Satul Șirnea din  comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice  din acest sat de munte  circulă destul de frecvent pe Internet. Și mulți poate își mai aduc aminte că localitatea a fost printre primele ”sate turistice” din regimul trecut. Programe ”culturale” ale ONT Carpați pentru turiștii străini se defășurau pe aici încă din anii 70. Dar, în conformitate cu reglementările de tip comunist, nu era permis ca turiștii străini să fie cazați în casele  țăranilor, așa că aceștia se mulțumeau cu o vizită (la pas sau cu sania) prin sat, admirând câteva gospodării (ale satului necooperativizat)  și eventual servind o ”masă tradițională” acompaniată de câțiva rapsozi populari, într-o locație amenajată pe plan local.

Satul Șirnea, la nord de DN 73

Extremitatea de nord a satului Șirnea este reprezentată de cătunul Podul Paltinului

(imagine preluată din Strategia de dezvoltare  a Comunei Fundata)

Când a  venit noua epocă de ”libertate”  satul acesta ar fi trebuit să evolueze mai departe pe coordonatele turismului rural pentru care dispunea de atuuri suficiente. Dar libera  concurență a scos înainte alte locuri apropiate care i-au luat fața. Nu vorbim doar de satul reședință de comună Fundata, așezat mai aproape de șoseaua națională ci mai ales de alăturatul Moeciu (de Jos și de Sus) unde au apărut pensiuni impunătoare cu atracții de confort sporit pentru turiști. Șirnea a rămas într-o relativă înapoiere, chiar sălbăticie, cu zone de peisaj neglijate și chiar urâțite uneori de intervenții neinspirate și cu o populație parcă nepregătită pentru a practica ospitalitatea turistică. Dacă mai adăugăm și starea precară a drumului de acces dinspre șoseaua națională, răsfirarea (specifică ) a gospodăriilor cocoțate pe câte o coastă greu accesibilă, resursele de apă insuficiente, întelegem de ce ani la rândul turismul rural a bătut pasul pe loc la Șirnea, în ciuda startului prematur din vremea ONT-ului și a câtorva așa zise tradiții locale pe care  s-a bătut monedă o vreme. Era perioada când în promovare se implicau ziare importante ca Formula As și la Șirnea se organizau anual  competiții de schi fond pentru copii la nivel național,  Ziua olimpică sau sărbătoarea Măsura laptelui. Interesul pentru turism nu a fost mic.

 Pe teritoriul satului s-au ridicat câteva pensiuni cu oferte de cazare locală (unele chiar la nivel de adevărate hoteluri, cum a fost mai mulți ani la rând așa numita ”Vale cu struți” care a încercat să atragă publicul prin câteva păsări australiene captive într-un staul autohton, ca și prin preparate culinare pe bază de ouă gigantice).

În plus, în ultimii 10 de ani a mai apărut ca singură noutate de ofertă pentru timpul liber al turiștilor popositi în aceste locuri o oarece pistă pentru cicloturism semnalată prin câteva indicatoare greu descifrabile dar nu foarte vizibilă și ca traseu amenajat și nici dispunând de  vreun loc de unde să se poată eventual închiria necesarele biciclete pentru practicarea sportului menționat.

Manualele de turism rural definesc această activitate prin oferta specifică de cazare în locuințe tradiționale însoțită obligatoriu și de alte servicii complementare: etalarea de produse gastronomice populare, agrement și animație specifice zonelor sătești, transport cu mijloace tradiționale, pelerinaje la locașuri de cult consacrate, vizitarea unor ateliere meșteșugărești. Din păcate nici una dintre aceste variante nu este astăzi accesibilă la Șirnea, deși măcar pentru unele dintre ele ar fi existat premisele  necesare. Dar între timp satul Șirnea, satul turistic cel mult mediatizat a început să se confrunte cu o acută depopulare. Îmbătrânirea și rarefierea populației locale este cu atât mai îngrijoratoare cu cât satul de munte răsfirat prin văile și pe colinele semețe de la picioarele Pietrei Craiului  nu a fost niciodată o aglomerare  impresionantă de populație. Și totuși satul avea în urmă cu 20 – 30 de ani o școală cu patru săli clasă care se umpleau an de an cu elevi și părea să aibă viitorul asigurat; dar treptat aceștia au ajuns să se împuțineze până să poată încapea într-o singură sală de clasă iar de vreo 2-3 ani cei 15-16 copii sunt transportați zilnic la școala din Fundata.

Despre depopularea satelor s-a scris destul de mult în România; din păcate abordarea multor asemenea texte nu mi se pare cea potrivită. Dincolo de șirurile interminabile de date statistice care ne arată inexorabil scăderea indicatorilor demografici (cu excepția mortalității), abordările ”de specialitate” nu ne oferă prea multe elemente interesante și utile pentru găsirea de remedii. Nu e suficient să constatăm depopularea (prin plecare la oraș sau în străinătate), ar mai trebui să venim și cu explicații pertinente asupra cauzelor specifice pentru fiecare zonă și chiar pentru fiecare localitate în parte. Citeam recent  o teză aparținînd unui doctorant foarte preocupat de soarta ruralului dedicată problematicii depopulării satului românesc și nu am putut reține din analiza ”sociologică” altceva decât glorificarea nostalgică a tradițiilor folclorice și istorice ale satului alăturate cu teama  exprimată ca nu cumva depupularea să aducă pe meleagurile noastre pustiite, populații noi, Doamne ferește, necreștine, venite de te miri unde. O asemnea viziune de Ev Mediu, lipsită atât de înțelegerea profundă a dinamicii locale cât și de cea a contextului regional și internațional nu poate să ne ajute prea mult  în siuatia în care ne aflăm.

În speranța că o cunoaștere mai amănunțită a situației poate ajuta mai mult am să încerc în cele de mai jos să descriu situația unui colț din satul  Șirnea, cătunul Podul Paltinului care ocupă extremitatea de nord  a acestuia (vecin cu primii versanți ai Piatrei Craiului). Personal, merg în acest loc de 30 de veri, an de an și cunosc destul de bine cum a evoluat. Și mai ales în ultimii  ani, ceea ce constat mă întristează profund. Ar fi vorba despre aproximativ 25 –  30 de case răsfirate de o parte și de alta a drumului care  duce către satul vecin Pestera traversând o zonă destul de întinsă cu pâlcuri de pădure și pășuni. Dintre cele 30 de case care toate erau pline de viață în urmă cu treizeci de ani, astăzi mai sunt locuite permanent doar 8. Iar dintre acestea, numai 7 reprezintă case de gospodari cu vitele tradiționale aferente (cel puțin 2 până la 6 sau 8 vaci). Alte 2-3 case vechi adăpostesc periodic (vara) urmași ai vechilor proprietari sau citadini care le-au cumpărat de la localnici. În plus, în zonă au mai apărut 6 – 7 vile noi, confortabile aparținând de asemenea unor orășeni din Brașov, Ploiești sau București. Ba chiar este pe cale să se deschidă pe temelia unei case vechi renovate, un centru de formare (cu circuit închis pentru practicanții de Yoga, ce apar  destul de misterioși pentru  localnici care îi numesc pocăiți).  Restul de case au rămas nelocuite și se degradeaza pe an ce trece fiind fie de vânzare (dar fără succes deocamdată), fie părăsite pur și simplu de (sau fără) moștenitori. Dar toată întinderea de terenuri și case plus acareturile pentru vite ce formează (încă) un sit deosebit de armonios își datorează existența (și pitorescul) tocmai  întreținerii pășunilor de la poalele muntelui pe tot parcursul anului. Stau mărturie a luptei grele duse cu natura timp de mai bine de un secol, pietrele mai mari sau mai mici rânduite la marginea parcelelor. În absența întreținerii riguroase a pășunilor și fânețelor, peisajul montan riscă să se degradeze, împădurirea să prevaleze, drumurile să se strice și mai mult, liniștea să se aștearnă și mai profund dând locului un aspect  tot mai ”selenar”, nu neapărat pe gustul turistului.

Ceea ce este îngrijorator este că dintre cele 7 familii menționate ca fiind active în creșterea vitelor, 4 sau 5 sunt alcătuite din persoane de peste 60 de ani rămase fără copiii plecați deja pe la oraș sau în alte sate și doar o familie are un fiu în vârstă de 20 de ani încă student la Brașov, care locuiește în casa părintească (cel puțin pe timpul vacanțelor). Dar nici acesta nu pare să aibă intenția de a-și continua viața în satul natal. Asta înseamnă că îmbătrânirea și depopularea vor continua și nu sunt nici un fel de semne că măcar una dintre gospodăriile existente va mai funcționa aici peste câțiva (dar nu prea mulți) ani. De curând, una din casele din cătun a fost achiziționată de un realizator britanic de film care a declarat că dorește să repare casa dar să păstreze aspectul ei original nealterat. Să fie acesta semnul unei renașteri în condiții de conservare a acestui loc minunat ? Greu de presupus în absența unei oferte economice viabile. Turismul se poate dezvolta în mediul rural dar nu în absența funcției economice de bază, cea agricolă. Fără crescătorii de vite tradiționali (chiar echipați cu motocositoare și cu autoturisme 4×4), Șirnea nu poate să asigure premize pentru dezvoltarea turismului rural. Poate ar mai fi încă timp pentru o intervenție serioasă, consistentă și cu viziune pe termen lung.

Să vedem ce ne spune în sensul acesta Strategia de dezvoltare a comunei Fundata de care aparține și satul Șirnea. Intervențiile avute în vedere de Strategia pentru 2016 – 2025 (accesibilă pe site-ul comunei) sunt prezentate în Tabelul alăturat. În rubrica din dreapta am inserat propriile mele comentarii bazate pe observația la fața locului.

În ansamblu se poate spune că față de angajamentele  din 2016, prea puține s-au realizat la jumătatea perioadei prevăzute. Și chiar dacă acestea s-ar fi realizat în mai mare măsură, lucrurile nu ar fi stat diferit în Șirnea. Pentru că Strategia (nu numai că nu) nu recunoaște situația disperată în care de fapt se găsește satul, ci am putea spune că încă plutește într-o  lume ideală a stărilor oricând posibil de a fi îmbunătățite chiar cu jumătăți sau sferturi de măsură.

Ori, după cum se văd lucrurile la fața locului, multe dintre desfășurări sunt dramatice și iremediabile, iar pentru a se reveni la normal, intervențiile ar trebui să fie cu mult mai rapide și hotărâte, sprijinite de fonduri considerabile și bazate pe o solidaritate socială ce deocamdată, pare că a dispărut de pe aceste frumoase plaiuri românești. Mă gândesc, de exemplu,  la măsuri energice de încurajare (subvenții consistente venite de la comunitate) a câtorva tineri sau familii tinere de a se fixa în gospodării proprii, crescătoare de vite și totodată ai copiilor proprii. La fel de binevenită ar fi încurajarea unor inițiative de afaceri locale în prelucrarea laptelui și comercializarea produselor pe plan local (inclusiv prin alimentație publică). Și mă mai gândesc, nu în ultimul rând, că Bălțata românească și crescătorul de vaci ar trebui să fie tema unui viitor nou monument comunal situat în centrul satului. El ar putea să reamintească tuturor celor care trec pe aici că satul Șirnea a fost și va rămâne un produs al civilizației crescătorilor de animale, chiar la peste 1200 de metri altitudine.

Cu regret pentru o lume ce pare că se scufundă sub ochii noștri,

Sociolog dr. Sorin Mitulescu