Un paradox frecvent întâlnit, mai ales la talibanii democrației de import, arătă că incertitudinile cresc în spațiul public, odată cu impunerea unui singur punct de vedere. Pe timp de noapte rațiunea este doar un sfetnic al Cugetului, nu și unica lumină. Faptele descrise în presă vin, însă, cu alte intenții, demonstrând că rațiunea omului civilizator se află într-o uriașă pană existențială. Relocând fenomenul ca atare la dimensiunile gigantice ale unei culturi civilizatoare, Oswald Spengler anunța „moartea Privighetorii”, încă din 1918 prin cartea sa „Der Untergang des Abendlandes” (Apusul Occidentului). După „Apus” a venit noaptea ochiului, bezna minții și somnul gândurilor.
Miezul problemelor nocturne
Cu arma în mână, „omul civilizator” și-a închipuit că Afganistanul are nevoie de o infuzie serioasă de occidentalitate. După 20 de ani de cheltuieli absurde și lupte între armele extraterestre și pușcoacele stafiilor din munți, cea mai puternică armată din lume și-a realizat non-sensul. Nu este doar o reîntoarcerea la punctul zero, ci un uriaș regres. Drama mediatizată în aceste zile arată dezastrul lăsat în urmă de fiul rătăcitor american, care vine fugind spre casă, mâncând pământul. Se pare că Afganistanul este o legendă, un tărâm al unei specii de oameni animați doar de credință, un loc blestemat unde banul și principiile occidentale nu pot prinde rădăcini. Credința carcaselor din deșert, a unor ființe ieșite din peșteri a bătut tehnologia de ultimă oră, dar mai ales prostia organizată la nivel mondial. Ce război să câștigi împotriva unor oameni care se detonează pentru a ucide, ce război să câștigi împotriva unor oameni animați de un singur crez: Allah! Ce se poate câștiga, în condițiile în care niciun occidental nu vrea să moară de bunăvoie pentru crezul său? Pe acest teren, orice bătălie este deja pierdută. Nimeni nu vrea să moară pentru democrație, nici cei care au luptat acolo, nici cei care au luptat prin presă. Miza este nulă, iar lupta noastră este doar un joc de glezne. În termenii realpolitik: talibanul a învins tehnologia, iar occidentalul își îneacă noblețea iluziilor sale în incapacitatea de a recunoaște că există forțe superioare armelor.
Noaptea și zorii zilei de mâine
Din întuneric vine lumina. Omul este o ființă cugetătoare, după cum frumos spune René Descartes în „Meditationes de prima philosophia”. Șansa de a cugeta vine învățându-se din propriile greșeli, uneori din umilință și suferință. Cugetarea este actul divin care ne apropie de adevăr prin recunoașterea deciziilor greșite. Eroarea de a nu recunoaște greșeala este tributul orgoliului plătit egoului. Concluziile scrise în presă cu „mânie proletară” în spațiul public românesc arată un diagnostic trist. Pe firul lor eronat de gândire s-au omis două lucruri fundamentale:
1. Primii zori ai democrației au apărut în secolele VI și V î.Hr. într-un polis animat de pace și o înflorire culturală fără precedent. Democrația nu a fost impusă prin violență și nimeni nu a dictat superioritatea unor valori prin distrugerea altora. Grecii au inventat democrația urmând calea pașilor mărunți, acceptând mai multe serii de reforme pregătite de Solon, Clistene și Pericle, iar corpul cetățenesc a reacționat pozitiv. Progresul civilizațional are nevoie de acel moment critic oferit în liniște de o conștientizare unanimă prin care suma reformelor și al așeptărilor din partea maselor se aliniază perfect.
2. Orice forță distruge și cea mai nobilă dorință. De unde această eroare a talibanilor democrației de a arăta prin forță altora că ei sunt superior? Naziștii și comuniștii au făcut la fel, dorindu-și o impunere cu forța la nivel planetar. Nu este forța un mijloc greșit prin care se pun bazele unei alte forme de totalitarism exemplar, încălcându-se regula fundamentală a democrației: consensul!?
Dragi cititori vă invit să respingeți rațiunea eronată a orgoliului, să îndepărtați tentațiile funebre de a ne crede superiori altor culturi și civilizații pe care nu le înțelegem. Nu-i putem dezaprecia pe alții prin măsura „Patului lui Procust”, iar dacă o facem înseamnă că acceptăm condiția sine-qua-non a erorii. Riscăm să ne vedem drepți într-o oglindă deformată. Democrația nu poate fi un model impus cu arma în mână, iar banii arunați pe arme ne arată chipul hidos al urii. Dacă cineva este perfect cu sine însuși, atunci să iasă în față și să-l recunoaștem ca model. Timpul și pacea sunt singurele condiții care pot maturiza fructele altor grădini. Refuz să cred că violența păstrează pacea și nu cred în democrația forțată. Afganistanul a suferit, în primul rând, din cauza noastră.
Lumina zilei de mâine are nevoie de tăcere. Cine spune că lanțul nenorocirilor din Afganistan sunt datorate religiei și nu violenței lăsate în urmă înseamnă că nu a înțeles nimic. Orice lucru clădit să reziste în lumea noastră are la bază două principii complementare: dragostea și pacea. În rest, ceea ce ne irită ochiul la vederea suferinței, al oamenilor uitați și abandonați în iadul durerii arată chipul nostru nevăzut. Se știe că vulcanul aprins nu-l stingi cu apă. Este bine că americanii fug. Dar ce fac europenii, în special cei din social-media care pun gaz pe foc, învinuind islamul? Acești talibani ai democrației trebuie să înțeleagă că ura naște ură, iar violența naște violență în orice colț al lumii. Petrecem cu rușine împreună o noapte a umanității în care cei mai periculoși sunt și rămân talibanii democrației, cei care nu acceptă și alte opinii, care te anihilează la dreptul de a avea păreri diferite, clasându-te rapid pe lista neagră. Adevărata democrație nu este de import, nu aruncă cu pietre și nici nu prinde sol pe terenul urii așa cum nicio floare nu iese din lavă.
Scurte similitudini și concluzii
Am regăsit în articolul domnului Academician Cătălin Zamfir „Afganistanul a zguduit imaginea noastră despre cum va fi lumea” rândurile celei mai decente concluzii din ultimul timp. Dezastrul din Afganistam „este eșecul politcii de extindere forțată a unui model social care promovează interesele marilor puteri capitaliste occidentale și care nu a lăsat dezvoltarea oriunde a pătruns”. (https://www.romaniasociala.ro/afganistanul-a-zguduit-imaginea-nostra-despre-cum-va-fi-lumea/) În aceste condiții, viitorul apropiat este cea mai mare incertitudine, iar cel îndepărtat este imposibil de imaginat. Modelul occidental mai are, totuși, o altfel de armă: stilul de viață (promovat mai ales prin dezvoltarea tehnologică, mai puțin prin valorile culturale) pe care ceilalți și-l doresc foarte mult. Occidentul înseamnă lux, consumerism, o anumită eleganță sau atitudine a omului occidental care atrage, în sensul libertății, iar toate acestea reprezintă un punct de interes și un deziderat pentru restul omenirii. Oamenii din Afganistan fug cu disperare, în primul rând față de sărăcie. Totuși, acel aer de superioritate al occidentalilor nu poate câștiga vreo bătălie serioasă cu zone ale lumii, cum este Afganistanul, țară în care religia a ieșit mai întărită ca niciodată, iar Occidentul de noapte nu poate bate religia.
Cred că ar trebui să încetăm cu politica democrației importate prin arme și să lăsăm loc, în mod natural, păcii ca drum firesc spre un viitor istoric mai bun. Fiecare să trăiască în liniște la el acasă. Altfel, repetăm erorile „Occidentului de noapte”, riscând o altă ieșire prin ușa din dos în alaiul șuturilor nepoliticoase. Să fim deci occidentali în patul nostru, după chipul și asemănarea noastră!
Sebastian Fitzek
Surse bibliografice:
https://www.romaniasociala.ro/afganistanul-a-zguduit-imaginea-nostra-despre-cum-va-fi-lumea/
