Conceptul „structură socială”, împreună cu cel de „mobilitate socială”, este definitoriu pentru sociologie. Cătălin Augustin Stoica, absolvent al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, a obținut în 2005 titlul de Doctor în Sociologie la Universitatea Stanford (SUA), unde a și predat cursurile de „Introducere în sociologie” și „Sociologia societăților socialiste și post-socialiste”. În prezent, este conferențiar în Departamentul de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administeative din București, fiind titularul cursurilor „Metode şi tehnici de cercetare socială şi politică”, „Metodologia anchetei sociologice”, „Stratificare şi inegalităţi sociale”, „Antropologie economică” şi „Introducere ȋn statistica socială” (ID). Complementar activității didactice, Cătălin Augustin Stoica este o prezență activă în revistele de specialitate din România și pe plan internațional. Amintesc, în acest context, doar titlurile cărților sale: „Iarna vrajbei noastre. Protestele din România, ianuarie-februarie 2012” (coautor, Paideia 2012). „România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism” (Humanitas 2018). Lucrarea recent apărută, „Introducere în studiul stratificării și mobilității sociale: teorii, măsuri și modele de analiză”, un curs universitar de cea mai înală calitate, este oferită studenților de la sociologie și asistență socială, dar și viitorilor specialiști din alte domenii: psihologie, economie, istorie, precum și jurnaliștilor și politicienilor, „care adeseori ne uimesc prin pozițiile delirante pe care le adoptă în spinoasa și grava problemă a inegalităților sociale” (p. 7).

Lucrarea în discuție, pe care o recomand tinerilor și mai puțin tinerilor sociologi, se distinge prin pertinența analizei marilor teorii ale stratificării sociale (teoria marxistă, teoria weberiană, teoria conflictului a lui Ralf Dahrendorf, teoria structural-funcționalistă a lui Talcott Parsons, teoria putere și privilegii a lui Gerhard L. Lenski, teoria elitelor a lui Vilfredo Pareto), precum și a abordărilor teoretice recente ale stratificării și inegalității sociale (C. Wright Mills, Harold Garfinkel, Anthony Giddens, Mark Granoveter și Charles Tilly, Niklas Luhman ș.a.). Sintetizând literatura problemei, Cătălin Augustin Stoica propune o definiție proprie a stratificării sociale, considerând-o „o abordare pe verticală a indivizilor sau grupurilor dintr-o societate în funcție de formele de capital de care dispun, influenței sociale pe care o au și a șanselor lor de viață. Atât influența socială cât și șansele de viață sunt determinate, în mod ultim, de formele de capital de care oamenii dispun, atât direct, cât și indirect, prin intermediul familiei/originilor sociale” (p. 25). Este o definiție mai cuprinzătoare și mai lămuritoare a fenomenului decât definițiile cu care s-a operat în studiile din România.

Deosebit de percutantă mi se pare analiza teoriei sociologului american Erik O. Wright (1947-2017) despre actualizarea schemei marxiste a stratificării sociale. Cătălin Augustin Stoica subscrie opiniei lui Erik O. Wright: „clasele în societățile capitaliste (…) trebuie analizate din perspectiva ancorării lor la intersecția a trei forme de exploatare: exploatarea bazată pe proprietatea asupra bunurilor economice (ownership of capital assets), exploatarea bazată pe controlul resurselor legate de structura organizatorică [organization assets, care decurg din pozițiile de autoritate dintr-o ierarhie organizațională – n.a.] și cea rezultată din deținerea unor calificări, abilități și competențe formale” (p. 86). Ne putem întreba de ce schema clasică marxistă nu mai corespunde analizei stratificării în societățile capitaliste contemporane. Pentru că în societățile capitaliste de azi, deși proprietatea asupra mijloacelor de producție și veniturile contează, intervin și alți factori: capitalul uman, nivelul de autoritate, de ocupații și de prestigiu, rețelele sociale în care sunt incluși indivizii, cu multiple loialități, interese și identități – răspunde Cătălin Augustin Stoica, pe urmele lui Erik O. Wright (p. 80). De altfel, conceptul „poziționării contradictorii a claselor sociale” – introdus în analiza structurii sociale de sociologul american antrior menționat – ilustrează dificultățile utilizării schemei marxiste a luptei de clasă.

În partea a doua a cărții, cei interesați de studiul concret al stratificării sociale găsesc sugestii generoase pentru măsurarea poziției claselor sociale și pentru identificarea factorilor care influențează mobilitatea socială. Cătălin Augustin Stoica pune la dispoziția comunității sociologilor modelul de cercetare a structurii de clasă și stratificării sociale în România, cercetare pe care a realizat-o în anul 2010 pe un eșantion de 4 508 de persoane cu vârsate de 25 de ani și peste, reprezentativ la nivel național (pp. 294-310). Bibliografia cărții, parcimonios selectată, din care nu lipsesc trimiterile la autorii români, se constituie și ea într-un ajutor real pentru sociologii aflați la începutul carierei lor științifice.

.