O populație demoralizată 

este ușor de manipulat.

Surprinzător, termenul „demoralizare” nu figurează în dicționarele și enciclopediile de psihologie, psihosociologie sau sociologie, deși demoralizarea este „o stare psihologică de neputință, lipsa speranței, sentimentul eșecului și incapacitatea de a face față situațiilor” (Tecuta et al., 2014, p. 1), generată de factori interni (psiho-fiziologici) și externi (socio-culturali). 

În psihiatrie, demoralizarea este definită ca un complex de sentimente de neputință, deznădejde, incompetență, lipsa sensului vieții și stima de sine scăzută, fiind considerată un „simptom psihologic” (Zheng et al., 2022, p. 2). Ca formă distinctă de anhedonie (incapacitatea de a te bucura de activitățile care induc starea psihologică de bine), de multe ori demoralizarea coexistă cu tulburările depresive majore, prevalența ei fiind de 13% – 18% în fazele terminale ale  pacienților bolnavi de cancer (Robinson et al., 2015, p. 595). Mai multe studii medicale au  relevat o relație directă între demoralizare și ideile suicidare (Hang et al., 2024, p. 208). Conceptul „demoralizare” a fost descris pentru prima dată în 1974 de Jerome D. Frank, profesor de psihiatrie la Johns Hopkins University Medical School (SUA), în cadrul tratamentului psihoterapeutic pentru a caracteriza pacienții disperați, alienați, izolați, cu stimă de sine scăzută, preocupați doar de posibilitatea de a supraviețui (Frank, 1974, p. 271). David M. Clark și colaboratorii săi consideră că deznădejdea reprezintă elementul central al demoralizării (Clark et al., 2005, p. 96).

Dincolo de aspectele clinice, într-o împrejurare sau alta, fiecare dintre noi ne-am simțimțit demoralizați. La nivelul cunoașterii comune, demoralizarea semnifică reducerea moralului unei persoane, a unui grup sau a unei organizații. Au fost studiate de către specialiști modalitățile de demoralizare ale unităților militare pe câmpul de luptă și ale populației necombatante. Demoralizarea populației prin difuzarea de știri false și acțiuni subversive – cum ar fi sabotajul, scandalurile politice, discreditarea instituțiilor fundamentale ale statului, atacurile cibernetice – este considerată prima fază a războiului hibrid. Să nu pierdem din vedere că la granița României se duce un război al Rusiei, neprovocat și nedrept, împotriva Ucrainei și că țara noastră a fost atacată cibernetic în mai multe rânduri de hakerii ruși, iar ftragmente din dronele și rachetele lansate de armata lui Putin au căzut pe teritoriul României, provocând îngrijorarea populației și panică în rândul acesteia.

În continuare, semnalez trei cercetări de teren realizate în Italia, China și Germania spre a exemplifica interesul specialiștilor în științele socio-umane pentru cunoașterea acestui fenomen psihosocial, cu valențe teoretice și aplicative. 

În aprilie 2020, după suspendarea carantinei Covid-19, Rossana Botto, profesoară în Departamentul de Neuroștiințe de la Università di Torino (Italia), și colaborartorii săi au inițiat o anchetă online, la care au participat 1123 de persoane. Chestionarul utilizat conținea, în afara întrebărilor de clasificare (apartenența la gen, vârsta, statutul marital, numărul copiilor din familie, nivelul de școlarizare, profesia, situația locuirii, impactul Covid-19), Scala demoralizării (DS-II), Indexul stării psihologice de bine și Scala orientării în problemele vieții (COPE-NVI). A rezultat că femeile, vârstnicii, persoanele fără copii, șomerii au avut în perioada carantinei (10 martie – 3 mai 2020) cel mai ridicat nivel de demoralizare. S-a constatat și o asociere a demoralizării accentuate cu starea depresivă puternică, cu starea psihologică de bine scăzută și cu vitalitatea periclitată. Restricțiile carantinei (limitarea libertății de deplasare în afara locuinței, izolarea socială, pierderile financiare) au redus bunăstarea psihologică  (Botto et al., 2024, p. 7). 

O echipă de cercetători condusă de Chuan-Yung Huang, profesor de psihologie la National Kaohsiung University of Science and Technology din Taipei (China), au verificat relația dintre cele două tipuri de perfecționism (adaptativ și neadaptativ) și simptomele demoralizării la adolescenți. În cadrul studiului experimental au fost testați 537 de elevi (253 de elevi și 284 de eleve, în vârstă de 16 – 18 ani) din cinci școli din  orașele Taipei și Taoyoan, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2018. Participanții la experiment au avut de răspuns în sălile de clasă la un chestionar (cu durata de aproximativ 20 de minute), în care erau incluse Scala demoralizării (vezi Anexa), Scala perfecționismului și Scala perceperii suportului social. Studiul a relevat existența unei relații pozitive între vârstă și simptomele demoralizării: comparativ cu adolescenții de 17 – 18 ani, cei cu vârsta de 16 ani au obținut scoruri mai mari la Scala demoralizării. Explicația autorilor studiului: este posibil ca adolescenții care au obținut scoruri mai mari la Scala demoralizării să se fi confruntat cu dificultățile produse de schimbarea mediului prin trecerea de la  școala generală la liceu. Studiul a mai arătat că există o relație directă între perfecționismul neadaptativ și demoralizare, o relație inversă între perfecționismul adaptativ și demoralizare, precum și o relație directă între percepția suportului social (anticiparea sprijinului social, fie că se realizează sau nu) și demoralizare (Huang et al., 2024, p. 215).

Leonhard Quintero Garzón și colaboratorii săi din cadrul Departamentului de Psihologie Medicală și Sociologie Medicală de la Universitätsklinikums din Leipzig au analizat nivelul demoralizării populației de peste 18 ani din Germania, folosind Scala demoralizării (DS-I). Această versiune a scalei constă dintr-un chestionar cu 24 de enunțuri, cuprizând patru subscale: 1) pierderea sensului și scopului vieții; 2) descurajare; 3) disforie (lipsa bucuriei vieții); 4) sentimentul eșecului. Enunțurile sunt evaluate pe o Scală tip Likert cu cinci trepte: de la 0 –  niciodată la 4 – tot timpul. În cazul pacienților bolnavi de cancer, un scor mai mare de 30 de puncte indică o demoralizare moderată, iar un scor de 36 de puncte și peste semnifică o demoralizare severă. Datele cercetării sunt prezentate în Tabelul 1. 

Tabelul 1. Scorul mediu și abaterea standard pe sexe și grupe de vârstă (N = 2407)

Pe baza acestor scoruri, cercetătorii au formulat concluzia că în Germania nivelul demoralizării femeilor este semnificativ statistic mai ridicat decât cel al bărbaților (Garzón et al., 2015, p. 4). Această constatare este în acord cu rezultatele altor cercetări centrate pe demoralizare (Robinson et al., 2015, p. 595). Pe grupe de vârstă, nivelul demoralizării cel mai ridicat s-a înregistrat la femeile de 50 – 59 de ani, iar pentru bărbați la grupa de vârstă de 60 – 69 de ani. Dinamica demoralizării nu este liniară nici la femei, nici la bărbați, totuși persoanele tinere (18 – 30 de ani) au un nivel al demoralizării mai ridicat decât cele vârsnice (70 de ani și peste). Și în ceea ce privește componentele demoralizării s-au înregiztrat diferențe în funcție de apartenența la gen: femeile au avut scoruri mai mari la următoarele subscale: pierderea sensului și scopului vieții, descurajare și disforie. La subscala Sentimentul eșecului nu s-au înregistrat diferențe.

Consider că demoralizarea nonclinică este o experiență pe care o trăim când speranța nerealistă depășește capacitățile de atingere a obiectivelor mult prea înalte pe care ni le-am fixat sau când sistemul social nu ne permite să ne realizăm pe deplin. În acest sens, termenul „demoralizare” ar putea fi introdus de către specialiști în vocabularul științelor socio-umane ca un construct multidimensional distinct. Apreciez, de asemenea, că factorii guvernamentali din România ar putea să susțină realizarea unor cercetări privind nivelul demoralizării populației generale sau al unor categorii socio-profesionale: elevi și studenți, angajați din sectorul privat, militari. Pe de altă parte, unoașterea nivelului demoralizării pacienților cu boli incurabile ar fi necesar pentru orientarea intervenției psihoterapeutice. Și încă un argument: România a devenit atractivă pentru emigranții din Etopia, Nepal, Pakistan, Vietnam sau Sri Lanca în căutarea unui loc de muncă și pentru ajutorarea familiilor lor rămase în țările de origine. În general, dezrădăcinarea, necunoașterea limbii oficiale, dificulatea găsirii unui loc de muncă, discrepanța dintre așteptări și realitate îi predispun pe emigranți la depresie și demoralizare (Briggsa, Macleod, 2010, p. 86). 

Scala demoralizării (DS-II) (după Kissane et al., 2004, p. 276)

Notă. La enunțurile 1, 6, 12, 17, 19 notate cu R, scorul este inversat: 5 – niciodată     4 – rar      3 – uneori     2 – frecvent     1 – tot timpul

Scorul este suma punctajului fiecărui enunț. Cu cât punctajul este mai mare, cu atât demoralizare este mai accentuată. Un scor de peste 75 de puncte ar trebui să dea de gândit.

Bibliografie

Botto, Rossana, Galanteb, Marco, Miniottia, Marco, Leombruni, Paolo (2024). „Demoralization during the Italian quarantine due to 2019 coronavirus disease pandemic: prevalence and association with psychological well-being and coping strategies”, Psychology, Health & Medicine, pp. 1-12.

Briggsa, Lynne, Macleod, Sandy (2010). „Demoralization or clinical depression? Enhancing understandings of psychological distress in resettled refugees and migrants”, The West African College of Physicians, pp. 86-99.

Clarke, David M. et al. (2005). „ Demoralization, anhedonia and grief in patients with severe physical illness”,World Psychiatry, 4, pp. 96-105.

Frank, Jerome D. (1974). „Psychotherapy: the restoration of morale”, American Journal of Psychiatry, 131, pp. 271-274.

Garzón, Quintero L, Hinz, Andreas, Koranyi, Susan, Mehnert-Theuerkauf, Anja (2021). „Norm values and psychometric properties of the 24-item demoralization scale (DS-I) in a representative sample of the german general population”, Frontiers in Psycholgy, 12:681977.

Huang, Chuan-Yung et al. (2022). „Relationship between demoralization of the college student with their individual- and social-oriented self”, PLoS ONE 17(7): e0271030.

Huang, Chuan-Yung et al. (2024). „Demoralization during adolescence”, Studia Psychologica, 66, 3, pp. 207-222.

Kissane, David, Lee, Xiu, Kee, Penny (2004). „The demoralization scale. A report of its development and preliminary validation”, Journal of Palliative Care, 20, 4, pp. 269-276.

Robinson, Sophie et al. (2015). „A systematic review of the demoralization syndrome in individuals with progressive disease and cancer: a decade of research”, Journal of Pain Symptom Manage, 49, 3, pp. 595-610.

Tecuta, Lucia, Tonba, Elena, Grandi, Silvana (2014). „Demoralization. A systematic review on its clinical characterization”, Psychological Medicine, 45, 4, pp. 1-19.

Zheng, Qingyong et al. (2022). „Demoralization: where it stands-and where we can take it. A bibliometric analysis”, Frontiers in Psycholgy, 13:1016601.