Ortodoxia diversității
Multiculturalismul a venit pe lume în campusurile universitare americane prin anii 1960. În anii 1970, Canada adopta un model de gestiune numit multiculturalism, o politică instituită de Primul ministru Pierre-Eliot Trudeau. Modelul presupunea recunoașterea diversității din Canada, unde trăiesc peste 100 de comunități etnice și culturale diferite. S-a promovat atunci ideea de calendar de sărbători folclorice, subvenționate de stat. Treptat, multiculturalismul s-a instituționalizat în universitățile canadiene, ca discurs asupra diversității. Dar, în ultimele două decenii, diversitatea a devenit în SUA și apoi în Canada engleză, teren de ideologizare. Mai puțin în Quebec, provincie francofonă, atentă la identitatea ei de insulă francofonă într-un ocean anglofon.
Cum a evoluat și cum a deviat această ideologizare a diversității în America de Nord ?
Plecînd de la modelul melting pot american și de la multiculturalismul canadian, s-a trecut la comunitarism și apoi la diferențialism, adică fiecare comunitate e fidelă cu stilul ei de viață. Diferențialismul a derivat spre corectitudine politică, un soi de cenzura ideologică și lingvistică, o cosmetizarea a discursului despre diversitate, urmat de un militantism în favoarea discriminării pozitive a minorităților. Ultimele în dată sunt două ideologii revendicative, taxate de forme isterice de victimizare și de militantism minoritar. Este vorba de Cancel culture și Cultura Woke. Aceste două forme de ideologizare revendică o «revoluție rasialistă» contra supremației Albului.
Trebuie spus că ortodoxia diversității este astăzi o dimensiune a ideologiilor numite «progresite». Și orbirea ideologică vine cu ideologizarea limbajului. Să observăm semantica deviaționistă : de la varietate la diversitate, de la diversitate la multiculturalism, de la multiculturalism la diferențialism și comunitarism. Apoi, discriminarea pozitivă a minorităților vine cu revendicarea de segregare negativă a majorități prin culpabilizarea ei.
De fapt, cercetările sociologice recente constată modul în care noul progresism corelat cu mondializarea, incriminează sentimentul național, considerând multinaționalele ca entități suprastatale. Societatea occidentală în ansamblul ei este criticată ca fiind paternalistă, patriarhală, rasistă, sexistă, tradiționalistă, conservatoare și populistă. Ea trebuie discalificată de ideologiile minoritare. Majoritatea sociologică ar trebui să tacă în fața unei minorități revendicative. Istoria ar trebui rescrisă. Istoricii ar trebuie să devină marionetiștii Istoriei. Ne punem totuși întrebarea: când societatea diversitară devine o veritabilă obsesie ideologică, cum să unifici o nație ? O nație este o comunitate națională, o comunitate istorică, un soi de contract, de angajament al unității naționale. Ori, pulverizarea națională, segmentarea societății în minorități este o deconstrucție a națiunii în bucăți, în fâșii ostile. O tentativă de denaționalizare.
Supremă derivă a limbajului este «Omul nou». Și cum arată Omul nou? Un individ fără identitate națională și culturală. Un individ consumator, spectator, pierdut în lumea virtuală, un singuratic fără repere. Un individ instabil, supus confuziei diferențialiste. Și care își schimbă apartenențele după modă. Individul este îndemnat să se alăture identităților oprimate și să-și găsească apartenența care îl victimizează ca sex, ca rasă, ca minoritate. Paradoxul este că apelul cere o identificare la o identitate victimizată mediatic, fără să fi suferit personal o discriminare. De ce? Pentru că obsesia minoritară este mereu în căutare de noi adepți. Și așa corpul social devine o sumă de entități cu interese diferite. O societate pulverizată și divizată.
Cancel Culture și cultura Woke
Corectitudinea politică are astăzi ca avatar Cancel culture și Woke culture.
Cultura anulării este cultura denunțării. Termenul a apărut prin anii 2017 în SUA. Îl putem denunța pe Shakespeare: prea alb, prea anglosaxon. Beethoven a compus muzica victorioasă a Albului. Statuia lui Cristofor Columb trebuie dărâmată, ea amintește colonizarea Americii. Trebuie dărâmate statuile ce amintesc epoca colonizării. Finalul poveștii Albă ca zăpada și cei șapte pitici (produsă de studiourile Disney) nu este corect : prințul o sărută pe prințesă în timp ce doarme și el nu i-a cerut consimțământul. În lumea spectacolului, un pitic trebui jucat de un actor pitic, un negru sau un arab trebuie jucat de un actor negru sau arab, și un transsexual trebuie jucat de un actor transsexual. Revoluția feministă și LGBTQI sunt integrate în Cultura anulării ca felii minoritare ale aceluiași pepene.
Din aceeași familie de derive identitare face parte și ceea ce se numește woke (a se trezi). Treziții se definesc ca fiind militanți contra discriminărilor și injustițiilor din spațiul public. Supraveghem și denunțăm. Facem liste de supraveghere. Acest activism antagonizează diferențele și devine isteric când trece de la moralizare la penalizarea celor care gândesc altfel. În SUA și în Canada, în ultima vreme unii profesori sunt etichetați ca fiind paternaliști, patriarhali, sexiști, rasiști, grossofobi. Ei sunt supravegheați. Ei sunt supuși autocenzurii. Uneori li se cer declarații de reparație (ne amintim de mărturisirea publică de pe vremea stalinismului), pentru a nu risca defăimarea și postul din universitate. Universitatea ca instituție este astfel amenințată în statutul ei de instituție critică.
A detricota limbajul
Cum să interpretăm aceste noi practici sociale? Paradoxul suprem este evident : Cum e posibil ca națiunile, care și-au promis să pună capăt rasismului, să fie chemate să adere la o concepție rasială a umanității și a raporturilor sociale? Cum e posibil ca această operație de ideologizare să fie numită «Progres»? Reinventăm rasa printr-o revoluție rasialistă ?
Am dori să facem aici apel la câteva comentarii ale eseistului quebechez Mathieu Bock-Côté. El încearcă să explice inexplicabilul. Este vorba, spune el, de o exacerbare fanatică a identității de rasă. Valul a pornit în SUA, în primăvara lui 2020, odată cu protestele legate de episodul morții lui George Floyd într-o ambuscadă polițistă. Aceste proteste au virat într-un soi de război civil în unele state americane și apoi în proces planetar în Occident. Albul, polițistul alb care omoară un negru! Iată dovada supremației Albului. Iată dovada rasismului sistemic.
Este valorizată viziunea unei lumi care se împarte în albi și rasizați; o ideologie regresivă după ani și ani de luptă contra ideologiei raselor. Acum suntem în ideologia de dezalbire, în ideologia de decoloninizare. Albii sunt desemnați ca noii dușman. Ei ar trebui să se înscrie în acest curent al denunțării «privilegiului alb». Nu e destul să fii anti-rasist. Trebuie să recunoști public că există un rasism sistemic. Dacă taci, ești vinovat. Trebuie să devii militant pentru discriminarea pozitivă a afro-americanilor și să consideri legitimă discriminarea negativă a albului.
Nu suntem departe de tentația totalitară descrisă atât de bine de Orwell. În SUA, suntem în fantasmul revoluției rasialiste. S-a trecut de la diversitate la fidelitate comunitară și apoi la acuzarea și culpabilizarea majorității albe. Sigur, istoria sclavilor negri de pe plantațiile din SUA face parte din datoria memorială a acestei țări. Dar de aici la reducerea civilizației occidentale la supremația albului, este o derivă totalitară.
Ca să termin pe o notă comică.
Anti-rasiștii sunt pe cale să devină rasiști și să practice o veritabilă «gândire orweliană». Cred că Tocqueville ar fi tentat să evoce o formă de despotism dulce. O interpretare psihanalitică ar putea evoca o exacerbare a păcatului și culpabilității creștine, ca strategie emoțională de marketing politic.
Importate în parte și în unele țări europene, Cancel culture și Woke culture au devenit forme ostentative ale americanizării problemelor sociale. Un fel de marketing minoritar. Este ca și cum Suedia, Norvegia și Danemarca ar trebui să prezinte scuze altor popoare din Europa pentru invaziile Vikingilor din secolul 9 și 10. Reparațiile cerute ar putea fi, la nevoie, niște bonuri de cumpărături la Ikea. Dar dacă Ikea nu va pune în pachete instrucțiunile de asamblare?
