Romania Sociala logo
Menu

Corectitudinea politică şi puterea

autor:   5 March 2019  

Iulian Stănescu

În Omul unidimensional, Herbert Marcuse făcea observaţia că formele de control social evoluează, la rândul lor, în ritmul dezvoltării tehnologice a omenirii. În forma pe care o cunoaştem astăzi, corectitudinea politică oglindeşte una dintre faţetele exercitării puterii (în sens de realizare a dominaţiei), care spune foarte multe despre tipul de societate în care trăim.

Dezbaterea despre corectitudinea politică (CP) se învârte în jurul întrebării dacă este sau nu este o formă de auto-cenzură, mai precis de realizare a controlului social şi politic prin auto-cenzură. Corectitudinea politică, în esenţă, constă în norme sau reguli sociale prin care se caută a fi evitate elemente de limbaj, politici, măsuri etc. care produc ofense, discriminare sau prejudiciu unor anumite grupuri din societate, de cele mai multe ori minorităţi (de orice fel).

Particularităţi ale corectitudinii politice ca formă de exercitare a puterii

Interesant că, în acest caz, nu vorbim de producerea de efecte scontate, după cum Bertrand Russel definea puterea, prin coerciţie, violenţă, ci prin influenţare şi determinarea propriilor dorinţe şi acţiuni sociale. Cu alte cuvinte, oamenii ajung în situaţii în care se tem pentru locul de muncă, pentru poziţia lor în societate, dacă nu urmează linia de conduită „politic corectă”. Or, tocmai această stare de anxietate, de nesiguranţă a individului faţă de consecinţele propriilor cuvinte se află, în opinia mea, la originea caracterului controversat al corectitudinii politice. Este sau nu liber cel care se simte mai tot timpul temător dacă spune altora ceea ce gândeşte? În ce măsură viaţa socială dominată de anxietate, de frică, mai este o viaţă liberă? Care este limita asupra libertăţii cuvântului, dincolo de care norme introduse cu intenţia de a schimba în bine comportamentul semenilor devin „cătuşe de aur”?

Particularitatea corectitudinii politice de exercitare a puterii mai degrabă prin influenţă în sensul auto-cenzurii decât prin coerciţie este completată de forma de realizare a controlului social. De cele mai multe ori, exercitarea puterii în societate se realizează de sus în jos, pe baza monopolului violenţei legitime, potrivit definiţiei celebre a statului de către Max Weber. Statul este acela care ameninţă cu violenţa legală, cu coerciţia în cazul nerespectării regulilor şi normelor vieţii sociale. În viaţa de zi cu zi, conducerea organizaţiei, indiferent de forma de proprietate, este cea din partea căreia resimţim exerciţiul puterii. Desigur, regulile şi normele vieţii sociale, dincolo de buna funcţionare a colectivităţii, sunt cele care slujesc şi intereselor, în cea mai mare parte patrimoniale, ale grupurilor care deţin puterea în societate. În cazul corectitudinii politice, o altă particularitate a sa constă tocmai în realizarea controlului social de jos în sus.

O scurtă digresiune istorică apare ca necesară pentru o mai bună explicare a funcţionării controlului de jos în sus. În forma sa actuală, corectitudinea politică îşi are originea în spaţiul occidental, mai precis în SUA anilor 1980 şi începutul anilor 1990, mai precis în campusurile universităţilor americane, când au fost introduse coduri de limbaj şi comportament pentru corpul profesoral. Pasul decisiv pentru universalizarea corectitudinii politice a constat în acceptarea, internalizarea şi promovarea acesteia de către marile corporaţii americane, îndeosebi cele din mass-media şi publicitate. Într-o manieră orweliană, „devianţii” de la linia corectă politic devin non-persoane: îşi pierd locul de muncă, devin „neangajabili” sau îşi pierd susţinerea sponsorilor. Altfel spus, susţinerea materială a existenţei devine, brusc, înalt problematică. În cea mai mare parte, colegii şi prietenii îi abandonează, în parte pentru a nu fi ei înşişi expuşi acuzelor de deviaţionism. Deviatori, deviaţionism, împăciutorism, vigilenţă (revoluţionară)… Cititorul, posibil deja trecut de o anumită vârstă, va recunoaşte termeni dintr-o epocă apusă, în care totalitarismul a purtat masca sovietică, stalinistă. Nu întâmplător, originea istorică a termenului provine din remarcile auto-ironice din cercuri intelectuale de stânga de peste ocean din anii 1960, în care erau taxate atitudinile intransigente, intolerante faţă de ideile altora, exprimate – voit sau nu, conştient sau nu – în termeni ce aminteau de bolşevici.

Cazul Navratilova din februarie 2019 este elocvent pentru cum funcţionează controlul social de jos în sus în cazul corectitudinii politice. Cunoscuta jucătoare de tenis, de orientare sexuală lesbiană, a promovat cauza LGBT în spaţiul occidental. Martina Navratilova şi-a permis însă un comentariu prin care a etichetat drept „trişare şi incorectitudine” admiterea în competiţiile sportive pentru femei a unor transsexuali bărbaţi „care decid să fie femei”. Fosta jucătoare a fost declarată „transfobă” de către ONG-uri LGBT, iar unul dintre acestea i-a retras titlul de ambasador. De regulă, declararea oficială a cuiva ca incorect politic este urmată de anularea sponsorizărilor şi ignorarea sistematică de către mass-media.

Controlul social de jos în sus apare ca fiind mai modern şi mai eficient decât controlul social de sus în jos, aşa cum propaganda mass-media din mediul privat este mai eficientă decât propaganda mass-media de stat. Cauza principală este uşor de intuit: rezistenţa din toate timpurile şi toate locurile faţă de ce este impus „de sus”, de conducerea ierarhică, a cărei formă supremă este statul.

Şi în România?

Dacă ne întoarcem la observaţia lui Marcuse – formele de control social evoluează în ritmul dezvoltării tehnologice a omenirii – apare mai clar de ce corectitudinea politică este abia la început în România. Controlul social este încă predominant prin alte forme. Societatea în care trăim resimte încă traumele perioadei de tranziţie. Cea mai mare parte a indivizilor trăiesc încă de azi pe mâine. Se zbat fie în sărăcie, fie într-un consumerism unidimensional. După decenii de dictatură – să nu uităm experienţele Carol al II-lea, statul naţional-legionar, Antonescu, care au precedat regimul comunist – populaţia României încă manifestă o oarecare doză de respingere faţă de norme şi instituţii aduse din afară sau promovate „de sus”. „Formele fără fond” sunt încă de actualitate. Pe de altă parte, mimetismul cultural al anumitor cercuri sau grupuri din societatea noastră va conduce, mai devreme sau mai târziu, şi la o dezbatere românească asupra corectitudinii politice.




Facebook

Apariție editorială: Septimiu Chelcea – OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare

Ne face plăcere să anunțăm publicarea lucrării profesorului Septimiu Chelcea OPINIA publică. Persuasiune, propagandă, manipulare, apărută la Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion C. Brătianu” (București, 2020, 424 de pagini). Cartea include două părți. În prima parte este analizată opinia publică. Cele cinci capitole (Opinia publică: o perspectivă ...

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească

Semnalăm apariția volumului 18, Nr. 2, 2020 al revistei Sociologie Românească, Asociația Română de Sociologie, Expert Projects, Iași. Revista a fost înfiinţată în 1936 de reputatul sociolog român Dimitrie Gusti, membru al Academiei Române din anul 1919 și președinte al Academiei Române (1944-1946). Revista a fost desfiinţată în 1946 de regimul comunist ...

Sociologia românească și sociologia occidentală

România s-a gândit mereu pe sine ca o parte a societății occidentale. România, o societate occidentală, dar în curs de dezvoltare, de lichidare a decalajul față de modelul occidental. Această viziune se regăsește, însă doar parțial, și în relația sociologiei românești cu sociologia occidentală. Cu un decalaj doar de câteva decenii, ...

O boală veche : filoxenia

În urmă cu peste un secol și jumătate, gazetarul Mihai Eminescu, umilit peste măsură de temenelele autorităților românești din Acel timp, față de un Occident care suferea de complexe de superioritate (glazurate de megalomanie egolatră) cu nimic diferite de cele de astăzi, făcând un succint examen al etiologiei lipsei de ...

Interviu cu Iuliana Precupețu, coordonatoarea proiectului AMASE finanțat de Norway Grants și UEFISCDI

Iuliana Precupețu, cercetător științific I în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, este coordonatoarea proiectului  AMASE A multidimensional approach to social exclusion in later life – health consequences for ageing populations finanțat de Norway Grants și UEFISCDI pentru perioada 1.09.2020–31.08.2023. Buna ziua si felicitări pentru câștigarea proiectului! Cum ...

Opțiuni politice în fața alegerilor din decembrie

Urmează, posibil, alegerile. Cum se prezintă partidele, ce propun ele electoratului ? La ce ne așteptăm noi, alegătorii ? România e de mult timp în criză. Sistemul nostru politic se confruntă acum, înainte de alegeri, cu o criză medicală care pare a sintetiza fondul profund al crizei României din ultima perioadă. ...

Starea socială a României: tranziție și post-tranziție

Am fost solicitat să particip la Volumul IX al Istoriei României al Academiei Române cu două capitole: Starea socială a României în perioada socialistă și Starea socială a României în tranziție și post-tranziție. Despre perioada de după 1989 s-a scris mult, dar analize globale sunt foarte rare. E o perioadă foarte ...

Cozile de azi și cozile de ieri

Coada ca microsocietate Coada sau rândul sunt forme concentrate de microsocietate, a căror menire este ordonarea și raționalizarea spațiului și a timpului de așteptare. Ele sunt forme de relaționare socială, dar și de control social; ele funcționează după reguli impuse, controlate, sau sunt autoreglate de cei care își așteaptă rândul. Nerespectarea ...