Lectura sagace a cărţii domnului Alin Gavreliuc, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, va dezvălui rosturile psihologiei sociale, care în viziunea autorului sunt acelea de a ne ajuta „Să rămînem şi să sporim calitatea noastră de oameni: discernămîntul, ancorat într‑o serie de atitudini şi valori netranzacţionale, precum renunţarea la sine pentru celălalt, cultivarea libertăţii, respectful faţă de adevăr şi tradiţiile sănătoase, respectul diferenţei, cinstea, integritatea, solidaritatea şi, peste toate şi integrîndu‑le pe toate, iubirea aproapelui” (p. 16). Şi, mai mult, psihologia socială ne ajută să înţelegem „cum omul este actorul propriei sale vieţi, pe o scenă în care scenariile desemnate nu sunt întotdeauna în acord cu propriile înclinaţii, dorinţe sau convingeri şi în care tensiunea dintre prezervarea eului esenţial şi cerşirea aplauzelor audienţei produce uneori remodelări dramatice ale personalităţii” (p. 16).

Umanismul psihologiei sociale este pus în evidenţă cu o remarcabilă forţă educativă în capitolul„Lumea socială ca scenă”, la finalul căruia citim: „Prin urmare, exigenţele morale sunt funcţionale pentru cei mai mulţi dintre oameni, atîta vreme cît putem percepe umanul în «celălalt». Iar cînd semenul din faţa noastră este transformat într‑o ficţiune ontologică – tendinţă deseori cultivată de către delirurile ideologice, care imaginează un portret‑stereotip denaturat al «celuilalt», metamorfozat într‑un adevărat bestiar hrănit cu ură –, atunci nu mai rămîne, cel mai adesea, decît ultimul pas la îndemînă: strivirea sa. Care este însă cît se poate de reală. Şi în care logica circulară a scenariului sartrian «celălalt e infernul» e singura capabilă să mai dea socoteală de «ceea ce se întîmplă cu noi»” (p. 348).

Cu o sensibilitate intelectuală ce depăşeşte simţul comun şi cu multă ştiinţă de carte – a se vedea în acest sens şi lista bibliografică, ce numără peste 1700 de titluri de volume, multe dintre ele devenite clasice, şi articole din reviste de specialitate –, autorul selectează din cîmpul de cunoaştere mereu fertil al psihologiei sociale acele teme, ipoteze, cercetări concrete şi experimente despre care consideră că dau configuraţia actuală a domeniului. Psihologia socială – aşa cum se confesa Serge Moscovici, primul preşedinte al Asociaţiei Europene de Psihologie Socială Experimentală – este un domeniu de cunoaştere încă necristalizat pe deplin. De aici şi libertatea specialiştilor de a se centra pe anumite teme şi de a trece sub tăcere altele.

Absenţa sau abordarea tangențială a unor teme desprinse din realitatea vieții de zi cu zi în țara noastră (spre exemplu, psihosociologia relaţiilor dintre generaţii, discriminarea vârstnicilor, încrederea interpersonală şi lipsa de încredere în clasa politică, reorganizarea memoriei sociale) este compensată din plin de prezenţa altor teme, mai puţin abordate în manualele universitare autohtone, precum încadrarea și remodelarea deciziilor, salienţa morţii, teoria managementului terorii, traumele psihice, negativitatea identitară, cultura civic-participativă ș.a. Profesorul Alin Gavreliuc sintetizează exemplar rezultatele cercetărilor semnificative pe plan internațional și prezintă clar multitudinea teoriilor care guvernează azi psihologia socială. La „Index de termeni” (pp. 513-519) sunt trecute nu mai puțin de 75 teorii psihosociale. Oare nu sunt prea multe adunate într-o singură carte? Nu, pentru că Alin Gavreliuc, spre deosebire de alți autori de la noi, nu prezintă teoriile într-un capitol de sine stătător, ci le integrează judicios în explicarea fenomenelor psihosociologice: facilitarea socială, gândirea dogmatică, lenea socială, percepția socială, prejudecățile, obediența etc. Personal, aș revendica pentru psihosociologie teoria amânării și teoria sancțiunilor premiale, formulate de Mihai Ralea, și aș rezerva într-un manual de tip postuniversitar – cum este în fapt Psihologia socială și dinamica personalității – un loc central unui fenomen parcă inexistent în tranziția postcomunistă: fericirea. Cine spune că psihosociologia are mai multe teorii și mai puține rezultate practice, aplicative, ignoră axioma psihosociologului american Kurt Lewin: „Cel mai practic lucru este o bună teorie”.