Dacă Dimitrie Gusti înseamnă Școala de Sociologie de la București, cu siguranță Virgil Iuliu Bărbat înseamnă Școala de Sociologie de la Cluj.

În mod cu totul și cu totul nedrept, din motive neștiute sau nespuse, sau, poate, doar pentru că sîntem risipitori cu valorile naționale, sociologul și filosoful de la Cluj a fost uitat, chiar mai repede decît au trecut cei 89 de ani de la dispariția sa. De altfel, timpul a fost nedrept cu mulți alți corifei ai științei și culturii naționale, care, la fel ca sociologul Virgil Iuliu Bărbat, au fost uitați, sau s-a dorit uitarea lor.

Anii de după sfîrșitul ultimei conflagrații mondiale au indus o falsă și, evident, nedreaptă uitare, au agresat vieți, au aruncat în derizoriu valori, au scos din circuitul științific sau cultural autentice repere naționale sau europene, au distrus, prin agresiuni și distrugeri fizice, opere, biblioteci, manuscrise, lucrări încă nepublicate, artă vizuală sau opere muzicale, toate neconforme cu ideologia epocii sau cu gusturile celor ce erau puși să instrumenteze indicațiile de stat sau de partid.

După fatidicul an 1989, cînd se părea că barierele, odată înlăturate, vor aduce și reabilitarea valorilor aruncate în derizoriu sau uitare, acest lucru nu s-a produs. Ba dimpotrivă. Pe de altă parte, liberalizarea ideologică ar fi permis, în mod evident, declanșarea unor investigații științifice de anvergură, care să demoleze mituri, prejudecăți, automatisme de gîndire sociologică și care să studieze cu profunzime realitățile sociale, așa cum au evoluat/involuat.

Cercetarea științifică sociologică, din păcate, nu a avut ambiția de a relua, de unde a fost obligată să abandoneze, cercetarea monografică inițiată de Gusti sau Bărbat, dar nici nu a creat alte modele care să le înlocuiască pe cele ce ar fi părut desuete, perimate sau neconforme cu noua dinamică socială și cu actualele standarde ale cercetării sociale.

Virgil Bărbat a fost unul dintre marii intelectuali ai vremii. Cum puțini mai sînt astăzi. Un intelectual format la cele mai bune școli europene. Universitatea din Geneva, unde a studiat științele sociale, a fost continuată apoi la Universitatea din Heidelberg și la cea din Leipzig. Susține un doctorat magistral la Universitatea din Berna, cu teza ”Nitzsche. Tendences et Problemes”. Aici îl are ca mentor pe celebrul, în epocă, profesor Ludwig Stein.

A călătorit mult, a vizitat și a cules impresii, care apoi s-au sedimentat în modele, în dobîndirea de clarificări teoretice și, evident, în înțelegerea unor sisteme de organizare socială diferite, departajate de moduri de organizare politică și economică distinctă.

Elveția, Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii au fost pentru Virgil Iuliu Bărbat experiențe valorificate, repere, puncte de plecare, oportunități ale percepției sociologice, ce se vor regăsi nu numai în gîndirea sa economică și sociologică, dar și în proiectarea unor structuri de abordare sociologică proprii, diferite de cele ale altor școli europene, diferite chiar de cele aflate nu prea departe – și ne referim la Școala Sociologică de la București, al cărui inițiator, alături de alte nume sonore, a fost Dimitrie Gusti.

Bărbat, nume predestinat pentru un autentic bărbat al culturii naționale,  este și primul sociolog monografist european ce a operat pe continentul american, este cel care a realizat, în urma unei vizite îndelungate în Statele Unite ale Americii, monografia social-politică și economică a Americii din perioada antebelică, sub titlul ”Imperialismul American. Doctrina lui Monroe”. 

Virgil Bărbat a devenit abia în anul 1921 profesor universitar titular de sociologie și etică a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj. Abia mai tîrziu i se recunosc meritele didactice, fiind ales prodecan și apoi decan al aceleiași facultăți. Înființează, în anul 1931, Revista de Sociologie, aceasta după ce organizase Asociația Extensiunea Universitară.

Cariera universitară și preocupările sale pentru cercetare au fost marcate de interesul pentru cercetarea fenomenului cultural.

Abordarea sociologică a culturii în concepția lui Virgil Bărbat a avut ca obiectiv semnificativ de cercetare ideea de utilitate a culturii pentru transformări sociale. Tocmai de aceea lucrările sale semnificative sînt cele care abordează componenta culturală a vieții sociale: ”Premisele umane ale culturii moderne”, 1927, Edit. Extensiunea Universitară, Cluj, ”Dinamism cultural”, 1928, Editura Librăriei Lepage, Cluj, ”Naționalism sau democrație”, 1911, Socec, București și ”Exproprierea culturii”, Editura Librăriei Lepage, 1928, Cluj.

Sînt operele de căpătîi ale remarcabilului sociolog care a fost Virgil Iuliu Bărbat. (Am avut șansa ca, în una din peregrinările anuale ale noastre prin minunatele orașe medievale ale Țării Ardealului, unde, de fiecare dată, cercetăm cu grijă și speranță bunele anticariate, să descoperim una din celebrele sale lucrări, în ediție princeps, anume ”Exproprierea Culturii”).

Lucrarea este interesantă nu numai pentru lectorii avizați, pentru cercetătorii fenomenului cultural, pentru sociologii de astăzi, dar și pentru intelectualii care vor să cunoască și să înțeleagă valoarea culturală și reperele ce au marcat evoluțiile în planul identității și, în egală măsură, în zona investigațiilor științifice. Cititorul, neprevenit, trebuie însă să accepte unele naivități sau subțirimi ale unor considerații, cauzate, evident, doar de instrumentele de cercetare precare pe care epoca le avea la îndemînă.

Ca un detaliu semnificativ pentru calitatea umană a celui în discuție am reținut pagina de gardă, prin dedicația însoțită de sincere recunoștințe adresate unui profesor pe care sociologul l-a avut în școala gimnazială.

La vremea publicării cărții dascălul avea calitatea de membru al Camerei Deputaților. ”Fostului meu profesor și prietenului de azi, Leonte Moldovan, recunoștință pentru căldura și priceperea cu care a apărat, în primăvara aceasta, în Camera Deputaților, cultura, luînd partea învățămîntului realist, adică a singurei baze pe care se poate înălța puterea, mărirea și Gloria unui neam. Cluj, mai 1928, V.I.B.”.

Cercetînd, cu îndreptățită curiozitate, capitol după capitol, am descoperit, cu interes, reproducerea unui discurs rostit în aprilie 1928 la Congresul naturaliștilor țării, ținut la Cluj de către Președintele Academiei Române, academicianul Emil Racoviță.

Pentru desfătarea celor ce doresc să se întoarcă în istorie cu mai mult de 89 de ani, cît și pentru a afla informații inedite dintr-o sursă puțin frecventată, redăm cîteva pasaje din discursul rostit de celebrul speolog, președinte, la acea vreme, al Academiei Române.

O primă referire se face la domeniul economiei sociale, unde, spune academicianul, ”rolul științelor naturii trebuie să fie covîrșitor” (în pasajele citate vom păstra grafia vremii, n.n.). Și continuă, explicînd și oferindu-ne nouă, cu mai bine 80 de ani în urmă, șansa de a afla viziunea unui om de știință de un asemenea calibru, despre  maniera în care va evolua economia : ”Folosirea empirică a materiilor prime și a muncei omenești nu mai satisface nevoilor; am intrat deja și înaintăm cu pași grăbiți, în faza exploatării științifice a acestor bunuri pămîntești. Industrializarea agriculturii, standardizarea industrială, taylorizarea muncii nu sunt decît expresiile verbale ale acestei mărețe revoluții sociale”.

Pentru  academicianul Emil Racoviță, evoluționismul stă la baza organizării sociale care, inevitabil, ”se îndreaptă grăbite spre cooperatismul național și internațional, sub presiunea inexorabilă a interdependenței economice a popoarelor.”  Consecvent, academicianul atribuie științelor naturii dezlegarea enigmelor legate de identificarea filosofiei sociale: ”Tot omul ajuns la oarecare cultură își pune oarecari chestiuni, e doritor să aibă deslegarea unor oarecari enigme, aspiră prin urmare să-și alcătuiască o ”filosofie”. Și acestei cele mai nobile năzuinți, numai științele naturii pot satisface mai temeinic.”.

Și un ultim comentariu.

Cum spuneam, Bărbat a manifestat un interes special pentru cercetarea fenomenului cultural, pentru definirea utilității culturii pentru transformări sociale.

În această perspectivă, sociologul se întreabă: „Dacă realismul oferă materialul cu care cultura modernă este clădită, cine clădește această cultură, care este în genere agentul executiv al culturii?”

Răspunsul autorului este firesc pentru un intelectual de talia celui care a fost Bărbat: ”S-ar putea susține, în primul rînd, că acest agent este individual și afirmația aceasta n-ar fi tocmai lipsită de adevăr […] S-ar părea că cei doi termeni necesari realizării culturii moderne sunt știința/realismul și, individual, o părere care a dominat chiar multă vreme în filosofia timpurilor noastre. Acest proces nu se poate împlini decît în măsura în care partea pasivă a unei populații este în raport cu aceea din care se recrutează elementele inițiatoare.”

Valori naționale uitate?

De-a lungul vremii, intelectuali de marcă au lucrat pentru promovarea valorilor naționale, au oferit găzduire în operele lor respectului față de personalitățile culturale, politice, față de oamenii de stat care au propășit țara.

Eminescu a fost doar unul dintre cei care au luptat prin toate mijloacele sale, prin poezie și prin presă, pentru crearea valorilor naționale, pentru promovarea lor, pentru respectarea valorilor istorice, pentru prezentarea personalităților emblematice ale unor domnitori și voievozi români.

A făcut-o consecvent, ceea ce i-a atras, după cum se știe, dușmani, reacții ostile, marginalizări și, poate, sfîrșitul. Celebră pentru această preocupare constantă a poetulu, este poezia ”Doina”.

Virgil Iuliu Bărbat este doar una dintre aceste valori, unul dintre cei pe care istoria culturii naționale sau istoria sociologiei românești nu-i mai amintesc. Istoria sociologiei, un obiect de studiu abandonat, necuvenit, de mediul universitar, este rezumat și risipit în diferite cursuri universitare, marcînd epoci sau curente, sau școli, evident semnificative, dar profund încărcate de cosmopolitism, de neromânesc, de uitare. De uitare a valorilor, a școlilor, a meritelor, a recunoașterii naționale și, mai ales, internaționale.

Se pare că, de foarte multă vreme, valorile naționale au fost uitate sau au fost neglijate, sau au fost risipite peste tot în Europa și nu numai.

Iată că, nici acum,  după 30 de ani, nu știm să ne prețuim valorile. Cele pe care le-am avut și acum nu le mai avem, cele pe care, în mod nedrept, le-am abandonat sau le-am murdărit memoria. ”Un popor devine națiune cînd se strînge, se coagulează în jurul unor valori naționale”, spunea cineva.

Pentru că un popor fără valori naționale nu ar fi decît o sumă de indivizi.

Mircea Eliade, într-o profundă analiză, remarcă, pe bună dreptate, că ”cea mai fericită perioadă a României a fost în interbelic. De aici ne vin  toate valorile”. Se pare că filosoful avea perfectă dreptate. În acea perioadă am avut cei mai mari maeștri în artele plastice, în muzică, în literatură. Tot atunci moneda națională a fost cea mai puternică și tot atunci România era cel mai bine poziționată pe plan internațional. Practic, între 1848 și 1947, România a avut cele mai semnnificative elite naționale, naționaliste și religioase. Ce înseamnă această perioadă? Înseamnă perioada renascentistă a României, mai înseamnă și că perioada coincide cu cei 80 de ani de monarhie.

Ce este un popor și o țară fără valori naționale?

Este un popor într-o țară în care antimeritocrația este dominantă, în care cei buni, valorile nu au șanse.

O țară fără valori mai este o țară condusă de așa-zise elite, corupte, de indivizi găunoși, semidocți, needucați, culpabili și șantajabili, este o țară cu un popor precar educat, pentru că, se știe, un popor educat este mai greu de manipulat.

Și pentru toate acestea, pentru criza acută de noi valori naționale, pentru lipsa de respect pentru valorile naționale pe care România le-a avut și le-a abandonat uitării, sociologul Virgil Bărbat fiind doar una dintre acestea, credem că este bine să începem să răsfoim istoria. Și apoi să o respectăm, respectîndu-i  pe cei care au adus fală acestei țări.-

Prof.Dr. Eugen BLAGA