Romania Sociala logo
Menu

Corectitudinea politică şi puterea

autor:   5 March 2019  

În Omul unidimensional, Herbert Marcuse făcea observaţia că formele de control social evoluează, la rândul lor, în ritmul dezvoltării tehnologice a omenirii. În forma pe care o cunoaştem astăzi, corectitudinea politică oglindeşte una dintre faţetele exercitării puterii (în sens de realizare a dominaţiei), care spune foarte multe despre tipul de societate în care trăim.

Dezbaterea despre corectitudinea politică (CP) se învârte în jurul întrebării dacă este sau nu este o formă de auto-cenzură, mai precis de realizare a controlului social şi politic prin auto-cenzură. Corectitudinea politică, în esenţă, constă în norme sau reguli sociale prin care se caută a fi evitate elemente de limbaj, politici, măsuri etc. care produc ofense, discriminare sau prejudiciu unor anumite grupuri din societate, de cele mai multe ori minorităţi (de orice fel).

Particularităţi ale corectitudinii politice ca formă de exercitare a puterii

Interesant că, în acest caz, nu vorbim de producerea de efecte scontate, după cum Bertrand Russel definea puterea, prin coerciţie, violenţă, ci prin influenţare şi determinarea propriilor dorinţe şi acţiuni sociale. Cu alte cuvinte, oamenii ajung în situaţii în care se tem pentru locul de muncă, pentru poziţia lor în societate, dacă nu urmează linia de conduită „politic corectă”. Or, tocmai această stare de anxietate, de nesiguranţă a individului faţă de consecinţele propriilor cuvinte se află, în opinia mea, la originea caracterului controversat al corectitudinii politice. Este sau nu liber cel care se simte mai tot timpul temător dacă spune altora ceea ce gândeşte? În ce măsură viaţa socială dominată de anxietate, de frică, mai este o viaţă liberă? Care este limita asupra libertăţii cuvântului, dincolo de care norme introduse cu intenţia de a schimba în bine comportamentul semenilor devin „cătuşe de aur”?

Particularitatea corectitudinii politice de exercitare a puterii mai degrabă prin influenţă în sensul auto-cenzurii decât prin coerciţie este completată de forma de realizare a controlului social. De cele mai multe ori, exercitarea puterii în societate se realizează de sus în jos, pe baza monopolului violenţei legitime, potrivit definiţiei celebre a statului de către Max Weber. Statul este acela care ameninţă cu violenţa legală, cu coerciţia în cazul nerespectării regulilor şi normelor vieţii sociale. În viaţa de zi cu zi, conducerea organizaţiei, indiferent de forma de proprietate, este cea din partea căreia resimţim exerciţiul puterii. Desigur, regulile şi normele vieţii sociale, dincolo de buna funcţionare a colectivităţii, sunt cele care slujesc şi intereselor, în cea mai mare parte patrimoniale, ale grupurilor care deţin puterea în societate. În cazul corectitudinii politice, o altă particularitate a sa constă tocmai în realizarea controlului social de jos în sus.

O scurtă digresiune istorică apare ca necesară pentru o mai bună explicare a funcţionării controlului de jos în sus. În forma sa actuală, corectitudinea politică îşi are originea în spaţiul occidental, mai precis în SUA anilor 1980 şi începutul anilor 1990, mai precis în campusurile universităţilor americane, când au fost introduse coduri de limbaj şi comportament pentru corpul profesoral. Pasul decisiv pentru universalizarea corectitudinii politice a constat în acceptarea, internalizarea şi promovarea acesteia de către marile corporaţii americane, îndeosebi cele din mass-media şi publicitate. Într-o manieră orweliană, „devianţii” de la linia corectă politic devin non-persoane: îşi pierd locul de muncă, devin „neangajabili” sau îşi pierd susţinerea sponsorilor. Altfel spus, susţinerea materială a existenţei devine, brusc, înalt problematică. În cea mai mare parte, colegii şi prietenii îi abandonează, în parte pentru a nu fi ei înşişi expuşi acuzelor de deviaţionism. Deviatori, deviaţionism, împăciutorism, vigilenţă (revoluţionară)… Cititorul, posibil deja trecut de o anumită vârstă, va recunoaşte termeni dintr-o epocă apusă, în care totalitarismul a purtat masca sovietică, stalinistă. Nu întâmplător, originea istorică a termenului provine din remarcile auto-ironice din cercuri intelectuale de stânga de peste ocean din anii 1960, în care erau taxate atitudinile intransigente, intolerante faţă de ideile altora, exprimate – voit sau nu, conştient sau nu – în termeni ce aminteau de bolşevici.

Cazul Navratilova din februarie 2019 este elocvent pentru cum funcţionează controlul social de jos în sus în cazul corectitudinii politice. Cunoscuta jucătoare de tenis, de orientare sexuală lesbiană, a promovat cauza LGBT în spaţiul occidental. Martina Navratilova şi-a permis însă un comentariu prin care a etichetat drept „trişare şi incorectitudine” admiterea în competiţiile sportive pentru femei a unor transsexuali bărbaţi „care decid să fie femei”. Fosta jucătoare a fost declarată „transfobă” de către ONG-uri LGBT, iar unul dintre acestea i-a retras titlul de ambasador. De regulă, declararea oficială a cuiva ca incorect politic este urmată de anularea sponsorizărilor şi ignorarea sistematică de către mass-media.

Controlul social de jos în sus apare ca fiind mai modern şi mai eficient decât controlul social de sus în jos, aşa cum propaganda mass-media din mediul privat este mai eficientă decât propaganda mass-media de stat. Cauza principală este uşor de intuit: rezistenţa din toate timpurile şi toate locurile faţă de ce este impus „de sus”, de conducerea ierarhică, a cărei formă supremă este statul.

Şi în România?

Dacă ne întoarcem la observaţia lui Marcuse – formele de control social evoluează în ritmul dezvoltării tehnologice a omenirii – apare mai clar de ce corectitudinea politică este abia la început în România. Controlul social este încă predominant prin alte forme. Societatea în care trăim resimte încă traumele perioadei de tranziţie. Cea mai mare parte a indivizilor trăiesc încă de azi pe mâine. Se zbat fie în sărăcie, fie într-un consumerism unidimensional. După decenii de dictatură – să nu uităm experienţele Carol al II-lea, statul naţional-legionar, Antonescu, care au precedat regimul comunist – populaţia României încă manifestă o oarecare doză de respingere faţă de norme şi instituţii aduse din afară sau promovate „de sus”. „Formele fără fond” sunt încă de actualitate. Pe de altă parte, mimetismul cultural al anumitor cercuri sau grupuri din societatea noastră va conduce, mai devreme sau mai târziu, şi la o dezbatere românească asupra corectitudinii politice.




Facebook

De la taxi la Uber. O mărturie personală

Ceea ce numim cunoaștere sociologică implică adesea premize teoretice, care se vor validate. Sau teme de cercetare impuse pe hârtie. Și dacă am inversa demersul? Este fascinant să pleci într-o plimbare pe stradă și să descoperi o tematică sociologică la care nici nu te-ai gândit. În fața căreia nu ai ...

Trans-știința

Se pare că realitatea pe care nu numai că o percepem astăzi, dar chiar o creăm în măsură semnificativă, a devenit mai complexă decât orientările științifice dominante. Ceea ce numim astăzi cunoaștere științifică pare să nu ne mai ajute în înțelegerea complexității, atât a realității obiective, cât și a subiectivității. ...

Sociologii români și problematica romilor[1]

Discuția declanșată de Institutul de istorie m-a pus pe gânduri. Rezultatul este un eseu mai larg decât mă așteptam. Dezrobirea. Institutul de istorie al Academiei a prezentat 5 comunicări despre una dintre schimbările sociale importante ale istoriei României: abandonare ”robiei”. Un proces social-politic și cultural extrem de important care a avut ...

Interviu cu Emanuel Copilaș – “Integrarea României în sfera de influență sovietică (1944-1947) perspective internaționale și locale”

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum? Inițiativa volumului s-a conturat pornind de la un capitol de carte, publicat în cadrul volumului colectiv intitulat Panorama comunismului în România. Volumul, coordonat de către scriitoarea Liliana Corobca, a apărut la editura Polirom în ...

Elevarea spirituală

În general, se crede că omul are trei nevoi elementare, fără de care nu are nici o șansă de supraviețuire: hrană, adăpost și îmbrăcăminte. Desfășurarea vieții umane, ne dezvăluie că niciuna dintre ele nu se satisface, adecvat naturii sale, prin oferta directă a mediului său natural de viață. În condiția ...

Manifestare științifică organizată de Agenția Națională pentru Romi „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”

În data de 20.02.2024, a fost organizat evenimentul „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”, Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Manifestarea științifică a fost organizată de Agenția Națională pentru Romi, sub egida Academiei Române și a fost ocazionată de Ziua Dezrobicrii Romilor din ...

Interviu cu Emanuel Copilaș – “Educaţie pentru societate : in memoriam Robert Reisz”

Silviu Rogobete și Emanuel Copilaș (coordonatori) (2023) Educaţie pentru societate : in memoriam Robert Reisz, Editura Universității de Vest, Timișoara Felicitări pentru publicarea volumului! Pentru început vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre personalitatea științifică a Profesorului Robert Reisz! Robert Reisz a fost, în primul rând, o persoană curioasă, înțelegătoare ...

NOUA LEGE A PENSIEI: un moment al SPERNȚELOR sau al ADEVĂRULUI?

Ieri, la Realitatea a fost o nouă discuție pe tema pensiilor. De 3 ani, aproape zilnic, sunt discuții pe metodologia calcului pensiilor. Concluzia discuțiilor din ultimii ani de dezbatere a fost că pensiile sunt foarte scăzute și, desigur, e necesar o creștere a lor. În plus, sistemul este plin de ...