Avem daimonul în sânge, avem gusturi și dorințe
Suntem oase, păr și carne, învelind ciudate ființe
Ne-nțelegem prin limbaje, semne, gesturi și simboluri
Avem trup care mănâncă obsedat să umple goluri.

Înțoliți cu măști de piatră ne alegem să fim doi
Agitându-ne o viață curg celulele din noi
Și-am vânat tăind padurea, construind din paie moi
Casele descoperite unde plouă cu noroi.

Banii strânși sub dușumele ne înlănțuie-n piloni
Pizmuind la sarcofagul construit de faraoni.
Suportându-ne minciuna învățăm diplomația
Arta de a crede totul, lauda și nebunia.

Melancolică privirea se mărită cu trecutul
Zâmbet trist al senectuții care își târăște lutul.
Tu nu vezi cum plânge Cerul, dacă norii gri se strâng
Risipindu-ți anii vieții pe nimicuri ce se frâng?

Picăturile de ploaie se preling de jos în sus
Pe cărarea spre orchestra ce ne-așteaptă la apus.
Partitura e tocită, dirijorul a murit!
Suflet mic și slab de înger care-n carne te-ai iubit.

Năpădit de gânduri repezi ai cerși o amânare,
Dar și timpul te trădează în clepsidra-ți fără sare.
Însetat de foc lăuntric te repezi la stâlpul porții
Venerându-ți Absolutul. Ce păcăt, e clipa morții!