Este posibil ca, în anumite situații, comportamentul
egoisit să fie bun și în alte situații să fie rău.
Abraham Maslow
Ne-am obișnuit să catalogăm egoismul ca fiind o caracteristică de personalitate negativă iar opusul său, altruismul, ca o virtute. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. În acord cu rezultatele cercetărilor moderne din domeniul științelor socioumane, va trebui să nuanțăm această clasificare: există tipuri, forme și niveluri ale egoismului și, în consecință, funcții mai mult sau mai puțin pozitive și negative ale egoismului.
În dicționarele și enciclopediile de specialitate (de filozofie, psihologie, sociologie, psihosociologie), egoismul este prezentat din perspective diferite, păstrându-se însă nota definitorie a termenului: „Prioritizarea propriilor interese, uneori până a-i dezavantaja sau a-i exploata pe alții pentru a obține ceea ce doresc” (Diebels et al., 2018, p. 376). În Dicționarul Blackwell de sociologie, egoismul este definit ca „Tendința oamenilor de a se focaliza intens asupra lor înșiși, în izolare față de alți oameni sau de sisteme sociale cum sunt grupurile, comunitățile și societățile” (Johnson, 2007, p. 137). Norbert Sillamy, profesor de psihologie la Université Paris 5 René Descartes, înțelegea prin egoism „iubirea de sine excesivă, ba chiar exclusivă”, arătând că „Atașamentul de sine al egoistului îl face să subordoneze interesul semenului propriului său interes. Un anumit grad de egoism este necesar, dar egoismul absolut, care nu este compensat de altruism este nesăbuit și duce în mod ineluctabil la izolarea individului în sânul grupului său și chiar la sinucidere” (Sillamy, 2007, p. 112). Astfel de definiții conduc la blamarea fără drept de apel a egoismului. Să fim însă realiști: fiecare dintre noi, într-un moment sau altul, ne-am comportat egoist. Și apoi egoismul nu este un bloc în întregime nociv pentru individ și colectivitate.
Unii cercetători fac distincție între egoismul bun, egoismul neutru și egoismul rău. Alții se referă la egoismul sănătos, contrapus altruismului patologic (Kaufman, Jauk, 2020). Fundamentându-și cercetarea pe concepția lui Abraham Maslow (1943) despre egoismul sănătos, care presupune grija doar pentru propria sănătate, pentru autodezvoltare, fericire și libertate, fapt ce are impact asupra sinelui și altora, Scott B. Kaufman, profesor în Departamentul de Psihologie de la Columbia University (New York), și Emanuel Jauk, profesor în Departamentul de Psihologie de la University of Graz (Austria), au evidențiat că egoismul sănătos corelează pozitiv cu „Triada luminoasă a personalității”: 1) Credința că cei mai muți oamenii sunt buni; 2) Credința că oamenii din toate mediile sociale merită să fie apreciați și respectați; 3) Credința că oamenii trebuie tratați întotdeauna ca scop, nu ca mijloc de dobândire a bunăstării proprii. A rezultat, de asemenea, și faptul că acest tip de egoism corelează negativ cu altruismul patologic (hiperpreocuparea pentru binele altora, întrajutorarea produsă de dorința de a fi aprobați, nu de convingerea intimă, morală a iubirii semenilor).
În ceea ce mă privește, înțeleg egosimul ca preocupare pentru propria bunăstare și ignorarea altora, chiar în detrimentul acestora, ca interes de sine excesiv, și preiau clasificarea egoismului propusă de Adrian Raine, profesor în Departamentul de Criminologie, Psihiatrie și Psihologie de la University of Pennsylvania (Philadelphia, SUA), și Stepheni Uh, cercetător în domeniul neouroștiinței la aceeași universitate, conform căreia ar exista trei tipuri de egoism: a) Egoismul egocentric, asociat nivelului scăzut de altruism și empatiei reduse; b) Egoismul adaptativ, caracterizat de atenția redusă pentru interesele altora și luarea deciziilor favorabile propriei persoane; c) Egoismul patologic, asociat narcisismului, tendinței machiavelice și tulburărilor de personalitate (Raine, Uh, 2019, p. 503).
Profesorii Ryan W. Carlson și echipa sa de cercetători din Departamentul de Psihologie de la Yale University (New Haven, SUA) consideră că detectarea propriului egoism și a egoismului altora este crucială în viața socială: facilitează menținerea coeziunii sociale și relațiile apropiate. Cunoașterea tendinței spre egoism a persoanelor cu care interacționăm ne ajută să ne protejăm față de posibilul comportament incorect al acestora și consolidează coeziunea grupului, avertizând despre înclinația spre izolare a respectivelor persoane. În plus, prin semnalarea egoismului altora subliniem propriul statut moral de dezaprobare a excesului de preocupare pentru bunăstarea sinelui (Carlson et al., 2022, p. 1359).
Îndemnul „Fii pe primul loc în viața ta”, lansat de doctor în sociologie Mihaela Stroe, expert în analiza comportamentului, este, în fond, o pledoarie pentru dezvoltarea egoismului sănătos. Autoarea argumentează convingător că fiind egoiști putem da valoare vieții noastre și îi putem ajuta pe alții să-și realizeze potențialul (Stroe, 2016). Să nu ne jenăm să recunoaștem că suntem egoiști, dacă egoismul nostru este unul sănătos.
Bibliografie
Carlson, Ryan W. et al. (2022). „Psychological selfishness”, Perspectives on Psychological Science, 17, 5, pp. 1359-1380.
Johnson, Allan G. [2000] (2007). Dicționarul Blackwell de sociologie. București, Editura Humanitas.
Raine, Adrian, Uh, Stepheni (2019). „The Selfishness Questionnaire: Egocentric, adaptive, and pathological forms of selfishness”, Journal of Personality Assessment, 101, 5, pp. 503-514.
Maslow, Abraham H. [1943] (1996). „Is human nature basically selfish?”, in Future Visions: The Unpublished Papers of Abraham Maslow (pp. 107-114). Thousand Oaks, CA, Sage Publications.
Kaufman, Scott B., Jauk, Emanuel (2020). „Healthy selfishness and pathological altruism: Measuring two paradoxical forms of selfishness”, Frontiers in Psychology (21 May).
Sillamy, Norbert [1995] (1996). Dicționar de psihologie. București, Editura Univers Enciclopedic.
Stroe, Mihaela (2016). Fii pe primul loc în viața ta! Ghid practic de autocunoaștere. București, Editura Stroe M.
