Anuarul apărut în primele zile ale începutului acestui an ar putea să intereseze comunitatea sociologică mai mult decât volumele publicate anterior, care oferă și ele informații extrem de utile pentru cunoașterea identității culturale a românilor. Spun acest lucru pentru că, alături de contribuțiile de strictă specialitate (muzeografie etnografică), sunt incluse studii de sociologie. Mi se par semnificative în acest sens contribuțiile lui Marcel Lutic la rublica „Restituiri” și ale Silviei Ciubotaru la rubrica „Aniversări”. Sunt, fără îndoială, utile cercetătorilor din domeniul sociologiei culturii și alte contribuții: Andrei Prohin, „Motivul mării în folclorul basarabean – mărturie  a unității spiritualității românești” (pp. 111-130), Viorica Nișcov, „Două moduri exemplare de a fi și de a lucra” (pp. 71-78), Nicolae Dudnicenco, „Cireșul și vișinul în viziunea poporului român” (pp. 159-168) ș.a. 

Mă voi opri în primul rând la textul extras de muzeograful Marcel Lutic  din manuscrisul „Sate pe Jijia de Sus, care „redă integral ’considerațiunile sociologice’ privitoare la viața morală (…) a omului de sat’ ale lui Eugen D. Neculau” (p. 13). Eugen D. Neculau (1900-1974) a întemeiat în 1924 „Universitatea Populară de la Ungurenii Botoșanilor”, instituție menită să ridice nivelul educației adultului. După instaurarea regimului comunist, activitatea Universității Populare a fost interzisă, iar fondatorul și animatorul ei, Eugen D. Neculau, doctor în Pedagogie (1940) și în Litere și Filozofie (1944), a fost constrâns să predea la diferite școli de cartier din Iași. Despre omul de cultură și bogata sa publicistică a se vedea: Adrian Neculau, „Un făclier al satelor” (Ziarul de Iași, 22 decembrie 2008); Marcel Lutic, „Eugen D. Neculau – schiță de portret” (Luceafărul, An II, nr. 1, 11 ianuarie 2010). 

Iată ce gândea, pe baza observației îndelungate în satele de pe Jijia de Sus, Eugen D. Neculau despre profilul moral al țăranului, conform dosarului-caiet de dictando prin anii ’60 ai secolului trecut: 

„Sunt virtuți: amabilitatea, austeritatea, blândețea, bunătatea, căința, cinstea, cumpătarea, curajul, demnitatea, docilitatea, dragostea de adevăr, simțul de drepate, înclinarea spre iertare, iubirea, spiritul de împăciuire, mila, moderația, modestia, recunoștința, rușinea de oameni, seninătatea, sinceritatea, statornicia, stăpânirea de sine, vitejia.

Sunt vicii (deci non-valori): bădărănia, cinismul, desfrâul, frica, frivolitatea, indiferența pentru suferința altuia, ingratitudinea, încăpățânarea, înșelăciunea, josnicia, lașitatea, lăcomia, lenea, minciuna, mândria, nestatornicia, nestăpânirea de sine, părtinirea, prefăcătoria, răutatea, răzbunarea, zgârcenia, ura, vanitatea, viclenia, violența, zavistia” (p. 16).

Acest tablou moral al țăranului de acum de mai mult de o jumătate de secol corespunde în mare parte cu imaginea de sine a românilor rezultată din studiile recente (vezi S. Chelcea, Despre om și lume, Suceava, Editura Alexandria Publishing House, 2020, pp. 65-84).

Personalitatea și opera științifică a profesoarei emerite Sanda Golopenția-Eretescu (de la Depertamentul de Studii Franceze, Universitatea Brown, SUA) la împlinirea vârstei de 80 de ani sunt prezentate în cel de-al doilea articol din Anuarul Muzeului – pe care doresc să-l aduc în atenția colegilor sociologi –, semnat de cercet. șt. dr. Silvia Ciubotaru de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași: „Sanda Golopenția. Ceasul misiunilor împlinite” (pp. 527-544). Profesoara omagiată „A îmbinat propriile căutări și realizări științifice privind gramatica transformațională, semiotica folclorică, stilistica structurală, teatrologia (semiologii, didascalii), praxiologia, pragmatica și interacțiunle dintre aceste discipline cu reconstituirea perioadei interbelice românești, a arhipelagului gustian având în centru pe remarcabilii sociologi Anton Golopenția și Ștefania Cristescu, părinții săi” (p. 527).

Pentru orice sociolog interesat de destinul marilor sociologi români, nu numai de progresul cunoașterii în domeniu, lectura volumului Anton Golopenția, Ultima carte, București, Editura Enciclopedică, 2001 (volum editat, cu „Introducere” și „Anexă” de Sanda Golopenția), este obligatorie. Douăzeci de luni a lucrat profesoara Sanda Golopenția-Eretescu la analiza dosarului 4002 (203 volume) din Arhiva S.R.I. și la redactarea cărții. „Ultima carte – apreciază Silvia Ciubotaru – impresionează și prin faptul că acest intelectual cu constituție fragilă, aflat sub sabia lui Damocles, a avut tăria să transceadă suferința personală, prefigurând un viitor mai bun pentru țară. În acel trist septembrie 1949 [la 16 ianuarie 1950 a fost arestat în Dosarul Lucrețiu Pătrășcanu  și  după un an și jumătate de temniță grea a murit în Penitenciarul Văcărești – n.n.], Anton Golopenția a scris „Sugestii pentru un regim viitor”, prevestind un an 2000 benefic pentru România de după debolșevizare” (p. 535). Personal, consider că acel an 2000 se lasă încă așteptat.

Sunt de reținut contribuțiile cu caracter sociologic ale profesoarei omagiate. În acest sens Silvia Ciubotaru semnalează publicarea împreună cu Ruxandra Guțu Pelazza a celor 280 de schimburi epistolare ale lui Anton Golopenția („Rapsodia epistolară: scrisori primite și trimise de Anton Golopenția (1923-1950)”, București, Editura Albatros, 2004), „în care se împletesc fragmente de biografii personale, contururi de grupuri explicite (adunate în jurul Școlii Sociologice, asociațiilor locale, revistelor sau anchetelor etnologice), grupuri implicite (al celor care la un moment dat au același partener de corespondență), pe toți cei care pot defini acțiunea culturală în epocă a unui individ” (p, 537). De asemenea, Silvia Ciubotaru subliniază viziunea profesoarei Sanda Golopenția-Eretescu privind procesul de reabilitare a Școlii Sociologice de la București. Acest proces ar fi fost realizat în patru valuri (p. 542). În finalul studiului său, Silvia Ciubotaru scrie: „Cu discreție și cu severă competență [Sanda Golopenția-Eretescu] a trasat, dincolo de bulevardele vieții sale [„Bulevardele vieții” este titlul volumului de memorii al  profesoarei Sanda Golopenția-Eretescu” publicat la Editura Spandugino, București, 2018 – n.n.], perspective pentru generații de români, fie din țară, fie din străinătate. Cu aleasă recunoștiință îi urăm ani mulți și buni!” (p. 544). Mă asociez acestei urări.