Romania Sociala logo
Menu

Complezența de sine

autor:   13 December 2023  

Este în firea multora dintre noi să ne asumăm succesele și să dăm vina pe conjunctură sau pe alte persoane pentru eșecuri. Fenomenul atribuirii interne a rezultatelor dorite și atribuirii externe a rezultatelor nedorite a fost denumit diferit de-a lungul timpului: W. G. Stephanși colaboratorii săi (1976) l-au numit „atribuire egoistă”, iar A. G. Greenwald, în 1980, l-a semnalat ca „beneficiu”. Termenul „self-serving bias” propus de D. T. Miller și M. Ross (1975) a fost larg acceptat (Shepperd et al., 2008, p. 885).

Psihosociologii anglofoni numesc acest fenomen „self-seving bias”, cei francofoni, „biais d’autocomplaisance”. Voi folosi alternativ termenii „complezență de sine” și „autocomplezență” pentru a denumi această modalitate de protejare a self-ului și de prezentare de sine. Complezența, îndeobște se știe, înseamnă amabilitate, bunăvoință, curtoazie, serviabilitate în relațiile cu altă persoană. Când complezența se raportează la propria persoană, ne referim la complezența de sine. Cuvântul „bias”, provenit din limba engleză, a intrat ca atare de ceva timp în vocabularul psihosociologiei, însemnând înclinare, aplecare, tendință, direcție.

Așadar, complezența de sine este tendința de a fi binevoitori, serviabili cu noi înșine. Poate că cel mai bine se observă această iluzie cognitivă în mediul școlar. Când un elev obține o notă foarte bună la o lucrare scrisă consideră, de regulă, că este meritul lui (l-au ajutat inteligența, efortul de învățare, creativitatea etc.); dacă nota îl nemulțumește, atribuie eșecul factorilor externi (problema de rezolvat depășea cu mult cerințele școlare, colegul de bancă l-a enervat insistând să îl ajute, era prea frig sau prea cald în clasă etc.).

În multe alte situații, complezența de sine explică, în asociere cu alți factori, modul în care gândim, simțim și ne comportăm. La un concurs pentru ocuparea unui job, cei care reușesc „dau vina” pe valoarea de sine (sunt o persoană de succes), iar cei care nu câștigă s-ar putea să blameze angajatorul: nu a evaluat corect, avea păreri preconcepute despre candidați etc. În unele cazuri, tehnologia devine „țap ispășitor”: am întârziat trimiterea on line a unui document pentru că Internetul m-a  blocat. Dacă respectivul document ajunge la timp, este meritul meu, am știut cum să procedez. În fine, ca să închei exemplificările, să ne gândim la constituirea unui cuplu familial: când mariajul merge bine, mi se datorează mie, spune soțul: „Am știut să aleg sufletul pereche”; când „scârție”, tot el se dezvinovățește: mama soacră…

Repere

Fenomenul complezenței de sine a fost identificat în 1976 de către psihosociologul american de origie austriacă Fritz Heider (1896 – 1988), profesor la University of Kansas (SUA),  fondatorul Teoriei atribuirii, care observa: „Cineva este înclinat să-și atribuie lucrurile bune, dar suferă când trebuie să-și atribuie ceva care nu este atât de bun” (Heider, 1976, p. 16).

Faptul că suntem părtinitori față de noi înșine reprezintă o caracteristică general umană, cu diferențieri în funcție de trăsăturile de personalitate (internalism versus externalism, stima de sine ridicată sau scăzută etc.) și de categoriile bio-sociale de vârstă, apartenență la gen (masculin versus feminin), tip de cultură (individualistă versus colectivistă). Copiii cu vârsta de 8 -11 ani și adulții de peste 55 de ani au tendința mai puternică de a-și proteja sinele, probabil datorită trebuinței de competență și așteptărilor de succes (Wen, 2018, p. 3). „Anumite persoane sau grupuri sunt mai predispuse la autocomplezență. Indivizii mulțumiți de sine – spre exemplu, narcisiștii sau cei care sunt fericiți – au o probabilitate mai mare să manifeste tendința de părtinire de sine, spre deosebire de persoanele depresive, care sunt mai puțin susceptibile la complezența de sine. Persoanele cărora le pasă mai mult de realizare și de succes raportează, de asemenea, o părtinire de sine mai mare. La nivel de grup, bărbații manifestă o tendință spre autocomplezență mai accentuată decât femeile. Acest lucru se datorează faptului că bărbații, în medie, sunt mai narcisiști și au o stimă de sine mai mare decât femeile” (Campbell, Krusemark, 2007, p. 847).

Cât privește relația dintre tipul de cultură și autocomplezență, lucrurile nu sunt foarte clare: unele cercetări (spre exemplu, Heine, Hamamura, 2007; Hooghiemstra, 2008; Yan, Gaier, 1994) au arătat că persoanele din țările din zona culturii individualiste (precum SUA), comparativ cu cele din zona culturii colectiviste (de exemplu, China), sunt mai predispuse la partajarea de sine. Rezultatele altor cercetări nu au confirmat această discrepanță, arătând că persoanele din culturile colectiviste se angajează în complezența de sine la un nivel similar cu persoanele din culturile occidentale, dar preferă să prezinte în public o imagine a modestiei, care nu reflectă simțămintele lor adevărate (Mezulis, 2004, p. 711).

Cercetări psihosociologice

               Într-o cercetare mai veche, Albert H. Hastorf și Hadley Cantril (1954) au cerut studenților de la Princeton University și Dartmouth College (SUA) să evalueze penalitățile comise în meciul dintre echipele de fotbal din 23 noiembrie 1951. Studenților de la ambele universități li s-a proiectat filmul meciului. Rezultatul: studenții de la Princeton University „au văzut” că jucătorii echipei de la Dartmouth College au comis de două ori mai multe greșeli lflagrante și de trei ori greșeli ușoare decât echipa universității lor. În același timp, studenții de la Dartmouth College „au văzut” că ambele echipe au comis un număr aproximativ egal de greșeli. În realitate, statistica oficială consemna pentru echipa de la Princeton University 25 de penalități și pentru echipa de la Dartmouth College 70 de greșeli. Este ca și cum studenții ar fi văzut două meciuri diferite (Hastorf, Cantril, 1954, p. 129). Voi relua discuția despre autocomplezența suporterilor de pe stadioane. Acum și aici am intenționat să arăt că fenomenul partajării de sine conduce la o percepție subiectivă a realității.

Cercetările psihosociologice au evidențiat rolul situației concrete în apariția complezenței de sine: probabilitatea apariției acestui fenomen este mai mare dacă sarcina este importantă decât în cazul în care este moderat semnificativă. Succesul sau eșecul la examenul pentru obținerea permisului de conducere măresc probabilitatea autocomplezenței, în comparație cu rezultatele la un concurs oarecare. De asemenea, autocomplezența este mai probabilă când persoana își stabilește ea însăși sarcina de realizat decât atunci când sarcina a fost impusă de altcineva. Respingerea la examenul de admitere la o facultate pe care un absolvent de liceu și-a ales-o singur este mai dureroasă decât în cazul nereușitei la o facultate la care părinții l-au determinat să se înscrie.

Psihologii americani Keith W. Campbell  și Elizabeth A. Krusemark atrag atenția asupra unei situații deosebit de interesante: raportarea în public a autocomplezenței. „În public, este mai puțin probabil ca persoanele să manifeste autocomplianță” (Campbell, Krusemark, 2007, p. 847). În unele situații, suntem tentați să ne asumăm mai degrabă eșecurile decât succesele. Ce impresie ar lăsa antrenorul unei echipe de fotbal dacă după pierderea unui meci de către echipa pe care o conduce ar declara presei că atacanții nu au dat randament și mijlocașii și fundașii s-au bâlbâit, că echipa nu este sudată?! Ce ați spune despre un jucător din echipa care a câșigat dacă ar pretinde într-un interviu televizat că fără el meciul ar fi fost pierdut?! Cu siguranță, ați aprecia că antrenorul echipei înfrânte este lipsit de simțul responsabilității, iar jucătorul care a dat interviul este un lăudăros, lipsit de spiritul de echipă. Nu încape nicio îndoială că autocomplezența afectează imaginea publică a persoanelor.       

Mai multe cercetări  de psihosociologie concretă au verificat apariția autocomplezenței de sine în sporturile individuale și de echipă, în cazul victoriei și al înfrângerii. S-au adus constatări consistente, conform cărora câștigătorii au o probabilitate mai mare să interpreteze rezultatele  ca fiind datorate factorilor interni (efort, talent etc.), în comparație cu învinșii și că această diferență este mai vizibilă în sporturile individuale decât în sporturile de echipă (Mitić, Wattles, 2023, p. 67). În cercetarea realizată de profesoarele Anja Mitić și Isidora Wattles de la Union University (Novi Sad, Serbia) imediat după încheierea Cupei Mondiale de Fotbal din anul 2022, fanii echipei naționale a Serbiei (80 de bărbați și 81 de femei, cu vârsta medie de 31 de ani) au fost rugați să răspundă la urmtoarele întrebări:

1. De ce naționala Serbiei a învins naționala Portugaliei la Cupa Mondială?

Variante de răspuns: a) Pentru că a fost mai bună; b) Pentru că a avut noroc.

2. De ce naționala Serbiei a pierdut în meciul cu naționala Elveției în Cupa Mondială?

Variante de răspuns: a) Pentru că a fost mai slabă; b) Pentru că a avut ghinion.

Este știut că fanii oricărei echipe sportive se identifică cu respectiva echipă, victoria jucătorilor este trăită ca triumf al fanilor: „Am învins!”, „I-am bătut!”, „Și-altă dată, și-altă dată!” scandează ei din tribunele stadioanelor. Fanii se acoperă cu „gloria reflectată” (Chelcea, 2023, p. 141). Statistica răspunsurilor la cele două întrebări este prezentată în Tabelul 1.

                Tabelul 1. Distribuția răspunsurilor (după Mitić, Wattles, 2023, p. 66)


 
VictorieTotal
 Factori interniFactori externi
Pierdere  Factori interni7662138
Factori externi1310   23
              Total8972161

În această investigație, fanii echipei naționale de fotbal a Serbiei nu au reacționat cu părtinire: au atribuit preponderent factorilor interni atât victoria, cât și pierderea. Rezultatele acestui sondaj au adus încă o dovadă că între cele două variabile (victorie – pierdere și atribuire cauzală internă – externă) există o relație statistic semnificativă. Totodată, rezultatele au confirmat diferența dintre bărbați și femei în ceea ce privește autocomplezența: în cazul victoriei, bărbații atribuie cauza factorilor interni (buna pregătire a echipei), în timp ce femeile atribuie victoria factorilor externi (întâmplarea fericită). Tabelul 2

                 Tabelul 2. Distribuția răspunsurilor în funcție de apartenența la gen

(după Mitić, Wattles, 2023, p. 67)

 PierdereTotal
 Factori interniFactori externi
Genul  Masculin512980
Feminin3843 81
             Total8972161

Nu numai în domeniul sportului se recomandă evaluarea corectă a factorilor cauzali ai rezultatelor, ci și în alte domenii, inclusiv în politică. În orice loc de muncă este necesar ca oamenii, de la șefi la subordonați, să-și asume și succesele, și eșecurile. Cei ce pun pe seama altora eșecurile viciază relațiile interpersoanale și prejudiciează climatul organizațional. Un șef de echipă pe un șantier de construcții sau un șef de proiect într-un institut de cercetare se descalifică dacă atribuie nerealizările slabei calificări a muncitorilor, respectiv neimplicării cercetătorilor. În plus, astfel de șefi îi învață pe subordonați sau pe colaboratori să nu-și recunoască greșelile și, prin aceasta, obstrucționează perfecționarea lor profesională. Aceeași influență negativă o au și persoanele cu funcție de conducere care fac din bunele rezultate ale instituției, firmei, companiei o victorie personală. Dispare astfel încrederea personalului în ei înșiși și în instituție, slăbește motivația și scade productivitatea.

Bibliografie

Campbell, Keith W., Krusemark, Elizabeth A. (2007). „Self-serving bias”, în  R. F. Baumeister, K. D. Vohs (eds.). Encyclopedia of Social Psychology (vol. 2, pp. 845-847). Thousand Oaks, Sage Publications, Inc.

Chelcea, Septimiu (2023). „Stima de sine și succesul reflectat”, în S. Chelcea, Schițe psihosociologice (pp. 141-143). București, Editura Pro Universitaria.

Hastorf, Albert, Cantril, Hadley (1954). „They saw a game: A case study”, Journal of Abnormal and Social Psychology, 49, 1, pp. 129-134.

Heider, Fritz (1958). The Psychology of Interpersonal Relations. New York, Wiley.

Heider, Fritz (1976). „A conversation with Fritz Heider”, în J. H. Harvey, W. J. Ickes , R. F. Kidd (eds.). New Directions in Attribution Research (vol. 1, pp. 3-21). Hillsdale, NJ., Erlbaum.

Mezulis, Amy H. et al. (2004). „Is there a universal positivity bias in attributions? A meta-analytic review of individual, developmental, and cultural differences in the self-aerving attributional bias”, Psychological Bulletin, 130, 5, pp. 711-747. 

Miller, Dale T., Ross, Michael (1975). „Self-serving biases in the attribution of causality: Fact or fiction?”, Psychological Bulletin, 82, 2, pp. 213-225. 

Mitić, Anja, Wattles, Isidora (2023). „Cognitive bias in the interpretation of sport success and failure”, Physical Education and Sport, 21, 1, pp. 55-72.

Shepperd, James, Malone, Wendi, Sweeny, Kate (2008). „Exploring causes of the self-serving bias”, Social and Personality Psychology Compass, 2, 2, pp. 895-908.

Wen, Shanshan (2018). „The effect of result publicity on self-serving attributional bias. A social comparison perspective”, Frontiers of Business Research in China, 12, 1, pp. 1-12.

5.12.23



Facebook

Semnal editorial: Sociologie Românească nr. 1/2024

Semnalăm publicarea online a numărului 1/2024 al Revistei Sociologie Românească. Din cuprins: Studii / Studies From “At Risk” to “Dangerous” People. The Roma Between Development Policies and Practices of ExpulsionIonuț Marian Anghel Exploring the Gendered Dynamics of Work and Family Life. A Secondary Descriptive Analysis in the Romanian ContextMaria Simionescu (Vlăsceanu) Răspunsuri la criza ocupării. Transformări ...

Începuturi ale sociologiei medicale în anii `80.  O discuție cu sociolog Florica Bătrîn

Dragă Flori, ce făceai în anii `70 – `80  ca sociolog ? Din câte-mi amintesc, în anii respectivi, sociologia de la noi era preocupată de probleme precum integrarea, eficiența, mobilitatea socială. Ca absolvent al promoției’75, specizalizat în sociologia educatiei și culturii, am avut șansa de a găsi în oferta săracă de ...

In memoriam Constantin (Telu) Stoiciu

Constantin (Telu) Stoiciu este un mare prieten al nostru. Realizăm acum la despărțire că termenul de prieten este insuficient pentru a exprima consistența sentimentelor. El este, timp de 60 de ani, chiar dacă uneori a stat mai aproape sau mai departe, o parte importantă a vieții noastre. Este și va rămâne un mare ...

Speranța de viață după Pandemie. Spectaculoasa recuperare

Introducere În luna septembrie a anului trecut am publicat la Contributors un articol dedicat speranței de viață în țara noastră [1]. Se dorea a fi un răspuns la o întrebare firească asupra modului în care speranța de viață urma să se redreseze după declinul apreciabil din anii 2020 și 2021 provocat de imprevizibila Pandemie ...

Un interviu care rămâne actual peste vreme: prof. univ. Elisabeta Bostan în dialog cu Revista Teatru despre spectacol și universul copilăriei (1974)

Prof. Univ. Dr., Cercetător Principal ICCV, Elena Zamfir  Doresc să aduc în fața cititorilor noștri un interviu al doamnei profesor univ. Elisabeta Bostan de acum 50 de ani acordat Revistei Teatru. Cuvintele sunt de prisos în a introduce o valoare inestimabilă a culturii și a cinematografiei românești când vorbim de doamna profesor ...

Concursul Euroviziune 2024. Nemo și Codul

Nemo este cântărețul câștigător din mai 2024 la Euroviziune. Acum o saptămînă. Iar Cod este titlul cântecului câștigător. Nu știu ce va spune critica muzicală din Romania despre performanța artistică și muzicală a cântărețului Nemo. În ce ne privește am avea câteva întrebări sociologice, la cald. Cuvântul Nemo. Iată un cuvânt ...

Impactul social al tehnologiilor imersive

Sursa: https://www.ici.ro Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București[1] a organizat recent un webinar pe tema „Viitorul tehnologiilor imersive în România” cu scopul de a reuni reprezentanți ai mediului academic, antreprenori din sectorul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, reprezentanți ai autorităților publice cu rol de reglementare și de a aduce în ...

Sociologie și policalificare în industrie. Pe marginea unui articol publicat în 1984. Discuție între Sorin Mitulescu și Ion Tița Călin

Introducere: O generație de sociologi: texte din anii `80 Cine ești dumneata, domnule Ion Tița-Călin? În anul 1975, am absolvit Facultatea de Filosofie, secția Sociologie, cu media generală 9,50. Primisem recomandarea să lucrez într-un institut de cercetare științifică, dar la repartizarea în producție, am optat pentru postul de sociolog din Șantierul Naval Constanța ...