Fostul meu student din anii 1960 și prietenul dintotdeauna Cornel Constantinescu, plecat dintre noiîn plină forță creatoare, răpus de blestematul de COVID-19, s-a afirmat plenar în multiple domenii de activitate. Ca profesor, a slujit exemplar catedra universitară: prelegerile sociologice purtau amprenta sa – rigurozitate, echilibru dinamic fundamental/inovativ, teoretic/aplicativ și spontaneitate atent dozată. Vocația de sociolog, de cercetător de teren, s-a materializat în studiile realizate împreună cu soția, prof. univ. dr. Maria Constantinescu, și cu studenții lui, pe care i-a îndemnat să vadă realitatea fără prejudecăți și părtinire. În fond, rolul sociologului este acela de „arbitru social”: să observe și să semnaleze derapajele guvernării, ale conducerii la toate nivelurile.
Profesorul Cornel Constantinescu a fost și un inimos și neobosit practician al muncii sociale. În calitate deinspector general al Inspectoratului Școlar Argeș, apoi ca inspector școlar de specialitate și în cele din urmă coordonator al Centrului de Asistență Psiho-Pedagogică al Județului Argeș s-a implicat în ameliorarea învățământului în școlile din comunele județului. L-au purtat drumurile până la cele mai îndepărtate școli din județ. A fost un adevărat activist social, procedând în spiritual legii cu știință, dar și cu multă empatie. Îmi povestea cu durere înglas, dar și cu un licăr de speranță despre problemele școlilor din mediul rural. Ridicarea culturală a satelor a fost permanent un gând al lui, dublat de acțiune: a organizat, încolaborare cu primăriile din commune și cu Asociația Română de Sociologie, al cărei vicepreședinte era, simpozioane și conferințe pentru cinstirea memoriei celor care au studiat lumea satelor din România, din județul Argeș și fostul județ Muscel.
O latură mai puțin cunoscută a activității profesorului Cornel Constantinescu este cea de editor, de om cu carte pentru cărți. A editat „Buletinul Științific” al Catedrei de științe socio-umane a Universității din Pitești, a inițiat și dirijat colecția „Profiluri sociologice”, în cadrul căreia, începând din 2000, au văzut lumina tiparului 11 volume. În pregătirea primului volum din colecție, Cornel Constantinescu se întreba: „Cear fi mai bine să include în volum? Cât mai multe informații despre etapele de viață sau momentele devenirii spirituale […]? Să găzduim studii critice […]? Ori să ne îndreptăm atenția asupra calităților morale, sufletești și intelectuale ale celui omagiat? Și, mai ales, cine ar fi cei mai îndreptățiți, din multitudinea de studenți, doctoranzi, colegi și prieteni să o facă” (Cornel Constantinescu, „Postfață” în S. Chelcea, coord., „Stereotipuri, reprezentări și identitate socială”, Editura Universității din Pitești, 2000, p. 247). A găsit o formulă de editare fericită și pentru volumele omagiale și pentru cele aniversare (acad. Cătălin Zamfir, prof.univ. dr. Ioan Drăgan, prof. univ. dr. Ioan Mărginean, prof. univ. dr. Elena Zafir, prof. univ.dr. Maria Voineaș.a.).
Citind volumele omagiale închinate etnografului Ion Chelcea („Privire către noi în șine ca popor”, 2002), sociologului Traian Herseni („În critica vremii”, 2007) sau antropologului Vasile V. Caramelea („Texte alese”, 2015), care au apărut la Editura Universității din Pitești, nu putem să nu sesizăm că profesorul Cornel Constantinescu a lucrat în sensul consolidării memoriei cultural și a identității naționale. Chiar și numai pentru acest fapt merită recunoștința noastră.
Septimiu Chelcea
Profesor onorific, Universitatea din București
