După cum este cunoscut, economia Zonei Euro (ZE) a fost grav afectată de implozia economico-financiară din 2008. Din această cauză, ZE a înregistrat în ultimul deceniu o creştere economică cu mult sub aşteptări. Într-adevăr, dacă analizăm la nivel mondial dinamica produsului intern brut (PIB) cuantificat în dolari internaţionali, vom constata că ZE a ocupat în deceniul 1999-2009 un onorant loc doi într-un clasament al celor mai mari economii ale lumii, fiind devansată doar de SUA. Cu toate acestea, ZE şi-a pierdut acest statut în 2010, fiind depăşită de China. Iar după numai 4 ani, China a devansat SUA şi a devenit astfel cea mai mare putere economică a lumii.1
Notă explicativă: Dolarul internaţional este un
etalon monetar convenţional care are aceeaşi putere de cumpărare în toate ţările
lumii. RC – rate reale anuale de creştere,
mdi – miliarde dolari internaţionali,
NG – nivel global.
Sursa: International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, October
9, 2018.
Dar cum poate fi explicată surclasarea
economică a ZE şi a SUA de către China? În opinia mea, acest fenomen nu
reprezintă o lebădă neagră. China nu
a devenit liderul economiei globale în mod accidental. Ea a devenit cea mai
mare putere economică a lumii pentru că în perioada 1999-2017 a înregistrat o
rată medie anuală a creşterii economice de 9,1%,
o rată de 3,4 ori mai mare comparativ cu SUA, de 5,7 ori mai mare comparativ cu ZE şi de
8,6% ori mai mare comparativ cu
Japonia!
În opina mea, ineficacitatea şi ineficienţa
politicilor monetare expansive şi de tip quantitative
easing (QE) practicate de băncile centrale ale SUA (Fed), ZE (BCE) şi
Japoniei (BCJ) în ultimele două decenii reprezintă principala cauză a acestor
decalaje şocante de competitivitate. Astfel, dacă evaluăm, în funcţie de ratele
medii anuale de creştere a PIB, eficacitatea politicilor monetare expansive
practicate de aceste bănci în perioada 1999-2008, vom constata că supracreditarea
(=supraîndatorarea) populaţiei, a companiilor din economia reală şi a
guvernelor a generat creşteri economice fără sincope, aşa cum rezultă din
matricea anterioară, dar cu mult sub nivelul global: 4,32% în perioada 1999-2008, 3,42%
în perioada 2008-2018 şi 3,85% în
perioada 2008-2018.2
Pe de altă parte, excesul de monedă din economiile Japoniei, SUA şi ZE a facilitat finanţarea unui număr imens de investiţii nerentabile. Drept urmare, în bilanţurile băncilor comerciale din aceste ţări s-au acumulat la sfârşitul anului 2008 pierderi uriaşe – aproximativ 15.000 de miliarde dolari(!).3 Finanţarea în ultimii 10 ani a acestor credite putrede prin politici monetare de tip QE a generat, pe de o parte, redresări anemice ale creşterii economice şi, pe de altă parte, grave deteriorări ale bonităţii la nivel guvernamental. Datele prezentate în continuare reflectă acest efect extrem de nociv al politicilor monetare inadecvate practicate de BCJ, Fed şi BCE în ultimele două decenii.
TC – tipologia creditelor, DPC – datorii contractate de populaţie şi
de companii nefinanciare, DG –
datorii contractate de guverne, NMA
– niveluri maxim admisibile.
Sursa: Bank for International Settlements, Long series on credit the non-financial sector.
Surse de informaţii: 1. International Monetary Fund, World Economic Outlook Database, October 9, 2018; 2. Ibidem; 3. Sven Henrich, Stock market investors, it”s time to hear the ugly truth, MarketWatch, 2019; 4. Eurostat, Economy and finance; 5. Ibidem; 6. Sven Henrich, Stock market investors, it”s time to hear the ugly truth, MarketWatch, 2019; 7. Eurostat, Economy and finance; 8. Sven Henrich, Stock market investors, it”s time to hear the ugly truth, MarketWatch, 2019; 9. Carolynn Look, Moario Draghi Sounds Economic Alarm for the Euro-Area, Bloomberg, 2019.
