Oamenii se autodezvăluie de bună voie, pentru că acest lucru reprezintă o activitate cu valoare intrinsecă, la fel de recompensatoare ca alimentația și sexul.

                                          Diana I. Tamir, Jason P. Mitchell

Unii oameni au o fire deschisă, îi „citești” ca pe o poezie pentru copii. Alții sunt închiși în ei, nu ar destăinui decât cu greu ce gânduri, sentimente sau planuri au nici rudelor sau prietenilor apropiați, cu atât mai puțin colegilor sau persoanelor întâlnite întâmplător, să spunem într-un compartiment CFR pe ruta București – Timișoara (călătoria durează zece ore). În astfel de circumstanțe, persoanele transmit informații despre aspectele de suprafață ale sinelui și rar, din neglijență, despre aspectele de profunzime: este fenomenul denumit „străin în tren”.

Psihologii au numit „autodezvăluire” procesul prin care o persoană transmite altora informații verbale și nonverbale despre gândurile, sentimentele, aspirațiile, succesele și eșecurile sale. Termenul de „auodezvăluire” a fost folosit pentru prima dată în 1958 de către profesorii de psihologie Sidney M. Jourard și Paul Lasakow de la University of Florida. După Paul C. Cozby, profesor în Deparamentul de Psihologie de la University of Minnesota, autodezvăluirea, definită ca „orice informație despre sine pe care persoana A o comunică verbal persoanei B” (Cozby, 1973, p. 73), poate fi abordată atât ca o caracteristică a personalității, cât și ca un proces care apare în interațiunea cu alții. Cele mai multe cercetări au conceptualizat autodezvăluirea ca trăsătură de persoanalitate relativ stabilă (Kreiner, Levi-Belz, 2019, p. 1).

Dimensiunile autodezvăluirii

Fie că vrem, fie că nu vrem, comunicăm celorlalți cine suntem prin simpla noastră prezență: conformația corporală, postura, felul în care mergem, mimica, îmbrăcămintea etc. Toate acestea oferă indicii despre apartenența noastră socială, etnică și profesională, despre valorile, credințele și dorințele noastre. Termenul de „autodezvăluire” se referă la comunicarea (în principal verbală) interpersonală și în grup, directă sau prin mass-media, despre ceea ce vrem să se știe despre noi și despre ceea ce vrem să păstrăm secret în legătură cu trecutul și cu prezentul nostru. Autodezvăluirea este implicată în multe aspecte ale vieții. Cercetările au relevat beneficiile autodezvăluirii: îmbunătățește calitatea vieții, sporește suportul social, reduce stigmatizarea socială, contribuie la ridicarea nivelului clarității și eficacității sinelui.

De cele mai multe ori, cercetătorii analizează autodezvăluirea în funcție de dimensiunile (caracteristicile) propuse de Paul C. Cozby: a) amploarea sau cantitatea de informații; b) profunzimea sau intimitatea aspectelor personale comunicate; b) timpul consumat cu transmiterea fiecărui aspect (Cozby, 1973, p. 75). La acestea, Lawrence R. Wheeless și Janis Grotz, profesori la West Virginia University (SUA), au propus luarea în considerare a încă trei dimensiuni: 1) valența (aspectele pozitive și negative ale propriei persoane): 2) intenția (scopul comunicării); 3) sinceritatea (exactitatea descrierii aspectelor dezvăluite).

Dacă dorim să stabilim o relație interpersonală de durată, transmitem mai multe informații despre noi decât în cazul unei conversații pasagere (cum este situația călătoriei cu trenul, pe care am invocat-o). Intimitatea aspectelor pe care le dezvăluim variază în funcție de persoana țintă (vârstă, sex, statut marital și profesional) și de încrederea pe care o avem că ceea ce spunem nu va fi transmis altora. Avem încredere maximă că părinții noștri nu vor transmite altora ceea ce știu despre noi că este blamabil social; ei au mai degrabă tendința de a comunica altora informații despre succesele școlare și extrașcolare ale copiilor lor. Nu același grad de autodezvăluire îl avem față de colegi sau prieteni. Zicala „Nu transmite prietenilor ceea ce nu vrei să afle dușmanii” pare să nu fie doar o simplă butadă. Există prieteni și prieteni…

După unii autori (de exemplu, Foubert, Sholley, 1996), încrederea în persoana căreia îi transmitem informațiile despre noi este factorul cel mai important în autodezvăluire. Alți autori consideră că, alături de încredere, percepția atractivității are un rol important în dezvăluirea sinelui. Numeroase cercetări au subliniat importanța autodezvăluirii în perioada trecerii de la copilărie la adolescență. În această perioadă, copiii încearcă să dobândească autonomie față de părinți, comunicând adesea mai mult cu cei de aceeași vârstă decât cu părinții lor. O meta-analiză a arătat că în prezent, comparativ cu situația din trecut, adolescenții se dezvăluie părinților mai puțin, în schimb se autodezvăluie mai mult celor de aceeași vârstă (Lionetti et al., 2019, p. 552).  

Împărtășirea informațiilor superficiale despre sine (spre exemplu, despre hobby-uri sau despre marca pixului preferat), dar mai ales a informațiilor intime (cum ar fi visurile erotice și comportamentele sexuale), consolidează prieteniile și contribuie la construirea identității adolescenților. Autodezvăluirea aduce beneficii nu numai adolescenților, ci în general oricărei persoane care știe cui, cât și când să încredințeze secretele gândurilor, sentimentelor și acțiunilor sale. Uneori, strategia de autodezvăluire poate da greș. Să te grăbești să te destăinui încă din primele momente ale înfiripării unei relații romantice nu este cea mai eficientă strategie. Partenerul/partenera ar putea să te considere incapabil(ă) să păstrezi un secret. Dar și cei/cele care se dezvăluie după ani mulți de conviețuire maritală nu produc, foarte probabil, o impresie favorabilă. Soția sau soțul ar fi îndreptățiți să se îndoiască de sentimetele tale. Iubirea cere sinceritate! 

Secretele cu o mare încărcătură de intimitate păstrate pentru sine pot deveni o povară, ducând la depresie și anxietate, chiar la gânduri suicidare, în cazuri extreme. Cel mai adesea, nedezvăluirea unor astfel de secrete provoacă frământarea unor idei obsesive (ruminare). Persoanele „secretoase” se tem ca nu cumva să se autodezvăluie prin limbajul nonverbal sau verbal necontrolat și, în consecință, tind să se izoleze social și să se ferească să lege prietenii. Aceasta nu înseamnă că autodezvăluirea este scutită de riscuri. Aflând secretele tale, persoanele cărora te-ai confesat pot rupe relația și astfel există riscul reducerii stimei de sine. În plus, niciodată nu ești absolut sigur că nu vor afla și alții secretele tale. Autodezvăluirea forțată (precum în interogatorii) și dezvăluirea de sine în situații clinice nu fac obiectul acestui eseu. Am în vedere situațiile în care persoanele echilibrate psihic au libertatea de a decide ce să expună publicului larg (în „scena din față”) sau doar persoanelor cunoscute (în „scena din culise”).  Termenii „scena din față” și „scena din culise” au fost propuși de profesorul de ecologie Simon, P. Walker (2007), care a extins teoria lui Ervin Goffman despre prezentarea sinelui în viața de zi cu zi (Goffman, 1956).

S-a pus problema cine se autodezvăluie mai mult: bărbații sau femeile? Formulată așa, în general, întrebarea nu conduce la un răspuns fără echivoc. Trebuie precizat domeniul și profunzimea dezvăluirii sinelui și relația interlocutorilor. Mai multe studii au arătat că în comunicarea „față în față”, femeile discută cu prietenele aspecte intime mai mult decât discută astfel de probleme bărbații cu prietenii lor. Alte studii au documentat că bărbații comunică persoanelor pe care le întâlnesc pentru prima dată informații despre aspectele de suprafață ale sinelui mai mult decât femeile (Sheldon, 2013, p. 90).

Teoria pătrunderii sociale

Această teorie (Social Penetration Theory), formulată în 1973 de către profesorii de psihologie americani Irwin Altman, de la University of Utah, și Dalmas Taylor, de la University of Delaware, explică modul și etapele în care se dezvoltă și se dizolvă relațiile interpersonale în legătură cu autodezvăluirea. Modelul cepei este o metaforă adecvată pentru a arăta cum funcționează procesul autodezvăluirii prin trecerea de la aspectele exterioare la cele de profunzime (Carpenter, Grine, 2016). Fig. 1

   Fig. 1. Modelul pătrunderii sociale (după Carpenter, Grine, 2016)

Notă. 1 – Date biografice (nume, vârstă, sex etc.); 2 – Preferințe (îmbrăcăminte, alimentație, muzică); 3 – Scopuri și aspirații (profesionale și extraprofesionale); 4 –  Convingeri (religioase, politice); 5 – Sentimente și fantezii (frică, obsesii); 6 –   Conceptul de sine (ansamblul imaginilor despre noi înșine).

Citind despre modelul cepei în legătură cu autodezvăluirea, mi-am amintit de cartea Decojind ceapa a poetului, prozatorului, dramaturgului, sculptorului și graficianului german Günter Grass, distins cu Premiul Nobel pentru literatură în 1999. În primul capitol, intitulat „Cojile de sub coajă”, Günter Grass scrie:

Amintirea se aseamănă unei cepe, care ar dori să fie decojită ca să se scoată la iveală ceea ce stă scris acolo și poate fi citit literă cu literă: arareori lipsit de echivoc, adeseori scris în oglindă ori încifrat în cine știe ce fel.

Sub prima coajă, ce încă mai foșnește uscat, se găsește următoarea, care, abia desprinsă, lasă să se vadă o a treia, umedă, sub care așteaptă și șușotesc a patra, a cincea. Și fiecare dintre straturile care urmează transpiră cuvinte prea îndelung evitate și semne pline de înflorituri, ca și când un samsar de secrete ar fi vrut să se încifreze în felul acesta, încă din tinerețe, pe când ceapa abia încolțea  (Grass, 2007, p. 9).

Amintirile autobiografice nu sunt altceva decât gânduri despre sine, iar când un scriitor decide să le includă într-o carte, așa cum este Decojind ceapa, avem de-a face cu modelul cepei transfigurat artistic.

Teoria pătrunderii sociale sau Teoria penetrării sociale, cum este denumită în lucrările altor psihosociologi români (de exemplu, S. Boncu, 2005; A. Gavreliuc, 2007; F. Sântion,  2019), se fondează pe norma reciprocității: când cineva dezvăluie un aspect intim al personalității sale, persoana care recepționează informația are obligația să răspundă și ea printr-o autodezvăluire de același nivel. Când acest lucru nu se întâmplă, relația începe să se dizolve. Treptat, se reduc schimburile de informații despre conceptul de sine, apoi despre scopuri și fantezii ș.a.m.d. până când persoanele, altădată într-o relație apropiată (prietenie, iubire), devin străine una de cealaltă. Procesul de destrămare a unei astfel de relații nu este liniar: sunt posibile reveniri, fiecare etapă având durată variabilă. În timp ce procesul de autodezvăluire este rapid în primele etape, încetinind în etapele de dezvăluire mai profundă, destrămarea relației se deteriorează lent. Este posibil ca unul dintre parteneri să dorească ruperea relației. Încep negocieri privind costurile și beneficiile relației, se fac promisiuni, intervin sfătuitorii. Oricum, situația rămâne critică. 

Ca orice proces psihic, și autodezvăluirea are o bază neurofiziologică. Cercetările recente au arătat că „dezvăluirea sinelui este puternic asociată cu activarea crescută a regiunilor creierului care formează sistemul dopaminergic mezolimbic, inclusiv nucleul accumbens și zona tegmentală ventrală” (Tamir, Mitchell, 2012, p. 8038). Pornind de la datele cercetărilor care au identificat o zonă a creierului responsabilă de primirea și anticiparea recompenselor, profesorii de psihologie și științe cognitive Diana I. Tamir și Jason P. Mitchell de la Harvard University au realizat un studiu experimental pentru a verifica ipoteza asocierii autodezvăluirii cu zona din creier care răspunde de primirea și anticiparea recompenselor. În acest scop, au comparat imaginile obținute prin scanarea creierului cu fMRI (functional Magnetic Resonance Imaging) al unor persoane (N = 78) care au avut sarcina experimentală să se gândească alternativ la propriile caracteristici de personalitate și la cele ale altei persoane. Compararea imaginilor a confirmat ipoteza studiului. S-a înregistrat o activare mai puternică a sistemului dopaminergic mezolimbic, a nucleului accumbens și a zonei tegmentale ventrale atunci când persoanele se gândeau la sine decât atunci când se gândeau la personalitatea altora (Tamir,  Mitchell, 2012, p. 8038).

Ce sunt „deschizătorii”? 

Se estimează că 30-40% dintre convorbirile zilnice sunt despre propria persoană (Tamir, Mitchell, 2012, p. 8038). Dimensiunile autodezvăluirii variază în funcție de personalitatea celui care transmite informațiile despre sine. S-a documentat că, în general, femeile se autodezvăluie mai frecvent decât bărbații, că externaliștii mai mult decât internaliștii, persoanele extroverte mai mult decât cele introverte. De asemenea, stima de sine și starea de bine (fizică și psihică) corelează pozitiv cu dezvăluirea. Conținutul și valența dezvăluirii sinelui se schimbă în funcție de tipul de cultură (individualistă versus colectivistă). Și persoana care receptează informația influențează autodezvăluirea. O simplă înclinare a capului sau un singur cuvânt pot încuraja interlocutorul să continue confesiunea sau, dimpotrivă, să o încheie. Unele persoane au calitatea de a-i face pe interlocutori să se autodezvăluie în foarte mare măsură: ei sunt așa-numiții „deschizători”.

Cercetările experimentale au relevat că atunci când un „confederat” (colaborator al cercetătorilor) reacționează pozitiv, arătând că este receptiv (de exemplu, zâmbește, dă din cap în sus și în jos, își exprimă verbal acordul cu ceea ce receptează etc.), subiecții din experiment se autodezvăluie mai mult decât în cazul contrar, când confederatul este distant și reacționează negativ (Miller et al., 1982, p. 1235). Lynn C. Miller, profesoară de științele comunicării la University of Southern California, și colaboratorii săi au identificat caracteristicile psihologice ale persoanelor care îi determină pe alții să se autodestăinuie și au elaborat Scala deschiderii (Miller et al. 1983, p. 1235).

Autodezvăluirea on-line

Persoanele din întreaga lume folosesc din ce în ce mai mult rețelele sociale (Facebook, Instagram, Twitter, China’s Sina Weibo ș.a.). Un singur exemplu: în 2022, erau peste două miliarde de utilizatori Facebook. Nu este de mirare că în ultimele două-trei decenii direcția de cercetare a autodezvăluirii mijlocită de Internet a devenit prevalentă. S-au formulat întrebări de tipul: cât de frecventă este dezvăluirea sinelui pe rețelele sociale? Cum influențează vârsta, apartenența la gen (bărbați versus femei), statutul socio-economic, școlarizarea și altele procesul de transmitere on-line a informațiilor despre propria persoană? Conținutul, amploarea și profunzimea autodezvăluirilor mijlocite de mass-media sunt diferite de cele  din relațiile „față în față”? Referitor la ultima întrebare, mai multe cercetări au arătat că autodezvăluirile on-line sunt mai frecvente decât cele „față în față”. În ceea ce privește cine se autodezvăluie on-line mai mult, s-a constatat că femeile întrec bărbații în această privință (Sheldon, 2013, p. 92).

La o cercetare realizată în acest sens de Pavlica Sheldon, profesoară în Departamentul de Științele comunicării de la University of South Alabama (SUA), au participat 317 studenți (120 studenți și 197 studente), cu media de vârstă de 20,33 de ani (DS = 1,77). Toți participanții la experiment aveau cont pe facebook. Studenții au fost rugați să se gândească la trei tipuri de prieteni: prieten exclusiv pe facebook, prieten adăugat recent pe lista facebook, prieten exclusiv în relația „față în față”. Datele cercetării au relevat că bărbații și femeile se autodezvăluie aproximativ la fel de mult unui prieten adăugat recent pe lista facebook, dar se diferențiază în autodezvăluire când persoana este prieten exclusiv pe facebook sau este în relație „față în față”. În legătură cu profunzimea aspectelor autodezvăluirii (gradul de intimitate), s-au înregistrat diferențe semnificative statistic numai față de prietenul adăugat recent și de prietenul exclusiv „față în față”.

Studiul realizat de Pavlica Sheldon nu a evidențiat existența vreunei relații între durata relației și autodevăluire în cazul persoanei nou adăugate pe lista de prieteni facebook. Așa cum precizează autoarea studiului, cercetările viitoare ar trebui să examineze dezvăluirea sinelui în diadele de același sex și în cele de sex încrucișat, întrucât datele altor cercetări au arătat că amploare autodezvăluirii este mai redusă în diadele în care un bărbat comunică informații despre sine unei femei și, respectiv, o femeie unui bărbat, decât în diadele în care persoanele sunt de același sex (Sheldon, 2013, p. 103). 

Bibliografie

Altman, Irwin, Taylor, Dalmas (1973). Social Penetration. The Development of Interpersonal Relationships. New York, Holt.

Carpenter, Amanda, Greene, Kathryn (2016). „Social penetration theory”, în C. R. Berger, M. E. Roloff (eds.). The International Encyclopedia of Interpersonal Communication, Hoboken, John Wiley & Sons, Inc.

Cozby, Paul C. (1973). „Self-disclosure. A literature review”, Psychological bulletin, 79, 2, pp. 73-91.

Derlega, Valerian J., Metts, Sandra, Petronio, Sandra, Margulis, Stephen T. (1993). Self-Disclosure. Newbury Park, CA, Sage Publications.

Goffman, Ervin  [1956] (2003). Viața cotidiană ca spectacol. București. Editura Comunicare.ro.

Grass, Günter (2007). Decojind ceapa. Iași, Editura Polirom.

Jourard, Sidney M., Lasakow, Paul (1958). „Some factors in self-disclosure”, Journal of Abnormal and Social Psychology, 56, 1, pp. 91-98.

Kreiner, Hamutal, Levi–Belz, Yossi (2019). „Self-disclosure here and now. Combining retrospective perceived assessment with dynamic behavioral measures”, Frontiers in Psychology, 10, 558.

Lionetti, Francesco et al. (2019). „The development of parental monitoring during adolescence. A meta-analysis”, European Journal of Developmental Psychology, 16, 5, pp. 552-580.

Miller, Lynn C., Berg, John H., Archer, Richard L. (1983). „Openers. Individuals who elicit intimate self-disclosure”, Journal of Personality and Social Psychology, 44, 6, pp. 1234-1244.

Sheldon, Pavlica (2013). „Examining gender differences in self-disclosure on facebook versus face-to-face”, The Journal of Social Media in Society, 2, pp. 89-106.

Tamir, Diana I., Mitchell, Jason P. (2012). „Disclosing information about the self is intrinsically rewarding”, The Proceedings of the National Academy of Sciences, 109, 21, pp. 8038-8043.

Walker, Simon P. (2007). Leading Out of who You are. Discovering the Secret of Undefended Leadership. Piquant Publishing.

Wheeless, Lawrence R., Grotz, Janis (1976). „Conceptualization and measurement of reported self-disclosure”, Human Communication Research, 2, 4, pp. 338-346.