Dacă Dimitrie
Gusti înseamnă Școala de Sociologie de la București, cu siguranță
Virgil Iuliu Bărbat înseamnă Școala de Sociologie de la Cluj.
În mod cu totul
și cu totul nedrept, din motive neștiute sau nespuse, sau, poate, doar pentru
că sîntem risipitori cu valorile naționale, sociologul și filosoful de la Cluj
a fost uitat, chiar mai repede decît au trecut cei 89 de ani de la dispariția
sa. De altfel, timpul a fost nedrept cu mulți alți corifei ai științei și
culturii naționale, care, la fel ca sociologul Virgil Iuliu Bărbat, au fost
uitați, sau s-a dorit uitarea lor.
Anii de după sfîrșitul ultimei
conflagrații mondiale au indus o falsă și, evident, nedreaptă uitare, au
agresat vieți, au aruncat în derizoriu valori, au scos din circuitul științific
sau cultural autentice repere naționale sau europene, au distrus, prin
agresiuni și distrugeri fizice, opere, biblioteci, manuscrise, lucrări încă nepublicate,
artă vizuală sau opere muzicale, toate neconforme cu ideologia epocii sau cu
gusturile celor ce erau puși să instrumenteze indicațiile de stat sau de
partid.
După fatidicul an 1989, cînd se părea că
barierele, odată înlăturate, vor aduce și reabilitarea valorilor aruncate în
derizoriu sau uitare, acest lucru nu s-a produs. Ba dimpotrivă. Pe de altă
parte, liberalizarea ideologică ar fi permis, în mod evident, declanșarea unor
investigații științifice de anvergură, care să demoleze mituri, prejudecăți,
automatisme de gîndire sociologică și care să studieze cu profunzime
realitățile sociale, așa cum au evoluat/involuat.
Cercetarea
științifică sociologică, din păcate, nu a avut ambiția de a relua, de unde a
fost obligată să abandoneze, cercetarea monografică inițiată de Gusti sau
Bărbat, dar nici nu a creat alte modele care să le înlocuiască pe cele ce ar fi
părut desuete, perimate sau neconforme cu noua dinamică socială și cu actualele
standarde ale cercetării sociale.
Virgil Bărbat a
fost unul dintre marii intelectuali ai vremii. Cum puțini mai sînt astăzi. Un
intelectual format la cele mai bune școli europene. Universitatea din Geneva,
unde a studiat științele sociale, a fost continuată apoi la Universitatea din
Heidelberg și la cea din Leipzig. Susține un doctorat magistral la
Universitatea din Berna, cu teza ”Nitzsche.
Tendences et Problemes”. Aici îl are ca mentor pe celebrul, în epocă,
profesor Ludwig Stein.
A călătorit mult,
a vizitat și a cules impresii, care apoi s-au sedimentat în modele, în
dobîndirea de clarificări teoretice și, evident, în înțelegerea unor sisteme de
organizare socială diferite, departajate de moduri de organizare politică și
economică distinctă.
Elveția,
Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii au fost pentru
Virgil Iuliu Bărbat experiențe valorificate, repere, puncte de plecare,
oportunități ale percepției sociologice, ce se vor regăsi nu numai în gîndirea
sa economică și sociologică, dar și în proiectarea unor structuri de abordare
sociologică proprii, diferite de cele ale altor școli europene, diferite chiar
de cele aflate nu prea departe – și ne referim la Școala Sociologică de la
București, al cărui inițiator, alături de alte nume sonore, a fost Dimitrie
Gusti.
Bărbat, nume predestinat
pentru un autentic bărbat al culturii naționale, este și primul sociolog monografist european
ce a operat pe continentul american,
este cel care a realizat, în urma unei vizite îndelungate în Statele Unite ale
Americii, monografia social-politică și economică a Americii din perioada
antebelică, sub titlul ”Imperialismul
American. Doctrina lui Monroe”.
Virgil Bărbat a
devenit abia în anul 1921 profesor universitar titular de sociologie și etică a
Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj. Abia mai tîrziu
i se recunosc meritele didactice, fiind ales prodecan și apoi decan al
aceleiași facultăți. Înființează, în anul 1931, Revista de Sociologie, aceasta după ce organizase Asociația Extensiunea Universitară.
Cariera
universitară și preocupările sale pentru cercetare au fost marcate de interesul
pentru cercetarea fenomenului cultural.
Abordarea
sociologică a culturii în concepția lui Virgil Bărbat a avut ca obiectiv
semnificativ de cercetare ideea de utilitate a culturii pentru transformări
sociale. Tocmai de aceea lucrările sale semnificative sînt cele care abordează
componenta culturală a vieții sociale: ”Premisele
umane ale culturii moderne”, 1927, Edit. Extensiunea Universitară, Cluj, ”Dinamism cultural”, 1928, Editura
Librăriei Lepage, Cluj, ”Naționalism sau democrație”, 1911, Socec, București și ”Exproprierea culturii”, Editura
Librăriei Lepage, 1928, Cluj.
Sînt operele de
căpătîi ale remarcabilului sociolog care a fost Virgil Iuliu Bărbat. (Am avut
șansa ca, în una din peregrinările anuale ale noastre prin minunatele orașe
medievale ale Țării Ardealului, unde, de fiecare dată, cercetăm cu grijă și
speranță bunele anticariate, să descoperim una din celebrele sale lucrări, în
ediție princeps, anume ”Exproprierea
Culturii”).
Lucrarea este
interesantă nu numai pentru lectorii avizați, pentru cercetătorii fenomenului
cultural, pentru sociologii de astăzi, dar și pentru intelectualii care vor să
cunoască și să înțeleagă valoarea culturală și reperele ce au marcat evoluțiile
în planul identității și, în egală măsură, în zona investigațiilor științifice.
Cititorul, neprevenit, trebuie însă să accepte unele naivități sau subțirimi
ale unor considerații, cauzate, evident, doar de instrumentele de
cercetare precare pe care epoca le avea la îndemînă.
Ca un detaliu
semnificativ pentru calitatea umană a celui în discuție am reținut pagina de
gardă, prin dedicația însoțită de sincere recunoștințe adresate unui profesor
pe care sociologul l-a avut în școala gimnazială.
La vremea
publicării cărții dascălul avea calitatea de membru al Camerei Deputaților. ”Fostului meu profesor și prietenului de
azi, Leonte Moldovan, recunoștință pentru căldura și priceperea cu care a
apărat, în primăvara aceasta, în Camera Deputaților, cultura, luînd partea
învățămîntului realist, adică a singurei baze pe care se poate înălța puterea,
mărirea și Gloria unui neam. Cluj, mai 1928, V.I.B.”.
Cercetînd, cu
îndreptățită curiozitate, capitol după capitol, am descoperit, cu interes,
reproducerea unui discurs rostit în aprilie 1928 la Congresul naturaliștilor țării, ținut la Cluj de către Președintele
Academiei Române, academicianul Emil
Racoviță.
Pentru desfătarea
celor ce doresc să se întoarcă în istorie cu mai mult de 89 de ani, cît și
pentru a afla informații inedite dintr-o sursă puțin frecventată, redăm cîteva
pasaje din discursul rostit de celebrul speolog, președinte, la acea vreme, al
Academiei Române.
O primă referire
se face la domeniul economiei sociale, unde, spune academicianul, ”rolul științelor naturii trebuie să fie
covîrșitor” (în pasajele citate vom
păstra grafia vremii, n.n.). Și continuă, explicînd și oferindu-ne nouă, cu
mai bine 80 de ani în urmă, șansa de a afla viziunea unui om de știință de un
asemenea calibru, despre maniera în care
va evolua economia : ”Folosirea empirică
a materiilor prime și a muncei omenești nu mai satisface nevoilor; am intrat
deja și înaintăm cu pași grăbiți, în faza exploatării științifice a acestor
bunuri pămîntești. Industrializarea agriculturii, standardizarea industrială,
taylorizarea muncii nu sunt decît expresiile verbale ale acestei mărețe
revoluții sociale”.
Pentru academicianul Emil Racoviță, evoluționismul
stă la baza organizării sociale care, inevitabil, ”se îndreaptă grăbite spre cooperatismul național și internațional, sub
presiunea inexorabilă a interdependenței economice a popoarelor.” Consecvent, academicianul atribuie științelor
naturii dezlegarea enigmelor legate de identificarea filosofiei sociale: ”Tot omul ajuns la oarecare cultură își
pune oarecari chestiuni, e doritor să aibă deslegarea unor oarecari enigme,
aspiră prin urmare să-și alcătuiască o ”filosofie”. Și acestei cele mai nobile
năzuinți, numai științele naturii pot satisface mai temeinic.”.
Și un ultim comentariu.
Cum spuneam,
Bărbat a manifestat un interes special pentru cercetarea fenomenului cultural,
pentru definirea utilității culturii pentru transformări sociale.
În această
perspectivă, sociologul se întreabă:
„Dacă realismul oferă materialul cu care cultura modernă este clădită, cine
clădește această cultură, care este în genere agentul executiv al culturii?”
Răspunsul
autorului este firesc pentru un intelectual de talia celui care a fost Bărbat: ”S-ar putea susține, în primul rînd, că
acest agent este individual și afirmația aceasta n-ar fi tocmai lipsită de
adevăr […] S-ar părea că cei doi termeni necesari realizării culturii moderne
sunt știința/realismul și, individual, o părere care a dominat chiar multă
vreme în filosofia timpurilor noastre. Acest proces nu se poate împlini decît
în măsura în care partea pasivă a unei populații este în raport cu aceea din
care se recrutează elementele inițiatoare.”
Valori naționale uitate?
De-a lungul vremii,
intelectuali de marcă au lucrat pentru promovarea valorilor naționale, au
oferit găzduire în operele lor respectului față de personalitățile culturale,
politice, față de oamenii de stat care au propășit țara.
Eminescu a fost
doar unul dintre cei care au luptat prin toate mijloacele sale, prin poezie și
prin presă, pentru crearea valorilor naționale, pentru promovarea lor, pentru
respectarea valorilor istorice, pentru prezentarea personalităților emblematice
ale unor domnitori și voievozi români.
A făcut-o
consecvent, ceea ce i-a atras, după cum se știe, dușmani, reacții ostile,
marginalizări și, poate, sfîrșitul. Celebră pentru această preocupare constantă
a poetulu, este poezia ”Doina”.
Virgil Iuliu
Bărbat este doar una dintre aceste valori, unul dintre cei pe care istoria
culturii naționale sau istoria sociologiei românești nu-i mai amintesc. Istoria
sociologiei, un obiect de studiu abandonat, necuvenit, de mediul universitar,
este rezumat și risipit în diferite cursuri universitare, marcînd epoci sau
curente, sau școli, evident semnificative, dar profund încărcate de
cosmopolitism, de neromânesc, de uitare. De uitare a valorilor, a școlilor, a
meritelor, a recunoașterii naționale și, mai ales, internaționale.
Se pare că, de
foarte multă vreme, valorile naționale au fost uitate sau au fost neglijate,
sau au fost risipite peste tot în Europa și nu numai.
Iată că, nici
acum, după 30 de ani, nu știm să ne
prețuim valorile. Cele pe care le-am avut și acum nu le mai avem, cele pe care,
în mod nedrept, le-am abandonat sau le-am murdărit memoria. ”Un popor devine națiune cînd se strînge, se
coagulează în jurul unor valori naționale”, spunea cineva.
Pentru că un
popor fără valori naționale nu ar fi decît o sumă de indivizi.
Mircea Eliade,
într-o profundă analiză, remarcă, pe bună dreptate, că ”cea mai fericită perioadă a României a fost în interbelic. De aici ne
vin toate valorile”. Se pare că
filosoful avea perfectă dreptate. În acea perioadă am avut cei mai mari maeștri
în artele plastice, în muzică, în literatură. Tot atunci moneda națională a
fost cea mai puternică și tot atunci România era cel mai bine poziționată pe
plan internațional. Practic, între 1848 și 1947, România a avut cele mai
semnnificative elite naționale, naționaliste și religioase. Ce înseamnă această
perioadă? Înseamnă perioada renascentistă a României, mai înseamnă și că
perioada coincide cu cei 80 de ani de monarhie.
Ce este un popor
și o țară fără valori naționale?
Este un popor
într-o țară în care antimeritocrația este dominantă, în care cei buni, valorile
nu au șanse.
O țară fără
valori mai este o țară condusă de așa-zise elite, corupte, de indivizi găunoși,
semidocți, needucați, culpabili și șantajabili, este o țară cu un popor precar
educat, pentru că, se știe, un popor educat este mai greu de manipulat.
Și pentru toate
acestea, pentru criza acută de noi valori naționale, pentru lipsa de respect
pentru valorile naționale pe care România le-a avut și le-a abandonat uitării,
sociologul Virgil Bărbat fiind doar una dintre acestea, credem că este bine să
începem să răsfoim istoria. Și apoi să o respectăm, respectîndu-i pe cei care au adus fală acestei țări.-
Prof.Dr. Eugen
BLAGA
