Romania Sociala logo
Menu

Valoarea e obținută prin procedură sau prin eficiență?

autor:   21 October 2019   

Cătălin Zamfir

Deplasarea de la satisfăcător la optimalitate

De la începutul său, OMUL a fost o ființă activă. El nu doar a viețuit, a trăit, ci a acționat. Acționând a reușit să trăiască mai bine. Între nevoi și posibilitățile de a le satisface s-a înscris căutarea de soluții.

Paradigma soluției unice a dominat aproape întreaga istorie a omului. Herbert Simon a formulat o estimare a comportamentului standard al omului: oamenii se opresc de regulă la prima soluție satisfăcătoare pe care reușesc să o identifice. O acțiune poate fi or bună, or proastă. Evaluarea opțiunii este simplă: reușești, și ești satisfăcut și nu mai cauți altceva, sau eșuezi și doar atunci cauți o altă cale de acțiune.

Paradigma pluralității opțiunilor posibile și decizia optimă a început timidsă se contureze. O întreagă revoluție: să explorezi soluțiile posibile, alternativele; să le evaluezi; să alegi dintre alternative, toate satisfăcătoare dar în grade diferite, pe cea mai bună. A apărut un nou concept: soluția optimă. O nouă provocare. Nu să alegi o soluție doar bună, nici mai bună decât altele, ci soluția cea mai bună posibilă. S-a dezvoltat în matematică o întreagă metodologie de a identifica soluția optimă, cea mai bună posibilă.

Sociologia riscă să se mărgineze la a fi o știință a realității sociale așa cum ea există. Explorarea alternativelor lărgește viziunea sociologiei: ea devine și o știință a posibilului. Astfel, sociologia poate fi și un instrument al schimbării sociale, a inovației sociale. Din știință descriptiv-explicativă, sociologia se dezvoltă și ca sociologie constructivă.  Apare un alt grup demijloace analitice: explorarea posibilului, inovația, evaluarea, eficacitate, eficiența socială[1].

În anii 1960-70 a explodat interesul pentru noua paradigmă. S-a sperat că lumea trece din faza satisfăcătorului în cea a optimului. Noi tipuri de activități au început timid să se contureze: explorarea alternativelor și evaluarea lor. A apărut un nou concept, vârful noii paradigme: eficiența. Conceptul de eficiență era utilizat cu câteva secole înainte în fizică cu o semnificație strictă. A fost asimilat și în economie. Sociologia a manifestat un interes pentru potențialul mai general al conceptului: eficiența socială.

Calculul optimului presupune deci o procedură simplă în aparență: să identifici toate soluțiile posibile, să le evaluezi, să le ierarhizezi și evident vei alege soluția cea mai bună.

Dar optimul s-a dovedit mult mai complicat decât s-a crezut. Cel mai adesea nu poți  lista complet toate soluțiile posibile. Poate scapi tocmai soluțiile cele mai bune.

Herbert Simon oferă două exemple convingătoare a noilor dificultăți cu care ne putem confrunta. Problemele de șah. În principiu, orice problemă de șah are o soluție optimă, dar pentru a o găsi trebuie să listezi toate soluțiile posibile și să identifici soluția cea mai bună. Simplu, dar șahistul o poate face? Niciun șahist nu poate. S-a încercat cu calculatorul care are o capacitate de clacul mult mai mare. Nici el. Numărul de alternative care ar trebui considerate depășește capacitățile actuale de calcul: ele pot atinge 10 la puterea 120. Același lucru se întâmplă și în cazuri mai simple. Dacă ai 5 localități pe care trebuie să le vizitezi. Este ușor să calculezi circuitul optim, adică cel mai scurt. Dar dacă vrei să vizitezi 50 orașe ? Problema devine încă insolubilă. Suntem departe de a putea lista numărul imens de posibilități de drumuri în acest caz pentru a le ierarhiza și a găsi drumul optim.

Cum putem face față exploziei numărului imens, nedefinit, al alternativelor posibile ? Răspunsul este inovația. Descoperim mereu noi posibilități pe care nu le-am știut până acum. Mulțimea soluțiilor posibile e deschisă: poți inova, adică poți identifica noi alternative, diferite de cele pe care le știai.

Și ai în față o mulțime de alternative, dar nu știi dacă le-ai evaluat corect și, pe această bază, să identifici soluția cea mai bună.  În cazuri simple da, știm. Dar în situațiile complexe nu știm. Din acest motiv, conceptul foarte promițător de optim tinde să fie mai degrabă evitat. În situații complexe, nu avem proceduri de identificare a soluției optime.

 Ceea ce la început pare simplu, imediat devine foarte complicat. În modelele simple, se poate găsi soluția optimă. Dar în viața socială situațiile sunt extrem de complexe, optimul tinde să devină și el mai degrabă un vis.

Evaluarea eficienței versus evaluarea procedurală

Surpriza tranziției românești. Tranziția a deschis o enormă oportunitate. Paradigma schimbării sociale proiectate promitea să devină fundamentul politicii de schimbare socială. Conceptele acestei paradigme, alternative/ evaluare/ eficacitate/ eficiență socială, urmau să fie curente ale limbajului politic. Surpriză. Chiar conceptul central al paradigmei schimbării proiectate, eficiența socială, foarte rar o găsești în comunicarea cotidiană. Programele/ proiectele de schimbare socială au devenit curente. Evaluarea acestor programe este crucială, dar evaluarea eficienței lor este o raritate, locul central este ocupat de evaluarea procedurală.

Un exemplu din experiența Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Un consorțiu  de 5 institute academice și universitare a obținut un program european de creștere a capacității de cercetare științifică a tinerilor, mai ales a propriilor institute. Programul consta din acordarea a 150 burse doctorale și postdoctorale, organizarea, monitorizarea și evaluarea activității bursierilor.

Am considerat, firește, să ne concentrăm pe evaluarea finală a eficienței programului: tinerii din programul de 2 ani și-au îmbunătățit semnificativ capacitatea de cercetare științifică? Am utilizat indicatori de performanță, raportați la costul programului. Deci o estimare a eficienței programului. Acesta a fost substanța raportului nostru final trimis instituției care administra programele de acest tip. Am fost satisfăcuți de eficiența programului. Indicatorii de performanță certificau un progres mai mare decât așteptările. Dar am primit un verdict negativ și obligația de a înapoia o mare sumă de bani din program. Vreo 80 de pagini în care nu se făcea nicio referință la rezultatele programului, ci o mulțime de critici de procedură: că un raport a întârziat cu 2 zile, că raportarea pe o componentă trebuia făcută altfel, că se încalcă o normă procedurală foarte ciudat interpretată,  etc, etc. Am cerut să începem discuția cu evaluarea eficienței programului. Dialogul s-a dovedit imposibil. Gândeam în paradigme diferite. Răspunsul: nu e competența noastră; nu e autoritatea noastră; noi facem doar o evaluare procedurală. Dar cine face evaluarea eficienței programului ? Nu e treaba noastră, nu facem o evaluare a conținutului. Dar cine o face ? Am înțeles că nimeni. Atunci am realizat care era problema. Programul conținea o mulțime șocantă de reguli de procedură. A fost vreuna nerespectată ? Frecvent ne ciocneam nu de o regulă procedurală, ci de interpretarea acesteia făcută de evaluator. Încerci să explici de ce o procedură sau alta nu e adecvată programului tău sau că o regulă procedurală trebuie interpretată altfel. Nu ai cu cine discuta.

Suntem într-un proces nu pentru că ar fi fost utilizate abuziv fondurile sau că rezultatul nu ar fi fost bun, ci eventual nerespectarea unor presupuse norme procedurale și ele interpretate ciudat.

Am realizat că se utiliza un sistem procedural extrem de stufos care te sufocă. Să fii atent la mulțimea de proceduri, în loc să te concentrezi pe conținutul activității. Să faci o mulțime de rapoarte intermediare și finale, evident doar procedurale. În acest program, Institutul a trebuit să producă o cantitate imensă de hârtii. Și toate în cel puți trei exemplare. Mai periculos: birocrația pe lângă faptul că nu e o formă eficace de control, ci mai mult ea oferă un spațiu extrem de favorabil abuzurilor de toate felurile, inclusiv raportarea falsă. 

Nu aș fi pus în discuție acest caz care ar putea fi o excepție. Dar nu e. Multe institute ale Academiei se confruntă cu aceeași problemă. Mai mult. În jur sunt o mulțime de programe finanțate substanțial cu realizări disproporționat de mici. Starea actuală este caracterizată printr-un deficit sever de evaluare a eficienței, dar de un exces birocratic.  Situația actuală este îngrijorătoare.

Îmi este teamă că în întreaga administrație ne apropiem de un vârf al birocratizării. Soluția: este vital lansarea unui program de curățire a sistemului birocratic și a-l face eficient, responsabil și mult mai ieftin.

Dincolo de o limită rezonabilă și normală, obsesia birocratică produce o reglementare procedurală excesivă, o supra reglementare care distruge abordarea creativă și responsabilă. Sistemul a generat o explozie a birocrației care a devenit o patologie paralizantă.



[1] O expunere sistematică a conceptelor acestei noi paradigme a sociologiei constructive poate fi găsită încă în 1977 în Cătălin Zamfir, Strategii ale dezvoltării sociale, p. 102-124 și în Structurile gândirii sociologice (1987, 1999, capitolele 9, 10 și 11). Noile concepte ale acestei paradigme sunt asimilate în dicționarele și enciclopediile sociologiei: Dicționarul de sociologie (1993, 1998), Dicționarul de politicii sociale (2002), Enciclopedia dezvoltării sociale (2007).



Facebook

Mărturisirea mea de credință

Am fost zilele trecute la o ceremonie de înmormântare. Mărturisesc că totul m-a pus pe gânduri. Din adolescență, am fost ateist. Nu credeam în niciun fel în Dumnezeu, nici ontologic, o ființă supremă care există undeva ”în ceruri”, nici moral, credeam că eu, și deci și ceilalți, sunt liber și responsabil de ...

Hidrocarburile reprezintă călcâiul lui Ahile pentru Uniunea Europeană

Așa cum rezultă din studiul de caz prezentat în continuare, hidrocarburile reprezintă călcâiul lui Ahile pentru cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE 27). Din cel puțin trei motive. În primul rând, consumul de hidrocarburi din UE 27 reprezenta 11,2% din nivelul global al anului 2018, în timp ...

Acad. Prof. dr. Tudorel Postolache și relația sa cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții

Profesorul Tudorel Postolache, un eminent economist. O personalitate extrem de creatoare: în științele economie, în construcția de instituții care s-au dovedit importante și durabile, în cristalizarea viziunii dezvoltării României după Revoluția din 1989. Poate lucrul cel mai de remarcat pentru Profesorul Postolache este inițierea de proiecte amețitoare ca amploare. Curaj, viziune, capacitate de a mobiliza pe ceilalți, ...

Prestigiosul sociolog Dimitrie Gusti, omagiat la Academia Română

Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti - prestigios sociolog, membru marcant al Academiei Române și Președinte al Academiei Române (1944-1946) - în Aula Academiei Române a fost organizată joi, 13 februarie 2020, ora 10.00, Conferința omagială „Dimitrie Gusti - profesor, sociolog, statistician, muzeograf”. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Asociației Române ...

Între ireversibil și impredictibil, un prag critic în schimbarea climatică

1. Impredictibilitate și ordine În fizică, inclusiv în cea a atmosferei și în general în orice proces desfășurat în natură, evenimentele întâmplătoare (pe care fizicienii le numesc aleatorii) pot apare din însăși dinamica complexă și profundă a acesteia. Henri Poincaré ne-a lăsat o frază celebră: ”Hazardul este doar măsura ignoranței noastre”, pentru că ”fenomenele ...

De ce nu ne slăvim intemeietorii?

Am citit cronica lui Cătalin Zamfir la cartea lui Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în România interbelică,  pe care o recomandă pe bună dreptate istoricilor și sociologilor. De ce am simțit nevoia să fac o intervenție?  Găsesc salutară și constructivă intervenția luiCătalin Zamfir legată de două acuzații (reperate de autorul cărții ) aduse lui Dimitrie Gusti ...

In memoriam Academician Prof. Dr. Tudorel Postolache

Cu adâncă durere, cercetătorii Institutului de Cercetare a Calității Vieții anunță stingerea din viață a Academicianului Prof. dr. Tudorel Postolache. Personalitate de excepție, a marcat timp de peste 60 de ani viața noastră intelectuală. A avut contribuții majore în modernizarea științelor economice. Inițiatorul unor documente de importanță istorică: Schiță privind ...

A XXX-a Aniversare a Înființării ICCV

Înființarea ICCV în ianuarie 1990 nu a fost un eveniment de însemnătate publică. În acea perioadă de început a primei guvernări postcomuniste a României încă insuficient consolidată evenimentele care preocupau cel mai mult întreaga societate erau cele politice. Față de dinamica și de potențialele efecte majore ale evenimentelor politice înființarea unui Institut de cercetări sociologice ...