Romania Sociala logo
Menu

AȘA A FOST? AȘA ÎMI ADUC AMINTE (III)

autor:   20 April 2021  

Un profesor „enciclopedie” și asistenta domniei sale „revoluționară înflăcărată” 

Prin anii 1970, pentru o scurtă perioadă, Catedra de istoria sociologiei din Facultatea de Filozofie a Universității din București a fost inclusă în Catedra de sociologie. Șeful Catedrei de istoria sociologiei era profesorul Constantin Nicuţă. Asistena univ. L. D. – nu îi voi menționa decât inițialele numelui, pentru că nici nu merită mai mult – l-a lăudat un timp, după care l-a cântat la partid. În amintirea mea au rămas nedespărțiți.

Profesorul Constantin Nicuţă (1906 – 1991), deşi o „enciclopedie de istoria sociologiei”, nu a depus la bibliotecă lecţiile multiplicate. Se justifica hâtru: „Profesorii sunt de două feluri: unii care scriu şi nu citesc, alţii care citesc, dar nu scriu. Eu fac parte din categoria a doua”. De fapt, Constantin Nicuţă, care fusese asistentul sociologului Petre Andrei – un nume de referinţă în sociologia românească –, nu a publicat decât două studii studii, dacă nu mă înșel; şi, ironia sorții, a fost şi pentru acestea aspru criticat. Într-un studiu mai vechi arăta importanţa învăţăturii lui Stalin pentru lingvistică, într-unul mai nou przenta favorabil sistemul taylorist de organizare a muncii. Când profesorul Miron Constantinescu şi a tipărit Întroducere în sociologie. Note de curs (1973), fluturând cartea ce mirosea încă a cerneală de tipar, s-a adresat în plină şedinţă de catedră, desfăşurată, evident, la sediul CC al PCR, profesorului Constantin Nicuţă: „Ei, tovarăşul Nicuţă, vom trăi noi să vedem şi cursul dumneavoastră tipărit?!”. Replica instantanee: „Depinde de dumneavoastră, tovarăşe ministru!”. S-a întâmplat ca Miron Constantinescu să moară la scurt timp (18 iulie 1974) şi Constantin Nicuţă să mai trăiască încă 17 ani, dar cursul de Istoria sociologiei tot nu l-a publicat. 

Profesorul Constantin Nicuţă a fost un cozeur extraordinar. Studenţii şi cei care îl asistau se amuzau copios de glumele şi de subtextul vorbelor rostite de la catedră. Din prelegerile profesorului Constantin Nicuţă am reţinut şi eu că Auguste Comte, cel care a inventat termenul de „sociologie” (utilizat pentru prima dată în al său Cours de philsophie positive, 1839), a fost însurat cu „una din acelea, pe care o cunoşteau vecinii toţi”, că din cauza surmenajului intelectual „părintele sociologiei” a înnebunit… S-a întâmplat ca unul dintre studenţi, G. L., doborât de oboseala de peste noapte, să picotească. Se trezea doar când ceilalți râdeau la glumele profesorului. „Ce a zis, ce a zis?”. Colegii „binevoitorii” îl ajutau: „Că întemeietorul sociologiei s-a însurat cu una din ălea…”. G. L. nota rapid ce a spus profesorul şi la fel de rapid se afunda în visele lui. La examenul de istoria sociologiei, G. L. a înşirat toate glumele pe care şi le notase în caiet. A luat nota 7 (şapte) – profesorul Nicuţă a făcut şi de această dată o glumă… 

Altădată, la sfârşitul unei ore de curs la care am asistat, când ne-am îndreptat spre ieşirea din sala 305, o doamnă doctorandă, subsemnatul şi Petru Berar, redactor la Era Socialistă, revista teoretică a CC al PCR, am aşteptat, cum era şi firesc, să părăsească sala întâi profesorul. Acesta, elegant, manierat – Constantin Nicuţă fusese ambasadorul României în Austria şi în Franţa –, a dat întâietate doctorandei. Mergeam în şir indian. Profesorul, după ce s-a uitat cum păşeşte doctoranda, s-a întors către noi, care păstram distanţa cuvenită, şi ne a spus admirativ: 

„Ştie carte, ştie carte…”. „Domn’ profesor, spuneţi mai bine că are silueta bine conturată!”, a fost răspunsul lui Petru Berar, cu care aveam să împart biroul la Academia „Ştefan Gheorghiu” peste doar doi ani.

Deopotrivă erudit şi hâtru, profesorului Constantin Nicuţă îi cam plăceau intrigile şi bârfele. Când mă întâlnea prin Facultate, îşi scotea cu un gest larg pălăria cu boruri mari şi mi se adresa: „Ei, ce e nou? Ce e nou?”. La fel proceda cu toţi cei pe care îi întâlnea: nu am fost în graţiile lui. Ştiam cu toţii că profesorul Constantin Nicuţă „vânează” funcţia de decan. Profesorul Tudor Bugnariu, la acea dată (prin 1970) decan al Facultăţii de Filozofie, se plângea că Nicuţă îl lucrează, că îi face greutăţi în activitate etc. S-a întâmplat ca la o vârstă relativ înaintată profesorul Tudor Bugnariu, ginerele lui Lucian Blaga, să devină tată al unei fetiţe (Dorli Blaga, soţia profesorului, era cu 21 de ani mai tânără). Profesorul Constantin Nicuţă jubila: „Să spună că pe asta tot eu i-am făcut o!”. Până la urmă, profesorul Constantin Nicuţă a ajuns decan. 



Profesorul Constantin Nicuţă a fost pus la zidul infamiei într-o şedinţă de partid, de către L. D., asistenta „revoluționară”, pe deasupra și „înflăcărată”. După ce l-a criticat zdravăn că nu pune la dispoziţia studenţilor lecţiile scrise, L. D. a făcut publică jena ei: „La orele de curs sunt numai aluzii sexuale, mi se înroşesc obrajii de ruşine”. Asistenta L. D. era, puţin spus, o exaltată. Fusese colegă de an cu mine: ea la Secţia de filozofie, eu la Secţia de psihologie. Când am fost ales secretar UTC pe anul nostru de studiu, am cerut insistent ca ea să fie în Comitetul UTC responsabilă cu învăţământul. Avea cea mai mare medie la secţia ei; eu, la secţia mea. Cei mai buni dintre cei mai buni – aşa se spunea! Am scutit-o de corvoada organizatorică; ea avea de învăţat; parcă noi, ceilalţi din comitet, aveam de păzit gâştele! Într-adevăr, lua la examene numai nota 10 (zece). Eu mai aveam şi câte un 9 (nouă), ba chiar primisem şi un 7 (şapte). Cred că profesorii erau impresionaţi mai mult de viteza cu care vorbea decât de profunzimea gândirii ei. Spun asta nu pentru că aş fi fost invidios, ci pentru că s-a adeverit bănuiala mea. La un examen de istoria filozofiei, profesoara Florica Neagoe – o adevărată doamnă – a întrerupt „mitraliera”: „Vorbiţi mai rar şi argumentaţi fiecare afirmaţie”.

Să relatez despre o întâmplare ca să justific de ce am afirmat că această L. D. era cum am spus că era… La 6 iulie 1971, Nicolae Ceauşescu a ţinut în Comitetul Executiv al PCR un discurs de tip Maoist, intrat în istoria recentă sub numele de „Tezele din iulie”. Cele 17 teze au marcat întoarcerea la controlul strict al partidului asupra culturii, în general, şi al ştiinţelor sociale, în special. A doua zi, pe 7 iulie, dimineaţa pe la ora 10, m-am dus la Laboratorul de Sociologie, pe strada Rafael, lângă Biserica Armenească. A venit şi cea care l-a înfierat cu „mânie proletară” pe profesorul Constantin Nicuţă. „Ştiţi ce-am făcut azi noapte când a venit «mon Martin» de la tipografie?” – ne-a salutat L. D. „Mon Martin”, un fost coleg de an de la Secția de pedagogie, soţul tovarăşei L. D., era redactor la ziarul Munca. Noi crăpam de curiozitate: 

– Ce ai făcut? Ce aţi făcut?!

– Eram în cămaşă de noapte. Mi-a adus ziarul cu „Tezele”. L-am citit. Am luat ziarul în braţe şi am început să dansez prin cameră.

– Mai bine te lua Martin al tău în braţe şi…

După ce a părăsit cu scandal facultatea, a fost încadrată la ziarul Scânteia. Ce a făcut mai departe, ce şi cu cine a mai dansat nu mai ştiu. A plecat din facultate după ce a adus acuzaţii profesorului Al. B. din Catedra de filozofie cum că ar fi tradus greşit nişte texte, că nu ar fi găsit echivalenţa corectă a termenilor, că este de neînţeles ce publică, că vulgarizează discursul filozofic etc. Noi, ceilalţi asistenţi, dar şi mulţi dintre profesori ne amuzam copios. În sfârşit, l-a pus cineva la punct, gândeam noi. S-a făcut, însă, o linişte mormântală când s-a întors către noi: „Nu mai râdeţi, că sunt abia la litera „B”. Vă vine rândul!”. În alfabetul limbii române, după litera „b” urmează litera „c”. Pe mine mă chema și pe atunci tot Chelcea…



Facebook

Simona Mihaiu, Criminalitatea violentă. Semnificații și implicații sociale, Editura Pro Universitaria, 231 pagini, București, 2021

Ne face o deosebită plăcere să anunțăm publicarea volumului colegei noastre Simona Mihaiu. Lucrarea prezintă noțiuni de bază și teorii etiologice din sfera criminalității violente, alături de analize statistice și rezultate ale cercetărilor calitative realizate de autoare.  Mottoul cărții: „Orice crimă este prea mult” (Jürgen Habermas).  Simona Mihaiu, Criminalitatea violentă. Semnificații și ...

O carte despre o „moștenire”: „In honorem Sanda Golopenția”. Lecturi posibile(VIII)

 Există două tipuri ideale de realizare a volumelor „In honorem”, unul care are în vedere în mod exclusiv personalitatea celui în cauză și altul care cuprinde studii ce au drept subiect cercetările/opera celui onorat. În realitate lucrurile nu sunt atât de clar separate. În primul caz poți găsi și analize, dar în ...

Criza sociologiei românești I. Comunicarea sociologică

Cred că sociologia românească se confruntă cu o criză structurală. Este important să o luăm în serios și să experimentăm soluțiile posibile.  Acest prim articol este dedicat crizei difuzării ideilor în sociologi, a comunicării în cadrul comunității sociologice românești.  Revoluția din 1989 a pus mari speranțe în sociologie. Puținii sociologi rămași au ...

Ar fi împlinit 68 de ani

Fostul meu student din anii 1960 și prietenul dintotdeauna Cornel Constantinescu, plecat dintre noiîn plină forță creatoare, răpus de blestematul de COVID-19, s-a afirmat plenar în multiple domenii de activitate. Ca profesor, a slujit exemplar catedra universitară: prelegerile sociologice purtau amprenta sa – rigurozitate, echilibru dinamic fundamental/inovativ, teoretic/aplicativ și spontaneitate ...

Vagabondaj disciplinar

Elefantul și cei șase orbi  În cercetare, legenda indiană despre «Cei șase orbi și elefantul» este prima care îmi vine în întâmpinare. Ca un avertisment. Ca un pericol care se anunță.     Era odată ca niciodată… Șase prieteni orbi, instruiți și curioși. Auziseră multe despre cel mai mare și majestuos animal terestru: Elefantul. ...

Poliția, singură în fața infractorului

Deschid televizorul. Televizorul a devenit un mijloc foarte important de contact cu lumea. Aici văd cum este lumea în care trăiesc și ce se face pentru ca lumea noastră să fie mai bună. Iar o crimă, iar o casă spartă, iar furturi, șantaj. Violență. Bătăi între găști. Mai grav. Oameni bine ...

Timpul nu mai are răbdare

După cum este cunoscut, România a fost afectată dramatic în ultimele trei decenii de un declin demografic fără precedent. Datele din studiul studiul de caz prezentat în continuare reflectă consecințele tragice ale acestui flagel. PRI – populația rezidentă la începutul anului; PRS – populația rezidentă la sfârșitul anului.Sursa: Eurostat (demo_gind-Eurostat-Data Explorer). În ...

Pandemia COVID-19 şi vaccinarea: reprezentări sociale

Semnalăm apariţia unui nou raport social elaborat de un grup de sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române. Raportul prezintă rezultatele unui sondaj de opinie la nivel naţional privind felul în care populaţia României vede pandemia COVID-19 (percepţii, evaluări, atitudini), consecinţele acesteia asupra vieţii ...