Încălzirea globală este o realitate. Tot mai mulți oameni din întreaga lume conștientizează acest lucru. Există, firește, o mulțime de factori de natură psiho-individuală și socio-culturală care îi diferențiază pe cei care consideră că încălzirea globală este o problemă majoră de cei care sunt sceptici în legătură cu riscurile schimbărilor climatice. 

Se disting două modele culturale privind opiniile despre schimbarea climei (Fiske, 2016, p. 143):

1. Schimbarea climei ca schimbare naturală. Conform acestui model, încălzirea globală reprezintă un fenomen natural, fără legătură cu acțiunile umane. Orice ar face oamenii pentru evitarea fenomenului, el se va produce.

2. Schimbarea climei ca schimbare a mediului înconjurător. Din această perspectivă, schimbarea climei reprezintă o problemă generată de activitatea oamenilor, ei trebuind să caute modalități de remediere a situației.

Personal, consider că este datoria nu numai a guvernelor, ci și a fiecăruia dintre noi să acționăm pentru combaterea încălzirii globale. Opinez că ne putem implica în lupta contra schimbărilor climatice atât indirect, cât și direct: indirect, prin susținerea candidaților și partidelor în alegerile locale, parlamentare și prezidențiale care au în programul lor prioritar limitarea încălzirii globale (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, încurajarea investițiilor în energia verde etc.), și direct, prin acțiuni concrete: consumul rațional de energie electrică, montarea de panouri electrice, participarea la campaniile de împădurire și alte acțiuni de protejare a mediului înconjurător etc. 

Distanța psihologică în încălzirea globale este un predictor al acțiunilor de acest tip. Numeroase cercetări (Lorenzoni, Pidgeon, 2006; Milfont, 2010; Newell, McDonald, Brewer, Hayes, 2014; Rayner, Malone, 1997; Swim et al., 2009; Weber, 2006, 2010) au arătat că perceperea schimbărilor climatice ca eveniment psihologic distant reduce suportul indivizilor pentru atenuarea acestui fenomen (McDonald et al., 2015, p.110).

Termenul „distanță psihologică”, având înțelesul de „reprezentare mentală a timpului, efortului și obstacolelor care separă un agent de scopul dorit”, a fost utilizat pentru prima dată de către psihosociologul american de origine poloneză Kurt Lewin, fondator al direcției de cercetare a dinamicii grupurilor (1935, p. 86, apud McGarry, 2024, p. 5). În prezent, așa cum remarcau  Nira Liberman, profesoară de psihologie socială la Universitatea din Tel Aviv, și Yaacov Trope, profesor de psihologie la Universitatea din New York, acest termen are un înțeles mai larg: timpul, spațiul, incertitudinea (hypotheticality) și distanța socială, intercorelate, reprezintă manifestări ale distanței psihologice (Liberman, Trope, 2014, p. 254). 

Cele patru componente (sau dimensiuni) ale distanței pshiologice pot avea valori diferite și, ca atare, pot interveni cu ponderi mai mari sau mai mici în determinarea acțiunii de atingere a scopurilor. Spre exemplu, a bea o cafea și a trăi într-un mediu ambient fără poluare atmosferică sunt scopuri comune. De regulă, oamenii se angajează în acțiuni care aduc o recompensă imediată: aroma cafelei reprezintă recompensa imediată, aerul respirabil, recompensa îndepărtată. Dimensiunea temporală face diferența. La fel, spațiul – componentă a distanței psihologice – intervine în inițierea acțiunilor. Știrile din mass-media ne informează că Australia și California sunt zonele geografice cele mai fierbinți de pe planeta noastră. Aceste zone sunt departe de România, distanța psihologică este foarte mare. Cercetările psihosociologice concrete au evidențiat existența unei relații inverse între distanța psihologică și îngrijorarea legată de schimbările climatice: când distanța psihologică este mică, îngrijorarea este mare (Spence, Poortinga, Pidgeon, 2012, p. 957). 

Cercetătorii britanici, al căror studiu l-am menționat anterior, au atras atenția că distanța psihologică poate fi redusă prin comunicarea riscurilor încălzirii globale. Când, spre exemplu, sunt transmise la TV imagini cu inundații fără precedent dintr-o țară sau alta, dincolo de numărul victimelor și mărimea pagubelor materiale, ar trebui spus accentuat că dezastrul este produs de încălzirea globală. Publicul larg ar conștientiza astfel într-o mai mare măsură ce înseamnă conceptul „încălzirea globală”. Transformarea schimbărilor climatice dintr-o abstracție într-o problemă concretă cu consecințe pentru lumea de azi sporește probabilitatea ca oamenii să ia măsuri de protejare a vieții pe planeta Pământ (Van Lange et al., 2021, p. 50).

Dimensiune temporală este de multe ori asociată cu incertitudinea. Nu suntem întotdeauna siguri ce se va întâmpla în viitorul imediat, cu atât mai puțin în viitorul îndepărtat. Deșertificarea unei părți din Dobrogea este previzibilă în viitorul nu prea îndepărtat. Pe rețelele sociale circulă postări șoc: „Dobrogea ca o Sahară a României” sau „Dobrogea va ajunge ca un deșert, din cauza schimbărilor climatice. Întreaga zonă ar putea fi de nelocuit”. „Ar putea”, deci nu este sigur. Unii se întreabă: „Oare ce fac acum, chiar dacă ar avea un impact asupra schimbării climatice, merită efortul, viitorul fiind incert?”. Asemenea gânduri măresc distanța psihologică.

Fără îndoială, educația are un rol important în conștientizarea consecințelor nefaste ale încălzirii globale. În opinia mea, școala, la toate nivelurile, ca și alte instituiții culturale ar putea face mai mult pentru determinarea copiilor, tinerilor și persoanelor mai puțin tinere să acționeze pentru diminuarea riscurilor încălzirii globale. Dimensiunile distanței psihologice nu ar trebui pierdute din vedere în discursul despre combaterea încălzirii globale.

Bibliografie

Fiske, Shirley J. (2012). „Global climate change from the bottom up”, în C. Wasson, M. O. Butler, J. Copeland-Carson (eds.). Applying Anthropology in the Global Village (pp. 143-172). Walnut Creek, Left Coast Press.

Lewin, Kurt (1935). A Dynamic Theory of Personality. New York, McGraw-Hill.

Liberman, Nira, Trope, Yaacov (2014). „Traversing psychological distance”, Trends in Cognitive Sciences, 18, 7, pp. 254-269.

McDonald, Rachel I., Chai, Hui Yi, Newell, Ben R. (2015). „Personal experience and the ‘psychological distance’ of climate change: An integrative review”, Journal of Environmental Psychology, 44, pp. 109-118

McGarry, Phillip P. (2024). „The role of psychological distance on the antecedents and consequences of political outgroup moral derogation”. A Dissertation Presented for the Doctor of Philosophy Degree. The University of Tennessee.

Spence, Alexa, Poortinga, Wouter, Pidgeon, Nick (2012). „The psychological distance of climate change”, Risk Analysis, 32, 6, pp. 957-972.

Van Lange, Paul A. M., Huckelba, Anna L. (2021). „Psychological distance: how to make climate change less abstract and closer to the self”, Current Opinion in Psycholgy, 42, pp. 49-53.