O poveste și-o povață

Am alimentat recent la o benzinărie, la oră târzie, tocmai când casele erau blocate pentru raportul contabil. Lamentările mele, că în felul acesta, compania își reduce încasările și pierde clienți, au primit un răspuns pe măsură de la angajatul benzinăriei:

• Pierdem… ce să pierdem!? Că pe noi tot cu salariul minim ne plătesc!

Apoi a continuat:

• Noroc că eu sunt încă în putere și în zilele libere muncesc în construcții, unde îmi place și mă pricep.

Lucra cu normă întreagă la benzinărie, în ture de 12 ore, având apoi 12 ore libere (sau 48, atunci când făcea tura de noapte). Mi-a povestit că se câștigă mult mai bine în construcții, dar că nu este întotdeauna de lucru, așa că nu îi face nimeni contract. Era împăcat cu faptul că-i „merge cartea de muncă” din slujba la benzinărie. L-am întrebat când se mai odihnește și mi-a răspuns că e sănătos și că nu se dă înapoi de la muncă, odihna mai poate aștepta. L-am întrebat ce va face la bătrânețe, când nu va mai putea munci și va avea o pensie mică, raportată la contribuții. A tăcut.

Am tăcut și eu. Pe drumul, încă lung, spre casă mi-am amintit de un text clasic, citit în studenție:

„Omul trebuie să poată trăi din munca sa, iar salariul trebuie să fie suficient de mare încât să-i permită să se întrețină. În unele situații, salariile pot fi chiar oarecum mai mari, altminteri i-ar fi imposibil să-și întemeieze o familie, iar specia sa n-ar trăi mai mult de o generație.”

A fost scris, acum aproape 250 de ani, de Adam Smith, filosof, om politic și economist, primul care a descris cum funcționează treburile în capitalism.[1] 

Țara cu multe salarii mici și taxe mari pe muncă

În epoca de tranziție, România a aplicat, ca și majoritatea țărilor foste comuniste, politica salariilor mici. Forța de muncă ieftină, urmată apoi de cota unică de impozitare, au fost considerate de guvernele postdecembriste atuuri pentru România în competiția cu celelalte țări din regiune pentru atragerea investițiilor străine. Preocuparea pentru nivelul de trai al angajaților români a trecut pe loc secund. Salariile mici au atras, într-adevăr, ceva investiții străine, dar au gonit, în același timp, forța de muncă în extern.

Valoarea celui mai mic salariu posibil a fost reglementată pentru prima oară în epoca postdecembristă în anul 1991, printr-o hotărâre de guvern. Ea era atunci 2000 de lei vechi. Adică aproximativ 55 de dolari (calculat la cursul de schimb valutar din martie 1991). Inflația galopantă a anilor ’90 a făcut ca ea să fie crescută constant, chiar de mai multe ori pe an, în prima decadă cel puțin.[2]

Acum salariul minim brut este de 2550 de lei lunar (cu excepția domeniului construcțiilor, unde este de 3000 de lei).[3] Raportat la cursul de schimb actual, valoarea salariului minim obișnuit este de 520 de dolari sau 525 de Euro.

Comparațiile longitudinale nu sunt, în contextul acestei discuții, neapărat utile. E mai relevantă comparația salariului minim din România de acum cu cele din alte state ale Uniunii Europene. Nu este însă o comparație care ne avantajează, România situându-se la coada clasamentului. Doar Bulgaria, Letonia și Ungaria au salarii minime mai mici decât la noi.[4] Prin comparație, în Luxemburg, țara cu cea mai mare valoare a acestui indicator, un angajat cu salariul minim primește 2313 Euro. Dacă România ar raporta către instituțiile care centralizează date la nivel european valorile nete ale salariului minim, cum fac unele state, cu siguranță că s-ar clasa și mai aproape de coada clasamentului.

În același timp, numărul foarte mare al angajaților care primesc salariul minim ne plasează în topul primelor trei țări ale Uniunii cu cei mai prost plătiți muncitori.[5] Conform unor declarații oficiale[6], la începutul acestui an, 1,9 milioane dintre angajații din România primeau salariul pe care îl primește domnul de la benzinărie, cu aproximativ 300.000 mai mulți decât anul trecut.[7] Din numărul total al salariaților activi (5.725.048), o treime câștigă salariul minim.[8] Conform unor date publicate de Ziarul Financiar anul trecut, aceștia lucrează mai ales în construcții, în transporturi rutiere de mărfuri și comerț cu amănuntul.[9]

Taxarea muncii în România este printre cele mai mari din UE. Spre jumătate (43%) din salariul brut este reținut, direct de la angajator, pentru impozit și contribuții către asigurările sociale și de sănătate. Angajații cu salariul minim câștigă „în mână” doar 1524 de lei. Tocmai din cauza taxelor mari pe salarii a apărut fenomenul muncii „la gri”, la care recurg deseori angajatorii, cu consimțământul celor angajați, bucuroși să primească un ban în plus.

Salariul minim legal, stabilit de Guvern

România se numără printre țările în care există salariul minim legal, iar valoarea acestuia se stabilește prin hotărâre de guvern. Toți angajatorii sunt obligați să-și plătească angajații cel puțin cu o sumă egală acestei valori.

Nu toate statele recurg la această practică. În țările cu o tradiție a negocierilor colective și cu sindicate puternice, cum sunt țările nordice, salariile minime sunt stabilite prin acorduri colective între organizațiile sindicale și patronale, pe fiecare ramură în parte, fără ingerința factorului guvernamental.  Nu există nicio obligație legală pentru ca angajatorii să le respecte, dar, dacă nu o fac, presiunea socială este atât de mare încât ei se conformează în final. Un exemplu este cazul companiei McDonalds, care, după intrarea pe piața din Danemarca, a refuzat inițial să le acorde angajaților săi salariul minim stabilit în industria hotelieră și restaurante, fiind însă nevoită ulterior să se conformeze acestei cerințe ca urmare a numeroaselor greve de solidaritate și a boicotării produselor sale, ambele organizate de sindicate, care i-au compromis lanțurile de aprovizionare și i-au afectat vânzările.[10]

Într-o țară ca a noastră, în care, în timpul regimului comunist, toate salariile – nu doar cele minime – erau reglementate și în care forța sindicală n-a ajuns niciodată să aibă un cuvânt de spus în sectorul privat, este greu de imaginat un scenariu asemănător celui danez.

Codul muncii din România (Legea 53/2003) prevede, la articolul 164, că salariul minim „se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor”.[11]  Nu există în cod nicio precizare asupra indicatorilor economici și/sau de referință de care să se țină cont în calcularea lui și nicio trimitere la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar, adoptată anterior, dar niciodată aplicată în stabilirea salariului minim. Conform acesteia din urmă, „Coșul minim de consum lunar constituie elementul esențial de fundamentare a salariului de baza minim pe economie, a politicii salariale și a altor politici în domeniul social.”[12]

Ultima modificare a acestui act normativ, produsă recent, prin Legea 174/2020, a complicat și mai mult lucrurile, ea neputând fi aplicată din cauza unor omisiuni din cuprinsul ei privind consumul pentru unele bunuri considerate esențiale (o eroare „materială”) și a unei metodologii de calcul al coșului minim de consum care nu respectă standardele de cercetare.[13] Institutul Național de Statistică (INS), care calcula în mod regulat coșul minim de consum pentru un trai decent, nu a mai putut face acest calcul în ultimii doi ani, tocmai din cauza inadvertențelor din noua lege.[14]

Nicio hotărâre de Guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului minim, reînnoită aproape anual în ultimii 21 de ani, nu a precizat o formulă clară pentru calcularea respectivului nivel și nici n-a făcut vreo trimitere la Legea coșului minim de consum. În Nota de Fundamentare a celei mai recente Hotărâri de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut[15] se precizează că „La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2022 la valoarea de 2.550 lei s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflației de 5,0 % prognozată de Comisia Națională de Strategie și prognoză , – 2,1 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT, creșterea câștigului mediu brut și o parte din creșterea economică prognozată 2021/2020 (sic!)”.[16] Formula de calcul nu este însă prezentată nicăieri.

Cadrul legislativ românesc îi lasă așadar Guvernului multă libertate în stabilirea salariului minim legal, iar lipsa oricărei trimiteri în cuprinsul Codului Muncii la legea privind coșul minim de consum face ca aceasta să fie pur și simplu ignorată. Creșterea sau păstrarea salariului minim la același nivel stă în puterea Guvernului și nu puține au fost guvernele care au modificat valoarea salariului minim în funcție de contextul politic și de interesul de moment al partidelor care le alcătuiau, printre care se numără și dorința de a colecta mai mulți bani la buget prin intermediul taxelor plătite din salarii. Nu putem estima cu exactitate influența pe care o au partenerii sociali pe care Guvernul este obligat doar să îi consulte, nu să negocieze cu ei sau să-i încurajeze să ajungă la un acord al părților.

Directiva europeană a salariilor minime adecvate, despre care am mai scris aici, va fi adoptată în curând. Prin directivă, Uniunea nu va decide ce salariu vor primi românii cel mai slab plătiți, dar va impune proceduri clare și criterii obligatorii de care statele trebuie să țină cont atunci când  stabilesc nivelul salariilor minime. Le cere, de asemenea, să dezvolte mecanisme prin care cât mai mulți angajați să obțină salarii rezultate în urma unor negocieri colective. Toate aceste condiții sunt menite să combată sărăcia în muncă, permițându-le celor care câștigă puțin din munca lor să aibă un trai decent.

Cât îi trebuie omului ca „să poată trăi din munca sa”?

Primul dintre criteriile de care trebuie să țină cont obligatoriu statele atunci când stabilesc valoarea salariului minim este „puterea de cumpărare a salariului minim legal, ținând cont de costul vieții”. Sub multele crize care ne-au lovit recent (pandemie, război, creșterea prețurilor la energie, inflație), costul vieții a crescut, simțim asta deja cu toții.

Cu toate acestea, estimarea costului vieții în funcție de care să fie stabilit salariul minim nu poate fi făcută după senzații sau emoții, ci în urma unor calcule concrete și recunoscute oficial. Modificarea Legii coșului minim de consum intervenită acum doi ani a făcut imposibilă, cum spuneam mai sus, realizarea acestor calcule. În acest moment, INS nu are la dispoziție un instrument legal, corect conceput din punct de vedere metodologic, pentru a efectua acest calcul. Aceasta situație face ca statul să nu știe, în mod oficial, cât costă în România un trai decent.

După intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime, România va avea la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislația națională și pentru a o aplica. Nimeni nu îi împiedică însă pe guvernați să îndrepte erorile din Legea coșului minim de consum încă de pe acum și să aplice corect legislația românească în privința salariului minim, deja în vigoare. Ei au la dispoziție inclusiv expertiza specialiștilor din Institutul de Cercetare a Calității Vieții, care desfășoară în mod continuu un program de cercetare privind standardul de viață, veniturile și consumul de bunuri și servicii ale populației din România.

[1] Adam Smith (1776/2011) Avuţia naţiunilor. Cartea 1, Editura Publica, p. 131

[2] https://www.cjpvn.ro/noutati/Anexa%20%208.pdf

[3] https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/267197/Salarizare_ian_2022.pdf/080ee49f-93e1-40a8-abc9-860e786a59f1

[4] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics–explained/index.php?title=Minimum_wage_statistics

[5] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics–explained/index.php?title=Minimum_wage_statistics#Minimum_wages_expressed_in_purchasing_power_standards (date din anul 2018)

[6] https://www.zf.ro/eveniment/economia–locala–a–depasit–numarul–de-1-9-milioane–de–contracte–de-20494561

[7] https://www.mediafax.ro/economic/aproape–unu–din–trei–angajati–este–platit–cu–salariul–minim–pe–economie–care–a–fost–evolutia–in–ultimii–zece–ani-20248259

[8] http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/statistici/date–statistice

[9] https://www.zf.ro/eveniment/statistica-1-58-milioane–angajati–romania–lucreaza–salariul–minim-19939492

[10] https://mattbruenig.com/2021/09/20/when–mcdonalds–came–to–denmark/

[11] CODUL MUNCII din 24 ianuarie 2003 (**republicat**) (Legea nr. 53/2003) https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/244538

[12] ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 217 din 24 noiembrie 2000 privind aprobarea cosului minim de consum lunar https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/228842

[13] https://romania.europalibera.org/a/salariu–minim–nivel–de–trai/31687963.html

[14] https://adevarul.ro/economie/romania-are-dificultati-in-stabilirea-valorii-2173126.html

[15] HOTĂRÂRE nr. 1.071 din 4 octombrie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/246892

[16] Nota de fundamentare pentru HG 1.071/2021 http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMPS/Transparenta_decizionala/NF_salariu_minim_2022_29092021.pdf