor complotiste în 2020

Care sunt cele mai răspândite teorii ale complotului ? O anchetă de opinie efectuată de IFOP, pentru Fundația Jean-Jaurès și Conspiracy Watch, în primăvara 2020 și editată de l'Observatoire du conspirationnisme et des théories du complot (site fondat în 2007 de Rudy Reichstadt), a revelat că 26% dintre francezi cred despre ...

Cuvinte noi Ce ne spun ele despre epocă?

Noi și vocabularul Limba este un organism viu care se reinventează în contact cu realitatea ; ea semnifică și interpretează lumea în care trăim. Este fascinant să descoperim într-un dicționar, cum fiecare cuvînt își are propria sa poveste; fiecare cuvânt are o istorie și o arheologie cu straturi suprapuse de sensuri. ...