Începând cu anii 2017 am asistat cu toții pe rețelele sociale la un val de denunțuri de agresiune sexuală. Evenimentul care a declanșat interesul pentru această temă socială a fost contextul scandalului Weinstein, marele producător de la Hollywood, acuzat de abuz de putere, agresiune și hărțuire sexuală, de mai mult de 100 de femei. Wienstein face obiectul unei anchete judiciare. Imperiul său pare ca se clatină. Oare? Statele Unite este paradisul avocaților.

Afacerea Wienstein a marcat o cotitura în mișcările feministe. Ea a declanșat o revolta colectivă, care s-a extins  în întreaga lume. Metoo, a devenit simbolul acestei revolte a femeilor. Se pare ca fiecare femeie poate găsi în amintire o situație în care s-a simțit agresata de un bărbat. De fapt, este pus în discuție sistemul de subordonare a femeii fața de bărbatul care se află în poziție de putere; iar puterea poate fi nu doar fizica, dar mai ales financiara și profesională. Această mișcare care a traversat nu numai planeta numerică dar și planeta geografică, indică o schimbare importantă în revendicările feminsite. Pe scurt, rușinea, în cazul unei agresiuni sexuale, se mută dinspre tabara femeilor în tabara bărbaților.   

Să ne amintim că etimologia cuvîntului feminism, ne trimite la sfîrșitul secolului 19, cînd intrarea lui în vocabular era însoțită de o semnificație medicală.  Cuvîntul desemna o boală care poate stopa creșterea unor pacienți masculini, bolnavi de tuberculoză. Metafora emasculării pare a fi sensul ascuns al cuvîntului, sens care traversează epocile și mentalitățile.    

Dar ce înseamnă  agresiune sexuală ?

Astăzi agresiune sexuală  înseamna violarea integrității fizice a persoanei, dar și violarea spațiului intim, umilirea persoanei. Persoana agresata este deposedată de ceva intim și personalș ea se simte murdărită fizic, afectiv și moral, și acest sentiment marchează pe viață construcția sa socială.

Desigur trebuie să distingem între agresiunea verbală și agresiunea sexuală; dacă în cazul unei agresiuni verbale, derapajul poate fi imputat doar agresorului, în cazul unui viol sau agresiuni sexuale, vina se extinde și la victimă. Victima resimte un sentiment de culpabilitate. Așa a apărut un concept nou, cam opac dealtfel, zona gri a consimțămîntului. Ce vrea să spună această categorie de analiza ?

Femeile spun că este vorba de o jenă de a protesta în fața asaltului masculin, de un soi de  cedare la presiunea  bărbaților, o cedare care nu este sinonimă de consimtămînt. Este mai degrabă un soi de paralizie, o stare de siderație, de parcă voci urlă în cap, dar corpul, neputincios și inert, nu se apără în fața asaltului masculin.   Bărbații spun ca ar fi vorba de o tactică de seducție practicată de fete,  pentru a incendia dorința masculului. Derutat, el crede că ezitarea nu este un nu, ci o formă moale de acceptare, poate chiar de încurajare. O ezitare de etapă. Femeile în schimb, vorbesc de o relație sexuală nedorită.

Într-un documentar despre zona gri a consimțământului, realizat  de Dephine Dhilly și Blondine Grosjean,  pentru France 2 și difuzat în martie 2018, multe femei se confesează. 

Unele evocă primul act sexual, care nu a fost dorit  și consimțit, dar în care ele s-au lăsat antrenate: De ce au cedat ? Au cedat pentru că partenerul le soma că a venit vremea de a trece la act. Au cedat de teama de a nu pierde partenerul. Au cedat din credința că trebuie să înceapă cumva să intre în viața de femeie. Când fata are 15 ani și este în prezența unui partener grăbit, care nu ține cont nici de naivitatea fetei și nici de virginitatea ei,  ea poate avea gesturi incerte,  considerate ca acceptare. Cu atât mai mult cu cât băiatul este centrat pe elanul său egoist.

Alte femei evocă nu violul,  ci o neînțelegeri de comunicare cu parteneri, care nu erau neapărat violenți, dar erau axați pe starea lor de urgență. Într-o stare de asalt, băieților nu le trece prin cap să ceară consimțământul. Ei forțează cedarea din partea partenerei, considerând că așa arată un comportament masculin normal. 

De multe ori agresiunile sexuale survin în contextul unor petreceri, în care se bea mult și partenerii se afla într-o stare de inconștiență. Și se trezesc deodată într-un pat, beți și abandonați  unei stări confuze de dorință sau doar de plăcere. Cine nu a trăit derivele unei petreceri ?

Femeile care se confesează în acest documentar evocă un moment de fragilitate, de incertitudine. O stare în care corpul, inima și capul trimit mesaje confuze, contradictorii. Respingerea nu este evidentă sau poate că partenerul nu mai este în starea de a auzi. De unde și sentimentul de culpabilitate de a se regăsi într-o astfel de agresiune sexuală.

Constatăm că zona gri a consimțământului indică de fapt o serie de circumstanțe atenuante, asociate la un act sexul neconsimțit. Un fel de nu a fost chiar un viol, pentru că am cedat și eu. Și cedarea vine fie din starea de beție, fie din datorie conjugală (pentru ca și în cuplu trebuie cerut consimțământul), fie din sentimentul de conformitate la dorința bărbatului, mentalitate destul de integrată în imaginarul colectiv. Alteori, mai ales în situații de putere impusă, cedarea este un fel de mecanism de protecție, din teamă de represalii. Un viol este un act sexual impus, dar și un act sexual în care victima  este paralizată de emoții, de teamă, sau pur ți simplu de excesul de consum de alcool sau drog.        

Uneori, femeile se simt obligate să cedeze, să ofere favoruri sexuale unor bărbați importanți care pot decide de cariera lor. Alteori ele se simt obligate să cedeze în fața unor persoane puternice și celebre, intimidate fiind de atenția de care se bucură modesta lor persoană. De altfel unii psihologi vorbesc de sindromul de disociere traumatică, în care creierul, pentru a se proteja,  se deconectează;  în afara unor comenzi dirijate, corpul pare absent, străin.   

A vorbi de zona gri a consimțământului ne obligă să vorbim și de cultura violului . Multe femei se simt vinovate de agresiunile sexuale trăite, de parca au căuta-o cu lumânarea. Prin modul în care erau îmbrăcate, prin comportamentul lor permisiv, prin jocul confuz al seducției, care a stârnit dorința grabnică a masculului. Un fel de asentiment la dorința bărbatului. O cedare. Un mecanism de protecție ambivalent.

Cultura violului indică de fapt o relație ambiguă între predator și pradă. Victima se simte vinovată, complice în actul de agresiune. Reprezentările colective conform cărora femeia este pasivă lucrează în subconștientul colectiv. Rămâne de văzut în ce măsură consimțământul sexual va trebui exprimat printr-un DA de acceptare sau printr-un NU categoric de respingere. Sau printr-o  negociere la fiecare etapă.

Prostituția și rețelele ei, fac parte dintr-o altă problematica socială. În cazul prostituției este vorba de sindromul de decorporalizare.