După 16 ani de zbucium politic, Angela Merkel pleacă de la putere pe un cal de alamă, privind „a pagubă” spre est. Alături de alte sculpturi realizate din furtunuri și cauciucuri umflate, statuia 3D a doamnei de fier tronează în aerul liniștit al muzeului din Etsdorf. În sfârșit, după 16 ani de conducere a Germaniei, Frau Merkel se odihnește. Privită din toate unghiurile dimensionale, expresivitatea săpată în aluminiul galvanic pare un fel de „Omnia Opera” a unei imprimante. Probabil că din repertoriul crizelor de imaginație, artiștii și-au luat adio, de la „mama Germaniei” într-un mod inedit pe care nu oricine îl înțelege. Calul doamnei Merkel nu este al unui dictator și nu este nici calul troian evocat de „prietenii” din culisele Bundestag-ului. Privirile celor două ființe anunță totul și nimic. „Back to the Future”: Germania se află pe un lac fără țărmuri, iar sub luminile metalice ale fostei puteri, calul se „balegă” spre viitor.

Pe scurt: SPD a câștigat la limită față de Uniunea „neagră” (CDU-CSU) și are nevoie de alianța lui oricine și oricum, acceptând doar tutela de pantof lustruit a avocatului Olaf Scholz. Verzii își reclamă tradiționalul pact cu SPD, însă tinerii lor vor o implicare la conducere prin eliminarea vechilor cadre. Tinerii verzi, asemenea lui Absalom, vor să-și ucidă tatăl, pe regele David. Liberalii își flutură batista galbenă intonând „Barcarolle” din versiunea lui Offenbach. În realitate, eleganții de la FDP nu și-au asumat niciodată singuri guvernarea, dar o poftesc sub orice culoare pentru că important sunt banii puterii. Ceva mai la nord, în grădinile reci de la Meklenburg-Vorpommern, CDU-CSU și-a pozat echipa funerară.

Germania încotro și mai ales cu cine? Starea de sprit a națiunii germane transmite un fel de criză la toate nivelurile. Viitorul guvern vine pe un fond incert de „Sondierungsgespräch” (discuțiile exploratorii), un fel de palavre într-o iarnă siberienă care odată începute nu se mai termină. Întreaga clasa politică germană s-a învechit. Au apărut lupii tineri hămesiți de putere, cei care vor schimbarea, dar nici ei nu promit un leadership puternic. Totul este, mai degrabă, un fel de hazard amestecat cu entuziasmul nerăbdării de a smulge cârmă prin patricid. Germanii nu știu cine sunt, ce vor, încotro merg și mai ales cu cine. Multe întrebări, puține răspunsuri. Un lucru este însă clar: toți vor banii de la buget pe interesele ideologice, particulare, uitând că Germania este o țară, un organism viu, nu o adunătură de triburi. Pe acest concert fără dirijor, verzii reformiști sunt singurii care își urmează planul: să înverzească planeta. Foarte bine! Germania are nevoie de pomi și sperăm ca pomii vor salva aerul.

România, țara tuturor vânturilor. Tărâmul basmelor unde guvernul se sinucide fără nicio opoziție. E suficient să pui două partide la putere, iar apoi le numeri zilele. Au guvernat vreodată două partide până la capăt? Nu, în toată istoria postdecembristă. Ne-am dat singuri la „gioale”. România este o vale a fericirii resurselor naturale, însă la nivel uman, România este o vale a plângerii unde oamenii care o locuiesc se autosabotează. Avem numeroase astfel de exemple în istorie. De ce însă românii nu se iubesc între ei? De ce ne certăm și nu ne putem înțelege? Apar aici unele explicații antropologice în care aflăm că cine se ceartă nu se iubește nici pe el. A te iubi cu adevărat înseamnă a-ți sprijini aproapele. Până în ziua de ieri ne întrebam, pe limba lui Caragiale, „eu cu cine votez?”. Astăzi a venit un ecou: „nu avem cu cine”..

Frica stomacală plutește la nivel colectiv, generând o stare de nesiguranță contagioasă. Criza de după criză nu este medicală sau economică, ci de sens, reprezentare, leadership și continuitate. Este nevoie să răspundem la prima întrebare: cine suntem noi? A afla spre ce te duci obligă, mai întâi, să știi cine ești. Dar, altcineva răspunde cu nonșalanță: „noi suntem europeni”! Bun, și ce înseamnă european? Din neant se adaugă un al doilea ecou academic, didactic: „înseamnă țări, oameni, culturi, diversitate, integrare etc… în unitate”. Unitate? Pe bune? Se află Europa în unitate? Este exact ce ne lipsește. Finalitatea! Totuși, dacă Germania nu știe cine este, România știe sau nu știe, la fel alte țări, atunci ne rămân două soluții simple: întoarcerea la identitatea regională/ locală sau diluarea lor completă la o formulă europeană în care dispar națiunile. Nu ne plac opțiunile și vrem a treia cale? A treia cale e cea mai rea pentru că deja suntem de mult timp în ea și nu funcționează. A treia cale înseamnă să băltim, iar „băltitul” aduce cel mai mare risc: cel al lipsei de reacție într-un șir de crize nesfârșite spre o prăbușire fatală. Deci, nu este suficient să ne afirmăm europeni pe Titanic, vorbind de unitatea dintre oameni și clase, iar în același timp să ne revenidcăm ca mari națiuni separatiste într-o uniune a orbilor. Până nu lămurim această poveste înghețăm într-o stană de aramă, la fel ca Frau Merkel, privind de pe tușă spre est, acolo de unde vin furtunile și cu spatele la vest, de unde adie un vânt subțirel.

Să strigăm prin munți după ecouri. Eu nu le aud, dar dacă voi le auziți, dați-mi de știre.