Romania Sociala logo
Menu

Ce viitor mai are Zona Euro? Se mai poate salva Zona Euro?

autor:   5 February 2019  

Nicolae Taran

Aşa cum rezultă din studiul de caz anterior, solvabilitatea guvernului francez este în acest moment extrem de precară datorită nivelului nesustenabil al datoriilor acumulate. Guvernul francez s-a împotmolit, deci, în datorii. Şi în aceeaşi situaţie se află şi guvernele din Grecia, Portugalia, Italia, Belgia, Cipru şi Spania. În toate aceste ţări, reducerea datoriilor guvernamentale nu este posibilă fără majorări de impozite şi amputări de cheltuieli guvernamentale. Dar creşterea poverii fiscale şi amputarea cheltuielilor guvernamentale generează întotdeauna nu doar „curbe de sacrificiu”, ci şi recesiune pe termen lung. Pe de altă parte, este evident că nivelul anual al ratei nominale de creştere economică utilizat în scenariul anterior (4%) este mult prea optimist şi pentru Franţa şi pentru „colegele sale de suferinţă”. Cum ar putea aceste ţări înglodate în datorii să înregistreze timp de 10 sau 18 ani o asemenea rată nominală de creştere economică în condiţii de extremă austeritate bugetară? Cu toate acestea, am folosit acest nivel nerealist al variabilei r pentru a demonstra că Franţa & co nu ar putea să-şi ramburseze datoriile scadente nici dacă ar beneficia în viitoarele decenii de creşteri economice miraculoase! Drept urmare, ne putem întreba: oare cei care au impus Greciei şi Ciprului „curbe de sacrificiu” insuportabile nu ştiau toate acestea? Cum să nu ştie, în condiţiile în care Yannis Varoufakis le-a demonstrat în mod riguros, în vara anului 2015, cât de toxică este această „soluţie”? Ca să nu mai vorbim de faptul că opiniile lui Yannis Varoufakis au fost acceptate, cu unele rezerve, chiar şi de experţii Fondului Monetar Internaţional!

După cum era de aşteptat, majorarea impozitelor şi reducerea drastică a cheltuielilor publice din ultimul deceniu nu au determinat o diminuare a datoriilor guvernamentale nici în Grecia şi nici în Cipru. Dimpotrivă, dacă vom analiza datele din precedentul tabel, vom constata că, în fapt, aceste datorii au crescut aproape asimptotic în raport cu PIB atât în Grecia şi Cipru, cât şi în Italia, Portugalia, Belgia, Franţa şi Spania. Cu toate acestea, Comisia Europeană şi BCE au impus, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, proceduri de „executare silită” doar guvernelor de la Atena şi Nicosia. Iar după aproape un deceniu, aceste proceduri au fost abandonate pentru că s-au dovedit a fi absurde. Dar nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru că a impus, prin tot felul de constrângeri, aceste proceduri inepte!

Însă, în afară de faptul că a impus grecilor şi ciprioţilor tratamente nocive şi ineficiente, BCE a încercat să salveze ce se mai putea salva răscumpărând cu credite ieftine în valoare de 5.000 de miliarde dolaribondurile scadente puse în circulaţie de guvernele din ZE aflate în pragul insolvenţei.6 Iar această soluţie de ultimă instanţă, utilizată şi de Fed şi de BCJ, a permis guvernelor de la Roma, Lisabona şi Paris să evite în ultimul moment intrarea în incapacitate de plată. Cu toate acestea, guvernele menţionate, şi nu doar ele, se află în acest moment cu spatele la zid. De ce? Pentru că nivelul impozitelor raportat la PIB este imens nu doar în Franţa (48,4%), ci şi în Belgia (47,3%), Italia (42,4%) şi Grecia (41,8%).7 Ori, la asemenea niveluri ale poverii fiscale, probabilităţile de rambursare a datoriilor scadente şi de relansare a creşterii economice sunt cvasi-nule.

O posibilă soluţie în viitor, încă inacceptabilă pentru factorii de decizie

În concluzie, studiul de caz şi informaţiile prezentate în această lucrare reflectă cât de precară a devenit fezabilitatea financiară a ZE. Datorită acestui fapt, probabilitatea declanşării unei crize economico-financiare devastatoare, mai întâi în ZE, iar apoi în UE şi la nivel global nu ar trebui neglijată. O asemenea criză nu poate fi contracarată prin răscumpărarea de către BCE a bondurilor scadente emise de guvernele din ZE incapabile să-şi plătească datoriile. Titlurile financiare scadente emise de guverne insolvabile nu pot fi răscumpărate la infinit, deoarece după un anumit timp această politică „mărinimoasă” generează pierderi majore în bilanţurile băncilor centrale! Spre exemplu, politica monetară de tip QE practicată de Fed în ultimul deceniu a provocat mari pierderi acestei instituţii. Drept urmare, Fed a substituit QE cu QT (quantitative tightening) şi, în loc să mai finanţeze datoriile guvernului american cu dolari ieftini, a majorat treptat rata dobânzii intervenţie de la 0,25% la 2,5% pe an, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a amputat masa monetară vânzând în ultimele luni bonduri guvernamentale în valoare de aproape 900 de miliarde dolari. Cu toate acestea, BCE şi BCJ au decis continuarea sine die a politicii monetare de tip QE din ultimul deceniu.8,9

În opinia mea, riscurile financiare letale cu care se confruntă în acest moment Japonia, ZE şi SUA nu pot fi cotracarate prin interminabile ajustări de tip QE sau QT. La un moment dat, aceste ajustări vor avea acelaşi efect ca şi frecţiile la un picior de lemn. Iar cei care cred că politicile monetare de tip QE sau QT sunt infailibile se îmbată cu apă rece şi se vor îmbolnăvi de ciroză! Aceasta nu înseamnă că nu se mai poate face nimic. Întotdeauna în asemenea situaţii se mai poate face ceva! Situaţia financiară precară din Grecia, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Belgia şi Spania s-ar ameliora semnificativ dacă BCE ar reseta (şterge) parţial datoriile guvernelor din aceste ţări. Iar această resetare implică scoaterea din circulaţie (anularea) bondurilor emise de aceste guverne şi răscumpărate la scadenţă de BCE, valoarea acestor bonduri fiind, aşa cum am menţionat, de 5.000 de miliarde dolari. Evident, în cazul în care această soluţie va fi concretizată, în ZE nu vor mai exista nici perfuzii monetare şi nici „curbe de sacrificiu”…

Deocamdată, această soluţie, care nu este nici pe departe miraculoasă, nu poate fi pusă în aplicare. Pe de o parte, guvernele influente din ZE nu vor accepta în ruptul capului o asemenea soluţie, considerându-o neconformă cu „spiritul capitalismului”. Pe de altă parte, nici decidenţii din BCE nu vor privi cu ochi buni această uzurpare a independenţei lor decizionale. În ce mă priveşte, sunt convins că guvernele care coduc în mod informal ZE şi decidenţii din BCE îşi vor schimba în mod radical opiniile atunci când „cuţitul va ajunge la os”. Pentru că, aşa cum spunea Jean-Marie Domenach, riscurile letale „nu pot fi puse ca şobolanii în cuşcă. Ele ne înconjoară şi ne obligă din când în când să facem o alegere cu atât mai dificilă, cu cât a fost amânată mai mult”.

Şi România?

În opinia mea, bazată pe studiul de caz prezentat anterior, avertismentul lui Domenach este mai actual ca oricând în cazul ZE. Și atunci de ce a decis executivul de la București să renunțe la moneda națională, substituind-o intempestiv cu o monedă atât grevată de riscuri și de incertitudini, așa cum este „moneda unică europeană”? Ce rost are să renunți la un apartament mai puțin confortabil, dar suficient de rezistent, pentru a te muta într-un palat cu fundația fisurată?   



Facebook

Cum am vazut eu “la țară și în provincie” în Romania 2019. O privire de orășean, curioasă ca a unui sociolog

Un sat din România. Nimic mai simplu, aparent. Un sat din România, Oltenia, spre Târgu Jiu. Oltenia de sub munte, cum mi-a placut mie să dau o denumire zonei. De altfel, superbă. O zonă bogată, cu tot ce-i trebuie, aș putea spune: pășuni, păduri, ape, luncă, munți, obiective turistice spectaculoase, șosea, drumuri laterale ...

Independența va trebui recucerită ?

Contaminat de frenezia mass-media focalizată pe Summit-ul de la Sibiu, unde Guvernul a alocat toate sumele la concurenţa cererii de finanţare, am constatat că vechile mele temeri eurosceptice nu mai au nici un suport: România s-a europenizat complet, din moment ce, în numele pluralismului social postdecembrist, s-au diversificat şi nostalgicii, în nostalgici după sărbătorirea Independenţei ...

Restricţionarea publicării rezultatelor sondajelor preelectorale şi ale sondajelor la ieşirea de la urne: de ce?

La 26 mai a.c., electoratul din România este chemat la urne pentru alegerea europarlamentarilor. Tot la 26 mai, persoanele cu drept de vot au posibilitatea să se pronunţe dacă sunt de acord sau nu sunt de acord cu cele două întrebări ale referendumului:  1) Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni ...

Inaugurarea Centrului cultural „Dimitrie Gusti” la Cornova, Republica Moldova

Azi, 6 mai, la Cornova, în „cel mai cercetat sat de la Atlantic până la Pacific”, a fost inaugurat oficial noul Centru cultural ”Dimitrie Gusti”. Construcția lui a început pe timpul Guvernului Filat și s-a terminat acum două săptămâini, pe timpul Guvernului Filip. Finisarea acestui lăcaș cultural este una din ...

Mass-media şi sondajele de opinie publică: derapaje

Profesorul de mass-media şi comunicare Jesper Strömbäck de la Mittuniversitet (Suedia) a puns o întrebare de interes teoretic: când publică rezultatele sondajelor de opinie publică, mass-media reflectă sau influenţează opinia publică? Analizând numeroase studii din literatura de specialitate, Jesper Strömbäck a ajuns la următoarele concluzii: 1) Termenul de „opinie publică”, fiind un concept ...

Mărturii: Laboratorul de sociologie al Universităţii din Bucureşti

În anul 1970, eu şi Maria Voinea am fost repartizaţi la Laborator; comisia de repartiţii l-a avut ca preşedinte pe H. H. Stahl. Tot cu noi, în 1970, a venit la această unitate de cercetare, Ion Mihail Popescu, licenţiat în drept şi în filosofie, fost deţinut politic. El ne povestea, ...

Un film nu despre România

Week-end. Aleg să mă uit la un film. Din întâmplare: Ziarul. O atmosferă de redacţie. Un ziar independent, pe cât se poate. Redactori de toate felurile. Unii vor să-şi facă meseria. Alţii au afacerile lor. Dar toţi beau de sting. Femeile întrec pe bărbaţi. Explodează o afacere. Implicat un mare om de afaceri, un tip ...

România: marea dezbinare

Sunt dezbinați românii sau oamenii politici? Circulă ideea că trăim într-o societate paranoică: nu mai putem discuta raţional şi cu o anumită detaşare; preferăm invective în locul argumentelor. Se spune tot mai insistent: noi românii suntem dezbinaţi. Aceasta e marea noastră problemă. Deci, românii sunt scindaţi în două „jumătăţi” între care ...